COVID-ul printre politicieni: A mai înhățat trei

Preşedintele CJ Bistriţa, social-democratul Radu Moldovan, a anunţat pe Facebook că a fost diagnosticat cu COVID-19.

”Dragii mei, Chiar dacă v-am obişnuit cu veşti bune, astăzi vin cu una în ton cu vremurile. Tocmai am primit rezultatul testului şi, din păcate, mă alătur miilor de români confirmaţi pozitiv de #Covid19. Deocamdată, starea mea de sănătate este stabilă şi conform procedurii m-am izolat, protejându-i pe ceilalţi”, a scris Moldovan pe Facebook.

Radu Moldovan mai spune că sunt voci care pun la îndoială existenţa virusului, dar că sunt şi oameni ce cred în aceste momente că, ”în faţa inamicului invizibil”, cel mai înţelept este să respectăm cu toţii regulile.

”Multă sănătate tuturor! Am încredere că prin profesionalismul cadrelor medicale, prin puterea şi bunătatea Lui Dumnezeu, vom trece şi peste această etapă”, a încheiat Moldovan.

De asemenea, deputatul PSD Simona Bucura Oprescu anunță că a fost infectată cu SARS-CoV-2 și s-a internat la spitalul din Mioveni.

„Dragii mei, mă alătur miilor de români confirmați pozitiv de Covid19. Starea mea de sănătate este stabilă în acest moment și sunt internată în spitalul de la Mioveni, unde am mare încredere în profesionalismul cadrelor medicale care au tratat cu succes până acum sute de alți pacienți. Nu am pus la îndoială nicio clipă existența acestui coronavirus. Nu o faceți nici voi! Protejați-vă cât mai bine pentru siguranța voastră și a celor din jur! Să dea bunul Dumnezeu să fiți feriți de acest inamic invizibil care produce atâta suferință! Multă sănătate tuturor!”, a scris Simona Bucura Oprescu pe Facebook.

Și primarul din Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, a fost confirmat cu COVID-19.
„Din păcate, nici eu nu am scăpat de acest virus nenorocit. Am avut nişte simptome uşoare, respectiv febră 37,3. Am venit şi mi-am făcut testul. Din păcate, testul a ieşit pozitiv. În acest moment mă aflu internat la spitalul ‘Dr. Ioan Puşcaş’. Sper să nu am simptome. Mă simt relativ bine. Sigur, nu sunt fericit, vă daţi seama”, a scris marţi, pe pagina sa de Facebook, Septimiu Ţurcaş.

Totodată, primarul reales în funcţie a transmis şi un mesaj către cei care nu cred în existenţa COVID-19.

„Vreau să transmit un mesaj tututor acelora care sunteţi sceptici în ceea ce priveşte existenţa virusului: aveţi grijă de voi. Situaţia naţională şi, din păcate, nici cea judeţeană nu este una grozavă. În concluzie, purtaţi mască. Aveţi grijă de voi, aveţi grijă de cei de lângă dumneavoastră, pentru că lucrurile o pot lua razna”, spune edilul.

Senator USR infectat cu coronavirus

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Mai oameni buni, asta nu are incredere de loc in el, in propria-i persoana de rosteste cu tarie „am incredere in profesionistii medici…”! Of, of, of!

  2. ai incredere? Nu ai auzit medicii, afirmand ca este o crima sa tii un asimptomatic in spital langa bolnavi Covid?
    Inca n-ai inteles ca pozitiv nu inseamna si simptomatic, iar simptomatic nu inseamna forma pulmonara si aceea de mai multe categorii, medie, cu necesar de oxigen si cea mai grava intubat.
    Multa sanatate si cine se fereste de medici traieste, ci nu, moare in chinuri, cam asta este imaginea Medicinii in Lume azi…prin 2005 a murit fiul unui mare actor de pneumonie la 45 de ani in cea mai puternica tara si in unul din cele mai bogate…dar parca si Papa Ioan Paul al II lea tot de pneumonie a murit si inca nu era la moda Covid…

  3. La mai multi… dar sa se lase si cu pomeni…NU electorale strambilor…cu coliva ;))

    Mi se raceste smoala ce dracu’ ;))

  4. Gresit,nu i-a inhatat covidul,s-au sacrificat pentru cauza.Nu mai tine cu prostirea de catre presa cumparata ,lichelele apeleaza la mijloace alternative.Daca nici asta nu va da rezultate s-ar putea sa aflam pana maine ca Sfanta Cuvioasa Paraschiva a murit de coronavirus,iar toti care au stat langa moaste, sub distanta sociala[sic!],sunt bolnavi.Sunt in stare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.