CSG: Până unde, domnule preşedinte?

CSG: În jurul domnului preşedinte este creată în mod deliberat o bulă de dulce reverie care să-l ţină pe acesta departe de grozăviile cotidiene ale ţării,

De (R.C.)
CSG: Până unde, domnule preşedinte?

CSG: În jurul domnului preşedinte este creată în mod deliberat o bulă de dulce reverie care să-l ţină pe acesta departe de grozăviile cotidiene ale ţării,

În jurul domnului preşedinte este creată în mod deliberat o bulă de dulce reverie care să-l ţină pe acesta departe de grozăviile cotidiene ale ţării, crede Contele de Saint Germain, într-un editorial postat pe blogul propriu.

Și continuă în aceeași notă:

„Măria sa tace şi zace! Măria sa exersează măreţia falusului cu baterie. Supradimensionat, dar fără viaţă“.

Iată articolul integral, așa cum a fost el postat pe CSG.ro:

„Klaus Iohannis se crede la adăpost! E, încă, cel mai puternic om al ţării. Pe unde se duce are parte de plecăciuni şi saluturi milităreşti. O armată de sepepişti şi alte forţe speciale mişună vigilent în jurul lui. Doamna de la protocol se îngrijeşte ca totul să fie ca la carte: garda de onoare gardă de onoare, imnul imn, covorul roşu covor roşu. Şi aparatul de la preşedinţie contribuie la păstrarea stării zen a “şefului statului”. Nu-l tulbură cu temele stresante ale ţării, scoate din informările zilnice acele ştiri care s-ar putea să-l contrarieze şi să-i strice armonia de weekend perpetuu…

Pe scurt, în jurul domnului preşedinte este creată în mod deliberat o bulă de dulce reverie care să-l ţină pe acesta departe de grozăviile cotidiene ale ţării. Departe de şobolănimea care a pus stăpânire la propriu şi la figurat pe capitală, departe de eşecul PNRR, departe de ratarea obiectivului de vaccinare,  departe de dezastrul de la transporturi, departe de inundaţiile catastrofale, departe de abandonarea administrării României de către “guvernul meu” preocupat exclusiv de alegerile interne din PNL, departe, în general, de starea comatoasă a naţiunii pe care ar trebui să o păstorească cu simţ de răspundere şi nu cu pasivitatea pe care i-o induc lacheii cu cheiţă din jur.

Klaus Iohannis se crede la adăpost de consecinţele sustragerii sale de la obligaţii elementare pentru că în jurul lui este anume ţesută o atmosferă soporifică, o narcotizare care să-i adoarmă orice bănuială că ar putea fi vreodată tras la răspundere. Nu atât pentru ceea ce face cât, mai ales, pentru ceea ce nu face!

Există la momentul acesta cel puţin două situaţii intens mediatizate care ilustrează indiferenţa criminală (dacă nu cumva chiar mai rău, cinismul criminal) a autorităţilor noastre faţă de românii de rând: problema gunoaielor şi a şobolanilor din sectorul 1 şi problema copiilor din trenurile de coşmar ale republicii, abandonaţi în câmp o noapte întreagă fără apă şi mâncare.

În ambele situaţii responsabilii iresponsabili ai acestor veritabile atentate la sănătatea compatrioţilor noştri sunt figuri marcante ale USR-PLUS. Eu am spus de multe ori şi o voi repeta neobosit că acest partid al spumei negre apărute din fiertura unor oase bătrâne şi revanşarde care ar fi trebuit lustrate demult este o adunătură de fanatici fără Dumnezeu pe care îi excită suferinţa umană.

Ce face Clotilde Armand, în dispreţul oricăror practici juridice şi norme elementare de sănătate şi higienă umană este de domeniul psihiatriei. La fel, reacţia ministrului Drulă este de o obrăznicie şi de un dispreţ faţă de copiii puşi în pericol încadrabile la propagandă pentru reintroducerea cămăşii de forţă.

Nu mai miră pe nimeni că aceşti zărghiţi sunt luaţi în braţe şi apăraţi până în pânzele albe tocmai de cel care ar trebui să-i imobilizeze cu ace în insectar, de deviantul domn Dan Barna, acest individ lipsit complet de principii şi de calciu în vertebre; e suficient să întâlneşti doar câteva secunde privirea de lunatic a acestuia în timp ce-şi rosteşte diatribele ca să pricepi câţi bani fac valorile pe care el le susţine.

Ei bine, la toate aceste tifle şi flegme îndreptate de oamenii săi împotriva românilor, preşedintele Iohannis închide ochii. Sau, mai precis, este ajutat de alchimiştii bulei sale roz să nu-i deschidă.

Măria sa tace şi zace! Măria sa exersează măreţia falusului cu baterie. Supradimensionat, dar fără viaţă.

Se vor grăbi să sară mamelucii din escortă şi actoraşii din figuraţia haştagistă: “păi ce-ai vrea, bă, să facă preşedintele? Să se implice acolo unde Constituţia nu îl lasă?”

Vă tâmpeşte sufleurul – le-aş răspunde, binevoitor. Textele pe care vi le şuieră din peştera lui antifonată sunt din altă piesă. Îşi râde de voi ca să demonstreze că nici nu gândiţi, nici nu înţelegeţi. Repetaţi după dictarea unei flaşnete şi vă lăsaţi regizaţi de nişte canalii cu feţe de bebeluşi şi caractere contorsionate, de Curlz MT, precum Emil Boc şi Rareş Bogdan. Simplul fapt că aceste două nume seci v-au devenit purtători de cuvânt dovedeşte în ce hal de anomie aţi ajuns.

Ce să facă preşedintele? Să atragă atenţia că nu e sănătos cu gândaci, cu ţânţari şi cu şobolani prin parcuri şi spitale; să se îngrijoreze că lunile pierdute pentru aplicarea PNRR ar putea însemna ratarea unor proiecte importante pentru ţară; să sară în apărarea copiilor puşi în pericol de aroganţa fanaticului Drulă, căruia un Kalaşnikov îi mai lipseşte ca să-şi încununeze pornirile funeste; să-i convoace la o ceaşcă de bromură pe liberali şi să le ceară să nu-i mai folosească numele în golăniile lor războinice ci, mai degrabă, să guverneze cât de cât ţara…

Câte n-ar avea de făcut preşedintele…! Să viziteze zonele calamitate de furtuni şi inundaţii, să le spună o vorbă bună, din suflet, nevoiaşilor ţării, să-l întrebe pe Nicuşor Dan dacă mai există, cu adevărat, sau a ajuns doar o hologramă de amăgit prostovanii cu aere şi, nu în ultimul rând, să ceară serviciilor secrete să stabilească dacă nu cumva USR – PLUS, înainte de a fi un partid, este o jalnică oficină de distrus ce-a mai rămas naţional prin aceste locuri.

Până la urmă, vinovaţii principali nu sunt oportuniştii,  trădătorii şi criminalii care au ajuns acum la butoane. Vinovaţii principali sunt cei care ar putea să-i oprească pe aceştia din tăvălugul distrugerilor lor demente şi nu o fac. Capii serviciilor secrete, capii justiţiei şi, mai ales, vârful lor de lance, preşedintele României.

Eşecul campaniei de vaccinare este marea declaraţie de neîncredere a poporului român faţă de conducătorii săi de azi. Faţă de Câţu, faţă de Barna, faţă de Cioloş şi, mai ales, faţă de Klaus Iohannis.

Până unde, domnule preşedinte, atâta neimplicare, atât dezinteres, atâta dedicare nepatriotică propriilor comodităţi, propriei hibernări?

Butaforicul nostru preşedinte trebuie, cu orice preţ, scos din bârlog! Cu fum, cu hăitaşi, cu vuvuzele, cu proteste la Cotroceni, cu procese penale!

Eu, vă mărturisesc, dacă aş avea cât de cât încredere în măreaţa justiţie din România edificată de Băsescu, Macovei şi Kovesi şi upgradată de Iohannis, l-aş da si mâine în judecată pe Iohannis pentru complicitate la distrugerea României.

Cum însă nu am încredere, îmi pun speranţa în alţii, mai idealişti decât mine“.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. CSG exagereaza: il prea-domneste si il prea-mareste pe KWI beneficiarul protocoalelor mai mult decat secrete privitoare la Romania…Periodice „dezvăluiri șocante”, periodice evenimente scandaloase in activitatea politicienilor emanati in structurile statului postcomunist, permanenta stare de a-normalitate si instabilitate guvernamentala, nu sugereaza altceva decat influenta masiva a unor forte oculte asupra gruparilor de „politruci decizionali”, majoritatea minoritari etnici,cu manifestari antiromanesti, neo-naziste, neo-semite, globaliste samd. Relativa lipsă de acțiune a serviciilor foarte generos finantate de la Buget relativa ignorare a problemelor cauzate de subminarea programatica a statului Romania, a realitatilor sociale curente si a numeroase afaceri murdare din economie (dezvaluite de presa independenta) sunt semne si *dovezi* multiple că interesele Noii Securități din ROmania permit și chiar promoveaza mentalități și manifestări antiromanesti. Asemenea decizii si manifestari echivaleaza cu perpetuarea unui leadership politic aberant, alienant, iresponsabil fata de comunitatile si majoritatile etnice, fata de șansele unei vieti bune pentru milioanele de cetateni onesti si cinstiti din granitele Romaniei si din afara lor. Partidele politice (parlamentare) din ROmania, controlul democratic al justitiei si serviciilor sunt jalnice simulacre de „democratie-liberala”, un jalnic teatru al „statului de drept”. Toti „presedintii alesi la urne” au dovedit prin actiunile lor ,sau prin inactiune, ca selectionarea lor si agenda lor a fost scrisa birouri specializate in tehnici de manipulare la nivel „über alles”,de catre expertii „agenturilor straine” la care facea referire tov.Ceausescu in ultimele zile ale socialismului…https://www.dw.com/ro/cum-arat%C4%83-noul-sediu-al-serviciilor-germane-de-informa%C8%9Bii-externe-bnd/g-47439793

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate