Dacă aș fi…

Dacă aș fi în pielea acelei mari puteri care ne are, azi, în „grijă”, aș fi oarecum îngrijorat în privința următorului președinte al României. Geoană părea o soluție convenabilă și fezabilă, dar iată că doctorii zic ce zic…

Nicio altă rezervă de soluție decât Mugur Isărescu nu mi-ar conveni. Doctorii zic de bine. Guvernatorul BNR e destul de respectat în toate mediile. Unii zic (wishful thinking) că matusalemicul Isărescu e chiar Soluția, cu S mare, în condițiile recesiunii ce ar urma să vină. Nu prea mai avem lumini de competență financiar-economică.

Da, vor protesta mulți… Vor spune că poporul alege și că vom vedea, desigur, dar dacă ți-e foame și în meniul de la restaurant nu ai ce ai vrea tu, papi ce ai acolo. Papi sau crăpi un pic de foame.

L-am auzit pe Stelian Tănase vorbind mulțumit de șansele lui Isărescu. Nici mandea nu e revoltat. Ce mă revoltă e că nu pot adăuga un centimetru la înălțimea pe care o am. Ei, mă revoltă! Nu mă mai revoltă de mult.

Lumea e condusă și trebuie să fie așa. Haosmosul nu ne-ar prii. Nu ne-a priit nici în decembrie 1989 – ianuarie 1990. Măcar acum avem acest reper! Capacitatea noastră de conștientizare a crescut. Am intuit asta în zilele de Crăciun și în următoarele, când „spiritul” Sărbătorilor a fost mai curat, mult mai curat… Începem să înțelegem că politichia (politicul) e doar un epifenomen. Fenomenologicul puterii e abisal, amețitor. De ce să nu ieșim, cu calm, din vertij?! Răbdare și tutun. Răbdare multă, tutun mai puțin.

Văd 2023 ca fiind anul celor mai spectaculoase conștientizări din ultimii 50 de ani. Să luăm ca reper 1956 (Budapesta și Canalul de Suez). Așadar, ar fi vorba de mai mult de jumătate de secol. Sediul conștientizărilor (cum s-ar spune în drept, la facultate) are a fi culturalul, nu ideologicul.

Văd un fenomen colosal. În rețeaua Facebook se reface gustul pentru poezia adevărată. Aici, la noi, cândva, după 1956, a existat un rai al acestui gust. Poeții noștri, în infernul lor, au hrănit genial acest rai.

Ce mai constat? Refacem comedia românească la standardele ei înalte de anțărț. Înțărcați am fost de la țâța ei. E un alt semn îmbucurător faptul că revenim acolo de unde am plecat.