O fi fost şcoala altfel pe vremea dumneavoastră? Or fi fost profesoara de limba română şi profesorul de bun simţ mai buni? O fi fost obrazul mai subţire, teama de ridcol mai mare şi autocenzura mai accentuată? O fi fost educaţia de-acasă mai solidă?
Vorbesc cu dumneavoastră, domnule Nistorescu, în calitate de jurnalist cu state vechi, dar şi în cea de autor al „Cântării Americii”, editorialul pe care l-aţi scris după atentatele din Statele Unite ale Americii şi care a făcut înconjorul lumii datorită calităţii sale.
În speranţa că introducerea nu a fost foarte lungă, o să citez dintr-o postare a eurodeputatului PNL Rareş Bogdan: „La Washington am văzut un președinte român cu coloana vertebrală intactă. Ușor emoționat, parcă, de laudele generoase, dar binemeritate, pe care cel mai puternic om al planetei i le aducea. Dar așa se comportă cei educați, iar Klaus Iohannis e dascăl la bază, să nu uităm! Dascăl de fizică, adică un om care știe că o masă critică a emoției pozitive poate naște lumi.Nu știu dacă pe români i-a ajutat fizica cuantică, dar sunt convins de un lucru: zbaterea unor conștiințe de a-și salva țara, un președinte care și-a riscat mandatul pentru a fi portavocea lor, nu rămâne fără răsplată”.
Domnule Nistorescu, întreb pentru un prieten, nu pentru mine: dacă un coleg de breaslă de pe vremea când eraţi un tânăr jurnalist ar fi folosit o limbă atât de catifelată pentru a o bucura pe savanta de renume mondial ce beneficii ar fi avut respectivul? Evident, europarlamentar nu ar fi putut ajunge, dar măcar un şef al unei organizaţii de bază a PCR-ului la o întreprindere sau chiar membru al Marii Adunări Naţionale ar fi putut fi avansat? Şi mai am o întrebare. Pentru un alt prieten.
Cum a permis breasla jurnaliştilor ca un propagandist fără limite ca Rareş Bodgdan să joace atâta timp fără ruşine şi fără talent rolul unui moderator de televiziune imparţial? Dacă presa română „zboară” atât de jos, fiind pe punctul de a se izbi de sol şi de a se dezintegra, „zboară” şi pentru că aceasta a devenit pista de lansare a unor propagandişti de teapa lui Rareş Bogdan. Cum a fost posibil aşa ceva, Cornel Nistorescu?
Este in destinul nostru sa asistam in direct la prabusire…
Corect, d-le avram
Un tineret manipulat si tembelizat, bun numai de mers la vot sau atunci cand se transforma in consumator, facand datorii si platind dobande grase? Sa fie aceasta viata post decembrista a romanilor? Libertate, democratie sunt numai niste cuvinte scoase la iveala atunci cand se cere ,,de sus”, iar moralul, credindta,dispare. Viata se transforma de cele mai multe ori intru-un stil de viata ocult si deplasat. Deesfranarea, lipsa de rusine ajunge sa fie aratata ca model si aplaudata,liberalii vor idei liberale in aceasta privinta.Stanga sau Dreapta, nu mai conteaza, fiecare acuza modul de viata al celuilalt. In politica mai ales, daca esti bun, cica esti prost (deci fa-te rau ca sa te destepti),deoarece daca esti rau si ai facut bani prin rau, cica esti inteligent. Sa ai case, sa ai masini, sa traiesti in lux, desfrau, sa mergi in excursii scumpe cu banii pe care indiferent de modul cum i-ai „facut”: cersind, furand, vandandu-te, te ridica in societate si… ai si devenit un om onorabil. Ma ingrozeste cazul de la Caracal. Prin el vad ca de fapt banul conduce, coruptia este un lant, deci protejatii pe corupti si strambati adevarul. Numai asa, veti avea avantaje in societate. Inchdeti cazurile incomode, treceti-le sub tacere. Bagati mai bine pe adversarii incomozi la inchisoare. Dar cum ramane cu , adevarul iese intodeauna la suprafataß Si ce daca iese? Vor avea procurorii, politicienii, presedintii corupti ca adevarul sa fie uitat, uitarea e doar oameneasca. Cainii latra, caravana trece””. De obicei, onestitatea pierde, raul se vrea ajuns in rai.
Cine v-a spus voua ca astia-s liberali? Aaa..ca voi ati ticluit o scena,imaginara bineinteles, a democratiei pe marginea careia latrati la stele de 30 de ani?? Asa da, asa va inteleg.Ignorati total ca tara asta e comunistoida si securista 100%.Ignorati realitatea,chiar o negati (boala grava,nu doare,nu omoara)traiti in securism,sunteti sugrumati de el (la propriu) insa îi tot dati bataie cu capitalismul si partidele.Or fi semne de dileala sa nu vezi sau sa te prefaci ca nu vezi ca media romaneasca e plina, geme de martafoi securisti ca Rares Bogdan.Mai apare cite unul ca Sorin Avram care cel putin se mira de unde vine asta da eu sunt sigur ca pe ascuns stie foarte bine.De ce n-o spui in clar dl.Sorin??
Dar Treian Băsescu președinte de doua ori cum a fost posibil? Și uite câ a fost! Dar cum a fost posibil ca președintele Klaus Iohannis să facă naveta și să vegeteze un mandat de 5 ani, singurele-i preocupăr fiind băgatul bățului între spițele roților guvernâri? Și cum va fi posibil ca regățenii și moldovenii să-l realegă cu frenezie pe domnul Klaus Iohanis? Uite că va fi?
@patru opinca: Linga Goebbels pot sta cu ‘cinste’ alde Ferenc Szálasi, Beria, Suslov, nu Codreanu, care nu a vrut nici spatiu vital si nici rasa superioara ‘Ci să trăim din viaţa noastră şi dreptul nostru strămoşesc’, ceea ce, vai, nici azi nu e posibil pe deplin.
Articol si comentarii care arata o realitate romaneasca si poate nu numai romaneasca care tine de domeniul absurdului, o realitate politica trista. O parte din pleava societatii, conduce si croieste viitorul nostru. Avea dreptate cineva, dintre comentatori, cand se intreba: „O fi in singele si gena noastra?”
Un articol surprinzator ! Un articol trist ! Trist , pentru SORIN AVRAM !
Astia rad de Viorica…Pai daca ar fi fost ziarist bolovanul asta pe vremea lui Ceausescu, nu-i ajungea Almanahul Scanteia sa-si termine laudation. Penibil si jenant, dar asta stiu astia de la P(D)NL – alternativa la guvernare! Sicktir!
Nu banuiam ca am descris atat de exact ce se întâmplă! Credeam ca am exagerat dar si Kakarotii imi dsu dreptate. Nasol, sa vedem ce se mai poate face
? Trump e un model, având, ca oresedinte ak SUA, putere imensa. Pare ca e opus neomarxismului sustinut de kakaroti si ar avea ceva sanse de succes, nu prea mari dar totuși datatoare de speranțe. In concluzie , ce baga in gura si trag pe phoola, asta e esenta vietii kakarotilor. Macar au incepur sa nu se mai ascynda in spatele conceptelor de politic corect, multiculturalism, etc..
Somnul ratiunii naste penibili ca acest nou Catavencu,latrau la un post TV falimentar.
donald a luat pe GRATIS o sapca dintro dugheana si i-a oferit-o unui sclav ,in rasetele CRETINILOR de o parte si alta a mesei ! gaozarul de la cluj ramane un linge C.U.R . debitand idiotenii ! gasca de derbedei tradatori de la cluj cu prostalaul de la sibiu !
Gudurici au fost și vor mai fi. Și la noi, și aiurea. Suplinesc lipsa de har prin agresivitate și servilism. Confundă notorietatea, obținută prin oportunism fără margini și osanale îmbăloșate, de limax, cu o acceptanță de fapt inexistentă. Completate cu înfierări cu mânie proletară. Un fel de Ciciolina… care măcar nu-și nega îndeletnicirea, spre lauda ei. Trist este nu că încearcă, ci că sunt admiși la curte, pentru efemere și otrăvite rezultate care, în cele din urmă, tot pe noi ne afectează. Aștept cu interes când va fi alergat prin Piața publică, având atârnate lozincile și articolele de gât! Atunci, ca și acum: „Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție și o soțietate fără de prințipuri, va să zica nu le are…”
Autorule , numeste un singur ziarist INDEPENDENT din aceasta tara , unul singur .
La fel cum a fost posibilă apariția unui Goebbels sau Codreanu. Istoria și popoarele au sincopele lor.
Pt @Marx Engels si Vulpasin Lenin, se pare că d-zeul tău a vrut ca aceşti oameni să se nască şi să „propovăduiască” împotriva cuvântului lui d-zeu, în cazul în care acest zeu creştin există. Nu înțeleg de ce sunt înălțătoare aceste concepte ca patriotismul şi creştinismul sau de ce ele sunt considerate valori. Ele promovează ura de clasă, ura rasială şi au provocat mari calamități în istoria umanității. Sper că creştinismul şi patriotismul(din ele au derivat şi prosperat nazismul şi comunismul) să fie criticate şi crucificate apoi aşezate pe o parte şi alta a viitorului drum al societății umane, copiii să se uite la ele ca la nişte artefacte malefice ale gândirii umane. Ca fapt divers crucificarea în lumea antică romană avea numai rol de intimidare şi de a inspira teamă duşmanilor şi a arata cruzimea imperiului sau republicii din acele vremuri, iar cadavrele condamnaților prin crucificare rămâneau cu lunile chiar cu anii pe cruce fără a fi înmormântate, exemplu este crucificarea sclavilor pe via Appia care au participat la răscoala lui Spartacus sau liderii galilor prinşi prizonieri de Cezar, acest fapt istoric este contrazis de o carte scrisă pt oameni cu mentalitate de copii numită biblia ce prin noul testament încearcă stupid să explice cum o ființă perfectă, atotputernică şi omniscientă încearcă să repare o greşeală din trecut(păcatul originar) prin crearea unei portițe de recuperare a păcătoşilor prin trimiterea fiului născut dintr-o virgină şi aşa zisul lui sacrificiului, se sacrifică pe sine se pt sine, moare pt câteva zile pt a se întoarce iar la stadiul de nemurire. Poveştile fraților Grimm, lui Slavici sau Petre Ispirescu au mai mult sens şi logică decât basmul biblic.
Bulangiu asta ,desi cred ca nu a facut poate doar scoala primara pe vremea raposatului,e mai gretos in limbareala ori fata de Lemn Tanase Johannis ,ori mai mult pentru a impresiona Marele Licurici.Un semnal de genul, mai baieti sunt aici,gata sa ling orice ,sug orice, promit orice , doar doar ma bagati si pe mine pe vreo lista scurta.Naiba sa-i stie pe junii astia ai Romaniei.Toti vorbesc de perioada comunista cu ura si scirba ,dar in acelas timp, cind ajung in contact cu noii stapini , sunt mai desgustatori decit batrinii lingai.O fi in singele si gena noastra?Daca aveti ceva de circotit, uitati-va la liderii vostriiȘ Orban, Ciolos, Barna , Johannis, Ponta ,sau nu ultimul pe lista Bogdan Rares.Sunt quintesenta generatiei postpasoptiste ,REZIST.
Cum a fost posibil? …Degeaba facem „FILOSOFIA CHIBRITULUI „…asa cum a fost posibil ca Basescu să fie ales de două ori și acum drept „răsplată „să fie trimis împreună cu acest papagal impertinent în parlamentul european.Lista poate continua. ..ATÂT POATE ACEST POPOR DE DESCREIERAȚI! De ce ne tot punem întrebări și „ne ascundem după deget! ?
„Popor descreierat”,societatea romaneascaeste un imens ospiciu unde agitatii stau alaturi de glumeti.Tara este plina de isterici,mitomani si autisti,oamenii normali…o statistca!
Multora le plac vorbele goale ale „marelui” R.B. Atat ii duce mintea, nu au cultura, nu-si cunosc istoria si cand unul se bate in piept invartind cateva cuvinte despre tara, deja intra in extaz mistic, bine ca nu leviteaza…timpul nu-i trecut…
Va rog,lasati-l pe Pamfil Seicaru sa se odihneasca in pace,nu vad sa existe azi un urmas care sa se ridice la „statura”lui-va multumesc insa pentru ca mi-ati reamintit de el ,ca sa-i recitesc „Scrisorile din exil”<"Romanai in marele razboi ","Dotla" si altele si…sa (ne) (de)plang…"…iara noi,noi,epigonii…"
Intr-un clasament al LIMBRISTILOR, adica LIMBISTII proveniti din LIMBRICI, acest purtator de batista, care lingea PSD-ul cu speranta ca-l vor pune sef la TVR, apoi a devenit otravit la adresa PSD-ului, fiindca nu l-au pus, ar fi, DETASAT pe PRIMUL LOC.
Sorin Avram , sa nu fie cu suparare , esenta articolului scate in evidenta altceva ,e o cadere in propria capcana , multi vad o periere grijulie a sefului direct . E prea ostentativ si la vedere . Chiar , cum e posibil asa ceva ?
Strugurii sunt tot timpul amari pentru vulpea frustrata ca nu care calitatile necesare pentru a ajunge la ei. Rares Bogdan a terfelit PSD-ul si a pus PNL-ul pe primul loc ca politician, a terfelit audientele lui Gadea ca jurnalist.
A fost posibil pentru că în Kolonia Penitenciară și Experimentală Rröemenika, acel „câine de strajă al democrației” în fapt este doar un jalnic pudel căcat la kur, hămesit de foame dar mai ales fără pic de conștiință canină.
A fost posibil DIN CAUZA acelor jigodii care au permis ca în loc de o presă independentă, incisivă, lipsită de părtinire, s-au aciuit și s-au amploiat tot felul de mediocrități și nulități mânați în luptă de un înfiorător arivism, dublat de un cabotinism nemaiîntâlnit și triplat de o ipocrizie oripilantă.
A fost posibil datorită unor așa ziși „kăkănari” ( știu tu, Sorine, vreo câteva exemplare pe la Suceava) care au transformat breasla în Uniunea Gazetarilor cu Lanț, Zgardă și Botniță.
Iar dacă în Kolonia asta a mai fost cineva care a menținut standardul gazetăresc la un minimum calitativ, ei bine, acei câțiva puțini fanatici ai ADEVĂRULUI sunt citizen journaliștii.
Acei entuziaști fără de arginți care nici n-au gipane expansive, nici stofe armane strălucitoare acoperind șuncile obeze ale kurilor, nici conturi esoterice mustind de șpăgi șeicărene.
Sunt acei amărâți Străjeri ai Adevărului care au plătit cu închisoarea doar pentru că au colindat pe Căile Adevărului, încercând să rostească Adevăruri în nuanțe de Verde de Paris în față.
Voi, Gazetarii cu Lanț, Zgardă și Botniță, ar trebui să instituiți o zi în care să omagiați și să cinstiți CITIZEN JOURNALISTUL.
Acel anonim jurnalist nonlucrativ din al cărui efort voi – epigonii și emulii lui Pamfil Șeicaru – extrageți ideile valoroase pe care le calchiați, le plagiați, vi le însușiți cu nerușinare iar toată această infamă atitudine nedeontologică fiind pusă exclusiv în slujba satisfacerii autosuficienței voastre onctuoase, scurgându-vi-se dezgustător pe bărbia îmbuibată.
Cu paranoia CTP in fruntea – scuze – jurnalistilor DIN Romania ce barem intelectual, moral si profesionala sa fie avut in vedere???
Asa e pste tot, in majoritatea tarilor lumii, in multe chiar mult mai toxic. Lumea merge grabit spre desfiintarea in om a sentimentelor de neam, tara, patriotism si religioase, la noi crestinism. Sentimente, convingeri si stari care au dus omenirea la ceea ce este acum si nu la iadul care va rezulta din noile abordari. Astfel „omul nou”, propavaduit de comunism, va iesi pe piata, dand la „lada de gunoi a istoriei” tot ce a fost nobil, inaltator si creativ spiritual. Ciudat este ca tineretul, crescut intentionat de corifeii mondialismului incult in masa completamente, dar cu oaresice inteligenta si acces la informatie, inghite ca berbecul aceste aberatii (neomarxisste) dar deja partial victorioase; multiculturalism, politic corect, diversitate…. Se pare ca nu poate decela informatia si nu are capabilitatea si dorinta de a-si folosi creierasul propriu, atat cat are fiecare, atat cat i-a dat Dumnezeu. Si asa se va construi societatea mondiala propavaduita de internationala comunista. Dar ii va zice muticulturalism si unitate in diversitate.
Aceste jivine ipocrite alaturi de Base, mincinoase, reprezinta Romania la UE, sunt europarlamentari votati de un popor de tampiti! Cum poti trimite in parlamentul european asemenea specimene infecte? Rusine nationala!
Dle Avram, am o parere suficient de prostra despre Rares Batistutza, dar nu-l credeam capabil de cele spuse de dvs! Caracterul infect al acestui individ, va avea urmari grave pentru Romania!
Astia-s „marii liberali”: Rares Bogdan, Falca, Sigfried Muresan! Niste impostori ipocriti, provocatori de voma!
Dovada ca individul a fost si va ramane un GUNOI,un oportunist,care demult trebuia sa fie la Gherla pentru infractiunea de instigare la violentele din 10 august 2018 !!!Dar cine sa-l arunce in puscarie??Cine sa-i dovedeasca faptele??SRI??Tocmai cei care au organizat mascarada din 10 august ??Si pe cine lauada acest mascarici?Pe paiata,pe clovnul de care rade intreaga planeta??
Mare adevar ai grait! Bravo!!!!!!!!!! Eminescule, nu degeaba esti un geniu!
Veţi vedea lucruri şi mai groaznice în viitor.
Ni se va spune de către Rareş Bogdan că albul e negru, iar negrul e alb.
https://razboiulinformational.ro/site/2019/08/arcul-de-triumf-desacralizat/
„Suntem informaţi cu profundă durere că Arcul de Triumf a fost profanat de o expoziţie obscenă (care ar trebui interzisă minorilor). Pereţi interiori ai monumentului clasa A au fost umpluţi cu postare vulgare de stencil ce transmit mesaje bizare fără legătură cu uriaşul sacrificiul căruia monumentul îi este închinat. Astfel avem: o poză cu o fetiţă care ţine în braţe o bombă, doi poliţişti englezi care se sărută pasional (franţuzeşte), un Cristos pe cruce care ține nişte pungi de cadouri, Fecioara Maria care hrăneşte pruncul cu o sticlă de otravă, o femeie însărcinată cu cap de maimuţă.
Am primit informația că s-au făcut presiuni considerabile asupra primăriei capitalei prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe special pentru a se obţine special Arcul de Triumf. În spatele povesti stau persoane din statul Turc care nu au mai putut să construiască Mega Moscheea”.
Inca o dovada a faptului ca santem ocupati de alogeni, de minoritari, care-si bat joc de noi, de poporul nostru, de credinta noastra, de jertfa stramosilor nostri, si de istoria noastra !!!
„Bãtrânii aveau gurã de lup si inimã de miel; au venit liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup….” – Mihai Eminescu