Controale în curtea MAI după ce Firea a înfrânt

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin, în urma conflictului.

Controale în curtea MAI după ce Firea a înfrânt

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin, în urma conflictului.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus „verificări” cu privire la modul în care structurile subordonate MAI și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin, în urma conflictului dintre protestatarii din Piața Victoriei și angajații Primăriei Capitalei care au venit să amenajeze târgul de sărbători, concluzionând că Municipalitatea „a fost împiedicată să desfășoare o activitate autorizată”.

„Sâmbătă, 2 decembrie a.c., reprezentanții conducerii Ministerului Afacerilor Interne au avut o întâlnire de lucru cu cei ai Primăriei Capitalei cu privire la imposibilitatea desfășurării activităților de organizare a unui eveniment public autorizat, în Piața Victoriei. În urma analizării incidentelor care au avut loc în Piața Victoriei au rezultat următoarele concluzii: o autoritate publică, respectiv Primăria Capitalei, a fost împiedicată să desfășoare o activitate autorizată, mai multe persoane au intervenit asupra unor bunuri care nu le aparțineau riscând deteriorarea acestora, iar o persoană a suferit vătămări corporale. În consecință, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan a dispus verificări cu privire la modul în care structurile subordonate MAI și-au îndeplinit atribuțiile ce le revin, conform legii”, se arată într-un comunicat transmis de MAI sâmbătă seară.

Ministerul mai menționează că ministrul Carmen Dan o asigură pe primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, „de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și de întreaga sa disponibilitate în colaborarea instituțională în scopul continuării activităților în interesul public și în menținerea siguranței cetățeanului”.

Precizarea MAI privind verificările vine după ce primarul general Gabriela Firea a afirmat că instituțiile statului nu și-au făcut datoria în cazul protestelor de sâmbătă.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Interventia Jandarmilor este un subiect sensibil pentru ca vor sa sensibilizeze masele la proteste… dar in acelasi timp ca tara suntem penibili cand protestele ilegale duc la altfel de incidente .. asta a inseamna iesirea lui Johannis in strada si incitarea la proteste prin incalcarea Constitutiei .. duce la altfel de evenimente …. si din pacate asta este inceputul … asa zisa societate civila a lui Johannis este partidul lui din Strada … caci in parlament au doar cozi de topor … rezultatul a dus la violente si vandalism … asta se doreste .. nu vor fi excluse in viitor atentate … si asa devenim un Stat dupa Normele si stadardele Europene unde teroare conduce .. iar democratia este un simplu slogan …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate