De ani buni, în lume se simte criza economică. S-au adăugat criza sanitară, mai nou criza internațională. Iar crizele acestor ani au probat criza de viziuni și, mai limpede ca oricând, criza de lideri. Efectele nefericite ale acestor crize au atins viața oricărui om.
Așa cum se poate lesne observa, mulți se pretind creștini, dar nu se manifestă creștinește. Destul să luăm în seamă, spre a avea confirmarea, dezinteresul în a lichida foametea, când se adună averi care exced cu mult viața și capacitatea de consum a posesorilor. Sau folosirea pandemiei mai curând ca ocazie pentru firme de a stoarce venituri, ori ca pretext de a limita libertăți și drepturi civice de către decidenți abuzivi. Sau mistificările răspândite dintr-o Ucraină mustind de armament și laboratoare pentru atacuri de tot felul, în loc de reforme democratice. Sau alunecarea mediatizării în manipulare și înlocuirea adevărurilor vieții de zi cu zi cu propaganda. Sau cramponarea de funcții, după ce ai dus la prăbușire sectoare întregi din propria țară, în vreme alții își afirmă națiunile.
Unii se filmează la biserică. Dar aceasta nu schimbă faptul că manifestările lor nu au de a face cu creștinismul.
Peste toate, promițătoarea cooperare a oamenilor din ultimele decenii a fost înlocuită cu desfigurarea democrației și antagonizarea societăților. Pe acest fundal, ura se extinde. Or, ura este tot ce-i mai opus dreptății și iubirii aproapelui.
În această situație, oricine gândește matur ajunge să se întrebe: ce îndreptățește persoana la calitatea de creștin? Ce are de făcut pentru a fi creștin? Aceste întrebări nu se pun pentru prima oară. Din păcate, ele se pun rar. Azi, ele ar fi de pus explicit – viața o cere.
Așadar, ce legitimează pretenția de a fi creștin? Răspunsul direct îl găsim mai întâi în ceea ce Noul Testament numește „justificarea” creștinului sau „îndreptățirea” la calitatea de creștin (în traducerea sugestivă a lui Bartolomeu Anania, Biblia, Editura Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, din care și cităm). Apostolul Pavel, care a semnificat viața și învățătura lui Iisus, a dat răspunsul durabil. Este îmbucurător că azi bisericile – catolică, protestantă, ortodoxă, neoprotestante – sunt mai curând convergente în această privință.
În Epistola către Corinteni, Pavel luptă sesizabil cu suficiența celor care nu mai văd dificultățile reale ale vieții, fiind instalați în conformismul instituțiilor existente. El argumentează stăruitor că a fi creștin înseamnă a fi liber și a te dedica unei cauze a tuturor. „Fiindcă deși sunt liber față de toți, rob tuturor m-am făcut, pentru ca cei mai mulți să-i dobândesc. …Tuturor toate m-am făcut, pentru ca în orice chip să-i mîntuiesc pe unii. Dar toate de dragul Evangheliei le fac, ca să-i fiu părtaș” (Corinteni I, 9:19-23). Așadar, nu mulțumirea cu ce ai ajuns este calea creștinului. În mod firesc, acesta are în față devoțiunea pentru oameni, sacrificiul lui Iisus și urcarea la ceruri, prin care Dumnezeu a semnalat valorile de urmat de către oameni. Creștinul se folosește de libertatea sa pentru a se dedica cauzelor omenești apărute în viața umanității și acționează astfel încât dificultățile să fie depășite. În Epistola către Galateni, Pavel luptă și cu cei care, având reticențe și teamă față de prezent, se refugiază în amintirea trecutului. Or, creștinul nu se manifestă doar în trăiri, ci săvârșește fapte specifice credinței sale. „Așadar, țineți-vă tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Hristos și nu vă prindeți iarăși în jurul robiei….Fiindcă voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu vă folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți-vă unul altuia prin iubire” (Galateni II, 5:1-13). Creștinul are a urma deviza iubirii aproapelui în orice împrejurare a vieții. El are în față acțiunea lui Iisus, care a manifestat iubirea de oameni în toate împrejurările vieții lui și înfruntând pericolele cele mai mari.
În Epistola către romani, Pavel și-a formulat strâns răspunsul: „socotim că prin credință se va justifica omul” (Romani, 3, 28). Un adevărat creștin trăiește din credința sa. Credința în Iisus este o nesfârșită bogăție, iar cine are credință ajunge la ceea ce dorește, căci credința induce schimbări, iar Dumnezeu îl ajută.
Pavel a plecat de la premisa că Iisus ne-a făcut cunoscută „milostivirea” lui Dumnezeu și că numai în „credință ” primim acest „dar” (Eduard Lohse, Paulus. Eine Biographie, C. H. Beck, München, 2003). Doar prin mijlocirea „credinței” ne și putem înfățișa curați în fața lui Dumnezeu și putem dobândi „mântuirea”.
Din nefericire, situațiile la care a reacționat Pavel – reducerea credinței la respectarea câtorva prescripții, fără interes pentru situația oamenilor, sau retragerea în interioritate, lăsând să continue neajunsurile din jur – istoria le repetă. Astfel că mereu este nevoie de viață morală, civică, socială în curățenie și de acțiune de înnoire, luându-l în considerație pe fiecare semen.
Faptul a fost observat cu acuitate de părinții bisericii și de reformatorii creștinismului de cu secole în urmă. La întrebarea ce înseamnă în definitiv a fi creștin, ei au răspuns profilând mai departe viziunea justificării creștinului prin credință și bună purtare și prin acțiuni de apropiere a „împărăției lui Dumnezeu”. Cum scria Pavel, „Iisus ne-a eliberat pentru libertate” (Galateni, 5:1). Iar un teolog a formulat cel mai clar ce avem de înțeles prin aceasta: „libertatea este dar și sarcină, în același timp” și „a fi eliberat pentru libertate înseamnă pentru Pavel a fi eliberat și pentru iubire” (Hans Küng, Rechtfertigung. Die Lehre Karl Barts und eine katholische Besinnung, Piper, München, 2004, p. IV-V). A fi creștin înseamnă a și face cât mai mult din devoțiune față de ceilalți în vederea realizării proiectului divin.
Justificarea („îndreptățirea”) este actul prin care i se cere lui Dumnezeu recunoașterea unui om, expus inevitabil tentațiilor, păcatelor și presiunilor lumii, ca fiind bun. Premisa biblică este că Iisus a preluat pe cruce păcatele oamenilor și că Dumnezeu este cel care acordă „grația (gratia)” sa (Titus, 3:4, 5). Teza care a schimbat istoria umanității a fost aceea că justificarea creștinului se întemeiază pe „credință” (Romani, 3:28, 30; 4:5; 5:1, Galateni, 2:16). Această credință te face să eviți păcatul, să cauți iertarea, dacă l-ai săvârșit, totuși, dar te face și să lupți pentru o lume a dreptății și iubirii aproapelui. În cartea Despre libertatea creștinului (1520), Martin Luther este cât se poate de explicit: „Așa că ne dăm seama că un creștin are destul prin credință și nu are nevoie de altă lucrare pentru a fi cucernic; iar dacă n-are nevoie de vreo altă lucrare, atunci înseamnă că este dezlegat de toate poruncile și legile; iar dacă este dezlegat, atunci este cu siguranță liber. Aceasta este libertatea creștină, singura credință, care ne îndeamnă să nu trândăvim sau să facem rău, ci ne învață că nu avem nevoie de niciun alt fel de lucrare pentru a dobândi evlavia și mântuirea, despre care vrem să spunem mai multe lucruri în cele ce urmează”( Martin Luther, Scrieri, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2003, vol.1, traducere Petru Forna, p.159-160). Altfel spus, libertatea creștină include credința ce te pune în mișcare să preiei cauze ale celorlalți oameni și să contribui la „împărăția lui Dumnezeu”.
Luther a găsit acest înțeles activ al credinței în Scripturile creștinismului și l-a valorificat. Pe baza ideii justificării prin credință, el s-a distanțat imediat de concepția curentă, după care Dumnezeu este doar Stăpânul, care dă lumii direcție și emite cerințe față de oameni, în favoarea concepției după care „milostenia” lui Dumnezeu este temei și imbold al vieții active. Nu lucrări cuvioase și exerciții sau recunoașteri lumești, ci orientarea în viață conform „dreptății“ și „iubirii aproapelui“, izvorâte din viața lui Iisus, duce la „grație (Gnade)“. În acest fel, „credința (Glaube)“, dar nu oricare credință, ci acea „credință“ ce se prelungește în fapte specifice, devine „justificarea“ creștinului.
Jean Calvin a explicitat alt aspect al justificării. El a plecat de la premisa după care Dumnezeu nu este doar creatorul lumii, ci și diriguitorul ei continuu și izbăvitorul ei. Dumnezeu alege oamenii pentru proiectul său cu lumea. „Alegerea” este gestul prin care Dumnezeu stabilește că unii oamenii sunt destinați vieții veșnice, alții morții perpetue (Jean Calvin, Învățătura religiei creștine, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2003, traducere Elena Jorj și Daniel Tomuleț, vol.I p.345-347). Credința în Iisus este condiție a „salvării” pentru viața veșnică, iar obținerea ei este chestiune de „grație (Grace)”. Semnul obținerii „grației”este reușita în lucrările întreprinse pentru apropierea „împărăției divine”, spre gloria lui Dumnezeu.
Omnipotența lui Dumnezeu este vigilentă, eficientă și activă (p.305) și rezultă din bunătate și grijă pentru oameni. Nimic în evenimentele individuale nu este la întâmplare; nimic nu se petrece în lume fără providență (p.310). Dumnezeu își pune în aplicare proiectul pentru poporul său, dar de aici nu rezultă că oamenii trebuie să stea pasivi. „Predestinarea” nici nu este același lucru cu „soarta” antică. Și Jean Calvin este cât se poate de clar: „Aceasta înseamnă că noi nu suntem nici pe departe împiedicați de hotărârile veșnice ale lui Dumnezeu să ne purtăm de grijă sau să ne punem în ordine toate lucrurile, dar întotdeauna cu supunere față de voința sa. Motivul este evident, căci Cel care a stabilit limitele vieții noastre ne-a încredințat în același timp și grija față de ea. El ne-a oferit mijloacele și remediile necesare pentru a o păstra; de asemenea, ne-a făcut capabili să prevedem pericolele și, ca nu cumva ele să ne ia prin surprindere, ne-a pus la dispoziție remediile și precauțiile necesare. Acum este limpede care este sarcina noastră”(p.321-322). Certitudinea „predestinării” pune în inimi o încredere în Dumnezeu plină de bucurie (p.330) și determină la „asceză”, care este chibzuința rațională de a îndeplini condițiile obținerii „grației”.
În vreme ce comilitonul său la Sorbona, Ignatiu de Loyola, întemeia ordinul iezuiților cu deviza „sentire in Ecclesia”, Jean Calvin formula deviza „onoare lui Dumnezeu”. El fructifica afirmația lui Pavel că „în Hristos Dumnezeu ne-a ales pe noi (credincioșii) să salvăm lumea”(Efesieni, 1, 4).
Convingerea potrivit căreia justificarea s-ar obține doar prin „credință“ a atras și reacții. Conciliul din Trento (1543-1565) a fixat pentru multă vreme replica după care cel care crede că doar prin „credință“ se atinge iertarea păcatelor și „grația“ divină nu are de a face cu creștinismul. Mai trebuie luate în seamă Poruncile lui Dumnezeu și nevoia manifestării credinciosului în acord cu voința divină.
Luther însuși nu a fost deajuns de explicit atunci când a discutat libertatea creștinului. Când țăranii germani s-au răsculat în numele ei, el i-a criticat – ceea ce nu avea legătură cu creștinismul. În contrapondere, însă, lucid, în 1830, Hegel a pus capăt tezei „bisericii cu diferite clase de oameni”. „Înțelegem însă libertatea creștină – declara magnificul rector de atunci al Universității din Berlin – astfel că fiecare este declarat demn să se adreseze, cu gândurile sale, rugăciunile sale și slăvirea sa, lui Dumnezeu, că fiecare își stabilește el însuși relația sa cu Dumnezeu și relația lui Dumnezeu cu el, iar Dumnezeu însuși se realizează, la rândul său, în spiritul uman. Avem de a face, astfel, nu cu o divinitate care este supusă determinărilor naturii, ci cu un Dumnezeu care este adevărul, rațiunea veșnică și conștiința acestei rațiuni, adică este spirit“ (Hegel, Berliner Schriften 1818-1831, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1997, II, p.33). Hegel a făcut clar faptul că libertatea creștină este reală doar fiind pentru orice om și în orizontul „libertății spiritului (Freiheit des Geistes)“– „spiritul“ fiind sinteză a libertății individuale și a bunei stări a tuturor.
Este de salutat faptul că bisericile au evoluat spre a-și pune de acord înțelegerea justificării (îndreptățirii). În 1999, spre exemplu, s-a semnat o declarație în care se proclamă o „înțelegere împărtășită a învățăturii justificării“ de către biserici odinioară rivale. În declarație se spune că numai din „grație“ și în „credință“ în „mântuirea“ propovăduită de Hristos suntem luați în seamă de Dumnezeu și primim „sfântul spirit“, care ne înnoiește inimile și ne face capabili de bune lucrări. Mesajul „justificării“ este în mijlocul mărturiilor Noului Testament despre acțiunea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos și ne spune că noi, păcătoșii, datorăm viața noastră nouă „milosteniei lui Dumnezeu“, pe care o primim în „credință“, dar abia urmează să o merităm. Teoria justificării, parte a doctrinei creștine și legată de „adevărurile de credință“, va orienta teoria și praxisul ce se revendică din Iisus (Hermann Fischer, Protestantische Theologie im 20.Jahrhundert, W.Kohlhammer, Stuttgart, 2002, pp.272-304). În acest fel s-a încheiat controversa istorică asupra îndreptățirii pretenției de a fi creștin.
Fără a intra aici în detalii, putem spune că „justificarea” creștinului este privită astăzi cu ochi noi, rezultați din nevoia resimțită de revenire la „mesajul creștin originar” (Hans Küng, Rechtfertigung…, p.X). Acest mesaj includea în credință și acțiunea în consecința îmbrățișării dreptății și iubirii aproapelui. Pe de altă parte, deja Karl Barth a înlocuit împărțirea oamenilor în aleși și damnați cu ideea că în Iisus orice om este ales și că biserica mijlocește alegerea.
Alegerea de către Dumnezeu nu mai desparte creștinii și lasă loc cooperării pe alte teme. Pe acest curs au ajuns la înfăptuiri practice în viața comunităților cei care au încurajat intensificarea grijii pentru justificare din partea fiecărui creștin, recunoscând că Dumnezeu îl poate oricând chema la judecată.
Teologi profund credincioși și excelent pregătiți juridic și retoric au contribuit la crearea spiritului civic al oamenilor liberi și întreprinzători ai societății moderne, care contribuie, la rândul său, la apropierea „împărăției lui Dumnezeu” pe Pământ. În orice caz, faptele ar trebui să dea de gândit din prima clipă atunci când se discută cine se poate socoti îndreptățit să se socotească creștin.
Teza mea este aceea că a fi creștin presupune vederi, atitudini și acțiuni, plecând, firește, de la credință: credința în Iisus ca revelator al unei relații anume cu Dumnezeu, care a așezat „mântuirea (redempțiunea)” în consecința promovării dreptății și iubirii aproapelui. Ne amintim, Kant a formulat imperativul categoric al moralei creștine: poartă-te astfel încât maxima conduitei tale să poată deveni maximă a conduitei fiecăruia. Hegel a simțit nevoia să precizeze că libertatea creștină leagă intim viața persoanei cu viața tuturor. Alți filosofi au rafinat această legătură. Aș reformula imperativul, la rândul meu, astfel: „acționează astfel încât efectele acțiunii tale să fie în acord cu permanența autenticei vieții umane pe Pământ și să poți răspunde, la nevoie, în orice clipă, în fața oricui, de ceea ce s-a petrecut în sfera acțiunii tale”.
În opinia mea, imperativul ce se adresează creștinului în zilele noastre este ca înfăptuirea dreptății și iubirea aproapelui să fie duse până la capăt – adică dincolo de conformismul instituțional al unora („fac ceea ce se cere”) și de exhortațiile subiectivismului („nu-s vremuri să faci ceva” sau „fac doar ce-mi spune tradiția”) ale altora. Duse până la capăt – adică, făcând ceea ce este nevoie în orizontul înfăptuirii „împărăției lui Dumnezeu”! Schimbând, așadar, tehnologii, cunoștințe, relații, instituții, roluri pentru a întruchipa valori! A fi creștin presupune vederi– de pildă, a valorifica oamenii înainte de orice, a cultiva disponibilitatea la schimbare, inclusiv la schimbarea de sine, a pune dialogul mai presus de orice. A fi creștin presupune atitudini – de exemplu, a nu ceda egoismului și lăcomiei, a nu te lăsa în seama primelor impresii și a simplei propagande. A fi creștin presupune acțiuni – precum a spune pe nume sărăciei, imposturii, minciunii, nedreptății, a-l apăra pe cel în necaz și a propune celor din jur soluții mai bune decât cele pe care le practică.
Numai sub aceste condiții ești azi creștin – cum cerea apostolul Pavel. (Din volumul Andrei Marga, Lumea de azi, în curs de publicare)
<a href=”http://www.andreimarga.eu”>Andrei Marga</a>
Poate ai vorbit cu o rudă a ta de mârlănii și minciuni, care are aceeași maladie, Anti2024Tomlin. La mine sunt angajați doamne distinse și sobre și bărbați. Văd că nu ai curajul să vii la spital. Cauți pretexte infantile. Dar tot acolo ajungi.
Am sunat la spitalul despre care vorbesti tu ” doctore ” – o asistenta draguta a declarat ca in spital nu exista nici un dr. Multescu ! Exista insa un pacient Multescu . I-am multumit frumos , banuiam si eu acelasi lucru .
Mă nene tomlin (anti 2024), ți-am mai spus-o: unde-i treabă de schizo, înțeleg că te tot învîrți în jurul cozii, dar tot la medic ajungi. Ce spui tu sub acoperire sunt falsuri demult fumate. Într-adevăr ți se potrivesc textele de piatră funerară, pe care le observi la comentatori de mai sus.Neavând lemne, inventezi povești de copii ca tine. Probabil că trăiești din ele, dar schizo este maladie. Lasă balivernele matale, că le-ai mai spus și arăti că nu ai în cap altceva decît trăirile prostului devenit lichea. Te preiau la spital.
Sempronia (170 BC – 101 BC) > formularea este aceeasi de fiecare data, pare luata de pe piatra funerara.
Mă Anti2024, cată-te, mă, la cap! Din ce spui, schizo. Știu terapeuți care să te ajute.Dar admit că avem a lua act și de aberații. Dincolo de glumă, elucubrații pot da și cățelușii – au mai multă minte. Spui că cineva nu are operă. Înțeleg, nu citești, nu cunoști, iar cărțile îți par hieroglife. Catîr la poartă nouă! Te iau, însă, în serios. Dacă este vorba de opera filosofică a profesorului Marga, care te stîrnește, cum se observă în postări, că nu te poți odihni, fă notițe, căci ai mult de reținut. Poți consulta evocările și fișierele. Sunt volume de sistematică filosofică (Raționalitate, comunicare, argumentare, 1992 și altele, în ce limbi, ediții și biblioteci vrei), de istoria filosofiei contemporane (Introducerea în filosofia contemporană, 2017; mai nou monografiile Heidegger, Habermas). Pot să îți mai indic logică și teoria argumentării (Argumentarea, 2004), teoria științei (Întoarcerea la sens, 2014), filosofia socială (Metanarativii actuali, 2014), filosofia dreptului (Justiție și valori, 2019), filosofia politică (Statul actual, 2021), a artei (Profunzimea artei, 2018), a istoriei (The sense of our history, 2017), a educației (Educația responsabilă, 2020),a moralei (Reclădirea eticii, 2021), studii strategice (Ordinea viitoare a lumii, 2017). Pot să-ți dau o listă că abia o duci cu buruiana ta de cap. Găsești idee proprie, un sistem, biată haimana! Aici fiind operă, tu ești abia un avorton lăsat în stație.
Nu este doar psihopatie. Cum denotă postările-i, tolmin – anti2024 este, cum sugera un comentator, psihopatie combinată cu neosecurism. Se minte, cu obsesia mințirii, sub diverse nume. Ca și cum pe lume a minți ar fi normal.
Licheaua- insul care nu are treabă cu subiectul, ci se leagă de persoane – vrea să abată atenția de la mizeria produsă de pnlusrplus și șefii săi, și minte. Falsifică și ce e sub ochi. Nu a putut infirma vreo susținere, dar se repetă psihopatic și atacă în postări ce apucă: cititori, chelneri, evrei, ciangăi, americani, germani, francezi, papi, campioni, personalități, AUR și alții. Mai nou îl interesează alegerile din 2024 și este Anti. Obsesii din birturi, cu “sifon”, “chelneri”, “cuafeze”, și cuiburi! Producție a laboratoarelor udrea, băsescu, florian coldea!
Minciuni de smintit, lichea tomlin-anti2024. Nu sunt primele – în tot ce spui minți și inventezi. Nu-i nici o hotărîre, este murdăria din capul tău. Când rămîi orfan de creatori, udrea-coldea-băsescu, te legi de alții ca să-i tragi în băltoaca în care trăiești. Tactică de sărăntoc. Nu ține încercare de a-i asimila pe alții cu tine, deși ne explicăm obsesia. Ce să facă o simplă lichea? Nefiind în stare să citească și priceapă un articol, și nici de vreo opinie, debitează aiureli schizoide ca să deturneze atenția. Că asta-i serviciul zilnic. Așa-i pe lume – ești incapabil, dar minți cît te țin băierile. Noroc că și minciunile se duc unde ajunge și tomlinul- în băltoaca prostului.
” A fi chelner – au și fost mulți celebri în literatură, artă, știință etc. – este muncă cinstită”
De asta a refuzat in Germania, la doctorat, marga munca asta pentru un parizer, ca era supt demnitatea lui sa scuipe in farfuria pe care o ducea la masa si a preferat sa se inroleze in slujba platita a unui serviciu secret ostil Romaniei ? Asta n-o spun eu, este din hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de acum 10 ani. De la udrea, probabil.
Adevărul doare cînd demască mîrlănia și pe nepoții lui Goebbels. În Italia nepoți ca tine, haimana de cartier Anti2024 – tomlin, sunt la răcoare. A fi chelner – au și fost mulți celebri în literatură, artă, știință etc. – este muncă cinstită, nu hoție neosecuristă ca a ta! Din pacate, în România noastră hoții sunt lăsați să zburde. Tot orbecăiești, nepoate! Dar la tine orbirea este merit și nu-mi pierd timpul.
După chelner se cunoaște tomlinul! Te ascunzi (anti2024) – pisemne de rușine pentru inepțiile-ți, mă tomline. Nu fii îngîndurat, nu ești concurat la minciuni. Nici la vulgarități. De citit nu-ți vine? Așa greu e? Că de priceput, mai va, poate în altă viață. Obsesia cu chelneri este fanny. S-au deschis birturile. Nu a fost nici un proces. Că spui minciuni cu fiece cuvânt ține de respirația ta. Ce știi tu când ești doar o lichea hamesită, ce confundă vomatul cu o cugetare. Mai ai și soluția să ceri șefilor tăi secu, dacă tot te trimit să abați cititorii de la articole, să te dea la chelneri. Altfel, articolele pe care tu le vrei oprite, caporal tomlin, au plecat în toate direcțiile.
De asta ai pierdut procesul definitiv si irevocabil, de la udrea ? Hahaha, infantilism tarziu, Tiberiu, Septimiu … numai nume de chelneri din Italia.
La articol despre justificarea creștinului voi tot la dejecții de minți murdare, amărîtă lichea anti2024 tomlin! Decizia (bine zis decizie, căci nu este încheiere normală!) pe care o invoci este a părinților voștri, băsescu, udrea, coldea și a regimului lor. Au băgat minciuni în dosare după ce clientul meu a demascat impostura lui băsescu (document istoric) și apoi, ca ministru de externe, a susținut reprezentarea României de primul ministru la Bruxelles (document istoric). Ca și la lichele, nu era capacitate de a face față personalității cuiva și atunci s-a falsificat și mințit. Justiția și adevărul nu sunt treburi de lichele și de regimul lor.
Bă Fekete Tulipan faci confuzie după confuzie. Habar nu ai nici de religie, nici de filosofie, nici de Habermas, dar colportezi de pe siteuri, ca șmecher. Nu are nimeni de obținut opinia ta, de diletant doar obraznic. Confunzi analogii și fapte istorice, dar cine știe religie și cultură ia în seamă fapte. Nici măcar nu miroși diferența. Habar nu ai de iesusologia istorică, cu enorm de multele probe ale existenței fizice, istorice a lui Isus. Este parte a culturii universale de astăzi.Cu cîrpeli de șmecher de siteuri nu se poate discuta despre Iisus. După ce nu pricepi justificarea și o confunzi cu istorii pentru naivi, confunzi analogii cu fapte istorice. Acum, confunzi colportări cu gîndirea sistematică. Nu-i noutate, domnul Marga spune mereu că pleacă de la Habermas (vezi și monografia recentă Filosofia lui Habermas, Editura Academiei Române, București, 2022). Tu dai ca descoperire a ta, de escroc, ceea ce un autor a spus deja de mult. Faci și mai clar că te depășește subiectul. Apucă-te de istoria oinei. Poate acolo merge cu amatori.
Mare mi-a fost mirarea cînd am aflat de la un cunoscut, student la teologie, mă rog, era la a n-a facultate, că nu le predau nici preoți cu har, nici călugări evlavioși, nici pustnici, ci profesori ce urmează calea academică.
Apoi nu m-am mai mirat că acel cunoscut, alți studenți și absolvenți de teologie, preoți tineri, erau împotriva tradițiilor; dacă nu scrie în Biblie. Le-am spus că nu mai e deosebire între ei și protestanți. Nu le pasă, ling la greu poporul evreu și scot, pe cît le sînt puterile, orice moștenire de la înaintași. Asta e teologia universitară.
Mai e nădejdie. Un preot, cv a fost popă, de ce nu mai e pe plac, comenta pe iutub la Cîntecul Zorilor, Domnica Trop, că unde slujește el va încerca reînvierea acestei nestemate.
In decizia pe care o invoci tu , scrie si ca ” M . A . a formulat note informative catre Securitate , pe care le-a semnat cu numele conspirativ HORIA ” ! Decizia este publica , poate fi consultata de oricine !
@Janos: articolele domnului Marga sunt „fabula rasa”(ca sa calchiez celebrul concept „Tabula rasa”,schimband doar o litera)
Tabula rasa (tradus din latină prin tablă ștearsă) este conceptul conform căruia individul nu se naște cu o serie de informații, ci le dobândește din experiență sau percepție, după empiriști.BTW-empiristii sunt filosofi autentici,nu teozofi de stransura,ezoterici de ai damei H.P.Blavatsky
Fabula din DEX – Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală. Fabula are doua caractere: caracter satiric și caracter moralizator.Ecumenicul din Napoca mizeaza pe caracterul moralizator al povestioarelor sale,noi mizam pe caracterul satiric al acelorasi povestioare Nimic provocator,cititorul trebuie sa discearna intre cele „doua fatete ale mastii”
Unii,mai disperati,mai fara noroc,mai nemultumiti de viata, vor opta pentru latura doctrinara a religiei , altii mai relaxati material si inclinati catre relativizare, vor aprecia in religia crestina latura traditionala: riturile de trecere „botez-nunta-inmormantare ” si doua sarbatori religioase anuale majore: Paste si Craciun!
De fapt dl Marga a ramas pururi credincios lui Habermas,introducand religia in sfera publica/politica:
aratand ca „este favorabil unui model de stat secular în care libertatea religioasă are cea mai mare întindere, iar atunci când intră în contradicţie cu alte drepturi garantate de acelaşi tip de stat, nu întotdeauna celelalte
drepturi au câştig de cauză”( Religia în sfera publică sau în afara ei?: elemente ale unei posibile dezbateri în jurul modelului propusde Jürgen Habermas- Radu Carp articol din ” Studia Politica: Romanian Political Science Review”-2012)
Acest Tomlin (anti2024) nu a putut contrazice o iotă din ce scrie profesorul Andrei Marga și atunci atacă persoana. A n-oară spune același minciuni. Este sofismul ad hominem – nu ești la nivelul cuiva și atunci îl ataci la culoarea șireturilor! Fiindcă insul și sosiile sale aduc în discuție Securitatea, ca unul care știu cazul, trebuie spus că în toate rezoluțiie CNSAS, de la prima la ultima (ca demnitar domnul Marga a fost examinat tot timpul din 1993, când a devenit rector, ales de cinci ori, apoi ministru în patru guverne) se poate citi: “domnul Andrei Marga nu a fost colaborator și nici angajat al Securității”. Toată dejecția este mascarada unor nimeni în drum care vor și ei să lovească în voci publice incomode pentru partide compromise. Povești de simple haimanale nu duc la adevăr.
. II. Domnul Marga a fost la originea sistemului de studii teologice – cu patru facultăți teologice, conform tradiției transilvane,și un institut de studii iudaice – de la UBB. Sistemul a creat o nouă relație între științe, filosofie, religie în spațiul european și a fost recunoscut. Cărțile domniei sale rezultă din reflecții personale, dar și din aceste experiențe rare. A fost invitat la Viena, Roma, Munchen, Regensburg, Paris, Berlin, Montpellier, Berna, Maribor, Torun, Posnan etc.și a susținut conferințe. Publicațiile sale în domeniu sunt tipărite în diferite țări. Cărți precum Religia în era globalizării (2004), Absolutul astăzi (2005), Theologia hodje (2009), Frații mai mari (2009), Europa și Israelul – simbioză istorică (2020), Filosofi și teologi actuali (2019) etc., sunt în biblioteci din lume. Nu e nimeni obligat să ia în seamă faptele. Dar cine se pronunță are a le lua – dacă se justifică creștinește. Altminteri, justificarea unui prost, într-adevăr, nu merită interes.
I. În ura ta de impostor prins în impostură, arunci Fekete Tulipan cu ce poți– inepții și inepții. Mă determini să replic la minciunile tale, fie și în spațiu mic. Un creștin se justifică prin credință (ce este intimă) și fapte (ce exteriorizează credința). Din aberațiile pe care le postezi este clar că te justifici ca un prost, anticreștin și antisemit Îți dau informații, căci bați cîmpii. Un antecesor din familia profesorului Marga a fost episcop. Informația e că domnul profesor Marga are cel mai larg contact cu religia și cu teologi de anvergură. De pildă, a fost, cum se știe, apropiat al lui Bartolomeu Anania și a lansat traducerea Bibliei. A fost cunoscut de doi papi, Ioan Paul II și Benedict XVI, care l-au și decorat. A fost în relații cu cardinalii Kasper, Schönborn, Scola, Grocholewski, cu Hans Küng, cu W.Pannenberg, cel mai mare lutheran atunci în viață, cu rabini. A prefațat cărți ale unor rabini șefi. A fost decorat de biserici ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice, protestante și de organizații evreiești. Cred că acestea știu mai bine decît impostorii de ce l-au decorat. Comunicarea în germană, italiană, franceză și engleză l-a avantajat
Păi dacă tu spui că cei care apără religia gîndesc altceva, atunci și eu pot spune că tu, fekete tulipan, care o ataci, fără a fi informat și cu o cultură făcută pe siteuri și în gazete, ești doar un argat fără Dumnezeu, care ar merita în alt loc. La așa cugetare de gînsac, așa consecință, biet impostor.Ce postezi tu sunt prostii pentru naivi sau argați ca tine. Lasă tu religia, că nu-i de pregătirea ta din cafenele. Probele nu sunt pentru tine, căci dovedești că nici nu știi ce-i aia probă.
Nene Tulipane, marga nu e filosof, fara opera nu esti filosof, predai filosofia, atat. Deci, poti spune/scrie orice prostie.
Fekete Tulipan,dar ai contrazis vreodată vreunn cuvânt, să nu zic propoziție, a vreunui articol. Fie acela și Cum se justifică creștinul? Nu ai putut niciodată, nici la acest articol. Autorii trebuie să fie mulțumiți, că nici unul, care confundă ignorant și cu rea credință orice, nu a putut contrazice. Mai important este că ai confirmat, în ce debitezi mai sus, ce spune Profesorul de Iași, anume că tu ai înțeles Cum se justifică cretinul? Bună confirmare, bacsi Fekete. Dovadă: cultura de pripas, din dicționare de idei și siteuri,a unui plutonier, nu ține la subiecte pretențioase. Habar nu ai de ceva, dar te bagi. Mai iei o simbrie, dar de impostor.
Eu nu cred, cercetez, ca m-au dat parintii la scoala sa invat, nu sa ud buretele. In toate cercetarile mele n-am avut nevoie de Joker, cum a spus cel mai de seama certatator al omenirii, nu un fabulist carierist care in toate numirile in functii politice a avut nevoie de un aviz fals de la securitatea de orice fel, vreme de 45 de ani.
Ateismul printre filosofi,intr-un studiu din 2014 arata ca din 1000 de profesori de filosofie 73% erau ateisti,14% erau credinciosi si 13% au refuzat sa raspunda (What do philosophers believe?David Bourget & David J. Chalmers-Philosophical Studies 170 (3):465-500 (2014)
Din top10 mari filosofi ai umanitatii,singur René Descartes era catolic practicant,restul atei
Ce arata asta ?
Ca articolul se punea foarte bine intitula:” Cum se justifică cretinul?” (citez din ‘Profesor de Iași’ :)))
Teologia atarnata de gatul Ecumenicului din Napoca ii asigura niste bani,onoruri,medalii si tartine cu icre negre, dar el este in opinia mea, un lup materialist in blana de oaie crestina ..Filosoful ori e ateu,ori nu e filosof! Mai mult,cercetătorii Helmuth Nyborg și Richard Lynn, profesori de psihologie la Universitatea din Ulster, au comparat credința în Dumnezeu și IQ-ul. Folosind date dintr-un studiu din SUA pe 6.825 de adolescenți, autorii au descoperit că IQ-ul mediu al ateilor era cu 6 puncte mai mare decât IQ-ul mediu al credinciosilor!:)))
Concluziile mai multor studii au fost:
-oamenii inteligenți tind să adopte un stil de gândire analitic (spre deosebire de intuitiv), despre care s-a demonstrat că subminează credințele religioase.
-oamenii inteligenți pot avea mai puțină nevoie de credințe religioase, deoarece unele dintre funcțiile religiozității pot fi date de inteligență.
-oamenii inteligenți sunt mai puțin susceptibili de a se conforma și, prin urmare, au mai multe șanse să reziste dogmei religioase
In final, filosofia nu e o profesie! Dacă îl urmăm pe Karl Popper, suntem cu toții deja filosofi pentru că toți avem opinii despre viață, univers și orice. Filosofia ca activitate conștientă constă în cea mai mare parte în descoperirea, analizarea și criticarea concepțiilor implicite.Copiii sunt marii nostri filosofi,pentru ca isi pun permanent intrebari
Să fiți și mai îngăduitori cu acești inși – tomlin, anti2024 și alibiurile! Ei nu pricep subiectele. Aici subiectul era în însăși titlul articolului Cum se justifică creștinul?. Știm prea bine, justificarea e cheie pentru creștinism și pentru orice religie. Inșii au înțeles, însă, cu totul altceva, cum se justifică cretinul? Și s-au străduit să se justifice. Se văd urmele priceperii lor citindu-le postările. Au confundat subiectele, au confundat idei și autori, au inventat surse, au măsluit citate, au falsificat opinii, i-au atacat pe cei care nu le agreează impostura, au desfigurat discuția etc. Acum o dau cu chelneri, cuafeze și tot ce le puiește creierele. Și mint de pîrîie. Exact ce nu face creștinul, dar face cu sîrg opusul. Așa că vă rog să fiți și mai îngăduitori cu acești inși, căci grădina este mare. Din păcate, corigibilă numai în viața de apoi.