Croazieră pentru bugetari

Ce ar fi România? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător. Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea României, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei România i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă. Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al României. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-o înregimenteze, alţii o pun în operă în vremelnice grupări cenacliere. Alţii valsează cu ea. Alţii o terfelesc. Alţii se împăunează cu ea. Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Aflarea ultimului, aflarea României trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor. Ah, Bugetul Nostru de Stat! Să vezi, acum! Subsecretar de stat. Mic de stat. Cu epoleți. Fost penelist de vază în orașul Bacău, actualmente prins întro mafie transfrontalieră viticolă via Chișinău. Se privește în oglindă. În aceeași oglindă se privește Pandelovici, fost pesedesit, actualmente subsecretar de stat la Interne, actualmente prins într-o mafie transfrontalieră aluminică via Moscova. În aceeași oglindă se mai privesc vreo câțiva subsecretari de stat, foști prefecți și subprefecți, directori, directoare, manageri și managerițe. Se privesc, vezi bine, toți în oglindă. Toți ca unul. Unul zice, s-a cam subțiat pensia, trebuie să facem ceva. Impozitele sunt cam mici, spuse un altul. Păi să mărim taxele și impozitele, e de părere un fost pedelist, actualmente consilier al ministrului de finanțe, să le mărim ce să mai vorbim. Femeia de serviciu se face că n-aude povestea asta. Le cere câte un leu pentru hârtia igienică, ați folosit, n-ați folosit, trebuie să-mi dați un leu. Toți se conformează îngândurați. Mare scofală un leu, acolo, taxă la WC. Afară e soare, e un soare de decembrie, e black friday, e halloween, e frumos, viața e frumoasă. Mafia din administrația publică râde la soare, acum că s-a ușurat. E veselă nevoie mare. Opelurile, mercedesurile, nissanurile încep să duduite, sclipicioase în bătaia soarelui. Băieții de la SRI se uită în altă parte, au alte comandamente astăzi, o gașcă de extratereștri are de gând să se dedea la furtișaguri la Bucur Obor, niște amăriți de venusieni specializați în furtul de poșete și de portofele, vai de capul lor. Agamemnon Aristidiade, fost prefect de Argeș, vorbește la mobil cu vărul lui din Pipera care e acum pe Riviera. Sigur că o să-ți crească pensia, stai liniștit acolo, pe croazetă, băiete, am vorbit cu cine trebuie, mâine se dă anunțul oficial. Fetele de la Autoritatea Națională de Zbor se distrează ceva mai încolo, și cum să nu se distreze când mâine le așteaptă o mărire de salariu, mamă, mamă. E plăcut, e soare, e bine, pe Magheru cântă păsărele.