Cum aparții culturii germane?

„Ceea ce face acest individ amintește de ce a fost mai urât în istorie!”, spunea, între altele, un admirator al sașilor, care, asemenea multor concetățeni, avea cuvinte aspre pentru situația tristă în care este împinsă România. L-am corectat pe renumitul profesor al Universității din București spunând că nu oricine născut sas angajează vreo cultură, cum nici un român nu-i angajează pe toți românii, și că poți împărtăși o cultură indiferent de etnie.

Din nefericire, încălcarea Constituției și a legilor, de sus, a devenit obișnuință în România ultimilor ani. În aceste zile iese la iveală, încă o dată, ceea ce se putea observa deja înainte de 2019, anume, voința de impunere a unor opțiuni necugetate, fie și prin abuz. Ca onest apărător al pluralismului și al “democrației curate”, la care s-a năzuit în proclamația de la Alba Iulia din 1918 și, din nou, în 1989, îmi pun întrebări.

Dincolo de cramponarea stridentă de la Cotroceni („nu știu!”, „nu mă interesează!”) și fuga iute în weekend, de mobilizarea continuă ce se face împotriva adevărului, sunt tot mai multe argumente, nu numai în Capitală, ce fac realistă ipoteza că s-au petrecut lucruri murdare și la recentele „alegeri”. A fost oare ceva curat în 2019 și în ceea ce a urmat?

Să ne gândim la extragerea tipic securistă a unor parlamentari, la “alegeri” europarlamentare și prezidențiale fără dezbateri, la lipirea unui referendum caraghios de scrutinuri, la diabolizări pe loc de soluții și la multe altele. Celor care iau în seamă declarația unuia implicat, că de fapt „serviciile câștigă în România de azi alegerile”, precum și controlul securist al voturilor și restul datelor, nu li se poate infirma opinia. S-a măsluit în forme diverse, din vreme și organizat. Între ceea ce votează cetățenii și ceea ce se oficializează s-a ajuns la ruptură. Iar pentru cineva cu capul pe umeri, România are “președinte”, dar nu președinte. Nepregătirea și reaua credință întăresc această observație.

Nu am ascuns atașamentul meu față de cultura germană. Este cultura adolescenței mele și cultura în care am dorit să mă pregătesc. Am parcurs stagii la Freiburg im Breigau, Bielefeld, Frankfurt am Main, Erlangen, Münster, Tübingen și München și am învățat enorm. M-am bucurat să exprim apoi ceea ce am învățat.

Am căutat să fac să beneficieze de cultura germană și cei din jur. Arhivele sunt mărturie. Ca rector al universității care a devenit în 1993-2012 cea mai puternică din țară, am extins fără precedent, între multe altele, relațiile cu Germania și am înființat linia germană de studii la Universitatea „Babes-Bolyai”, cu toate premisele (profesori, bibliotecă dotată din Germania, reviste, centru cultural al acestei țări etc.). Ca ministru al educației naționale, am restabilit complet rețeaua liceelor germane din Transilvania, Dobrogea, Bucovina și Oltenia, am înființat al doilea liceu german la București și am transformat Mediaș-ul în centrul formării continue în limba germană. Ca ministru de externe, am fost chemat să conlucrez, inclusiv într-o comisie a Bundestag-ului, în vederea reconfigurării democratice a Europei. De la angajarea în administrația universitară, ca decan (1990), la vizita cancelarului federal Angela Merkel (2010) și a altor demnitari germani la Universitatea clujeană, prin interacțiuni cu vârfuri economice și culturale din Germania, am mărit accesul românilor la oportunități germane.

Amintesc acestea nu din alt motiv decât acela de a justifica întrebarea: cum se aparține culturii germane? Este de fapt întrebarea pe care eminentul profesor de la Universitatea din București a ridicat-o, desigur indirect. Răspund fără ocolișuri.

Se știe că sașii au adus în arcul Carpaților voință de autoorganizare, mai multă credință și mai multă muncă. Când Honterus a făcut reforma învățământului, Brașovul era locul spre care afluiau studioși din Europa. Sistemul lui școlar era, ca sistem, o noutate pe continent. Invențiilor săsești – proiectul zborului uman, instrumentul de încălzit (Meissner), calculul zborului cosmic (Oberth) și altele – li s-au recunoscut întâietatea în lume (Harald Zimmermann, Siebenbürgen und seine Hospites Teutonici, Böhlau, Köln, Weimar, Wien, 1996). Sașii s-au bucurat de autoadministrarea prevăzută de diploma andreiană, iar cînd aceasta a fost încălcată, au luat alte decizii. Suferințele lor, ca urmare a derapajelor anilor treizeci, sunt cunoscute (Georg Weber, Renate Weber, Die Deportation der Siebenbürgen Sachsen in die Sowjetunion, Böhlau, Köln, Weimar, Wien, 1995). La Carpați, școlile, ziarele, teatrele săsești au cultivat o limbă remarcabilă. Teologia săsească a transmis ceea ce se făcea la nivelul lui Karl Barth, Rudolf Bultmann, apoi Wolfahrt Pannenberg și Jürgen Moltmann, încât a creat, pentru cei care citeam în germană, acces la vârfuri ale creștinismului.

După Al Doilea Război Mondial, cultura germană și-a revigorat tradițiile democratice ale lui Friedrich Naumann și Georg Jellinek și a contribuit la democratizarea Europei. Ea a reluat afirmarea de genii în varii domenii (cum spune Peter Watson, The German Genius. Europe’s Third Renainssance, the Second Scientific Revolution and the Twentieth Century, Simon & Schuster, London, 2010). Germania oferă acum cultura ducerii mai departe a democrației. Ea i-a dat nu numai pe “revizionistul” Ernst Nolte, ci și pe lucizii Martin Brozsat sau frații Mommsen, a dat teologii timpului, precum Joseph Ratzinger, a dat sociologia lui Niklas Luhmann, filosofia comunicării a lui Jürgen Habermas și alte contribuții de vârf. Ea dă creștin-democrația, social-democrația și mișcarea ecologică la propriu. Demnitatea umană, libertățile și drepturile, ca și “neliniștea etică”, domină actuala justiție germană. Opoziția la orice “democrație cu Führer (Führerdemokratie)” este exemplară.

Să revenim însă în România actuală. Aici, cele făcute de “președinte”, ignoră, puțin spus, cultura, pe cea germană cu siguranță, și, mai grav, le contrazic! Nu mă mai refer la “alegeri”, făcute după ce s-au „selecționat” candidați cu ajutorul instituțiilor de forță și cu numărarea voturilor de către Securitate, nici la bazaconiile „prezidențiale”, cu trepăduși în delir cum că “Dumnezeu i-a dat României salvator”! Nu mă refer nici la dictonul pus în circulație – „serviciile secrete au atâta rol cât le lasă decidenții!”. Penibilitățile sunt, la drept vorbind, cotidiene și se bat recorduri!

În alegerile din 2014, se știa, desigur, că era de ales între un aventurier și un nepregătit. Am spus-o, la rândul meu, atunci! În cazul ultimului, când acesta bătea câmpii atacând țări de care depinde starea lumii, i-am spus, telefonic, să o lase baltă, că nu știe despre ce este vorba, iar România are destule de rezolvat. S-a votat, cum se cunoaște, nepregătitul, crezându-se că aduce cu sine o cultură prestigioasă. Se vede acum că nu are nimic de-a face cu aceasta. Iată câteva argumente.

În politică nu intri ca să faci excursii și nici să te îmbogățești, ci ca să aplici un proiect chibzuit. În Germania zilelor noastre (vezi Angela Merkel, Machtworte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2010), proiectul de societate este condus de perspectiva creștină a “demnității umane” și promovează “valorile fundamentale derivate: libertatea, solidaritatea și dreptatea” (p.109). Se poate discuta îndelung asupra acestuia, dar proiectul are contur și realizări.
La noi, după șase ani, nu există proiect și nici capacitatea de a-l articula. “România normală” și “România educată” sunt baliverne pentru cei care se mulțumesc cu vorbe goale – ba chiar ofense. În definitiv, cine trebuie adus la normal? Cine este de educat?

În locul ieșirii din bătutul pasului pe loc, “președintele” a venit cu antagonizarea prostească a cetățenilor. Insul declara emfatic că “s-a suit în capul psd-iștilor”, după care a cerut “să se vină cu idei”. Adică dai foc la casă și-i chemi pe alții să se descurce! A dat jos, încălcând orice legitimitate, un guvern rezultat din alegeri, iar acum nu poate plăti nici amărâtele de alocații pentru copii, nici pensii, nici salarii stabilite prin legi semnate chiar de el. Și mai grav, împrumută în neștire țara. Pandemia nu scuză, totuși, incompetența și abuzurile! Ruinarea a orice în jur, căci nu te pricepi, nu este deloc “lucru bine făcut” – este doar iresponsabilă.

Este destul să observăm că, în Germania, nu obstinația stânga-dreapta contează, ci abordarea mai bună. Personalități integre, explicit conservatoare (cum a fost Frank Schirrmacher, Ungeheurliche Neuigkeiten, Blessing, München, 2015), nu au ezitat să preia public teme ale stângii, precum demnitatea și drepturile persoanei. Fostul vicecancelar Franz Muntefering argumenta zilele trecute, în „Der Spiegel”, că politica înseamnă să integrezi cetățeni, nu altceva. La noi, se reiau înțelegeri inculte ale politicii, iar “președintele” se pune în fruntea trupeților evident străini de civism. Nici într-o țară europeană nu s-a ajuns la asemenea degradare a funcției de președinte.

În ce țară europeană s-a ajuns atât de jos: „ eu vă dau funcții, voi loviți cu orice în concurenți”? În lumea civilizată, valoarea este, oricum, cea care mijlocește. Nicăieri nu se lasă unor infantili să se joace: „introducem fraze în rezoluții la Bruxelles, ca să putem apoi tăia capete acasă”. Nicăieri dezvoltarea nu este înlocuită cu securismul după maxima „democrația este chestiune de forță!” – înlocuire care dă în România de azi mai mulți generali decât în armata SUA, bugete de servicii secrete mai mari decât cele ale puterilor europene, pensii speciale ca nicăieri în Europa și alte aberații ce împovărează o țară devalizată. Nici într-o țară europeană cetățenii nu sunt împinși la ură, unii împotriva altora, precum în România ultimilor ani.

Cine face politică veritabilă se ocupă și de ultimul cetățean al țării. Germania este “stat social”, iar acesta i-a procurat statură. Unde este reacția “președintelui” la abuzurile justiției, care numai independentă nu este? Unde este o vizită la un azil de bătrâni sau la săracii care sporesc sub mandatele lui sterpe? Unde a apărat „președintele” adevărul sau vreo altă valoare?Unde este credo-ul democratului – “nu sunt de acord cu opinia ta, dar nu voi precupeți nici un efort ca tu să-ți poți exprima opinia”?

Cine intră în politică aduce soluții în interes public. Optica germană este că “limba comună, valori imperative, orientări demne de încredere, conștiința rădăcinilor istorice și fundamentele culturale, legate cu un patriotism deschis spre lume” țin laolaltă o societate modernă (Was eint uns? Verständigung der Gesellschaft über gemeinsame Grundlagen, Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2008, p.22). La noi, “președintele” s-a preocupat de propria bunăstare. În loc să fie normal, căci funcția obligă, a luptat cu mize meschine. Nu mai vorbesc de caracterizările presei – evident nu cea scrisă carpatic și dată, tot fraudulos, drept “internațională” – ci de presa efectiv internațională: „diletant”, „promisiuni neținute”, „pasivitate”, „avere din surse nelămurite”, „influențe ale Securității”, „statism sau lipsă de idei în politica externă”.

Cu desăvârșit bun gust, Helmut Schmidt își petrecea concediul într-o casă ridicată pe credit în locurile natale, Helmut Kohl pe malul unui lac, Angela Merkel într-o comunitate mică lângă Berlin, ca să nu vorbim de alții. În seara “victoriei” din 2014, am avut discuții cu un vechi prieten, lider al Forumului Democrat German. I-am transmis felicitările de rigoare. Imi voi aminti mereu reacția lui: “Andrei, nu te grăbi, nu cunoști omul, stai să vezi!”.

În definitiv, când vezi că “președintele” lăsat de capul lui o ia razna, nu poți să nu te întrebi: de unde disprețul pentru “niște evrei”, de unde tema “scoaterii din România” a social-democraților, de unde tema “eșuării” unei guvernări care a asigurat, place-nu-place, creștere economică și măriri de venituri? Poți oare să nu-ți amintești pagini din Mein Kampf–ul lui Hitler și diatribele lui Goebbels, în care se disprețuiesc evreii și se incită la “distrugerea” social-democraților? Poți să nu-ți amintești că Hjalmar Schacht (Wie eine Demokratie stirbt?, 1932) recomanda contestarea fără scrupule a oricărei reușite a rivalului și eliminarea acestuia?

Viața publică pretinde integritate. Helmut Kohl cerea adevăr și în cele mai dezavantajante situații (vezi Heribert Schwan, Tilman Jens, Vermächtnis. Die Kohl-Protokole, Heyne, München, 2014, p.199). Unde este la noi integritatea când se minte “oficial”? După ce i-a denigrat în fel și chip pe cei din guvernul anterior, „președintele” își atribuia meritele lor – de pildă, succesul președinției rotative europene, încât un reprezentant francez a putut acuza “schizofrenia” din politica românească! Acum face inaugurări pe ceea ce altădată privea cu mânie, căci era construit de rivali.

Nu aparții culturii germane călcând în picioare statul de drept democratic. Parlamentari germani mărturiseau că dacă în Germania s-ar fi descoperit protocoale precum cele semnate în România anilor 2009-2018, între procuratură, judecători, servicii secrete, oamenii “ar fi luat foc”. În statul german actual, contează nu doar “deciziile justiției”, ci și calea pe care se ajunge la ele.

La noi, se pune tot mai justificat întrebarea: de ce se înlocuiește necesara democratizare cu noul securism și „republica procurorilor”? Cum mai vii dintre sași, care au cunoscut ca puțini alții represiunea Securității, când o restabilești copios? Ce „independență” are justiția când îi pui în frunte judecători mediocri, care te-au servit? Ce „independență” când nimic nu se lămurește cu probe, ci cu loviri? Cum te dai creștin când, a doua zi după apelul din București al Papei, la frățietate, apuci sabia și lovești primul?

Ține de temeincia la care ne îndeamnă cultura germană să ne pregătim asiduu, cu inima și mintea deschise. Am auzit și eu de certuri prin culise asupra scrierii de cărți. Avuseseră dreptate o consilieră, germană la origine, și un secretar de stat, când spuneau că insul nu pricepe. Acum devine evident ceea ce unii din preajmă, sub imperiul probelor, murmură, la întâlniri de seară, că nu se înțelege Constituția!

Un adevăr se impune: nu merge fără cultură instituțională. Un ilustru cancelar federal le pretindea politicienilor să citească necontenit (Auf eine Zigarette mit Helmut Schmidt, Kiepenheur & Witsch, Koln, 2016, p.108-114). Mărginirea, fie ea și drapată sub gesturi țepene de vătaf de sat, nu duce departe. În orice caz, nu este ceva de care o țară are nevoie.

Principala personalitate filosofică a Germaniei și a Europei de azi, Jürgen Habermas, a avertizat adesea asupra erorilor Comisiei Europne. „Politicienii noștri sunt de mult timp incapabili să aspire la altceva decât la realegerea lor. Ei nu au substanță politică și nici convingeri”. Orizontul lor politic este de fapt cel mult un „autoritarism plebiscitar”, despărțit de democrația pe care proiectul european o prevedea.

Acum, observând reacția la pandemia covid-19, nu poți să nu-i dai din nou dreptate gânditorului. Am în vedere aici doar infectarea României prin decizii eronate ale “președintelui”, care au adus în țară, fără control sanitar serios, un milion și jumătate de “votanți ai noștri”, cum se laudă “liberalii”, și, desigur, amatorismul obsedat de interese insipide, care fac astăzi din România campioană europeană într-o privință tragică!

Firește, fiecare cetățean poate judeca pe contul său. Un adevăr este însă sigur. Când ești prost și de rea credință nu reprezinți nicio cultură – te reprezinți doar pe tine. Numai că pentru asta nu ar trebui să plătească alții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Andrei Marga 585 Articole
Author

100 de Comentarii

  1. Analiză fără fisuri pe un caz ce devine clinic și politic. Are nevoie România de dictatură de ins incult, dar preocupat să lovească, în loc de guvernare, totuși, democratică? Profesorul Andrei Marga atrage atenția că din asemenea ins poate ieși ce a fost mai rău. Avertismentul lui pune pe gânduri. Ar fi de luat aminte.

  2. individul idiot util perfect si #mascat care apartine culturii neo-fasciste germane. Istoria se repeta, pentru ca poolimea nu respecta si nu a invatat istoria.

  3. Ce a inteles Johannis din experienta unui alt profesor cei drept universitar este ca viata lui ca presedinte va depinde de modul in care face jocul celor care l-au propulsat in cea mai mare functie in stat din interior si exterior.Andrei Marga face o analiza perfect filozofica a acestei epoci si mai ales a acestui personaj.Cultura unui individ incepe cu educatia pe care o primeste in primii ani acasa.Sasii de la noi au fost inregimentati inainte si in timpul WW2 in cultura Germaniei din acea perioada.Cum puteau parintii lor sa educe copii in spiritul democratic.Aici este cred eu esenta unora frustrati de ce au fost sau putea fi si suferintele lor ulterioare .Comunismul de la noi a fost o copie la scara a nazismului german.Serviciile in trecut si prezent au facut jocul celor dispusi sa li se supuna.

  4. Cum apartii culturii germane?
    Foarte simplu:
    -furi doua case cu acte false
    -retrocedezi 60 de imobile din Sibiu catre urmasa declarata a fostei organizatii fasciste
    -iti arunci paltonul pe masina la Paris
    -in fiecare saptamana faci ceva pe Constitutia Romaniei, sfidezi CCR si Parlamentul
    -traduci termenul ,,de indata” ca fiind peste 31 de zile
    -conduci direct campania electorala a PNL
    -refuzi sa discuti cu partidele adverse
    -dai indicatii pretioase ca procesul electoral sa fie inchis cu buletine de vot furate cu sacii, noaptea, ca hotii
    Si alte asemenea mizilicuri. Aceasta este cultura germana la Cotroceni.

  5. Ne indreptam catre un regim in care Parlamentul face legi in condormitate cu indicatiile primite, Guvernul executa, serviciile supravegheaza, presa canta, iar POPORUL TACE!

  6. Dl Marga ( ca filo-german) e foarte convins epistemologic ca „Germania oferă actualmente cultura ducerii mai departe a democrației in UE…că da creștin-democrația, social-democrația și mișcarea ecologică la propriu; că demnitatea umană, libertățile, drepturile, “neliniștea etică”, domină actuala cultura germană; iar opoziția la orice “democrație cu Führer (Führerdemokratie)” ar fi exemplară!…
    Ar trebui sa stim ca in democracy after the Führer (după model american) Germania a dezvoltat in anii „razboiului rece” o reţea de fundaţii “private” care au fost si sunt angajate în promovarea politicii guvernului german în exteriorul ţării. Dupa infrangerea din WWII nu mai era posibila „pe fata” crearea de “zone de influenţă” in Osteuropa, de aceea guvernele GermanieideVest au acţionat prin aceste „reţele de influenţă” ce au legătură cu marile partide germane dar sunt finanţate aproape în exclusivitate din bani de la stat. Proiectele externe ale fundatiilor sunt supervizate de Ministerul de Externe german. Principala misiune declarativa a fundaţiilor e “educaţia civică” în spiritul democraţiei liberale, al drepturilor omului şi al economiei de piaţă, aşa cum sunt ele definite în „Germania denazificata”. Reprezentanţii fundaţiilor acţionează cu o libertate de care nu dispun reprezentanţii oficiali ai statului german. ( Ann L. Philips- Power and influence after the Cold War : Germany in East-Central Europe, 2000) Ei au posibilitatea de a acţiona în afara canalelor oficiale, în zone “sensibile” ale ţărilor gazdă( statul de drept, legislatia, societatea civila..). Aceste acţiuni, contacte şi discuţii nu sunt menţionate în rapoartele publice anuale ale fundaţiilor.

  7. În România, umar la umar cu reteaua neoliberala / neomarxista a fundatiilor americane Söros, fundaţiile Seidel, Adenauer, VW s.a. s-au implicat tactic în susţinerea politicii pro-germane, „pro-europene” a oligarhiei locale, aceea care serveste preponderent interesele guvernelor de la Berlin in detrimentul intereselor nationale. Avand in vedere traiectoria ciudata a politicii practicate de elitele post-comuniste ale RO,inflatia de minoritari etnici la varful institutiilor cheie ale Statului, foarte docili servitori ai German soft power avem o explicatie pentru starea de fapt a decadentei economiei, culturii, Statului, guvernelor din Romania ce dirijeaza viata unei Natiuni careia i s-a diminuat grav propria suveranitate. O concluzie amara ar fi că pentru a supravietui acestei „soft hegemony” exercitata de noul Reich in Central Europe, ar trebui sa realizam „ceea ce face” Germania in domeniul economic, nu ceea ce „zice” politic Germania…

  8. Intrebare pertinentă,. Poate trebuia pusă mai demult și mai des,..Cultura germană este de fapt cultura europeană,.mai tot ce este elegant, frumos, cult, civilizat provine in priml rând din cultura germană,. Din acest motiv a importat regele maghiar sași in transilvani iar nu alte neamuri..care pe urmă au venit pe șest, pe urmă năvălit grămadă,. Evident cultura provine din familile germane, din educație prusacă, din cei 7 ani de acasă, din respectul pentru părinți, nație, și a celuilalt,. din voluntariat, din spiritul de gospodar,.Toate urmate evident din cultura religiei, de obicei protestantă,.. și poate și un spirit de scoțian..de altfel caracteristic unui gospodar.. Cum sunt ăștia,.neaoșii,.. românii noi,.. care se transformă și se coboară la nivelul românului prostănac și tâlhar ?? Mai trebuie povestit, demonstrat ??

  9. din alegatori(10 milioane), au preferat „cultul german”.
    33%, din alegatori, au preferat cultul teleormanean.
    Asta este tovarasi, intovarasirea dintre un gospodar si un puturos, nu mai merge!

  10. Ești pe arătură, 66%. Învață aritmetica l-au votat în jur de 30%. Căci la vor au fost sub jumătate.
    Mai sunt două laturi. Prima este că, așa cum întreabă și articolul: ce a fost curat în 2019? O spun eu – nimic! Peste tot e secu – mai vrem ceva?
    Iar România nu se reduce la Teleorman, iar teleorman este parte a României. Este basm cu politica făcută la Teleorman, când ea se făcea la Sibiu sau Cluj, de fapt.
    Peste toate, Dragnea a făcut mai mult pentru România decât dulapul. Până la urmă ceea ce a susținut – măririle de salarii și pensii, controlul reurselor interne, eliminarea statului paralel, justiție fără Fuhrer etc. rămân parte a istoriei României actuale. Și chestiuni ale prezentului și viitorului. Așa că nu ține luarea lui Dragnea ca pretext, ca să menajăm o excrocherie.

  11. Articol parca scris in disperare, dupa ce cu ani in urma s-a jucat cu focul „istoriilor alternative”. Apoi, trebuia sa il corecteze un sas cum ca Iohannis nu e ceea ce pare; si ce anume parea, vreun extra-meamt a toate salvator de nu se gasea alternativa autohtona? Autorul nu auzise ca insul ajuns presedinte NU a onorat nicio invitatie la sarbatoarea de 1 Decembrie la Sibiu cand era primar? Sau despre ascensiunea fulgeratoare si pe sarite a treptelor in invatamant, necomforme cu „temeinicia germana”?
    Daca acum citesc despre grozaviile acestui Iohannis, inseamna ca lucrurile sunt grave si pt. dl Marga.

  12. Un articol slab,sub nivelul domnului Marga si nu ii face cinste!Cand e ceva de recunoscut,recunosc!

  13. De cate ori citesc ceva din opera lui Marga,as manca niste mici si o bere rece s-ar impune!

  14. dupa voi n-a mai venit nimeni in Europa, voi fiind ultimii amarasteni ai Asiei care au navalit aici (cu carnea fragezita de transpiratia cailor :)) Regele hunic a adus ajutoare pt. a infrange rezistenta bastinasilor pasnici, crescatori de animale si cultivatori de pamant, de la care ati furat si ati furat si ucis…

  15. Daiana „Profesorul Marga” asta suna a linguseala comunista. Dar chiar pe fata cucoana. Tu nu iti dai seama ca devine penibil? nu-i faci cinste nici lui Marga,doar daca-i place sa fie lingusit,sa para om important.

  16. M-am racorit, dle Profesor! Un adevarat „rechizitoriu” la adresa „celui mai iubit dintre sasii/ardeleni”! E clar, n-ai ce cere unui profesoras de scoala elementara, promovat prin „etnie” la profesor de liceu, inspector adjunct la invatamant si apoi inspector sef ! De aici incolo „cariera” lui Klaunus Magnus Stupidus n-a fost decit dirijata de unii, BND si de altii, SRI! Am un of, dle profesor, deschidera dvs fata de cultura germana si Germania, a produs la unii tineri, scoliti in liceele alea si la linia in germana de la UBB(dar nu numai), acele elemente pertubatoare ale vietii politice si social-culturale in Romania! In loc de progres, am avut regres prin faptul ca romanismul, cultura patriotica, au fost bandonate! Preamarim pe altii si ne lasam condusi (prost) de ei( in avantajul lor)!

  17. Bai 66, daca si kaizerul nazi este gospodar, eu ma las de scris si emigrez in Patagonia! PS: acum ca Teleormanul e „galben”, ce zici?

  18. Kuku Bau: poti aduaga: n-ai restituit cei 300000 de euro, chirie de la banca, care constituie uzufruct fraudulos, conform sentintei CA Brasov, etc!

  19. Vreau un Vaccin ! Pentru Domnul Presedinte Donald Trump ! Imediat , Vine cu F 16 ! Peste Ocean ! Din Europa !

  20. Germania aniverseaza cantand 30 de ani de la „caderea Zidului”, iar restul tarilor europene trebuie sa asiste la acest jubileu, avand putine motive de bucurie si nenumarate motive de ingrijorare.
    Incepand cu 1990 si Romania scapata de clanul ceausestilor a trebuit sa aleaga catre ce tabara geopolitica sa se re-orienteze. Avand in vedere cei 45 de ani de ocupatie idologica ruseasca, decimarea elitelor autohtone in deceniile de stalinism feroce, decidentii de atunci au orientat economia Romaniei spre Germania si politica ei spre SUA. Rugaciunile si revolutia pasnica a germanilor din 1990 au produs probabil o pozitiva impresie romanilor care au trait o Revolutie violenta, de tip bolsevic. Cine stia atunci ca a fost o mare afacere geopolitica intre yankeii si sovietici! Cine banuia atunci ca „zidul de la Berlin” se va muta pe Prut?
    Simplist putem spune, guvernul BRD de atunci a putut plati spaga solicitata de emisarii URSS. De atunci metodic si pragmatic politica Germaniei s-a concentrat pe suprematia decizionala in cladirile Imperiului UE, ale comisiei de la Bruxelles, pe exportul productiei de marfuri industriale si de ideologie globalista ajustata de propriile elite politice si culturale in restul UE. In acest interval de 3 decenii decidentii Romaniei si cetatenii ei au parcurs o intreaga istorie plina de compromisuri, de tradari, de „privatizari”, de fraude electorale, pe care le-au facut primind, in schimb, cantece si aplauze de la investitorii germani,olandezi, austrieci, unguri…

  21. Văd că noua tactică liberalo-johannistă este să semnezi în locul altuia. mai sus cineva semnează cu numele meu – Părintele Damaschin. Semnatarul de mai sus este doar impostor. iarăși băieții nu pot contrazice un articol și fac ce pot – asta pot, impostura. Jalnică șleahtă! Felicit autorul pentru clariviziune, și de astă dată, în subiecte ce pot fi răstălmăcite. Dar adevărul trebe spus, cu orice risc. Adevărul izbăvește.
    Ce interetnic, mă de mai sus? Cu cine te pui în asemenea situații?

  22. Mă Costi, deranjat vizibil! Dacă-i spui unui om profesor, doctor, inginer, avocat etc. – asta nu-i comunism. Trebe să fii loază sau ceva vecin să faci așa confuzii.
    Da, este un articol strălucit. Și eu îl laud pe profesor, că este la înălțimea unui Profesor!

  23. @justinianus
    Daca ar fi sa mai adaugam si banii ,,castigati din meditatii”, copiii traficati cot la cot cu Prima Doamna, cele 30 de dosare penale evaporate de catre Augustin Lazar, modul ilegal prin care a fost admis la alegerile prezidentiale desi era in conflict de interese la fel ca si ceilalti 550 de primari din tara, faptul ca la Primaria Sibiu n-a depus niciodata macar o singura coroana de Ziua Nationala sau de Ziua Eroilor, ca tot timpul se declara multumit de procurorul-general fost tortionar, de Kovesi si de activitatea de politie politica a DNA s. a. m. d., inseamna ca n-am mai termina pana maine.

  24. Gherase draghe, spui bine faptelor pe nume. Salut gestul! Da sibienii de ce nu grăiesc?
    Dar manualele alternative la istorie, ce te doare, le-au introdus deja Nicolae Iorga și Giurescu. Așa că amintește-ți, domnule. Ministrul Marga a generalizat ideea.

  25. Vedeți domnule marga ,ce înseamnă să vă fie frica ? . Ajungeți să vă urasaca oamenii .
    De ce nu scrieți ceea ce gândiți ,decit sub pseudonim ? Va este frica? . Au fost făcute sondaje particulare ,de către oameni cu bani ( din Ro și afara ) . Alegerile au fost cistigate de PSD ( la fel că data trecuta),.in afara de 3 localități . SONDAJELE REALE ,FACUTE DE STRAINI SI PARTICULARI ROMANI ,AU ARATAT CA : LA CLUJ ( IN MOD REAL ) OAMENII AU VOTAT PT BOC . ????!!! CE SE INTIMPA CU IQ- ul clujenilor domnule marga ????.

  26. Ca de fiecare data, eseurile profesorului Marga sunt cele mai complete diagnoze ale societatii romanesti. Ar mai fi cateva „nume” preocupate de racilele societatii noastre, ancorate insa, in evenimentele zilei sau ale unui domeniu, nici unul cu anvergura si profunzimea analizelor sale.
    – Spre rusinea acestei natii, politicienii si partidele politice n-au dat nici un exemplar cu conceptii larg cuprinzatoare pentru soarta si destinul neamului romanesc si al tarii, aducand Romaniei, din contra, in practica, rusinoase “performante” in atatea domenii (economie, nivel de trai, invatamant, sanatate etc)
    – Cu penibilii si rudimentarii Petrov si Johannis s-au atins chiar cote alarmante, fara nici o speranta pentru un viitor mai bun, ci numai de autoritarism periculos, rapacitate de gasca si personala, slugarnicie de epoca fanariota in relatiile externe.
    – Cu mahnire apreciez ca RMN-urile sale nu sunt “citite” si intelese decat de un procent scazut din populatie. Un procent, poate similar, sunt cei care resping fanatic opiniile sale, din postura de slugi ale idolului si membri ai gastii sau ai institutiilor de forta, care , fara putinta de tagada, reprezinta ceea ce se denumeste, absolut corect, “statul paralel”.

  27. Ar trebui cautat si citit planul lui Hitler pentru Romania de dupa razboi (in cazul in care l-ar fi castigat).
    Ce se intampla acum, este exact planul imaginat de Hiler.
    Ocuparea principalelor functii in stat de catre etnici germani si transformarea populatiei Romaniei intr-o masa amorfa buna doar pentru munca. Adica sclavi.

    Ei!!! Popor roman trezestete!
    Alogenii ocupa Romania!

  28. Cu toate ca a ramas o cultura a trecutului, cultura germana merita in continuare sa fie studiata si promovata pentru ca permite intelegerea Lumii de azi. Profesorul se zbate intre cele doua Lumi, aceea in care s-a format si aceasta in care
    e obligat ca si noi sa traiasca! Cand o sa inteleaga ca e momentul ideal de a elimina din reflexele adanc implementate
    pe acelea care au devenit un balast devenirea sa o sa se desavarseasca! Ma refer la persistarea in a aseza „revizionistii”
    si ideologii genocidului alaturi de marii oameni de cultura germani. Bibliotecile germane i-au oferit aceasta posibilitate
    pe care a ratat-o exact in perioada comunista cand ideologia de partid trasa liniile in special in filosofie si istorie. Confuzia sa, ca sa nu o numesc altfel, referitoare la momentul 1989 infatiseaza perfect fractura logica in care se zbate.
    Nimeni nu i-a contestat meritele, problema fiind rezultatul real al formarii unor noi generatii in spiritul sau bantuit de
    confuzii, daca avem in vedere ca i-au trebuit 30 de ani ca sa observe ceea ce era obligat ca tanar filosof sa constate din anii 1990 referitor la toate tarile FOSTULUI LAGAR COMUNIST DE CONCENTRARE… Nu Basescu si Johannis sunt groparii a ceea
    ce oricum era din nastere o pseudodemocratie capitalist securista, ci artizanii acesteia care i-au transmis „genetic” toate malformatiile…Artizanii fiind sefii Comintern care au ordonat REINTRAREA IN ILEGALITATE!!! Si cand te gandesti ca
    nu e o mare filosofie…A facut pasi uriasi, dar nu sunt suficienti pentru ca trebuie sa mearga pana la capat daca doreste
    sincer ruptura definitiva de trecut pe care o clameaza deschis si il cred…

  29. Stimate profesor Marga, dumneata ce etnie reprezinti? Pentru care natiune iti dedici munca , ideile si convingerile?
    ROMANIA E DISTRUSA! Si asta vede orice orb! In 50 de ani limba romana va fi o limba moarta!

  30. Sebastian Omule, in care Romanie traiesti de ne spui basme? Romaniei reale ii sta mai bine fara Dragnea. In cea inventata de PSD si Dragnea curgea lapte si miere,stiu. De asta la manifestatii se inconjura de garduri? Atat de iubit era, nu? Vai steaua voastra .

  31. Ce fel de profesor esti? Cumva de educatie fizica? Daca ti-e rusine, citeste cu lumina stinsa!

  32. O „analiza” demna de Sputnik, dar „buna” pentru a „indeplini intocmai si la timp ordinul de zi”! Dar cu asemenea „analize”, pe care nu le cred nici macat cei din trupa lu” Florycica-dansatoarea „ajutati” ca psd-ul sa ajunga la…10%! Apropos, „dulapul” ar trebui sa va „decoreze” pentru contributie la maturarea ciumei rosii!

  33. Actualul regim Werner Klauss Johannis va ajunge la puscarie pentru abuzuri si incalcarea Constitutiei la fel cum a ajuns,sanchi si clanul mafiot Base-Udrea-Boc care ,se ancheteaza se cerceteaza se judeca pana cand faptele penale se prescriu ,sau autorii mor de moarte buna,dupa modelul in care si cel mai vechi penalist Ion Iliescu e cercetat , anchetat de vrajeala pentru prostirea romanilor,impreuna cu Petre Roman ,Dinescu,Caramitru si etc-company ,pentru lovitura de stat cu implicare si sprijin sovietic,asasinarea Ceausistilor ,mineriadele, bani pierduti de statul roman care nu se mai recupereaza in veci.Oricare putere obedienta unei mari puteri straine ,va avea intotdeauna o justitie obedienta care sa le serveasca interesele,nu pe ale lor si ci ptr.acea putere straina care ne-a pus taxe si impozite, si pe veniturile copiilor nostrii inca nenascuti.O putere ilegitima ,abuziva,criminala cu propriul sau popor, nu poate fi inlaturata prin notiuni de democratie,pentru ca ,cui pe cui se scoate.Un regim autocrat si abuziv, nu poate fi inlaturat prin revolutie de catifea,pentru ca promotorii jafurilor impotriva economiei tarii noastre sunt f.bine bine organizate in strainatate,speculand in mod mincinos ca sunt pentru insanatosirea economica si recuperarea banilor furati prin evaziune fiscala,neplata taxelor ,impozitelor ,a veniturilor lor obtinute ilegal prin frauda,dar nu prin metode directe ,confiscari folosind forta executiva a statului ,sau alte metode mai violente, de mare eficienta cum ar fi, blocarea tuturor conturilor persoanelor implicate, inclusiv a furnizorilor si anchetarea si urmarirea penala ,folosind vechile metode de convingere ale securitatii,procese publice,revenirea la condamnare la moarte pentru tradare de tara,spionaj,sabotaj,contrabanda,evaziune fiscala deosebit de grava (peste 1 milion de euro) etc.Cum sa faca parlamentul legi eficiente impotriva hotilor,daca principalii afectati vor fi tot ei?

  34. Diversioniști de duzină ca Zmeul sunt cîți vrei. Dar observ și eu, precum Părintele Damaschin, că tactica liberalilor de gumă de azi este să semneze în locul oamenilor. Nu au competență în ce cujetă, și fac impostură.
    Acum revine acest psd cu aiurelile lui. Nici nu contează, impostor, ce procente ai dacă le obții cum le obține pnl-ul de azi și dacă pnl-iștii sunt cei de azi. Eu zic să luați 100%, ca să fie limpede. Măcar să se vadă bine excrocheria.

  35. Ca deobicie, un editorial care dovedeste eruditie demonstrat cu citate din sute de autori de seama. Felicitari.
    Cei care-i sant adversari ii asteptam sub semnatura reala sa vina cu contraargumente pertinente demonstratate in
    acelas stil ca Dl Marga.

  36. Diverși impostori – care semnează propsd sau cu alte nume știute ca fiina de partea democrației. arată cât de departe merge lipsa de argumente, lipsa culturii civice, lipsa bunului simț. Profesorul Marga a fost în conducerea pnl, deci vorbește în cunoștință de cauză. Usr-ul este o făcătură securistică, nu ai ce aștepta de la ei.
    Numai că dacă este vorba de ciume, și ciuma galbenă și cea neagră tot ciume se cheamă. Dar dacă este vorba de fapte, deocamdată cei roșii au făcut ceva pentru România. Galbenii și negrii fac diversiuni și gălăgie ca să nu se vadă cât de mari zerouri mișună printre noi. Sub un aspect nu pot fi întrecuți: la fraudat. Se vede bine, trebuie doar procurori și judecători să-i ia în serios și să nu mai aștepte maturarea bolii.

  37. Cultura nu a împiedicat un popor de-a lungul timpului să săvârșească abominabile atrocități. Iar poporul german le întrece pe toate în această privință. Sigur, acum este iertat că a zămislit monștri, dar vindecat nu este de aroganță, de ideea superiorității, de aspirația spre un fel de pangermanism (mai subtil promovat decât prin forța armelor). Brexitul nu e altceva decât o reacție în primul rând la pretențiile hegemonice ale Germaniei în UE. Individul de care vorbiți, domnule profesor,este (se vrea) un german până în măduva oaselor. Pentru dumnealui românii sunt un fel de neam de traistă, pe care îi poate trata de la înălțimea pidestalului construit „pas cu pas”. Pentru dumnealui a fi german e garanția „calității”. Bietul român a rămas cu mentalitatea că tot pe ceea ce scrie „made in Germany” e garantat bun. Și iată unde s-a ajuns, să fie tratat cu un imens, iertată-mi fie vorba, sictir în propria casă! Tipul are stofă de dictator. El vrea guvernul LUI, parlamentul LUI, în curând va spune „statul sunt eu”. Și bietul român pleacă capul și se supune căci oful lui e tratat cu”nu cunosc și nici nu mă interesează”!

  38. Sempronia De ce esti atat de mic in a intelege ceva. Daca nu accept „stiinta” dl. Marga nu inseamna ca sunt din alta barca. Esti simplist in gandire. Marga a aparut ca o somitate a filosofiei romane din lipsa de valori .Nu se ridica la nivelul intelectualilor din interbelic. Comunismul nu a produs inteligenta. Atat am avut de spus. Restul sunt vorbe goale. Ce rost are sa ma intind la discutii cu tine sau cu altii. Pe alt editorial pot sa ma intind la discutii elaborate,dar aici la Cotidianul trebuie doar sa combati impostura,lichelismul,ploconeala si superficialitatea. De asta am si zis, Marga aici are valoare. Ar fi putut avea si in alta parte daca nu-si perdea valoarea .Avizatii stiu despre ce vorbesc. Desi mi-am facut timp sa-ti raspund,te ignor .Iti ignor acuzele care nu te avantajeaza.Si intelege,nici lui Marga nu-i sunt de ajutor sustinatori ca voi. Asa ar fi firesc. Dar na,cand o valoare ca Marga se compromite este buna si pleava.Crezi ca titlurile si diplomele conteaza in lipsa caracterului? Si felul cum te raportezi la societate. Sa ne ia de prosti pe cei care au votat schimbarea, am votat un om educat ,nu un impostor ca Dragnea, Dancila,Ponta si altii din PSD. Aici Marga s-a compromis, aliindu-se cu cine, Cu stanescu, Badalau, Olguta ,Nicolicea …etc

  39. Alooo gaspadiniii…ce facetzi „mai draga” baietzii, terapie de grup aruncand hardaiele de zoaie, minciuni si venin in capul „sasului”?!…inca nu „v-atzi prins” ca nu mai tzine, ca romanii „e desteptzi” si vreau un „drum european” si nu mai vreau sa fie stapapanitzi de impostori analfabetzi, hotzi, shmenati, interlopi, fufe, etc. cu „lumina de la rasarit”, romanii vor sa avem o tara europeana si nu o gubernie a lu’davai ceas!

  40. Chiar și sub Băsescu puterea exiata ca putere, opoziția funcționa încă ca opoziție validă.

    Acum cu președinte german există securiști prin toate partidele, toate paridele infestate. Unii securiști nici măcar n-au legătură cu România. Controlul lor e 100% fie la ambasade, fie afară.

  41. Daca vreti un exemplu admirabil de ,,cutura” germana, amintiti-va de falsificarile ordinare facute de firma lor reprezentativa VW ca sa le iasa noxele.
    Asa-i ca este o veritabila cultura demna de alba-neagra si de haoarde?

  42. UK și-au băgat picioarele în prea multa UE germana. Și au ieșit, nu să stea toată ziua la cheremul și toanele lui Merkel și ale Bruxelului.

  43. Ai în cap vreascuri, verze și berze, mă Zmeule de ceapă! Ce am eu cu numele pe care le pomenești? Ce are articolul? Nimic!
    Tu ai, mă zmeule, căci nu i-ați putut răzbi pe cei de care vorbești decât cu fraude! Asta nu e de oameni serioși. În fond, nici nu știu dacă nu cumva sunteți sub nivelul lor. Îmi dau seama, din felul găunos în care judeci, că așa stau lucrurile.
    Din ce știu, Profesorul Marga este o fire independentă, un cetățean care judecă cu capul lui. Analizele lui sunt cele mai solide din ce citesc.
    Treaba cu cine este în interbelic și cine nu este, e pentru zmeișori de curte ca tine! Deocamdată Profesorul Marga are o operă. Nu cred că vrea să se compare, ci vrea să-și facă datoria de intelectual. Ceea ce și reușește! Numai zmeișori de ceapă se ocupă de cai verzi pe pereți! De ce nu lăsați istoria să decidă? Mă tem că Profesorul Marga v-a depășit de multe ori și v-ați speriat și nu știți cum să dați din coadă.

  44. Alooo gaspadiniii…ce facetzi „mai draga” baietzii, terapie de grup aruncand hardaiele de zoaie, minciuni si venin in capul „sasului”?!…inca nu „v-atzi prins” ca nu mai tzine, ca romanii „e desteptzi si vrea” un „drum european”, sa fie stapapanitzi de impostori analfabetzi, hotzi, shmenati, interlopi, fufe, etc. cu „lumina de la rasarit”, romanii vor sa avem o tara europeana si nu o gubernie a lu’davai ceas!

  45. De ce tace Europa ?De ce tace America?Nu vede nimeni derapajele dictactoriale ale plavanului,trasformarea rolului de prezidente mediator intre partidele politice in agent politic al unui partid,dorinta exprimata public de a lasa tara fara opozitie,ultimele votari smenuite,mituirea mass-medei cu bani publici,incalcarea grosolana si repetata a Constitutiei tarii si Drepturile Omului??Cand au fost alegerile din Belarus numai macaieli si funduri date de pamant ca e ,,regim dictactorial,alegerile au fost fraudate,drepturile omului incalcate etc,,se auzeau si vedeau din toata Europa..Pana si Klausica al nostru a luat ,,pozitie,,oficiala impotriva Belarusului, de parca nu s-ar simti cu musca pe cauciula.

  46. Un Roman:Andrei Marga. O nedumerire:cum de l-au ales pe președinte 66 % dintre romani, și în Parlament cu 70% pe opozanții lui, adică PSD plus ALDE?

  47. E trist ca la o asemenea analiza multi cititori tac, cativa emit simple aprecieri fara sa incerce o cat de anemica
    argumentatie, o contributie personala, unii fiindu-i fosti studenti, iar din cealalta parte un cor de jigniri, la fel
    fara abordari concrete pe tematica de o importanta covarsitoare intr-o Europa(Colhoz Bolsevic!) intrata din nou sub
    controlul total, insidios, dar cu efecte concrete dramatice, al Germaniei. Si totusi, e nedreapta acuzarea culturii germane, ca si a poporului care a dat geniile, fauritorii acesteia pt genocidul nazist, la fel cum nu sunt vinovate celelalte popoare ostatice ideologiei si practicii genocidului, marxism/bolsevismul…Am incercat aici de-a lungul timpului lamurirea definitiva a unor aspecte esentiale intr-o analiza geo-politica cum ar fi responsabilitatea exclusiva
    a conducatorilor instalati prin fraude, puciuri, lovituri de stat, popoarelor fiindu-le rapit singurul instrument legal, votul…Pana la un punct putem considera ca nu conteaza ce grupare sau ideologie comite subminarea democratiei viciind vointa poporului si transformand astfel democratia intr-o farsa. Sa nu se creada ca in Germania se intampla altfel decat
    in Romania, dar cu mijloace mult mai subtile intrucat nu intreaga media e sub control si, cu o mare prudenta! Germania a dat practic semnalul in Colhozul Bolsevic sa se distruga partidele de stanga, SPD-ul care oscila in jurul 35% sau chiar
    mai mult in unele Land-uri ajungand la nivel federal la CINCISPREZECE PROCENTE, o adevarata crima comisa cu ajutorul unor
    sefi instalati special ca sa-l distruga prin acceptarea Coalitiei otravite cu CdU-ul confiscat de ENGIE, cum o alint pe cominternista Angeela printesa ingerilor, ingerii fiind marii barbati politici si de stat lichidati pentru a instaura o noua forma de dictatura, dat tot inchinata Moscovei…

  48. @Eric:Andrei Marga nu e roman,daca te referi la etnicitate!E cetatean roman,intreaba-l pe domnul Chirieac,alt cetatean roman

  49. Văd că, deși e demascat ca impostor, Propsd recidivează în impostură, semnând mai sus și Nasti, sau invers, că tot aia este. Nu este decît trimis la serviciu de Barna-Orban. La impostură sunt buni băieții.
    Treaba cu Răsăritul, pentru cei care nu acceptă dictatura și prostiile ei, este veche, băiețași, este de la Goebbels citire. Așa că dați-i înainte. Este tot ce știți.
    Pentru oamenii cu cap, noroc că observă ce este negru pe alb: fraudarea alegerilor din România, securismul, un ins cocoțat de acesta, care amenință viața românilor. Doar n-o să tăcem că vin acuzațiile propagandistului lui hitler!

  50. Ia să te ajut, stimate Eric, să dezlegăm întrebările matale.
    Voturi la alegeri s-au obținut cum zice în articol domnul Marga: cu diferență mare între ce au votat oameni și ce se dă oficial. Cine face diferența? După alegerile de acum o săptămână, este iarăși evidență: diferența de ceea ce votează oamenii o fac comisiile de numărare, o fac calculatoriștii, o face sts-ul. N-ai priceput?
    Nu l-au votat oficial, deci oficial, decât în jur de 30%, ceva de la liberali (căci unii liberali – vezi și fostul primar de Oradea, nu l-au vrut!) și de la alții. Participarea la vot a fost cam de jumătate din electorat, așa că fă calculul și ai cifra la milimetru.
    Numai că la alegerea buclucașă, se știe acum că au fost eliminați cu metode cunoscute Crin, Tăriceanu, Dragnea. Apoi s-a ales contracandidatul recomandat de Petrov – o doamnă, prea puțin relevantă.
    În parlament nu a trebuit votat. Dar a fost greșeala sinucigașă a psd că i-a acceptat „guvernul meu” – cu Cioloș și cu Orban. Cine le-a sucit capul lui Dragnea și apoi Ciolacu, vor spune ei când s-o putea.

  51. Dupa al doilea razboi s-a inceput distrugerea Germaniei prin aducerea de etnii de alta rasa cum sunt turcii si apoi arabii si africanii.
    Totul s-a facut cu marionete etnice germane stranse cu usa avand un trecut nazist criminal.
    Germania nu mai exista.

  52. „Emil Suciu”, pari nou pe aici si de aceea nu ai aflat ca „Nas’ty” e clona lui „Nastratin”, zis si „Darius”, alias „wasp”,
    supranumit „Pro_PSD”, ca sa insir pseudonimele demascate de mine de ani de zile…L-am demascat prin limbaj de „kopeikar”
    si mesaj de agramat!!! De data asta s-a dat de gol ca un caprar tembel al Securitatii repetand un text de la ofiterul coordonator. Apropo, isi mai zice si „Jagardean Durais/Darius”, iar ca”Corector” a fost imbalsamat dupa ce a dat coltul…
    In restul perioadei de concentrare e un „Tica”-los care se da „Zmeu”…

  53. ciuma rosie-zise gobbles
    ne-am luat tara inapoi-zise hitler
    nu conteaza cine voteaza,conteaza cine numara voturile-zisa stalin
    klaus verner johanis zice toate 3
    un antiroman votat (si)de romani

  54. Ja, tovarășe Stutzen, domnul Marga trebuie că este român, evreu, ungur, neamț, rom, chinez, rus, francez, bolivian, eschimoș și altele! Bravo băieți – la ce vă stă mintea! Admirabilă prostie! Nu ați putut să răsturnați vreo zicere, una micuță, din articol și sunteți bravi. Nu cumva Andrei Marga e pseudonim? Jalnică adunătură!
    Eu sper că domnul Marga e mulțumit că nimeni nu-l contrazice. Păcat că nu putem s-o facem. Are dreptate. Mai mult decât probabil vrea.

  55. “Un inteligent observă tot timpul,un prost face tot timpul observaţii”. (Heinriche Heine)
    “Doar două lucruri sunt infinite: Universul şi prostia umană, iar de cea din urmă sunt foarte sigur”. (Albert Einstein)
    „Sofocle : prostia este sora cea mai apropiată a răutăţii.”
    Mahabharata: „Fericită este viaţa celor proşti care nu ştiu ce înseamnă defecte şi care le văd pretutindeni (numai la ei nu); fiind ei înşişi vrednici de ocară, ei spun că alţii sunt aşa”

    Lectura suplimentara G.Toparceanu : Prostul se deghizează adesea în savant, în om de ştiinţă. În această ipostază el observă cu atenţie şi imită tot ce se poate imita; tot ce este exterior şi aparenţă în activitatea omului de ştiinţă. Mai cu seamă vocabularul…”
    „Pedanteria e o formă curentă a prostiei umane. Pedantul e un prost deghizat în savant. Pe stradă, la masă, în efuziunile lui amoroase chiar, prostul va vorbi numai în «ordine ştiinţifică», papagaliceşte, întortocheat şi grav.

  56. Hei gaspadinu, tu crezi ca toti sunt ca voi postaci de 2-bani/3-kopeici a lu’ciumarosie&sputnik care postati dupa „dictare” sau conform „ordinului de zi pe unitate”?! Nu sunt inregimentat la nici un partid, organizatie, ONG, etc., „sunt pe picioarele mele”, dar nu pot ramane indiferent cand o grupare de impostori, hotzi, fufe, interlopi, etc. fac legi in functie de infractiunile comise, iar ca sa scape de „bulau” nu ezita sa ne transforme intr-o gubernie a lu’davai ceas! Apropos, putina jena cand vorbiti de „frauda”, nu atri adus suficente autobuze sau sau nu au „inviat” destui sa vodeze, ori ciolaku nu a invatat toate „metodele” lu’ Daddy, ori voi vretzi sa numaram sau sa repetam alegerile pana castiga patzackina, ca de, e vorba de multe „melearde de parai” care trebuie praduite?!

  57. @Charlie:iar te-au chinuit azi noapte securistii din Colhoz? Cati au fost?Ti-au luat si pensia de boala sau numai sacul cu faina?De batut nu te mai intreb,se subintelege,ai capul afectat..

  58. Efort inutil de a cere, unuia care nu intelege ce citeste, sa-si insuseasca si aprofundeze teorile culturale despre societate si sisteme sociale, in conditiile in care ranchiuna si revansa (altoite pe un caracter meschin si mercantil) au fost cei „sapte ani de acasa”, mai mult uitand ca nu mediocritatea in care se scalda, ci apartenenta l-a propulsat (incorect si din generozitatea unei natii mult prea ingaduitoare) in cele mai mesperate demnitati.

  59. Jardinică, vezi că mai este și ceva de săpat prin grădină, nu pierde timpul cu dicționare și reflecții care nu sunt de tine. Le poate oricine citi, dar nu schimbate după căpșorul tău. Te știm bine cam toți!
    Da, băiete, ți se potrivesc de minune maximele cum le înțelegi tu! Cel mai bine ție, înainte de oricine. Argat, păi ce argat mai harnic decît tine? Nu te întrece nimeni – ai, nu ai treabă, pricepi, nu pricepi, te bagi în samă! Vierme – păi cine se târăște în subsoluri mai mult ca tine? Doar că trebuie să se uite omul la tine, să nu-și facă păcat!

  60. Titirez Tirez, am citit ca Ambasadorul a fost in campanie electorala cu Orban, dna M si-a facut de ras omul cu un punct ca sa castige somitatea noastra. De unde nu e, nici D-zeu nu cere. In ce priveste articolul, jos palaria, o analiza logica excelenta!

  61. GERMANIA NU MAI EXISTA Tovarase, Germania este un nume de tara cu cetateni de diferite etnii,asa cum si Romania este un nume de tara cu diferite etnii,mai ales in Dobrogea. Poate vrei sa spui ca URSS nu mai exista de fapt.Cat priveste ideile tale, omule,de mult s-a depasit stadiul de trib ,unde fiecare traia in bula lui.Germania in sine s-a format din gruparea a mai multor triburi de etnii diferite. De ce trebuie sa-ti tin un mic curs de istorie? Sa-si combat isteria „nationalismului” .Spune-mi tu un singur popor pur in lumea secolului 21 China? Nu ca sunt si mongoli. Rusia, nu,ca e un amestec de etnii si acolo. Poate Romania paralela a lui Dragnea? Posibil,dar e un basm.

  62. „Marius”, te pun intre ghilimele pentru ca numai o maimuta fura nick-ul cuiva si se maimutareste cu el. Mai mult esti o canalie de cea mai joasa speta, amenintandu-l pe Charlie. Ticalosule, Charlie este un comentator pe acest site si are dreptul sa-si exprime ideile!

  63. Deși are dreptate 100%, Domnul Marga știe, dar nu spune, cum a ajuns astfel de individ președinte. El nu a fost votat de români, el a fost numit de strâini. Când spune ”românii mei”, seamăna foarte mult cu ”casele mele”, ”mașinile mele”, ”servitorii mei” etc. El nu se consideră român, ci un fel de stăpân de români, care nu dă socoteală nimănui!

  64. Daca taceai filozoofil ramaneai…
    Eistain doar a furat inventii…
    …..etc

  65. Unora le este atat de rusine cu ei insisi incat posteaza sub niste nick-uri onorabile. Niste cuci!

  66. Vă observ de dimineață pe unii cum vă zbateți să produceți, fie și sub anonimat, un purice pentru o cauză pierdută. Este bine că a venit OX care spune liberalilor încă o dată că sunt varză și au produs o nulitate țanțoșă, care-i va termina, pas cu pas. Da, liberalii nu înțeleg nici teoriile, nici cultura, nici lumea. Inspirați de cel din fața lor însușesc și ei pe apucate.
    În rest, domnul Andrei Marga spune răspicat, sub semnătură, despre ce vorbim – fraudare, un fraudator cu mijloace ce se cred legale, o alunecare a societății românești pe tobogan etc. Nimeni nu l-a contrazis în comentarii. Așa că rămânem cum s-a stabilit în articol.

  67. Domnul profesor Marga este frumos tot ce ne spuneți că ați întreprins pentru perpetuarea culturii germane în România. Deci germanii și-au retras sau altfel spus ne-au luat etnicii germani ca să mai adauge o căramidă la prosperitatea Germanie. Au plecat de bună voie, cu mic cu mare majoritar după 1990. Sașii, o națiune de 700 de ani crescută în Ardeal o dată cu românii, ungurii și secuii, cu identitate și limbă specifică a fost desființată, limba sașilor practic este limbă moartă. Și în timp ce identitatea românilor era atacată și micșorată dumneavoastră ați pus umărul pentru perpetuarea prezenței germane fară ca ei să o ceară. Sigur au finațat dacă românii le-au purtat de grije. Acum domnul Iohannis, și doamna Astrid Fodor și domnul Dominic Fritz sunt roadele acestei opinteli. E bine? Am primit pentru perseverentul efort ceva în loc pentru român, pentru România de la bogata și atotstăpânitoarea UE Germania? Sau doar susținerea păstrării încă câțiva ani a dezastrului Băsescu și 10 ani de nenorociere Iohannis?

  68. „Baiatu”, ai toate „tziglele pe casa”?…ori esti…”diri-hopa”?

  69. Daca vei pricepe ca autorul a compus aceasta scremeala doar pentru a-si etala presupusa cultura filosofica in fata unor profani in materie, complexati nativ dar cu pretentii de civilizati europeni, atunci nu-l mai vei condamna pentru alte presupuse intentii. Personal nu vad rostul unei astfel de introduceri ramase ca atare pana la final. Ca sa dovedeasca ce?

  70. Chinuri prea mari pentru capete așa de goale @Profesor din Cluj! Vă travestiți în fel și chip, dar vă lipsește esențialul: nici nu citiți, nici nu pricepeți, dar repetați clișeele prostofiliei. Deocamdată nu ați putut formula măcar o obiecție exactă la ce zpune articolul. Ia mai străduiți-vă, poate la anul și la mulți ani izbutiți! Sunteți mici de tot la putință și mari la bârfe. Numai că din vorbele voastre o țară este devalizată. Asta-i tot.

  71. Să te ajut și pe tine fals @Profesor din Cluj să pricepi articolul. Vezi ce se petrece în România. Vorba idolului tău – fraudare de alegeri în 2020. Articolul îți spune că și în 2019 – eu cred că putea spune și mai mult – tot cu frauda a fost. Și a dat probe și pentru Gâgă și priecpători ca tine.
    Domnul Marga zice că nimic nu-i de fapt curat. Eu zic la fel. Și arată că așa politică precum omul vostru nu face nimeni în Germania.
    Atunci, zic eu, cui prodest? Avem doar un ciomăgar pe post de – oare de ce mai este? Articolul dovedește, cu o precizie care la voi este străină, că așa stau lucrurile. Ai capiscat?

  72. O analiza,exceptionala,pertinenta ,la obiect!Marfa „garantat Marga”!Scoala de la Cluj care a dat atati corifei ai politici,nu se desminte:Boc,Rus,Dancu,Andrei Marga,Rares Bogdan,Hoandra,Gusa, politicieni de top si intelectuali adevarati,cu opera stiintifica in spate!

  73. „Astae/Marius cel autentic”, iti multumesc pentru interventia care te detaseaza de piratul care zilnic imi foloseste aici pseudonimul pentru a ma decredibiliza! Acum pot spune ca acest pirat al Securitatii e celebrul „jagardean” care se crede tare subtil reproducand panseuri despre „prostie”,ale altora intrucat in agramatismul lui nu e capabil sa emita ceva venit
    de la el, produs al unicului neuron ratacit in vidul scafarliei. Si ca „poet” e plagiator! Formularea falsului „Marius” il demasca ca fiind nu numai „jagardean”, ci si „Corector” pe care-l declarasem ieri „imbalsamat”…Eu imi exercit dreptul de a exprima idei-convingeri ce combat „ideile extremiste de dreapta si de stanga” care ar trebui interzise…

  74. Ești ridicol, Fernandel. De fapt ridicolul este felul tău de a fi, cum știm bine. Între domnul Marga și restul este ca între cer și pământ. Ia lista de scrieri și ce a făcut domnul Marga. El nu a fost cu acel rest niciodată, chiar dacă, în Cluj, pe stradă nu-și dădeau în cap.
    Și eu pot spune că Fernandel zis prostacul, este din familia lui Al Capone, Trei călușuri și alți de ăștia.
    Mă băieți trimiși în misiune, nu aveți, totuși, o mică obiecție la articolul domnului Marga și o luați pe miriște? O să vă concedieze dulapul și ludi orban, căci acceptați tot ce se spune despre înălțimile lor. O să vă bănuiască. Îngrijiți-vă de soarta voastră!

  75. Aproape că mai trecu o repriză cu haimanale – propsd, jardan, zmeu, costi, laurențiu,etc.- care se agită cu sabiuța lor de lemn, dar nu au nici o idee. Cum observă mai sus cineva, nu au clintit nimic. Tot ce este nou pe frontul haimanalagist este prostăceala sub nume deja consacrate pe forum. Vin vremuri murdare, dar merită să ne păstrăm curați.

  76. Germania…
    Germania care a stimulat sovinismul turcilor otomani fata de crestinii din imperiul lor. Asa a pus bazele genocidului contra armenilor, asirienilor si a grecilor pontici…
    Germania persista si semneaza in atitudinea sa criminala proturca de peste 150 ani: Turcia agreseaza in forma continuata suveranitatea teritoriala a Greciei si a Ciprului in marea Egee, ocupa teritoriul statului suveran numit Cipru, si totusi Germania cere acestora sa negocieze cu Turcia nenegociabilul si sa scuze inexcuzabilul…
    Germania vrea in continuare ca Turcia sa intre in U.E….
    Germania nu vrea sa isi supere etnicii turci printr-o politica externa cu adevarat europeana…
    Germania care a creat primele lagare de exterminare, impotriva namibienilor, la sfarsitul secolului al XIX-lea…
    Un urias cu o minte de copil sadic…

  77. @Charlie Dragnea,ibovnica Țărănetelui Dragnea care se cocoțase pe Românika cu ciorapii lui flaușați și manierele de chelner de birt,posteaza pentru dementii senili,ca si ea ..

  78. @Neos:Hereo in Namibia nu luptau de capul lor impotriva germanilor,erau instigati si finantati,inclusiv aprovizionati cu arme, de Anglia!Mai citeste..

  79. Herr Odott Namibienii erau la ei acasa in Namibia. Ce cautau fritzii pe pamanturile bastinasilor?
    Aroganta dvs. este infantila…

  80. Nu Germania, cu cultura ei grandioasă, este în discuție. Neos o ia prin bălării, neavând curajul de a gândi cu capul său.
    Aici este vorba de un simplu prost care a ajuns unde nu trebuia. Articolul dovedește că prostul nu are de a face cu felul de a se gândi în Germania. Asta este totul. Iar Herr Odot ar fi bine să transmită – este vorba de un prost, ca atâția pe lume, doar că acest prost a ajuns să facă rău unei țări. Asta-i!

  81. Fernandel cu mintea de curcă, nu s-a cocoțat nimeni pe țară. Dulapul de sibiu spunea că s-a suit pe capul psd. Cu Dragnea lasă clișeele. Până una alta ți-a mărit și ție salariu și pensie, deși, de vede bine după cum gândești, că nu meritai. A vrut justiție dreaptă, nu clocitura lui Johannis, a vrut fără stat paralel, a vrut stăpânire pe bogățiile țării. Restul sunt povești de curci. Tu ești comic prin nivelul tău, dar de ce nu e răbdare să spună istoria judecata ei? Că vorbesc inși ca tine este doar consum de aer. Păcat de el.

  82. M.Steger Aroganta si autosuficienta teutonica nu se dezminte…Cultura germana este si politico-strategica, nu poate fi disociata de Kultur…
    Cu capul cui voi fi gandit?! Nu am curaj?!
    Justificati cu curajul de a gandi al capului dvs de ce Germania a avut si are dreptate in raportul cu argumentele expuse de mine relativ la filoturcismul sau incapatanat si antieuropean.. Cultura dvs. „grandioasa” va obliga…

  83. După alegerile locale prima concluzie este aceea ca are loc o cursă contra-cronometru al lui Iohannis pentru a obtine, pentru sine, o hiper-concentrare a puterii politice si a construi o dictatură prezidentială. Nu conteaza efectele pandemiei asupra vietii oamenilor, el doreste derularea, cu orice pret, in acest an, a alegerilor pentru a dobandi controlul asupra administratiei centrale si locale si asupra parlamentului. S-a văzut, la prima conferintă de presă de după locale, că el a inceput deja campania electorală pentru parlamentare, in numele PNL, dezvoltand aceleasi acuzatii mizerabile impotriva PSD.
    Mai multe la :

    https://adriannastase.ro/2020/10/02/dupa-alegeri-spre-o-dictatura-prezidentiala/#comments

    P.S.
    Am mai postat odată dar n-a apărut…..

  84. Politicienii ca politicienii, dar ai omis juristii de talie nationala si chiar europeana pe care i-a livrat
    facultatea de drept clujean reprezentat acum de profesorul Coldea: cei doi ‘augustini’ Zegrean si Lazar plus o serie exceptionala de fosti absolventi capatuiti de securitate in posturi cheie in Bucuresti. Eram sa uit etalonul dreptului clujean, doamna Portocala acum procuror sef european.

  85. @Radu Humor Scopul acestui personaj respingator este o dictatura cu fata umana, à la Lukasenko. Ori se va termina urat pentru el, ori Securistanul se va dezintegra. Ascensiunea sa a insemnat adancirea declinului, deja amorsat de domnia lui Petrov, democratiei romanesti. Acest mare alb a in innegrit tot ce a atins cu mainile sale teleghidate…
    @Fernandel Clujul este inima securismului Securistanului…

  86. Bine că se discută securismul de cluj. Nu se pot explica altfel cariere de figuri șterse – și ca studenți – precum johannis, dâncu, codruța, boc. Păcat că nu mai poate fi întrebat pleșiță.
    Coldea este opera lui ion aurel pop. Și viceversa.
    Zăgrean este un jurist consult de poștă, fără valoare, care a ajuns unealtă sub băsescu. Lazăr este la fel – dar sub băsescu la patrat, care este johannis.
    Dar să-i bagi pe toți clujenii în oală nu dă rezultate. E doar o confuzionare care, precum orice confuzionare, duce la manipulări.
    (Eu sunt profesor de Cluj-Napoca, nicidecum cel care semnează mai sus Profesor din Cluj, care este unul cunoscut aici, în Cluj, pentru delațiuni)

  87. Clișeele te înșeală Neos. Nu putem gândi numai în clișee. Treaba cu teutonii este ieftină. Citește ceva istorie și vei vedea cum se stă cu teutonii la Carpați. Și în alte locuri.
    Dacă tot aduci clișeele în discuție, articolul domnului Marga este elocvent – cultura germană nu are nimic cu un prost ca dulapul, cum văd că îi zic unii dintre voi. Mai bine zis, el nu are nimic cu această cultură. Nici românii verzi nu au mare legătură cu românii adevărați.
    Fiecare etnie are loazele ei. Doar că loaza de care discutăm face rău unei țări.

  88. M.Steiger Cand scriam teutonic, era evident ca ma refeream la germanic, si ca nu circusmriam acest termen la arealul transilvan…
    In rest, pe fond, nu ati avansat nici un argument relativ la aspectul politico-strategic al kulturii Germaniei asa cum l-am indicat ieri la ora 15:48…
    Autosuficienta incapatanata nu poate inlocui lipsa de cinste intelectuala din tonul si „argumentele” dvs…

  89. E clar ca opereaza o BEST ie sekuku care blocheaza Coment ariile ce demasca marxism/bolsevismul/nazismul…

  90. „Steiger”, e cunoscut ca-i desfid lui „Neos” multe comentarii si sustineri punctuale, dar personal apelez la subterfugiul
    cu „teutonii” ca sa nu vorbesc direct de nemti/germani, cum vrei sa le spui, din motive de…Secu si Comintern-ENGIE! Din acelasi motiv le stalcesc numele „clientilor” mei! Cum spuneam, masuri minimale de securitate personala in sensul evitarii unor actiuni in justitia stalinista!!! „Neos” e un favorit al „zeilor” publicatiei, de doua zile acesti „olimpieni”
    impiedicand aparitia unei replici pe chestiunea fals pusa, mai precis nedusa pana la capat din necunoasterea istoriei, a relatiei speciale Germania-Turcia…

  91. Prinzipul tău este eronat, Neos, căci nici un popor nu este doar cu genii sau, invers, doar cu loaze. Generalizezi după clișee ieftine, de mult trecute la ladă.
    Unde a-i adus vreun argument? La ce – la folclor ieftin? Vorbele cuiva nu sunt argumente – se știe de la liceu. Cam aici este autosuficiența.
    Dacă sunt german nu înseamnă că nu am voie la părere. Ne face de râs un prost, dar cine l-a ales? Nu germanii, nu în Germania. Acolo ar fi un lucrător modest de provincie.

  92. „Profesor de Cluj”, e salutar ca l-ai adus in discutie pe generalul Plesitza care i-a fost mana dreapta celebrului agent Comintern infiltrat in vreo zece servicii occidentale, Pacepa, luandu-i locul dupa un intermezzo-ul asigurat de un novice
    in spionajul marxist/bolsevic. Plesita s-a ocupat concret de stabilirea retelelor din strainatate ce au fost devoalate de Pacepa pentru credibilizarea…”defectiunii”, dar si de inlocuirea lor cu altele proaspat dotate. Duplicitatea lui Pacepa a constat in devoalarea unor retele deja aflate in monitorizarea occidentalilor, fara a oferi listele cu zecile de mii de ILEGALI din Europa occidentala si SUA… Prostocratii instruiti la Cluj au fost majoritar legendati de Secu ceausista inca din anii 1990 in PDSR si PD, dupa „scindarea” ordonata de Comintern prin Söros venit personal la Bucuresti sa instruiasca agentii si ILEGALII locali, dar si pe cei „repatriati” pentru reactivarea „partidelor istorice” care sa asigure „teatrul democratic”. Asa se explica plasarea de catre Basoiul legendat pe „dreapta”in fruntea Directiei interne rebotezate a Secu
    a infamului agent cominternist de familie, Maiorul, pescuit caconserva din PSD sau a parlamentarului PSD-conserva, Zegrean
    pus presedinte CcR cu toate ca nu e judecator si in jurisprudenta e o nulitate la cub, reusind sa-l pastreze in functie pe
    Basoi in complicitate cu alt agent comintern conserva basoida, Del Ponte, in 2012…

  93. Acest articol este o oda adusa kulturii Germaniei.
    Pentru Engels, slavii si romanii sunt „popoare fara istorie”. Articolul domnului Radu Golban ne arata aspecte ale perenitatii kulturii teutonice relativ la ce gandea Engels despre romani:
    https://www.cotidianul.ro/este-primarul-timisoarei-un-proiect-al-serviciilor-secrete-germane/?unapproved=422157&moderation-hash=e927c6af14f47d9.
    Romania se afla pe vechiul traseu de expansiune economico-politica a Germaniei spre Turcia si Orientul Mijlociu. Orient Expresul expansiunii teutonice traverseaza Securistanul. Ghinion.

  94. Pe locul unde se afla azi Univ.Babes-Bolyai a fost Colegiul Iezuit,in Sibiu pe locul Catedralei evanghelice au fost masonii etc.Iohannis a fost pres.al Rotary din Sibiu .Deci el apartine unor cercuri si intrebarea autorului despre cultura lui este superfluua.Omul actioneaza in baza „culturii” lui Merkel, Macron,a lui Calergi,a fost printre putinii prezent la „parteneriatul”de la Ahachen dintre Merkel si macron-„pivotul”Ue „libere”consfintind practic ca Ro si natiunea romana sa fie de mana a doua,nimeni nu a clipit ma refer la asa zisa elita intelectuala.Recent un raport UE arata ca Legile justiției, funcționarea CNA, accesul la informații publice și excesul de Ord.de urg. sunt principalele probleme le trece în dreptul României în raportul privind statul de drept în statele membre.In schimb, raportul laudă societatea civilă pentru rolul important în apărarea domniei drept în România.”cine este societatea civila salvatoare”?Este creatia celei mai mari minciuni a statului paralel cu „lupta lui anticoruptie”,instituita de Basescu,protocoalele dupa ex.”Patriot”act la americani urmariti pt.”terorism”.In fruntea st.paralel instituit de UE,SUA-SOros,Iohannis continua „lupta anticoruptie „imp.unui partid legal si imp.votului cetatenilor,pt.aservirea definitiva a tarii:vrea iar „leg.justitiei”,desi c.p si de proc.penala facut de Macovei si fartatii au sute de art.neconstitutionale,vrea desf.SIIJ.etc.recent a fraudat alegerileimpreuna cu st.paralel,la fel ca pe cele europ.Este „mostenitorul”fals al unor imobile,asa cum a facut „most.legali”pe nemtii sai urmasi ai GEEG-fascist, urmasul „grelei mosteniri”a PSD,unde insa taie panglici la inaugurari.”Cultura „sa este sustinerea prin idei,actiuni contra st.de drept a ideologiei neomarxiste/progresiste/liberale/globaliste,impotriva valorilor traditionale si tb.stopat.Apreciere pt. actul de curaj al cuvantului in cetate rostit de dl.Marga. atat de rarism.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.