De ani buni, în lume se simte criza economică. S-au adăugat criza sanitară, mai nou criza internațională. Iar crizele acestor ani au probat criza de viziuni și, mai limpede ca oricând, criza de lideri. Efectele nefericite ale acestor crize au atins viața oricărui om.
Așa cum se poate lesne observa, mulți se pretind creștini, dar nu se manifestă creștinește. Destul să luăm în seamă, spre a avea confirmarea, dezinteresul în a lichida foametea, când se adună averi care exced cu mult viața și capacitatea de consum a posesorilor. Sau folosirea pandemiei mai curând ca ocazie pentru firme de a stoarce venituri, ori ca pretext de a limita libertăți și drepturi civice de către decidenți abuzivi. Sau mistificările răspândite dintr-o Ucraină mustind de armament și laboratoare pentru atacuri de tot felul, în loc de reforme democratice. Sau alunecarea mediatizării în manipulare și înlocuirea adevărurilor vieții de zi cu zi cu propaganda. Sau cramponarea de funcții, după ce ai dus la prăbușire sectoare întregi din propria țară, în vreme alții își afirmă națiunile.
Unii se filmează la biserică. Dar aceasta nu schimbă faptul că manifestările lor nu au de a face cu creștinismul.
Peste toate, promițătoarea cooperare a oamenilor din ultimele decenii a fost înlocuită cu desfigurarea democrației și antagonizarea societăților. Pe acest fundal, ura se extinde. Or, ura este tot ce-i mai opus dreptății și iubirii aproapelui.
În această situație, oricine gândește matur ajunge să se întrebe: ce îndreptățește persoana la calitatea de creștin? Ce are de făcut pentru a fi creștin? Aceste întrebări nu se pun pentru prima oară. Din păcate, ele se pun rar. Azi, ele ar fi de pus explicit – viața o cere.
Așadar, ce legitimează pretenția de a fi creștin? Răspunsul direct îl găsim mai întâi în ceea ce Noul Testament numește „justificarea” creștinului sau „îndreptățirea” la calitatea de creștin (în traducerea sugestivă a lui Bartolomeu Anania, Biblia, Editura Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, din care și cităm). Apostolul Pavel, care a semnificat viața și învățătura lui Iisus, a dat răspunsul durabil. Este îmbucurător că azi bisericile – catolică, protestantă, ortodoxă, neoprotestante – sunt mai curând convergente în această privință.
În Epistola către Corinteni, Pavel luptă sesizabil cu suficiența celor care nu mai văd dificultățile reale ale vieții, fiind instalați în conformismul instituțiilor existente. El argumentează stăruitor că a fi creștin înseamnă a fi liber și a te dedica unei cauze a tuturor. „Fiindcă deși sunt liber față de toți, rob tuturor m-am făcut, pentru ca cei mai mulți să-i dobândesc. …Tuturor toate m-am făcut, pentru ca în orice chip să-i mîntuiesc pe unii. Dar toate de dragul Evangheliei le fac, ca să-i fiu părtaș” (Corinteni I, 9:19-23). Așadar, nu mulțumirea cu ce ai ajuns este calea creștinului. În mod firesc, acesta are în față devoțiunea pentru oameni, sacrificiul lui Iisus și urcarea la ceruri, prin care Dumnezeu a semnalat valorile de urmat de către oameni. Creștinul se folosește de libertatea sa pentru a se dedica cauzelor omenești apărute în viața umanității și acționează astfel încât dificultățile să fie depășite. În Epistola către Galateni, Pavel luptă și cu cei care, având reticențe și teamă față de prezent, se refugiază în amintirea trecutului. Or, creștinul nu se manifestă doar în trăiri, ci săvârșește fapte specifice credinței sale. „Așadar, țineți-vă tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Hristos și nu vă prindeți iarăși în jurul robiei….Fiindcă voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu vă folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți-vă unul altuia prin iubire” (Galateni II, 5:1-13). Creștinul are a urma deviza iubirii aproapelui în orice împrejurare a vieții. El are în față acțiunea lui Iisus, care a manifestat iubirea de oameni în toate împrejurările vieții lui și înfruntând pericolele cele mai mari.
În Epistola către romani, Pavel și-a formulat strâns răspunsul: „socotim că prin credință se va justifica omul” (Romani, 3, 28). Un adevărat creștin trăiește din credința sa. Credința în Iisus este o nesfârșită bogăție, iar cine are credință ajunge la ceea ce dorește, căci credința induce schimbări, iar Dumnezeu îl ajută.
Pavel a plecat de la premisa că Iisus ne-a făcut cunoscută „milostivirea” lui Dumnezeu și că numai în „credință ” primim acest „dar” (Eduard Lohse, Paulus. Eine Biographie, C. H. Beck, München, 2003). Doar prin mijlocirea „credinței” ne și putem înfățișa curați în fața lui Dumnezeu și putem dobândi „mântuirea”.
Din nefericire, situațiile la care a reacționat Pavel – reducerea credinței la respectarea câtorva prescripții, fără interes pentru situația oamenilor, sau retragerea în interioritate, lăsând să continue neajunsurile din jur – istoria le repetă. Astfel că mereu este nevoie de viață morală, civică, socială în curățenie și de acțiune de înnoire, luându-l în considerație pe fiecare semen.
Faptul a fost observat cu acuitate de părinții bisericii și de reformatorii creștinismului de cu secole în urmă. La întrebarea ce înseamnă în definitiv a fi creștin, ei au răspuns profilând mai departe viziunea justificării creștinului prin credință și bună purtare și prin acțiuni de apropiere a „împărăției lui Dumnezeu”. Cum scria Pavel, „Iisus ne-a eliberat pentru libertate” (Galateni, 5:1). Iar un teolog a formulat cel mai clar ce avem de înțeles prin aceasta: „libertatea este dar și sarcină, în același timp” și „a fi eliberat pentru libertate înseamnă pentru Pavel a fi eliberat și pentru iubire” (Hans Küng, Rechtfertigung. Die Lehre Karl Barts und eine katholische Besinnung, Piper, München, 2004, p. IV-V). A fi creștin înseamnă a și face cât mai mult din devoțiune față de ceilalți în vederea realizării proiectului divin.
Justificarea („îndreptățirea”) este actul prin care i se cere lui Dumnezeu recunoașterea unui om, expus inevitabil tentațiilor, păcatelor și presiunilor lumii, ca fiind bun. Premisa biblică este că Iisus a preluat pe cruce păcatele oamenilor și că Dumnezeu este cel care acordă „grația (gratia)” sa (Titus, 3:4, 5). Teza care a schimbat istoria umanității a fost aceea că justificarea creștinului se întemeiază pe „credință” (Romani, 3:28, 30; 4:5; 5:1, Galateni, 2:16). Această credință te face să eviți păcatul, să cauți iertarea, dacă l-ai săvârșit, totuși, dar te face și să lupți pentru o lume a dreptății și iubirii aproapelui. În cartea Despre libertatea creștinului (1520), Martin Luther este cât se poate de explicit: „Așa că ne dăm seama că un creștin are destul prin credință și nu are nevoie de altă lucrare pentru a fi cucernic; iar dacă n-are nevoie de vreo altă lucrare, atunci înseamnă că este dezlegat de toate poruncile și legile; iar dacă este dezlegat, atunci este cu siguranță liber. Aceasta este libertatea creștină, singura credință, care ne îndeamnă să nu trândăvim sau să facem rău, ci ne învață că nu avem nevoie de niciun alt fel de lucrare pentru a dobândi evlavia și mântuirea, despre care vrem să spunem mai multe lucruri în cele ce urmează”( Martin Luther, Scrieri, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2003, vol.1, traducere Petru Forna, p.159-160). Altfel spus, libertatea creștină include credința ce te pune în mișcare să preiei cauze ale celorlalți oameni și să contribui la „împărăția lui Dumnezeu”.
Luther a găsit acest înțeles activ al credinței în Scripturile creștinismului și l-a valorificat. Pe baza ideii justificării prin credință, el s-a distanțat imediat de concepția curentă, după care Dumnezeu este doar Stăpânul, care dă lumii direcție și emite cerințe față de oameni, în favoarea concepției după care „milostenia” lui Dumnezeu este temei și imbold al vieții active. Nu lucrări cuvioase și exerciții sau recunoașteri lumești, ci orientarea în viață conform „dreptății“ și „iubirii aproapelui“, izvorâte din viața lui Iisus, duce la „grație (Gnade)“. În acest fel, „credința (Glaube)“, dar nu oricare credință, ci acea „credință“ ce se prelungește în fapte specifice, devine „justificarea“ creștinului.
Jean Calvin a explicitat alt aspect al justificării. El a plecat de la premisa după care Dumnezeu nu este doar creatorul lumii, ci și diriguitorul ei continuu și izbăvitorul ei. Dumnezeu alege oamenii pentru proiectul său cu lumea. „Alegerea” este gestul prin care Dumnezeu stabilește că unii oamenii sunt destinați vieții veșnice, alții morții perpetue (Jean Calvin, Învățătura religiei creștine, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2003, traducere Elena Jorj și Daniel Tomuleț, vol.I p.345-347). Credința în Iisus este condiție a „salvării” pentru viața veșnică, iar obținerea ei este chestiune de „grație (Grace)”. Semnul obținerii „grației”este reușita în lucrările întreprinse pentru apropierea „împărăției divine”, spre gloria lui Dumnezeu.
Omnipotența lui Dumnezeu este vigilentă, eficientă și activă (p.305) și rezultă din bunătate și grijă pentru oameni. Nimic în evenimentele individuale nu este la întâmplare; nimic nu se petrece în lume fără providență (p.310). Dumnezeu își pune în aplicare proiectul pentru poporul său, dar de aici nu rezultă că oamenii trebuie să stea pasivi. „Predestinarea” nici nu este același lucru cu „soarta” antică. Și Jean Calvin este cât se poate de clar: „Aceasta înseamnă că noi nu suntem nici pe departe împiedicați de hotărârile veșnice ale lui Dumnezeu să ne purtăm de grijă sau să ne punem în ordine toate lucrurile, dar întotdeauna cu supunere față de voința sa. Motivul este evident, căci Cel care a stabilit limitele vieții noastre ne-a încredințat în același timp și grija față de ea. El ne-a oferit mijloacele și remediile necesare pentru a o păstra; de asemenea, ne-a făcut capabili să prevedem pericolele și, ca nu cumva ele să ne ia prin surprindere, ne-a pus la dispoziție remediile și precauțiile necesare. Acum este limpede care este sarcina noastră”(p.321-322). Certitudinea „predestinării” pune în inimi o încredere în Dumnezeu plină de bucurie (p.330) și determină la „asceză”, care este chibzuința rațională de a îndeplini condițiile obținerii „grației”.
În vreme ce comilitonul său la Sorbona, Ignatiu de Loyola, întemeia ordinul iezuiților cu deviza „sentire in Ecclesia”, Jean Calvin formula deviza „onoare lui Dumnezeu”. El fructifica afirmația lui Pavel că „în Hristos Dumnezeu ne-a ales pe noi (credincioșii) să salvăm lumea”(Efesieni, 1, 4).
Convingerea potrivit căreia justificarea s-ar obține doar prin „credință“ a atras și reacții. Conciliul din Trento (1543-1565) a fixat pentru multă vreme replica după care cel care crede că doar prin „credință“ se atinge iertarea păcatelor și „grația“ divină nu are de a face cu creștinismul. Mai trebuie luate în seamă Poruncile lui Dumnezeu și nevoia manifestării credinciosului în acord cu voința divină.
Luther însuși nu a fost deajuns de explicit atunci când a discutat libertatea creștinului. Când țăranii germani s-au răsculat în numele ei, el i-a criticat – ceea ce nu avea legătură cu creștinismul. În contrapondere, însă, lucid, în 1830, Hegel a pus capăt tezei „bisericii cu diferite clase de oameni”. „Înțelegem însă libertatea creștină – declara magnificul rector de atunci al Universității din Berlin – astfel că fiecare este declarat demn să se adreseze, cu gândurile sale, rugăciunile sale și slăvirea sa, lui Dumnezeu, că fiecare își stabilește el însuși relația sa cu Dumnezeu și relația lui Dumnezeu cu el, iar Dumnezeu însuși se realizează, la rândul său, în spiritul uman. Avem de a face, astfel, nu cu o divinitate care este supusă determinărilor naturii, ci cu un Dumnezeu care este adevărul, rațiunea veșnică și conștiința acestei rațiuni, adică este spirit“ (Hegel, Berliner Schriften 1818-1831, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1997, II, p.33). Hegel a făcut clar faptul că libertatea creștină este reală doar fiind pentru orice om și în orizontul „libertății spiritului (Freiheit des Geistes)“– „spiritul“ fiind sinteză a libertății individuale și a bunei stări a tuturor.
Este de salutat faptul că bisericile au evoluat spre a-și pune de acord înțelegerea justificării (îndreptățirii). În 1999, spre exemplu, s-a semnat o declarație în care se proclamă o „înțelegere împărtășită a învățăturii justificării“ de către biserici odinioară rivale. În declarație se spune că numai din „grație“ și în „credință“ în „mântuirea“ propovăduită de Hristos suntem luați în seamă de Dumnezeu și primim „sfântul spirit“, care ne înnoiește inimile și ne face capabili de bune lucrări. Mesajul „justificării“ este în mijlocul mărturiilor Noului Testament despre acțiunea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos și ne spune că noi, păcătoșii, datorăm viața noastră nouă „milosteniei lui Dumnezeu“, pe care o primim în „credință“, dar abia urmează să o merităm. Teoria justificării, parte a doctrinei creștine și legată de „adevărurile de credință“, va orienta teoria și praxisul ce se revendică din Iisus (Hermann Fischer, Protestantische Theologie im 20.Jahrhundert, W.Kohlhammer, Stuttgart, 2002, pp.272-304). În acest fel s-a încheiat controversa istorică asupra îndreptățirii pretenției de a fi creștin.
Fără a intra aici în detalii, putem spune că „justificarea” creștinului este privită astăzi cu ochi noi, rezultați din nevoia resimțită de revenire la „mesajul creștin originar” (Hans Küng, Rechtfertigung…, p.X). Acest mesaj includea în credință și acțiunea în consecința îmbrățișării dreptății și iubirii aproapelui. Pe de altă parte, deja Karl Barth a înlocuit împărțirea oamenilor în aleși și damnați cu ideea că în Iisus orice om este ales și că biserica mijlocește alegerea.
Alegerea de către Dumnezeu nu mai desparte creștinii și lasă loc cooperării pe alte teme. Pe acest curs au ajuns la înfăptuiri practice în viața comunităților cei care au încurajat intensificarea grijii pentru justificare din partea fiecărui creștin, recunoscând că Dumnezeu îl poate oricând chema la judecată.
Teologi profund credincioși și excelent pregătiți juridic și retoric au contribuit la crearea spiritului civic al oamenilor liberi și întreprinzători ai societății moderne, care contribuie, la rândul său, la apropierea „împărăției lui Dumnezeu” pe Pământ. În orice caz, faptele ar trebui să dea de gândit din prima clipă atunci când se discută cine se poate socoti îndreptățit să se socotească creștin.
Teza mea este aceea că a fi creștin presupune vederi, atitudini și acțiuni, plecând, firește, de la credință: credința în Iisus ca revelator al unei relații anume cu Dumnezeu, care a așezat „mântuirea (redempțiunea)” în consecința promovării dreptății și iubirii aproapelui. Ne amintim, Kant a formulat imperativul categoric al moralei creștine: poartă-te astfel încât maxima conduitei tale să poată deveni maximă a conduitei fiecăruia. Hegel a simțit nevoia să precizeze că libertatea creștină leagă intim viața persoanei cu viața tuturor. Alți filosofi au rafinat această legătură. Aș reformula imperativul, la rândul meu, astfel: „acționează astfel încât efectele acțiunii tale să fie în acord cu permanența autenticei vieții umane pe Pământ și să poți răspunde, la nevoie, în orice clipă, în fața oricui, de ceea ce s-a petrecut în sfera acțiunii tale”.
În opinia mea, imperativul ce se adresează creștinului în zilele noastre este ca înfăptuirea dreptății și iubirea aproapelui să fie duse până la capăt – adică dincolo de conformismul instituțional al unora („fac ceea ce se cere”) și de exhortațiile subiectivismului („nu-s vremuri să faci ceva” sau „fac doar ce-mi spune tradiția”) ale altora. Duse până la capăt – adică, făcând ceea ce este nevoie în orizontul înfăptuirii „împărăției lui Dumnezeu”! Schimbând, așadar, tehnologii, cunoștințe, relații, instituții, roluri pentru a întruchipa valori! A fi creștin presupune vederi– de pildă, a valorifica oamenii înainte de orice, a cultiva disponibilitatea la schimbare, inclusiv la schimbarea de sine, a pune dialogul mai presus de orice. A fi creștin presupune atitudini – de exemplu, a nu ceda egoismului și lăcomiei, a nu te lăsa în seama primelor impresii și a simplei propagande. A fi creștin presupune acțiuni – precum a spune pe nume sărăciei, imposturii, minciunii, nedreptății, a-l apăra pe cel în necaz și a propune celor din jur soluții mai bune decât cele pe care le practică.
Numai sub aceste condiții ești azi creștin – cum cerea apostolul Pavel. (Din volumul Andrei Marga, Lumea de azi, în curs de publicare)
<a href=”http://www.andreimarga.eu”>Andrei Marga</a>
Asa bajeti, faceti ca vaduva in doliu: „incet si trist” !
Derbedeul Tiberiu face ce a invatat de la idolul sau in materie de sifoneala. Cazul MArga este inchis definitiv si irevocabil de 10 ani, iar Tibi spumega, decat !
Prostul, neavînd argumente, mută discuția pe ceea ce poate și el: minciuna. Și minte din răsputeri. Acest anti2024 (alias tomlin) asta știe. Ar fi fost bine ca proștii ca aceștia să fi atins nivelul de dinainte de 1989. Atunci ar fi fost casieri la ștrand. Nefiind cazul, trăiesc din ce le poate obișnuința. I-au luat udrea și băsescu sub aripă. Azi au rămas orfani.
Turnatoria la se-kuritatea ceausista este o specialitate a vechilor liberali.
Te-ai trezit dariusică? Nu a fost bun destul drogul prostiei? Dacă pentru tine Fekete tulipan este maestrul, te privește. Campion – da, la ignoranță făloasă, la diletantism bombastic, la confuzii și provocări infantile cîte vrei. Cine își pierde vremea cu astfel de campioni ai marginilor? Așa și gîgă și bulă sunt campioni.
Nu distingi bă Fekete Tulipan între analogii și fapte istorice. Și eu pot să-ți dau analogii literare de rămîi mască. Dar cine știe religie și cultură, și nu adună de pe siteuri, ia în seamă fapte. Nici măcar nu miroși diferența. Numai faci o altă confuzie. Habar nu ai de iesusologia istorică, cu enorm de multele probe ale existenței fizice, istorice a lui Isus. Este parte a culturii universale de astăzi.Cu cîrpeli de amator de siteuri nu se poate discuta despre Iisus. După ce nu pricepi justificarea și o confunzi cu istoriiile tale pentru naivi, acum confunzi analogii cu fapte istorice. Faci și mai clar că te depășește subiectul. Apucă-te de istoria oinei. Poate acolo merge cu amatori.
Mai postacilor m-argoti , chelneri si cuafeze , FEKETE TULIPAN este campionul comentatorilor cotidianul. ro . El va face cinste comentind alaturi de voi . Ziceti bogdaproste , si beti un pahar de vin in sanatatea sa . Dar alb , ca rosu nu face bine la etatea voastra . Cu simpatie , darius !
Mitul lui Isus este o reluare evidentă a povestilor de acelasi gen,anterioare:
1.Asklepios vindeca bolnavii, învia morții și era cunoscut drept Salvatorul și Mântuitorul.
2.Dionysos a fost literalmente „Fiul lui Zeus”, s-a născut dintr-o fecioara și a circulat călare pe un măgar. A fost un ambulant care a făcut minuni și a fost ucis și înviat,după care,colac peste pupaza, a devenit nemuritor.
3.Osiris a făcut aceleași lucruri. S-a născut dintr-o fecioară iar dupa moarte a înviat și s-a ridicat la cer.
4.Horus, era cunoscut drept „lumina lumii”, „Păstorul cel bun” și „mielul”. El a mai fost denumit „Calea, adevărul și viața”. Simbolul lui era asemănător crucii.
5.Ziua de naștere a lui Mithra a fost sărbătorită pe 25 decembrie, au avut 12 ucenici, iar când a terminat lucrarea pe pământ a avut parte de o masă finală înainte de a urca la cer. . Adepții săi s-au numit „frați”, iar liderii lor „părinți”. Ei aveau botez și un ritual de masă în care se mânca carne și sânge simbolic. Raiul era pe cer și iadul era jos, cu demoni și păcătoși.
6.Krishna a avut o nastere miraculoasă la care înțelepții au ajuns ghidați de o stea. După ce s-a născut, un conducător de zonă a încercat să-l găsească și să fie ucis. Părinții lui au fost avertizați de un mesager divin și l-au ascuns.
7.Un înger i-a spus mamei lui Buddha că va da naștere unui copil sfânt destinat să fie salvator. În copilărie îi învață pe preoții din templul său despre religie, în timp ce părinții îl caută. El își începe cariera religioasă la cca 30 de ani și se spune că a vorbit cu 12 discipoli pe patul de moarte. Unul dintre discipoli este preferatul lui, iar altul este un trădător. El și discipolii săi sei călătoresc vorbind în pilde și metafore. El s-a numit „fiul omului” și a vindecat bolnavi,orbi și surzi,dar a și umblat pe apă.
II Profesor de Iași: Se poate constata că este nevoie să fiți și mai îngăduitori cu acești inși – tomlin, fekete tulipan, darius, anti2024 și alibiurile! Așa cum dovedesc, ei nu pricep subiectele. Aici subiectul era în însăși titlul articolului Cum se justifică creștinul?. Știm prea bine, justificarea e cheie pentru creștinism și pentru orice religie. Inșii au înțeles, însă, cu totul altceva, cum se justifică cretinul? Și s-au străduit să se justifice. Se văd urmele priceperii lor citindu-le postările. Au confundat subiectele, au confundat idei și autori, au inventat surse, au măsluit citate, au falsificat opinii, i-au atacat pe cei care nu le agreează impostura, au desfigurat discuția etc. Acum o dau cu chelneri, cuafeze, nastase, case, pedofilie și tot ce le puiește micuțul creier. Exact ce nu face creștinul, dar fac cu sîrg opușii. Așa că vă rog să fiți și mai îngăduitori cu acești inși, căci grădina este mare. Din păcate, corigibilă numai în viața de apoi.
Mai prof. de Iasi ( de particulara , ai spus ) , comentatorii pe care ii nominalizezi tu , cel putin au curajul sa semneze comentariile cu nick-le lor constante , nu se ascund ! Voi m-argatii va pititi sub zeci de nick-ri , prin gauri de soareci sa nu va recunoasca cineva , cine sunteti cu adevarat ! Lasii , tot lasi !
Cum se justifica o escrocherie ? Toti chelnerii fara copii (vor aparea si cuafezele) s-au strans sa apere pedofilia garantata de stat. Crestinismul se vede in Ukraina, acolo-i crestinismul ! Crestinismul este la Bucha, moarte fara inviere. Aici sunt doar niste derbedei fara educatie cu titluri pompoase care injura din lipsa de argumente sa apere politicianul profesor model nastase, cu patru case luate din bugetul invatamantului. Derbedeii vor nega pana si declaratiile pe proprie raspundere date de posesorii caselor, ca de aia au fost rasplatiti cu functii.
Fiți îngăduitori cu acești inși – tomlin, fekete tulipan, darius, anti2024 și alibiurile! Așa cum ei dovedesc, nu au priceput subiectul, care era în însăși titlul articolului Cum se justifică creștinul?. Știm prea bine, întrebare cheie pentru creștinism și pentru orice altă religie. Inșii au înțeles, însă, cu totul altceva, cum se justifică cretinul? Și s-au străduit să se justifice. Se văd urmele priceperii lor citindu-le postările. Au confundat subiectele, au confundat idei și autori, au inventat surse, au măsluit citate, au falsificat opinii, i-au atacat pe cei care nu le agreează impostura, au desfigurat discuția etc. Exact ce nu face creștinul, dar face cu sîrg opusul. Așa că vă rog să fiți îngăduitori cu acești inși, căci grădina este mare. Din păcate, corigibilă numai în viața de apoi.
Diletantismele nu fac adevărul, bă Fekete Tulipan. Nu știi decît din colportări și bîrfe ca celea pe care la faci și din falsificări de fragmente de pe siteuri, date ca proprii. Și dacă s-ar admite ipotezele tale, ce nu au nici un suport, căci probele existenței lui Iisus sunt zdrobitoare pentru inși de calibrul tău, aici la Comentariile articolului Cum se justifică creștinul? este discuție despre justificare, nu despre istorie. Justificarea este alt subiect decât istoria. Falsifici mereu. E ca și cum s-ar zice, desigur ca exemplu,că Fekete Tulipan este prost, căci nu-i civilizat. El poate fi prost, dar nu din cauza asta.
@ileana; daca te referi la ‘opera’ lui Gérard Encausse aka Papus,m-am lamurit!:))
In opinia mea, există două posibilități:
1.Isus nu a existat ca o figură reală.
2.Daca a existat, a fost doar o figură rebelă minoră,, așa cum ar fi fost mulți alți „profeți” la vremea respectiva. Dar un număr mic de adepți au dus mai departe mitul. Noul Testament este un mit, scris mult după vremea în care se presupunea că Hristos ar fi trăit . Acest mit a fost preluat de împăratul Constantin (306-337) care a decis să bazeze religia oficială a Romei pe el și de aceea suntem acolo unde suntem acum.
Cel mai important si serios cronicar contemporan evenimentelor a fost Philon din Alexandria născut in anul 25 î.Hr. în Alexandria, Egipt mort in 47-50 d.Hr.in Ierusalim El a scris o relatare despre evrei care acoperă întreaga perioadă în care se spune că Isus a existat pe pământ. El locuia în Ierusalim s când a avut loc nașterea miraculoasă a lui Isus și masacrul lui Irod. Philo a petrecut mult timp la Ierusalim si a avut legături de rudenie prin alianta cu casa regală a Iudeii. Nici un cuvant de la Filon despre Iisus,
Filon era acolo când Isus „și-a făcut intrarea triumfală în Ierusalim”. El a fost acolo când a avut loc” răstignirea cu un cutremur” întunericul lasat in timpul zilei și când Isus a înviat din morți după 3 zile. El a fost acolo când Isus „S-a înălțat la cer”. Au ramas cca treizeci de manuscrise,cu un continut de 850.000 de cuvinte, ale lui Filon. Filon a fost cel care a dezvoltat doctrina Logosului ( Cuvântul) și a tinut cronologia anilor traiti de el acoperind perioada cand Isus se plimba ținând discursuri și făcând minuni,si ,culmea, Filon care a descris toate nimicurile de zi cu zi din Ierusalim si Iudeea, dar nu a scris nici măcar un cuvânt despre Isus .
Sanatate!
După ignoranță și vulgaritate se cunosc inșii! Un om normal are o opinie după ce citește. Dar mai și cugetă. Dacă poate. Apoi scrie, dacă are părere. Dacă nu, merge la ai săi. Aceștia, cum se vede, nu citesc, nu pricep, nici nu cugetă, căci se vede că nu au cu ce. Dar caută scandal. Nu au cu ce mișca un cuvînt din articolul Cum se justifică creștinul?Dar îi dau cu flașneta răgușită de mizeriile zilnice pe care la lasă fekete, tomlin și sosiile pe la subsoluri. Trebuie să fie tare greu, să lucrezi ca cititorii să nu citească cu capul lor. Deloc de invidiat! Usrism, nene, nu glumă!
.
Simpli proști, prost informați, inculți și fanfaroni, băiețandri de mahala! Nu ați putut contra cu nimic justificarea creștinului din formidabilul articol, Cum se justifică creștinul?,dar vă scăldați în dejecțiile minții voastre. Cam asta e bilanțul muncii voastre – murdării cât se poate, dar cultură deloc.
Inainte era „profesor de latina” ! Acum e profesor de Bucuresti, de Cluj, de Iasi, de Garla Ciorii, cate materii noi la scoala, ma gandesc ca un ministru le-a introdus, adica un politician numit, cu aviz de la secoritate.
Vorbeste rătăcitule frumos, putina civilizatie e necesara , papagal -asistentB.U.
Ce au convenit bisericile ? Acordul dintre catolici și luterani numit” Declarația comună privind doctrina justificării din 1999″? Cand a fost acceptat si de Ortodoxie? Ostilitatea între catolici şi comunităţile reformate, anabaptiste şi baptiste nu va fi niciodata dizolvată
Si nici lupta cu Ortodoxia,intreaba-l pe IPS Mache Turnatoru’
Asteptam cu interes urmatorul articol al Ecumenicului din Napoca
Deci, tu Fekete Tulipan,nu vrei sa lasi omului nici credinta,desi tu te crucesti adica ai o cruce- dar altii au intuneric si rea credinta, cind este tocmai invers?
Este frumos ca te ingrijoreaza cit de frumos exercita puterea cel putin doi ministrii ai mediului si ai dezvoltarii, preuspunind ca au aceiasi etnie ca tine, numai ca si noi ne crucim de cum nu fac nimic vizavi de poluare sau de vreo dezvoltare,sa nu zic sabotare!
In ideea ta,omul traieste exclusiv cu latura materiala,din moment ce o negi asa doct si hotarit pe aceea spirituala,credinta crestin ortodoxa pe care ai framintat-o abitir,numai ca credinta este inexplicabila,increderea mai presus de logica si ratiune umana intr-o forta divina ,in trinitate si atit : nu teorii,nu framintari pe meterezele de pe care privesti cu ocheanul sau microsocpul absenta lucrurilor materiale sau persoane pe care tu sa le pipai si sa vrei sa urli ca poetul,ca Arghezi „vreau sa te pipai si sa urlu,Este!”
Vrei dovada testimoniala- jurisprudenta sinedriului invocata de Papus nu este suficienta si alte dovezi aratate de ceilalti comentatori avizati, vrei deci doi martori ca la revolutionarii de la 1989,sau de la Comisiile de Reconstituire a dr.de propr.Lg.18/1991! Multe vrei tu! Tu si Mamona ce-ti rascoleste viscerele cu studiul si savantlicul tau progresist ! Exista doua lumi, lumea aceasta si lumea invizibila si daca in lumea invizibila prin care intri tu cu bocancii,denotind ca nu ai o judecata sanatoasa si un caracter intarit si spirit evoluat, ajungi cam pe unde esti tu acum:n-ai nimerit usa !
Persona,iti doresc succes ,dar nu mai ironiza ,fii modest ca un ateu sau ca un apostaziat,fii ce vrei linistit,si lasa-i si pe altii, respecta sa fii respectat.
Toti criticam cind avem ce, din convingere,asa cum este ea- nu esti tu instanta suprema sa spui ce este just sau ce nu in credinta!tu ai neconvingerea ta, si deci este suficient,nu este necesar sa „aprobi”ceva sau sa jignesti.
Bieți proști, care apelează la oportunisme de doi păduchi. Călinul este, ca de obicei, inaș. Peste vreo două decade să revină. Poate îl ajutăm. Sfertodoctul Fekete, cum bine a zis Profesorul de București, nu citește ce-i scris. Doar scrie negru pe alb în articolul Cum se justifică creștinul?, că este vorba de ceea ce bisericile au convenit. Dacă au convenit, numai într-un cap prost și neosecurist ca al lui fekete tulipan, poate fi, care va-să-zică, talmeș-balmeș. Escrocheria nu-i argument, mocofan bacsi! La oameni normali! Restul este doar ignoranța prostească a sfertodoctului! Nu scrie nicăieri ce citești, sărmană loază!
@Profesor de București(un alt nick name pentru damaschin,dacian,Horatiu y drughie )
Era o tema extrem de arzatoare talmes balmesul catolico-protestanto-ortodox combinat cu mesianismul iudeu din articolul de senzatie,care ne-a talat rasuflarea”Cum se justifica crestinul”
Pentru problematica socio-economica actuala a Romaniei,cresterea preturilor la alimente,combustibili,materiale de constructii,etc era foarte important sa fie scos la inaintare Apostol Bologa,pardon Pavel, pentru a arăta ce anume s-a schimbat în raportul dintre Dumnezeu şi oameni prin venirea lui Isus Cristos în lume, aka „justificare prin credinţă”.
Poti sa te si crucesti de atata intuneric si reacredinta, e de noaptea mintii ! Acceptati tot ce se intimpla, caci Domnul va iubeste!:))Nu va mai incurcati cu ” fapte bune,fapte rele,pacate”orice ati face,El tot va Iubeste”
Altfel spus:
„-Veştile pe care mi le aduceţi nu mă pot mâhni căci tot ce se întâmplă e rânduială a Celui prea înalt pe care noi îl servim. Mi-aţi vorbit de mult de legea nouă cătră care noroadele se îndreaptă; dar sub cuvintele ei proaspete eu văd aceleaşi semne vechi, căci Domnul Dumnezeu are o mie de nume şi o mie de forme. Poate ochii oamenilor de rând au nevoie de altceva şi sufletul lor doreşte alt joc de colori, dar cel ales trebuie să rămâie într-acelaşi loc al său, îndreptat cu toată puterea spiritului spre înţelepciunea cea mai presus de toate. Cel pe care îl servim e unul, născut din el însuşi; şi din acest unul toate au ieşit şi el e în toate şi le învăluie pe toate. Nimene dintre muritori nu l-a văzut decât în valuri şi vânturi, şi-n raza care străpunge moartea trezind colţul grăuntelui. Pentru oamenii de rând e trebuinţă să se găsească cea mai potrivită alcătuire ca să se teamă şi să nu se mânânce unii pe alţii ca fiarele. Dar pentru noi ceea ce e veşnic nu se poate clăti.
-Părinte al meu, […] în văile apelor noastre şi cătră câmpia Istrului, preoţii noştri trebuie să deschidă biserici.
– O, fiul meu, află că eu nu mă împotrivesc la asta. Dragostea noastră cătră fraţii noştri cei neluminaţi trebuie să se împace cu tot ce poate fi de folos sufletului lor. Dacă pot fi astfel mai buni, să rostească numele lui Iisus. Datina noastră e să nu coborâm cătră ei decât când ne chiamă. Noi putem rămânea aici, până la sfârşitul timpului nostru; iar preoţilor noştri cărora li se cer alte vorbe pentru acelaşi lucru le dăm sfat să se plece stăpânirii. Slujesc pe acelaşi Dumnezeu. Să ştiţi deasemeni că ce a fost rânduială a vieţii şi a fiinţii noroadelor o mie de ani va rămânea încă o mie. Căci o lege care pare nouă nu schimbă nici frica, nici nădejdea, nici viaţa, nici moartea.”
Profesor de București: Ai mai spus minciuni de pîrîie Anti 2024, alias tomlin, darius, etc..Ca să nu mai vorbim de primitivism ca nicăieri. Nu ai habar, dar te afli în treburi. De unde monografierea unui mare teolog ca Ratzinger, și a oricui mare prin performanțe, este pupin…? Mi-e jenă de vulgaritatea din capul vostru. Dacă sfertodoctul fekete vă e reperul, este limpede și nivelul și în ce scursuri vă scăldați.
Iată și cîteva învățături pentru capul vostru plin de veninul prostului. Nu ați putut mișca un cuvînt nici din articolul Cum se justifică creștinul?. Analizele domnului Marga din „Cotidianul” și din alte ziare și reviste continuă să fie dintre cele mai axate pe actualitate în România. Cum s-a spus, domnia sa este unul dintre cei mai informați intelectuali din țară; 3. dînsul a continuat să-și edifice opera. Doar în ultimii ani a publicat cărți din sistematica filosofică, de care habar nu aveți. Dînsul a fost decorat internațional și este invitat în diferite centre. După ce i s-a oferit din nou să conducă ministerul educației.Altitudinea culturală, civică, morală vă deranjează vizibil. Vreți, biete loaze,să trăiți din delațiune. Nu ține la infinit. Putreziciunea usrist-neosecuristă miroase.
@Darius: Mtm !:)) E o problema pentru mine sa inteleg de ce eruditia domnului Marga e atat de sus, indiscutabil, si postarile m-argatilor atat de jos !
In plus, pentru cei care nu cunosc,Saul/Paul/Pavel din Tarsos, bagat pe usa din dos la Apostoli, a participat la crimele impotriva crestinilor incepand cu asasinarea prin lapidare a Sfantului Stefa ,asasinat in care cel putin o piatra a aruncat-o Saul/Paul/Pavel , care superviza executia
De ce l-au martirizat pe tanarul crestin Stefan? Pentru ca era mai bun in dezbaterile religioase, cunoscand mult mai bine ca cei”cu gatul intepenit”(cum le spunea el preotilor din Sanhedrin), traditia rabinica :)))
Stima !
@Asistent B.U. ::))) Ti-ai dat arama pe fata!Doar cu Bandera si Goebbels in gura nu faci cariera!Schimba placa,mai ai ceva timp,nu trebuie sa ramai cantonat in mizeria intelectuala