Rezultatul dominant al nesfârşitelor dezbateri televizate sau nu îl avem în această iresponsabilizare a mediului politic. Până alaltăieri, Traian Băsescu declara fără a clipi că se va retrage din politică atunci când îşi va termina mandatul de preşedinte al României. Mai nou, şi-a anunţat intenţia de a reintra în politica de partid. Nu este o noutate, un accident, ca Traian Băsescu să spună azi una, mâine alta. Cu un asemenea mod de a fi, nu e greu să evaluezi calitatea uman-politică a celui care se autointitulează, conform Constituţiei, primul om în Stat. Ce parteneri politici poate avea actualul preşedinte al României, în Europa sau aiurea? Fiind un destabilizator prin structura sa, a reuşit o handicapare a întregului areal politic. Un fapt pare tot mai limpede. Actualul preşedinte al ţării a legitimat indirect venirea la putere a unor forţe nu tocmai reprezentative pentru atât de necesarul progres de tip european. Aşa-zisa partidă cu Europa, pe care şi-o arogă această copie degenerată a lui N. Ceauşescu, este partea unui politicianism ieftin pe care îl poate aborda orice sistem în derută. UE se confruntă cu probleme mult mai grele decât acelea vehiculate zilnic, cu orgolii şi inconsecvenţe care pun în pericol vechi democraţii şi civilizaţii. Apropierea, tot mai accelerată, a unor ţări din UE de o graniţă a trecutului întunecat nu poate scoate la suprafaţă decât parteneri politici ca Traian Băsescu şi compania sa de marketing.
Politica românească nord-atlantică s-a configurat în condiţii extrem de dificile, nimeni nu poate nega acest lucru. Despărţirea de Moscova a fost un proces care s-a vrut amiabil, ceea ce nu este foarte rău. Scoaterea fostului preşedinte Emil Constantinescu din cronologia acestui proces, şi chiar a lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, dovedeşte un tip de deraiere inacceptabilă pentru primul demnitar al ţării. În abordarea acestor chestiuni, politica de partid se opreşte intrând în prim-plan adevărul istoric, o poziţionare neutră. Altfel se doreşte o subminare a mediului democratic. Negarea lui Emil Constantinescu a fost atât de vehementă, golănească, încât astăzi apare drept ceea ce este: neînţelegerea democraţiei. Acceptarea acestor mizerii de către societate a dus la instaurarea unei singure voci după care s-a organizat un sistem foarte personalizat. Glumele lui Traian Băsescu au creat un infern în politica actuală din care nu se va putea ieşi decât printr-o conştientizare publică naţională. Susţinătorii celui care astăzi nu mai are nicio legătură cu prestanţa unui preşedinte de ţară ar face bine să intre în subiectul noilor derapaje, fără a-l avea etalon. Niciun politician nu poate fi etern, nici nu trebuie. Traian Băsescu, prin insistenţa în direcţii partizane, contra României, îşi anulează relativul drept la greşeală de care trebuie să se bucure într-o anume măsură oricine. A pune propriile eşecuri politice pe umerii altora, în condiţiile în care sarcina principală este de unificator al forţelor naţiunii, reprezintă o descalificantă atitudine. E ca şi cum amvonul ar fi ajuns pe mâna unora care ar trebui exorcizaţi.
Politica externă a fost îngheţată, uşor, în tiparele unei dictaturi, servind intereselor preşedintelui. Însuşi mecanismul diplomatic, sensibil, legat imanent de întreaga lume, a fost lovit de autoritarismul natural al preşedintelui. Relaţiile cu Europa, Asia, America, trâmbiţate pe toate drumurile, au fost sistematic aduse în vârful de condei mânuit de un singur om. Dacă mai funcţionează ceva din acest tezaur al activităţii diplomatice, asta se datorează unor acumulări anterioare. Apare tot mai incontestabil că într-o ţară în care democraţia este pusă în pericol suferă nu numai politica internă, dar şi componenta esenţială a diplomaţiei. Singurele implicări de răsunet ale lui Traian Băsescu au fost în teatrele româneşti de operaţiuni, în potrivitul costum de camuflaj, la Gaddafi, şi în Siria. Aceste opţiuni spun totul despre presiunea instaurată în sistemul public despre omul-cheie al României. Sigur, s-au găsit destui amatori, inclusiv din Occident, care să profite de situaţia din România, unde un om s-a ridicat abuziv deasupra tuturor ca un providenţial din Orient în urmă cu decenii. Că din această situaţie poate decurge un alt viitor politic, nu cred. Nu e cazul. În momentul în care Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte, România va avea probleme mult mai mari decât acum. Multe angajamente făcute în numele României nu vor mai avea garantul care să le protejeze, iscându-se dezbateri interminabile. Traian Băsescu s-a implicat în aceste grandioase proiecte tocmai pentru a-şi spori importanţa, vizibilitatea publică, imunitatea pe alte planuri. Tocmai acestea îl vor pierde, România fiind obligată să recupereze democraţia, transparenţa. Acest gen de parteneriate şi prietenii cade a doua zi de la pierderea tarabei politice prin forţa realităţii practice.
Această atmosferă continuă de campanie electorală, lipsită de anvergura unor realizări minime, a avut în Traian Băsescu un paratrăsnet perfect. Toată clasa politică s-a baricadat în afacerile personale, de la primarii de cătune la şefii de Consilii Judeţene, miniştri, artişti ambulanţi, preluând, ca altădată activiştii comunişti, exemplul de la centru. Traian Băsescu a devenit politicianul cel mai corupt al României, ceilalţi nişte cetăţeni respectabili. Greşelile clasei politice nu pot fi puse în seama lui Traian Băsescu, aşa cum face cu dezinvoltură preşedintele când aruncă vina pe propriii săi tovarăşi de matrapazlâcuri.
