Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost detubat la ora 15.00 şi este conştient, după operaţia pe cord deschis la care a fost supus duminică, a declarat medicul Şerban Brădişteanu.
Nicolescu va fi supus unui examen neurologic complet pentru a se vedea dacă leziunile celebrale s-au accentuat în urma intervenţiei chirurgicale care a presupus oprirea inimii aproximativ o oră, a declarat medicul Şerban Brădişteanu.
Medicul a precizat că operaţia făcută a fost una de revascularizare miocardică completă pe cord deschis, în care s-au făcut grefe de artere şi de vene din spatele sternului şi de la picioare.
Întrebat în legătură cu posibilitatea transferului pacientului în Spitalul Penitenciar Jilava, Brădişteanu a spus că aceasta impune o expertiză medico – legală de care însă nu se ocupă spitalul.
Constantin Nicolescu este internat la Secţia terapie intensivă a Spitalului „Floreasca” după operaţia pe cord deschis, efectuată duminică şi care a durat şapte ore. Medicii au spus că este vorba de o operaţie cu grad de risc ridicat, având în vedere accidentul cerebral suferit de Nicolescu, dar au susţinut că dacă nu s-ar face intervenţia, există riscul unui accident cardiac „masiv”.
Constantin Nicolescu, acuzat de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, joi seară, de magistraţii Tribunalului Argeş. Decizia a fost atacată cu recurs de către avocaţii săi la Curtea de Apel Piteşti, contestaţia urmând să se judece miercuri.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                      