Consonanța Dianei Șoșoacă cu propaganda maghiară și interesul Rusiei

Când am citit că doamna senator Diana Șoșoacă a depus în parlament un proiect de lege care prevede denunțarea Tratatului româno-ucrainean din 1997 și ocuparea Nordului Bucovinei, a Herței, Bugeacului, a Maramureșului istoric și a Insulei Șerpilor, m-a bufnit râsul.

Mi-am spus: „Iată o fărâmă din cele convenite de senatoare cu ambasadorul Rusiei de la București, Valery Kuzmin”. Și, recunosc, o trăznaie ca asta numai ea putea
născoci. Dar chiar ea o fi fost ceea care a scornit-o?
Ceva mă face să cred că nu. Fără să o bănuiesc de lipsă de inteligență și fiind convins că știe bine ce face și care sunt urmările inițiativelor sale aberante, asta de
acum pare gândită prin alte părți, mai moscovite.

Exact când madam își anunța inițiativa de la tribuna Senatului României, presa de la București vuia la știrea dovedită a fi fost falsă, potrivit căreia UEFA accepta ca
la meciurile internaționale ale naționalei de fotbal a Ungariei să poată fi afișate steaguri, bannere ori eșarfe pe care să fie imprimată harta Ungariei Mari.
La asemenea veste, mulți au sărit ca arși. Din fericire, UEFA a infirmat știrea, amenințând cu represalii Federația Ungară de Fotbal, iar lucrurile s-au potolit.

Concomitent, pentru a preveni cine știe ce atacuri, conducerea clubului de fotbal Sepsi a emis un comunicat în care afirma că, în ceea ce-i privește pe cei de acolo,
oficiali și spectatori, vor respecta legile României.
Dar, cu toată aberația din propunerea senatoarei de pe Dâmbovița și cu toată admonestarea Ungariei de către UEFA, trebuie să remarcăm câteva lucruri:

În primul rând, ambele inițiative se referă la revendicări teritoriale: ungurii la Ardeal, Șoșoacă, la ce ne-a luat URSS-ul (nu Ucraina!) în urma Tratatului
Ribbentrop-Molotov. În al doilea rând, ambele trăznăi au fost slobozite în același timp, una la București, alta la Budapesta.
În al treilea rând, să amintim că peste cele două prostii a venit și la fel de aberanta zicere a Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al
Rusiei, care afirma, reluând idei din anii 40-50, că „limba moldovenească” este mai veche decât limba română și că aceasta din urmă nu este decât un dialect a
celei dintâi.

Numai amintindu-le, nu ai cum să nu pui în consonanță cele trei acțiuni de propagandă, menite să aducă zâzanie în zonă, dar, mai ales, nu ai cum să nu
observi că zâzania era gândită să destabilizeze, atât cât ar fi putut, situația din România, pentru că în primul rând țara noastră era vizată: în mintea celor care au
gândit această mini-campanie de propagandă, aparent multi-direcționată, Românii ar fi trebuit să sară imediat la gâtul ungurilor, la citirea veștii cu harta Ungariei
Mari, ar fi trebuit să iasă în stradă ca să protesteze împotriva Tratatului din 97, ori să pună mâna pe furci, topoare și ce-ar mai fi găsit ei prin gospodării, ca să ocupe
teritoriile amintite de senatoarea Șoșoacă, și ar fi trebuit să își modifice dicționarele, acceptând că vorbesc un dialect al „măreței” limbi moldovenești.
Doar că românii au stat potoliți, dovedindu-se mai inteligenți decât cred cei din laboratoarele propagandistice și intuind rostul știrii false despre Ungaria și a
propunerii senatoarei Diana Șoșoacă, bașca zicerea Zaharovei: servirea interesului Rusiei, printr-o acțiune concertată.
Oare cum s-or suporta românii care fac rău propriei țări cu bună știință!?