De ani buni, în lume se simte criza economică. S-au adăugat criza sanitară, mai nou criza internațională. Iar crizele acestor ani au probat criza de viziuni și, mai limpede ca oricând, criza de lideri. Efectele nefericite ale acestor crize au atins viața oricărui om.
Așa cum se poate lesne observa, mulți se pretind creștini, dar nu se manifestă creștinește. Destul să luăm în seamă, spre a avea confirmarea, dezinteresul în a lichida foametea, când se adună averi care exced cu mult viața și capacitatea de consum a posesorilor. Sau folosirea pandemiei mai curând ca ocazie pentru firme de a stoarce venituri, ori ca pretext de a limita libertăți și drepturi civice de către decidenți abuzivi. Sau mistificările răspândite dintr-o Ucraină mustind de armament și laboratoare pentru atacuri de tot felul, în loc de reforme democratice. Sau alunecarea mediatizării în manipulare și înlocuirea adevărurilor vieții de zi cu zi cu propaganda. Sau cramponarea de funcții, după ce ai dus la prăbușire sectoare întregi din propria țară, în vreme alții își afirmă națiunile.
Unii se filmează la biserică. Dar aceasta nu schimbă faptul că manifestările lor nu au de a face cu creștinismul.
Peste toate, promițătoarea cooperare a oamenilor din ultimele decenii a fost înlocuită cu desfigurarea democrației și antagonizarea societăților. Pe acest fundal, ura se extinde. Or, ura este tot ce-i mai opus dreptății și iubirii aproapelui.
În această situație, oricine gândește matur ajunge să se întrebe: ce îndreptățește persoana la calitatea de creștin? Ce are de făcut pentru a fi creștin? Aceste întrebări nu se pun pentru prima oară. Din păcate, ele se pun rar. Azi, ele ar fi de pus explicit – viața o cere.
Așadar, ce legitimează pretenția de a fi creștin? Răspunsul direct îl găsim mai întâi în ceea ce Noul Testament numește „justificarea” creștinului sau „îndreptățirea” la calitatea de creștin (în traducerea sugestivă a lui Bartolomeu Anania, Biblia, Editura Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, din care și cităm). Apostolul Pavel, care a semnificat viața și învățătura lui Iisus, a dat răspunsul durabil. Este îmbucurător că azi bisericile – catolică, protestantă, ortodoxă, neoprotestante – sunt mai curând convergente în această privință.
În Epistola către Corinteni, Pavel luptă sesizabil cu suficiența celor care nu mai văd dificultățile reale ale vieții, fiind instalați în conformismul instituțiilor existente. El argumentează stăruitor că a fi creștin înseamnă a fi liber și a te dedica unei cauze a tuturor. „Fiindcă deși sunt liber față de toți, rob tuturor m-am făcut, pentru ca cei mai mulți să-i dobândesc. …Tuturor toate m-am făcut, pentru ca în orice chip să-i mîntuiesc pe unii. Dar toate de dragul Evangheliei le fac, ca să-i fiu părtaș” (Corinteni I, 9:19-23). Așadar, nu mulțumirea cu ce ai ajuns este calea creștinului. În mod firesc, acesta are în față devoțiunea pentru oameni, sacrificiul lui Iisus și urcarea la ceruri, prin care Dumnezeu a semnalat valorile de urmat de către oameni. Creștinul se folosește de libertatea sa pentru a se dedica cauzelor omenești apărute în viața umanității și acționează astfel încât dificultățile să fie depășite. În Epistola către Galateni, Pavel luptă și cu cei care, având reticențe și teamă față de prezent, se refugiază în amintirea trecutului. Or, creștinul nu se manifestă doar în trăiri, ci săvârșește fapte specifice credinței sale. „Așadar, țineți-vă tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Hristos și nu vă prindeți iarăși în jurul robiei….Fiindcă voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu vă folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți-vă unul altuia prin iubire” (Galateni II, 5:1-13). Creștinul are a urma deviza iubirii aproapelui în orice împrejurare a vieții. El are în față acțiunea lui Iisus, care a manifestat iubirea de oameni în toate împrejurările vieții lui și înfruntând pericolele cele mai mari.
În Epistola către romani, Pavel și-a formulat strâns răspunsul: „socotim că prin credință se va justifica omul” (Romani, 3, 28). Un adevărat creștin trăiește din credința sa. Credința în Iisus este o nesfârșită bogăție, iar cine are credință ajunge la ceea ce dorește, căci credința induce schimbări, iar Dumnezeu îl ajută.
Pavel a plecat de la premisa că Iisus ne-a făcut cunoscută „milostivirea” lui Dumnezeu și că numai în „credință ” primim acest „dar” (Eduard Lohse, Paulus. Eine Biographie, C. H. Beck, München, 2003). Doar prin mijlocirea „credinței” ne și putem înfățișa curați în fața lui Dumnezeu și putem dobândi „mântuirea”.
Din nefericire, situațiile la care a reacționat Pavel – reducerea credinței la respectarea câtorva prescripții, fără interes pentru situația oamenilor, sau retragerea în interioritate, lăsând să continue neajunsurile din jur – istoria le repetă. Astfel că mereu este nevoie de viață morală, civică, socială în curățenie și de acțiune de înnoire, luându-l în considerație pe fiecare semen.
Faptul a fost observat cu acuitate de părinții bisericii și de reformatorii creștinismului de cu secole în urmă. La întrebarea ce înseamnă în definitiv a fi creștin, ei au răspuns profilând mai departe viziunea justificării creștinului prin credință și bună purtare și prin acțiuni de apropiere a „împărăției lui Dumnezeu”. Cum scria Pavel, „Iisus ne-a eliberat pentru libertate” (Galateni, 5:1). Iar un teolog a formulat cel mai clar ce avem de înțeles prin aceasta: „libertatea este dar și sarcină, în același timp” și „a fi eliberat pentru libertate înseamnă pentru Pavel a fi eliberat și pentru iubire” (Hans Küng, Rechtfertigung. Die Lehre Karl Barts und eine katholische Besinnung, Piper, München, 2004, p. IV-V). A fi creștin înseamnă a și face cât mai mult din devoțiune față de ceilalți în vederea realizării proiectului divin.
Justificarea („îndreptățirea”) este actul prin care i se cere lui Dumnezeu recunoașterea unui om, expus inevitabil tentațiilor, păcatelor și presiunilor lumii, ca fiind bun. Premisa biblică este că Iisus a preluat pe cruce păcatele oamenilor și că Dumnezeu este cel care acordă „grația (gratia)” sa (Titus, 3:4, 5). Teza care a schimbat istoria umanității a fost aceea că justificarea creștinului se întemeiază pe „credință” (Romani, 3:28, 30; 4:5; 5:1, Galateni, 2:16). Această credință te face să eviți păcatul, să cauți iertarea, dacă l-ai săvârșit, totuși, dar te face și să lupți pentru o lume a dreptății și iubirii aproapelui. În cartea Despre libertatea creștinului (1520), Martin Luther este cât se poate de explicit: „Așa că ne dăm seama că un creștin are destul prin credință și nu are nevoie de altă lucrare pentru a fi cucernic; iar dacă n-are nevoie de vreo altă lucrare, atunci înseamnă că este dezlegat de toate poruncile și legile; iar dacă este dezlegat, atunci este cu siguranță liber. Aceasta este libertatea creștină, singura credință, care ne îndeamnă să nu trândăvim sau să facem rău, ci ne învață că nu avem nevoie de niciun alt fel de lucrare pentru a dobândi evlavia și mântuirea, despre care vrem să spunem mai multe lucruri în cele ce urmează”( Martin Luther, Scrieri, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2003, vol.1, traducere Petru Forna, p.159-160). Altfel spus, libertatea creștină include credința ce te pune în mișcare să preiei cauze ale celorlalți oameni și să contribui la „împărăția lui Dumnezeu”.
Luther a găsit acest înțeles activ al credinței în Scripturile creștinismului și l-a valorificat. Pe baza ideii justificării prin credință, el s-a distanțat imediat de concepția curentă, după care Dumnezeu este doar Stăpânul, care dă lumii direcție și emite cerințe față de oameni, în favoarea concepției după care „milostenia” lui Dumnezeu este temei și imbold al vieții active. Nu lucrări cuvioase și exerciții sau recunoașteri lumești, ci orientarea în viață conform „dreptății“ și „iubirii aproapelui“, izvorâte din viața lui Iisus, duce la „grație (Gnade)“. În acest fel, „credința (Glaube)“, dar nu oricare credință, ci acea „credință“ ce se prelungește în fapte specifice, devine „justificarea“ creștinului.
Jean Calvin a explicitat alt aspect al justificării. El a plecat de la premisa după care Dumnezeu nu este doar creatorul lumii, ci și diriguitorul ei continuu și izbăvitorul ei. Dumnezeu alege oamenii pentru proiectul său cu lumea. „Alegerea” este gestul prin care Dumnezeu stabilește că unii oamenii sunt destinați vieții veșnice, alții morții perpetue (Jean Calvin, Învățătura religiei creștine, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2003, traducere Elena Jorj și Daniel Tomuleț, vol.I p.345-347). Credința în Iisus este condiție a „salvării” pentru viața veșnică, iar obținerea ei este chestiune de „grație (Grace)”. Semnul obținerii „grației”este reușita în lucrările întreprinse pentru apropierea „împărăției divine”, spre gloria lui Dumnezeu.
Omnipotența lui Dumnezeu este vigilentă, eficientă și activă (p.305) și rezultă din bunătate și grijă pentru oameni. Nimic în evenimentele individuale nu este la întâmplare; nimic nu se petrece în lume fără providență (p.310). Dumnezeu își pune în aplicare proiectul pentru poporul său, dar de aici nu rezultă că oamenii trebuie să stea pasivi. „Predestinarea” nici nu este același lucru cu „soarta” antică. Și Jean Calvin este cât se poate de clar: „Aceasta înseamnă că noi nu suntem nici pe departe împiedicați de hotărârile veșnice ale lui Dumnezeu să ne purtăm de grijă sau să ne punem în ordine toate lucrurile, dar întotdeauna cu supunere față de voința sa. Motivul este evident, căci Cel care a stabilit limitele vieții noastre ne-a încredințat în același timp și grija față de ea. El ne-a oferit mijloacele și remediile necesare pentru a o păstra; de asemenea, ne-a făcut capabili să prevedem pericolele și, ca nu cumva ele să ne ia prin surprindere, ne-a pus la dispoziție remediile și precauțiile necesare. Acum este limpede care este sarcina noastră”(p.321-322). Certitudinea „predestinării” pune în inimi o încredere în Dumnezeu plină de bucurie (p.330) și determină la „asceză”, care este chibzuința rațională de a îndeplini condițiile obținerii „grației”.
În vreme ce comilitonul său la Sorbona, Ignatiu de Loyola, întemeia ordinul iezuiților cu deviza „sentire in Ecclesia”, Jean Calvin formula deviza „onoare lui Dumnezeu”. El fructifica afirmația lui Pavel că „în Hristos Dumnezeu ne-a ales pe noi (credincioșii) să salvăm lumea”(Efesieni, 1, 4).
Convingerea potrivit căreia justificarea s-ar obține doar prin „credință“ a atras și reacții. Conciliul din Trento (1543-1565) a fixat pentru multă vreme replica după care cel care crede că doar prin „credință“ se atinge iertarea păcatelor și „grația“ divină nu are de a face cu creștinismul. Mai trebuie luate în seamă Poruncile lui Dumnezeu și nevoia manifestării credinciosului în acord cu voința divină.
Luther însuși nu a fost deajuns de explicit atunci când a discutat libertatea creștinului. Când țăranii germani s-au răsculat în numele ei, el i-a criticat – ceea ce nu avea legătură cu creștinismul. În contrapondere, însă, lucid, în 1830, Hegel a pus capăt tezei „bisericii cu diferite clase de oameni”. „Înțelegem însă libertatea creștină – declara magnificul rector de atunci al Universității din Berlin – astfel că fiecare este declarat demn să se adreseze, cu gândurile sale, rugăciunile sale și slăvirea sa, lui Dumnezeu, că fiecare își stabilește el însuși relația sa cu Dumnezeu și relația lui Dumnezeu cu el, iar Dumnezeu însuși se realizează, la rândul său, în spiritul uman. Avem de a face, astfel, nu cu o divinitate care este supusă determinărilor naturii, ci cu un Dumnezeu care este adevărul, rațiunea veșnică și conștiința acestei rațiuni, adică este spirit“ (Hegel, Berliner Schriften 1818-1831, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1997, II, p.33). Hegel a făcut clar faptul că libertatea creștină este reală doar fiind pentru orice om și în orizontul „libertății spiritului (Freiheit des Geistes)“– „spiritul“ fiind sinteză a libertății individuale și a bunei stări a tuturor.
Este de salutat faptul că bisericile au evoluat spre a-și pune de acord înțelegerea justificării (îndreptățirii). În 1999, spre exemplu, s-a semnat o declarație în care se proclamă o „înțelegere împărtășită a învățăturii justificării“ de către biserici odinioară rivale. În declarație se spune că numai din „grație“ și în „credință“ în „mântuirea“ propovăduită de Hristos suntem luați în seamă de Dumnezeu și primim „sfântul spirit“, care ne înnoiește inimile și ne face capabili de bune lucrări. Mesajul „justificării“ este în mijlocul mărturiilor Noului Testament despre acțiunea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos și ne spune că noi, păcătoșii, datorăm viața noastră nouă „milosteniei lui Dumnezeu“, pe care o primim în „credință“, dar abia urmează să o merităm. Teoria justificării, parte a doctrinei creștine și legată de „adevărurile de credință“, va orienta teoria și praxisul ce se revendică din Iisus (Hermann Fischer, Protestantische Theologie im 20.Jahrhundert, W.Kohlhammer, Stuttgart, 2002, pp.272-304). În acest fel s-a încheiat controversa istorică asupra îndreptățirii pretenției de a fi creștin.
Fără a intra aici în detalii, putem spune că „justificarea” creștinului este privită astăzi cu ochi noi, rezultați din nevoia resimțită de revenire la „mesajul creștin originar” (Hans Küng, Rechtfertigung…, p.X). Acest mesaj includea în credință și acțiunea în consecința îmbrățișării dreptății și iubirii aproapelui. Pe de altă parte, deja Karl Barth a înlocuit împărțirea oamenilor în aleși și damnați cu ideea că în Iisus orice om este ales și că biserica mijlocește alegerea.
Alegerea de către Dumnezeu nu mai desparte creștinii și lasă loc cooperării pe alte teme. Pe acest curs au ajuns la înfăptuiri practice în viața comunităților cei care au încurajat intensificarea grijii pentru justificare din partea fiecărui creștin, recunoscând că Dumnezeu îl poate oricând chema la judecată.
Teologi profund credincioși și excelent pregătiți juridic și retoric au contribuit la crearea spiritului civic al oamenilor liberi și întreprinzători ai societății moderne, care contribuie, la rândul său, la apropierea „împărăției lui Dumnezeu” pe Pământ. În orice caz, faptele ar trebui să dea de gândit din prima clipă atunci când se discută cine se poate socoti îndreptățit să se socotească creștin.
Teza mea este aceea că a fi creștin presupune vederi, atitudini și acțiuni, plecând, firește, de la credință: credința în Iisus ca revelator al unei relații anume cu Dumnezeu, care a așezat „mântuirea (redempțiunea)” în consecința promovării dreptății și iubirii aproapelui. Ne amintim, Kant a formulat imperativul categoric al moralei creștine: poartă-te astfel încât maxima conduitei tale să poată deveni maximă a conduitei fiecăruia. Hegel a simțit nevoia să precizeze că libertatea creștină leagă intim viața persoanei cu viața tuturor. Alți filosofi au rafinat această legătură. Aș reformula imperativul, la rândul meu, astfel: „acționează astfel încât efectele acțiunii tale să fie în acord cu permanența autenticei vieții umane pe Pământ și să poți răspunde, la nevoie, în orice clipă, în fața oricui, de ceea ce s-a petrecut în sfera acțiunii tale”.
În opinia mea, imperativul ce se adresează creștinului în zilele noastre este ca înfăptuirea dreptății și iubirea aproapelui să fie duse până la capăt – adică dincolo de conformismul instituțional al unora („fac ceea ce se cere”) și de exhortațiile subiectivismului („nu-s vremuri să faci ceva” sau „fac doar ce-mi spune tradiția”) ale altora. Duse până la capăt – adică, făcând ceea ce este nevoie în orizontul înfăptuirii „împărăției lui Dumnezeu”! Schimbând, așadar, tehnologii, cunoștințe, relații, instituții, roluri pentru a întruchipa valori! A fi creștin presupune vederi– de pildă, a valorifica oamenii înainte de orice, a cultiva disponibilitatea la schimbare, inclusiv la schimbarea de sine, a pune dialogul mai presus de orice. A fi creștin presupune atitudini – de exemplu, a nu ceda egoismului și lăcomiei, a nu te lăsa în seama primelor impresii și a simplei propagande. A fi creștin presupune acțiuni – precum a spune pe nume sărăciei, imposturii, minciunii, nedreptății, a-l apăra pe cel în necaz și a propune celor din jur soluții mai bune decât cele pe care le practică.
Numai sub aceste condiții ești azi creștin – cum cerea apostolul Pavel. (Din volumul Andrei Marga, Lumea de azi, în curs de publicare)
<a href=”http://www.andreimarga.eu”>Andrei Marga</a>
Se vede cît de în afară ești, Feketău a lui Tulipan. Cuvândul Apostol – ia dicționarul și vezi ce înseamnă. Pînă și Gîgă, știe că Pavel a fost Apostol. Mai tîrziu, dar a fost Apostol. Chiar principalul! Cu zvonuri după ureche nu amețești decît propriul tău cap, Feketăule. Folosești zdrențe din auzite și le dai ce nu sunt. Vă că ai obsesia lui Babeș-Bolyai. Deduc că te-au picat la vreo admitere. Știau aceia ce știau. Văd și că Grupul de la Cluj te obsedează. Numai că aici unde suntem, la comentarii, este discuția despre apostolul Pavel și Iisus. Nu despre Ion Rus, Vasile Dîncu, Vasile Pușcaș, Ion Aurel Pop. Păi mai turnător ca tine se poate imagina? Eu trăiesc, de altfel, în București și nu ai nimerit-o cu cugetarea ta la întîmplare, biet lătrău.
Elohim este pluralul cuvântului ebraic eloah, care a fost folosit drept termen referitor la zeitățile canaanite, iar în Biblie drept un nume pentru Dumnezeu. Teologii creștini și iudaici în principal interpretează această anomalie (ținând cont de caracterul monoteist al ambelor religii) drept Pluralis excellentiae, folosit în aceeași manieră ca și pluralis maiestatis, adică folosirea pluralului drept figură de stil exprimând măreția. Creștinii care urmează o doctrină trinitariană consideră că folosirea pluralului reprezintă Trinitatea: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Termenul Elohim este folosit în Biblia ebraică drept una dintre denumirile asociate lui Dumnezeu. Conform ipotezei documentare variația denumirilor folosite pentru Dumnezeu în Biblie se datorează faptului că numeroși autori sunt responsabili pentru scrierea Sfintei Scripturi. Conform acestei ipoteze termenul Elohim este folosit în sursa Elohistă (E) și în sursa Preoților (P) în timp ce termenul YHWH este folosit doar în sursa Yahwistă (Y). În ebraica, original, pentru Elohim este folosit atât verbul la plural cât și la singular. În traducerile Bibliei în română se folosește preponderent singularul, cu excepția traducerilor vechi precum Biblia de la București (1688), de exemplu Facerea 1:1 „De-nceput au făcut Dumnezău ceriul și pămîntul.” care folosesc verbul la plural în cazul în care el era folosit și în versiunea originală. Cuvântul El (la singular) era termenul pentru zeu folosit în majoritatea limbilor semitice nord-vestice printre care și ebraică, ugaritică și aramaică. Cuvântul ‘ilhm din limba ugaritică, echivalentul cuvântului Elohim din limba ebraică, era folosit pentru a desemna zeii din panteonul canaanit și reprezintă pluralul cuvântului El (‘il în cazul limbii ugaritice).
@fane: nu servi si tu din ciorba Prostiei doar sa ne arati cat de primitiv esti!
Saul/Pavel nici nu l-a cunoscut pe Isus si nu intra oficial in lista celor 12 apostoli !
A inceput sa dea din el(daca e real) la douazeci de ani de la crucificarea lui Isus, in conditiile cand zona era plina de secte religioase microscopice, nu mai mari decat Grupul de la Cluj (de sekuristi si turnatori)!
Feketău zis a lui Tulipan, la scornelile matale la subsolul strălucitului articol, la Comentariile căruia ne aflăm, mă întreb dacă așa de scurt te țin de lanț stăpînii, că te pun să latri la lună și de Paștile ortodox. Pavel a fost Apostol, biet lătrău – se vede ce hram de ignorant sadea porți. Văd că stai pe siteuri mincinoase și atîta îți poate capul. Du-te Feketău și te cată la cine trebe. Ce legătură ai mata cu cunoștințele? Cu creștinismul? Una ca cea dintre șoricel și castel.
GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE
VREMURILE STRĂVECHI DE LA FACEREA LUMII PÂNĂ LA AVRAAM (CAPITOLELE 1—11:9)
Facerea lumii
1 La început*, Dumnezeu a făcut** cerurile şi pământul.
* Ioan 1:1 Ioan 1:2 Evr 1:10 ** Ps 8:3 Ps 33:6 Ps 89:11 Ps 89:12 Ps 102:25 Ps 136:5 Ps 146:6 Isa 44:24 Ier 10:12 Ier 51:15 Zah 12:1 Fapte 14:15 Fapte 17:24
Geneza sau Facerea este prima carte a Pentateuhului (a celor Cinci Cărți ale lui Moise), deci și a Vechiului Testament și Tanakhului. În limba ebraică se numește בְּרֵאשִׁית („Bereșit”, „La început”), după primul ei cuvânt. În Septuaginta (LXX), traducerea Bibliei ebraice în elenă, e denumită Γένεσις, (Ghenesis, sau în pronunția neo-greacă Iénesis) adică Facerea, sau originea sau nașterea), iar în traducerea latină (Vulgata), asemănător: Genesis sau Liber Genesis (cartea Facerii). Tradiția iudaică și cea creștină îi atribuie lui Moise scrierea cărții. Conform ipotezei documentare, cartea Genezei ar fi fost alcătuită de redactorii ei pe baza a trei surse primare: J, E și P. Sursa Yahwistă (J) : scrisă cca 950 î.e.n. în Regatul Iuda (regatul de sud), sursa Elohistă (E) : scrisă cca 850 î.e.n. în Regatul Israel (regatul de nord), scrierile preoților (P) : scrisă c. 500 î.e.n. de preoții evrei (kohanim) în timpul exilului babilonian. Din P ar proveni Geneza 1.1-2.4 (prima relatare a Creației). Conform ipotezei documentare, sursa preoțească folosește titlul „El/Elohim” drept apelativ general de dumnezeu în perioada inițială (în primele 11 capitole din Geneză, acoperind cca 200 de ani). Primul nume specific, „El Shaddai” („Dumnezeul cel atotputernic”), a fost dezvăluit patriarhilor și utilizarea lui se limitează doar la această perioadă. Yahweh, numele personal de dumnezeu, a fost dezvăluit lui Moise și nu s-a folosit înainte de aceasta.
@detectorul ..: Saul/ Pavel nu a fost apostol, tataie,ai un 3(trei) azi!Nu mai bate campii,ca nu te trec clasa!Chiar nu cunosti religie,m-am lamurit cu tine,fabulezi..Acum nu orice iudeu amarat din vremea lui Isus e Apostol, repeta-ti analizele
DUMNEZEU (DOMNUL ZEU) este EL cel CELEST care A FAURIT … CERURILE si PAMANTUL !!! Geneza 1.1!
La anul 1930, OMENIREA a DESCOPERIT si a INTELES ca EL cel CELEST este chiar EL cel URANIC (UNIVERSUL cel EXTRAGALECTIC) care GENEREAZA (in EVOLUTIA SA) … CERURILE si SISTEMUL SOLAR (inclusiv PAMANTUL) .
SI ASTFEL, STIINTA a REUSIT (pe baza noii REALITATI URANICE descoperite si RELEVATE la anul 1930) sa EXPLICE COERENT si EXACT GENEZA 1.1 … „REVELATA” ca ipoteza URANICA in VT de acum 3000 de ani !
ASTFEL, paradoxal, astăzi cei ce nu inteleg STIINTA moderna nu pot explica VT al DUMNEZEULUI cel URANIC. Si invers, ADEPTII si ADORATORII, de peste 3000 de ani, ai VT (DUMEZEULUI EL cel URANIC) nu pot CAPATA intelesuri DEPLINE la „întrebările lor teologice” fara RASPUNSUL cel STIINTIFIC (începând de la anul 1930).
SI ASTFEL, RELIGIA si STIINTA, începând de la 1930 … se pot „INTELEGE” si „DIALOGA” in INTREBARILE si RASPUNSURILE lor … cele FUNDAMENTALE … despre EXISTENTA lui EL cel URANIC!
Pe Fekete Tulipan îl vezi, sub nume diverse, mișunînd pe unde poate ca nu cumva cititorii să judece cu capul lor. Fiind ziar liber, Cotidianul a devenit loc de aciuare. Este bine însă că insul își demască impostura. Mai sus atacul lui era la Iisus. Mai jos este la apostolul Pavel. Habar nu are că și apostolul Pavel este atestat istoric, încât s-au scris monografii în SUA, Germania, Franța etc. Ft nu știe că Pavel și Petru nu sunt opuși, ci uniți în biserici. Nu știe ce este ortodoxie, catolicism, protestantism. O ciulama de haimana, dacă-i aduni postările! Altfel, pierdere de vreme cu el. Câteva fapte grăiesc. Neavând cunoștințe, ft redă zvonuri dintr-o paraliteratură de bârfe demult cunoscută. Ft nu stăpînește subiectele, dar vrea să înșele cu ce se dă pe siteuri de manipulare. Procedeul este tipic securistic: neavînd capacitate de a trata ceva, se leagă tot timpul de persoane. Aici de apostolul Pavel. Vădit alarmat de justificarea oamenilor ca și creștini,o preferă pe cea de mercenar în dejecții. Și ft ține de falsa modernitate a unor usr-iști. Face pereche cu aberațiile lui Bulai despre părinții lui Iisus. Inșii nu stăpânesc subiectele, dar bîrfesc, după regula: de asta sunt plătit, asta fac.
@Părintele Damaschin: te-am rugat civilizat sa imi dai dovada ca esti citit,vorba suedezului,”chiar cult”si sa imi spui un singur nume de cronicar care il pomeneste pe Isus printre contemporanii sai,din cei 40-50 care nu-l mentioneaza!
Văd ca eviti răspunsul,te pretezi la atacuri suburbane ,in stil „crestinesc” Nu trebuie nimeni „sa facă eforturi „in fata mea :))))) dar nici nu poti sustine, cu suficienta kulturnicului „daca asa e scris,e Adevarul,altfel nu ar fi scris”Asta tine la UBB si imprejurimi,la urmasii lui PECERILĂ! „Cu o minciună, un om își anulează demnitatea de om”(Kant)
Feketan Tulipan, ne deșerți aici tot felul de bazaconii luate din bîrfele site-urilor și crezi că ești savant! Nu ține, bade, tot ce scri este fals, de la cap la coadă. Te du și citește, insule, și nu mai umbla cu forfîrlica falsurilor de ocazie. Așa oricine poate găsi pe site-uri știrea că felekan tulipan este un impostor la discuții, trimis din umbre, ca să deturneze oameni normali la cap. Nu ai, bade, nici cultură și nici simț de răspundere. Vorbești din misie și bați cîmpii. Și Iisus, și apostolul Pavel și Bisericile nu trebuie să facă eforturi în fața ta. Datele lor sunt certe, doar că trebe citite și gândite. Tu ne aduci siteuri murdare ca probă. Te hrănești, se vede, din ele, căci nu ai cultură. Dar nu ține la oameni cu cap pe umeri.
Pavel a fost chipurile,un fariseu care s-a convertit la creștinism în câțiva ani de la răstignire. Apostolii și bătrânii de la Ierusalim nu au avut inițial încredere în el și numai prin intervenția lui Barnaba ,Pavel a fost prezentat la trei dintre apostoli. Nu L-a întâlnit niciodată pe Isus, fapt pe care a fost nevoit să-l abordeze în mod repetat în scrierile sale.
crisorile lui Pavel nu conțin niciun material sursă tradițional care mai târziu și-a făcut loc în Evanghelii. El nu menționează practic nimic din relatările tradiționale despre călătoriile și martiriul apostolilor. Pavel menționează întâlnirea cu Iacov, fratele lui Isus, precum și cu Iacov, fiul lui Zebedeu, dar nu menționează martiriul niciunuia. Propriile sale relatări autobiografice sunt în conflict cu informațiile furnizate în cartea Faptele Apostolilor, care este datată în mod convențional în jurul anilor 80–90 d.Hr. O scriere fictiune declasata de mari teologi ca Baur, Schwanbeck, De Wette, Davidson, Mayerhoff, Schleiermacher, Bleek, Krenkel, ș.a. care s-au opus autenticității Faptelor Apostolilor, cea mai convingătoare dovadă că Biblia nu este exactă din punct de vedere istoric sau științific
Iar Pavel,.daca a existat a fost un marunt propagandist crestin,ridicat azi in slavi de protestanti impotriva Sf Petru!
Sau/Paul/Pavel nu a existat ,titlul de Apostol e de furat,povestea lui e un mit
Lui Pavel îi lipsea orice autoritate independentă. pentru autentificare „Ei bine, după spusele lui Pavel…”. Oamenii ar spune: „Paul cine e?” și „De ce ar trebui să-mi pese ce a spus un tip oarecare pe nume Paul despre ceva?” El nu era unul dintre cei Doisprezece Apostoli consacrati de srierile crestine . Nu era bătrân, nu era preot și nici episcop:))) El a fost doar un tip care (zice-se)s-a convertit la creștinism și apoi și-a făcut un nume ca autor prolific și evanghelist.
Scenariul obișnuit al secolului al doilea și al treilea era noastra era ca diversi interesati in propagarea crestinismului sa trransmita mesajul printr-o carte scrieți o carte și apoi susțina că a fost scrisă de cineva faimos.din proximitatea si contemporan cu Isus
Asa zisele „surse seculare”, sunt denimiri lipsită de sens în contextul istoriei antice
Biografii lui Iulius Caesar l-au venerat ca pe un zeu. Lucrările lui Josephus conțin aproape la fel de multă mitologie religioasă ca și istorie. Lucrările seculare pe care le avem sunt o mână de scrieri despre agricultură
Cea mai veche biografie existentă a lui Alexandru cel Mare a fost scrisă la 300 de ani după moartea sa, iar cea mai veche biografie existentă a lui Iulius Cezar a fost scrisă la 175 de ani după moartea sa. 90% din ceea ce citiți despre istoria antică este preluat de la mai puțin de o duzină de autori antici care acoperă o perioadă de peste 4.000 de ani
Nu avem ziare antice sau jurnaliști antici care să documenteze viața de zi cu zi. Nu avem grămezi de înregistrări de recensământ, înregistrări de execuție, înregistrări judecătorești sau trimiteri guvernamentale. Ceea ce avem sunt o mână de ace într-un car de fân foarte mare.
Corect – credința include credința în judecata din urmă. De aici pleacă creștinul, ca ființă liberă, cum spunea apostolul Pavel. Creștinul este om care trăiește în societate și nu are cum sta indiferent. El se justificăă ca și creștin prin credință prelungită în fapte. Fapte demne de un creștin – adică de un om convins că Dumnezeu cârmuiește lumea și pretinde multe omului. Poruncile din Biblie exprimă pretențiile divine față de om: să se afirme pe harta lumii, să folosesscă oportunitățile acesteia, să aplice decalogul, să sporească dreptatea și bunătatea în lume. Aici este partea tare a creștinismului. Știința oricât de dezvoltată este nu poate lămuri direcția. Aici are locul teoria justificării.
credinta in Judecata din Urma este cea mai utila dpdv social parte a Crestinismului; un individ care nu crede va fenta legile omenesti si se va destrabala fara frica; unul care crede sincer va evita sa-si dea poalele peste cap, stiind ca „dincolo” se vede si se noteaza totul
Profesorașe ce te dai din Cluj, e duminică, ce la tine pare că este cu trosneală. Nu-i bai, dacă asta ți-e obiceiul. Numai că-ți pierzi puțina minte. E drept că pentru tine credința, cunoașterea, acțiunea creștină, despre care e scris în articolul la Comentariile căruia suntem, nu înseamnă ceva și fugi de ele. A fi creștin este pentru oameni verticali. Dar să-ți pierzi și puțina minte te duce dincolo de maimuțe. Tu nu ai treabă cu apostolul Pavel, cu cei care discută justificarea, nici cu Putin, din care se vede că știi doar poza. Tu ai treabă cu găsirea cărării prin mlaștini.
Con,
Poate-i vorba de Askismed. Odată pus la „spam” trebuie ca ceva administrator să te scoată. Înțeleg că Askismed nu merge după IP. Dacă-i așa schimbă porecla sau emailul.
Omul a fost creat dupa chipul shi asemanarea lui Dumnezeu. Daca unii se cred mai presus decit Dumnezeu, pentru ei nu exista nici o evolutzie, daca se poate vorbi aha ceva, in privintza sufletului, raminind la basic instinct, ce devine domeniu pe care ei il exploateaza din plin, mai ales cind este vorba de semeni ce sunt mai ushor de exploatat avind mai putzina fortza de aparare, precum copiii, femeile sau batrinii. Spera-m ca nu este cazul D-lui Marga… Asta se manifesta mai ales prin aplicarea unor percepte inscrise in Talmudiky, sau acceptarea de a se mentzine numai in preceptele Vechiului Testament, refuzind pina in ziua de azi Noul Testament, care este de fapt baza adevaratei Democratzii. Isus Hristos, a fost trimis tocmai de a salva shi pe ei, creind prin cele 10 porunci, adevaratele legi de supravetzuire a omenirii. Deci creshtinismul este o treapta mai sus, privind evolutzia speciei umane, dar din pacate multzii ca shi atazi adora in continuare Boul de Aur, danzuind spre autosatisfacerea lor mentala, shi de aceia Moise, neavind puterea pentru indreptarea lor, a spart tablele sfinte date de Creator, cu aceste 10 porunci de salvare a sufletelor noastrea shi a Omenirii, care reprezinta esentza vietzii in Univers. Unii au incercat sa rastalmaceasca preceptele creshtinismului, dar ca ex. putem sa spune-m creshtineshte, nu asha cum cred ei, sau ar vrea sa fie, ca le dorim lor, de o mie de ori binele pe care ni-l doresc ei noua, shi cred ca divinitatea in acest sens face dreptatea pe pamint, avind in vedere pentru cei care nu vor sa traiasca in comuniune cu toata suflarea de pe planneta. Ei au ramas la V.Testament, ex. lupta dintre Cain shi Abel, asha cum se intimpla in razboiul Ruso-Ukrainian, generat de allo!geniile lor de oligarhi, produs al bolshevismului Mondial, neavind nimic cu proiectul propus de cele 10 porunci care sunt calcate in picioare precum Tratatele lor laice. Cristos a inviat! Bucuratzi-va de aceasta zi minunata. Con
@A.P.: probabil nici nu ai citit articolul ,dar raman la convingerea ca e pro Putin,mai pe la inceput, lelitza din Dubai!Ai mare grije,ai mai fost spion o data.mai Mata Harri ,mai aventurosule ..:))ca doar nu o fi Acul Cleopatrei singurul profesoras din Cluj
Respectos rog Redactzia sa publice comentariul meu anterior, avind in vedere Cenzura este interzisa conform Constitutziei.
O zi buna.
Con
P.S. Este singura cale de a ieshi din Prosteala prezisa de ideologul analfabet Brukan, numai pentru 20 de ani, dar continuata de altzii…
Încurcați rubricile și ziarele, inși fără căpătîi -babuin, profesor din cluj și alții. Aici nu-i discuție despre rusia sau nerusia, cum nu este nici despre fotbalul englez sau mersul pe jos. Este un articol profund despre justificarea creștinului, o veritabilă noutate la noi. de actualitate nu mai discut. Nu-i obligatoriu să ai o părere, dar dacă tot vrei să comentezi civilizat este să nu confunzi subiectul. De unde, poate, civilizație când vădit nu este?
Profesoraș ce te dai din Cluj, ți se aplică și ție ce am scris mai sus. Nu fi impacient! Îți adaug, doar, ca să-ți calmez capul rătăcit, că proPutin sau antiPutin nu este aici în discuție. Se poate discuta cu cine știe domeniul. Dar citește bine! Suntem la comentariile articolului Cum se legitimează creștinul? Dacă ai fi citit (că priceperea la tine este ceva greu de atins!)înainte de a scrie, ai observa că este vorba, în articol, de Iisus, apostolul Pavel, Bartolomeu Anania, Barth,Luther, Calvin, Kung, Bisericile creștinătății. Nici nu poate intra într-un articol tot ce puiește capul tău. Sunt alții îndrituiți să trataze subiecte. Tu, cum arăți, mai bine ai lua degrabă agheasma. Vorba lui Hamlet:la mănăstire! Dacă monahii te-ar primi, măcar din milă!
Prea v-ati incins rusofililor de Cluj,,catastrofa generatiei imbatranita in rele este ca nu mai intelege mersul vremii de la o varsta,nu mai are discernamant in a face deosebirea dintre bine si rau,dintre asasinii de la Kremlin si lumea civilizata
@ A.P. : lasa-ne, mai paparuda filosofică pro-Putin Timpul tau a expirat,faci umbra pamantului de pomana pe cine intereseaza fabulatiile si speculatiile filosofice,cand esti ce esti,priveste-ti oglinda sufletului si roaga-te pentru nevinovata Kira ,muscal nenorocit
Băieți de margine a culturii și bunului simț! Orfani de siniștri! Vă tot chinuiți, cum se vede din aberațiile voatre, să abateți atenția de la un articol pe subiect crucial: cum te justifici drept creștin? Justificarea este, cum spun Pavel,Bisericile și documentatul articol de mai sus, prin credință, cunoaștere, acțiuni.Nu vă îngrijorați, tulipani, costici, antipuderi, voi vă justificați, prin prostie și rea credință, doar ca lătrăi la lună, cînd oamenii sărbătoresc Invierea. La contestarea de către voi, cum ziceți în postări, a existenței lui Iisus și prin socotirea lui ca impostor, sunt răspunsuri și replici. Ca și la confuziile de clasa a VI-a ce se văd în postările voastre. Pînă veți pune mâna, nu doar pe desktop, ci pe cărțile istoricilor și teologilor lumii, citiți cărțile profesorului Andrei Marga: aveți răspunsurile aduse la zi în volumele Teologia Hodje, Religia în era globalizării, Frații mai mari, absolutul astăzi, Introducere în filosofia și teologia contemporană. Ca să nu o mai luați pe arătură cu aberații! De Paștele ortodox v-ați face măcar vouă un bine citind ceva!
Știința-i noua dogmă. E acaparată și deturnată demult.
„Măsurile sanitare” din ultimii doi ani au fost la fel precum cele de acum 200 de ani și mai bine. Desigur acestea n-au nimic de-a face cu binele oamenilor, este vorba de controlul lor, și atunci și acum.