Crin dă drumul la ironii

Crin Antonescu

 N-o fi Crinul tradafir, dar iată că politicianul cu nume de floare își arată țepii. Considerat destul de moale și de neinteresant, Crin Antonescu schimbă foaia. Sau, își dă arama pe față.

 

Candidatul la Președinția i-a luat în vizor pe unii dintre posibilii săi contracandidați. Primul vizat: Călin Georgescu despre care spune: „Am văzut campioni ai suveranismului fugind pe la curțile europene să-și ceară dreptate. L-am văzut pe acest om, domn, candidat, voievod, ce o să mai fie, Călin Georgescu, spunând asta: Domnule, să trimită domnul Trump o echipă, să facă un raport aici, să examineze dacă eu – citez aproximativ, dar știți la ce mă refer – Am greșit cu ceva aici. Și dacă spune că am greșit, eu am plecat. Ăsta e suveranistul numărul unu al României, ambițiosul României, nervosul României: să trimită o echipă domnul Trump”.

 

Ponta, la rând

 

„Altul stă după gard, prinde mingi de golf, le dă înapoi. Umple-n pahare, ce-o fi făcut pe acolo…foarte bine. Fiecare își petrece timpul liber cum vrea. Perfect, dar după aia vine în România și spune următorul lucru… Are o șepcuță pe cap, a uitat ce om era Biden acum patru ani și zice: Știți ce ne învață pe noi domnul Trump, cei din jurul lui? Noi trebuie să fim patrioți! Noi suntem sănătoși la cap? Deci asta discutăm noi? Suveranism în România? Suntem chiar caricaturi?”, a mai zis, în același ton, Crin Antonescu.

 

Zilel trecute, Ponta scria pe FB că participă la investirea lui Donald Trump ca președinte al SUA:

Sunt mandru ca sunt unul dintre romanii care pot sa participe la Evenimentele organizate cu ocazia Inaugurării Președintelui Trump🙏🇺🇸! Lumea se schimba de maine – si Romania trebuie sa aiba curaj sa se urce in “trenul schimbarii” condus de Trump&Musk ! Dar , intotdeauna, #româniapeprimulloc🇹🇩 !!!!
Sigur o sa va explice cineva la televizor ca am 6 degete la o mana 🤣🤣🤣 ; si, bineinteles, pozele sunt fake, dar totusi facute in drum spre wc ul din Ballroomul de la un hotel din Bucuresti , nu din Washington 🤗🤗🤗! Orice publicitate ( pozitiva sau negativă) e binevenită 👍 – multumesc 🙏

 

Recomanda 1

25 de Comentarii

  1. Asta inca nu isi da seama cit de carachios si ridicol apare el la fiecare tumba facuta de el, ca sa mai pacaleasca inca o data pe romani.Du-te Crinulet mama unde a intarcat mutu iapa si lasa-ne in pace pe noi ! Sa zici mersii ca inca nu esti la racoare pt. toate marsaviile facute de tine in parcursul anilor cind ai avut puterea sa butonezi !

  2. un idiot gomos, plin de el. De aici pana la inteligenta e drum lung.
    primii la gargara, la asta se pricepe. Daca te uiti la maretii liberali vezi sefi gunoaie: Stoica, Stolo draghe, johhi, Scrin, Ciuca, Catzu, Raresel, Siegfried Muresan, Flutur …. Unul mai prost si msi gaunos decat altul

  3. Stai și te întrebi , acest sistem ticăloșit ,alogen și trădător ,chiar nu găsește pe cineva mai integru,doar reșapați și expirați din ăștia, nulității frate

  4. Domnule Crin Antonescu lasă-i pe alții să vorbească ce cred și să spună cine sunt. Dumneata spune-ne ce ai produs în ultimii 10
    ani pentru România, fapte care te îndreptățesc să soliciți votul cetățenilor României petru Președinte. Își mai ia omul după decenii de muncă un “An Sabatic”. Dar după două un sfert de veac de lenevire bugetară să continui cu vegetare fizică și intelectuală un Deceniu Sabatic nu s-a mai văzut.

  5. Bravo Antonescu, imi place ca-l ataca pe Georgescu, dar tot nu-l votez. O sa-l voteze beneficiarii coalitiei, nu eu.
    Sa-l ajut.
    Nationalistul are site de promovare gazduit in SUA. Ce parere aveti voi despre asta? Asa nationalism romanesc mai rar. Voi unde aveti gazduire? Tot in SUA? I don’t think so! 3 minute mi-a luat sa investighez asta.

  6. Super si la subiect,comentariile. Un puturos,in cautare de alte fonduri de ” mizat”. Ce mizerabil. Dar altfel,este chiar éventail acestei coalitii: oportunisti,hypocrite,puturosi,fugace de raspundere,profitori,sagacité la bani publici,hoti,tradatori de neam si tara,corupti ,pe lista la seku. CG,presedinte.

  7. Asa-i badie, ca uitasem cat de spiritual poti fi. Pacat de fata aia care, usor, usor ajunge ficatul din urma si de dintii putreziti, ca altfel te oprea lumea showbizului, ceva gen asistent la Marutza manelistul. Nu-i mare lucru, dar mancai o paine si-ti mergea (vorba vine!!) vechimea-n munca. S.ictir de-aici, putoare reșapată!

  8. Sa nu-l desconsideram pe Dl. Antonescu! Tipul asta e teribil de indemanatic intr-ale mahalalei romanesti. E admirabil ce telent de flecar cu farmec are. Specialist in flegme, omul poate surclasa cu succes pe oricine altcineva, oricat de serios ar fi oponentul. PSDNL-ul si-a ales magistral vectorul si chiar m-as mira sa nu castige alegerile. Daca in lupta cu Dl. Antonescu va castiga Dl. Georgescu, neamul romanesc va dovedi onorabilitate meritata. ‘Om trai si ‘om vedea!…

  9. Daca l-au numit pe acest dr. Carstoiu 2 pentru prezidentiale, inseamna ca s-a hotarat ca acest candidat-iepure sa piarda.
    Puteti adresa deja felicitarile noului presedinte, CG.
    Care va reseta totul, daca apare vreun alt virus din laboratorul informaticienilor va va vaccina pe toti, dar patriotic, obligatoriu, nu ca globalistii sa mai scape vreunul.

  10. D.Antonescu spuneti va rog toate aceste ironii in limba engleza.Si apropo de turnat in pahare,dl.Becali zicea ca va turnati singur berea.

  11. Oare nu-si da seama ca romanii s-au saturat de puturosi , nesimtiti, de oameni care n-au facut nimic in viata lor, au trait bine din banul public ,s-au folosit de banii publici ca de propriile economii .
    Crin Antonescu vorbeste mult fara sa spuna nimic si ar face bine sa vegeteze in continuare asa cum a facut in ultimii 10 ani.

  12. Crinuț Căcărău Antonescu bate câmpii ca de obicei. De vină e lipsa somnului nocturn și mahmureala de după pokerul amestecat cu whisky. Sau poate a rămas iar fără bani. E de înțeles omul. Să nu punem la inimă. Doamne, ai milă de el!

  13. Penibil kakarau expirat psdpnludmr grohaie precum un pig la valaul cu laturi.
    Cu cat grohaie mai mult cu atat creste ura si scad procentele !

  14. Rugam CCR sa suspende turul 2 al alegerilor prezidentiale din luna mai a.c. daca ajunge Crin Antonescu in finala mare ,din următoarele motive:
    1.CCR are mana făcută ,cu precedentul caz
    2.Crin e un pericol la adresa siguranței, stabilității si prosperității tarii
    3.Nu poți îmbraca un cadavru politic in costum Armani, tot pute chiar daca il parfumezi cu Herjoff sau Vetiver

  15. Păi și dacă e nevoie să trimită, pentru că, cu voi PSD PNL nu se poate altfel sunteți niște trădători și hoți, oricum tu Cacarau Antonescu nu ai nici o șansă, câștigă Călin Georgescu din primul tur

  16. Sincer, dupa ce am citit ironiile lui crin, nu am retinut niciuna. 🤣 Cred ca nici ponta, nici georgescu n-au fost prea afectati.

  17. Cândva îl apreciam….acum îl compătimesc! Aroganță, mândrie, lipsă de eleganță, caracter slab, instabil, politruc oportunist, fără o doctrină clară și mai presus de toate când am avut încredere și nevoie de el mai mult atunci a dispărut din scenă ( pentru cei cu memoria nealterată)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.