Dacă și Borrell zice, înseamnă că-i groasă!

În discuţiile purtate cu miniştrii de Externe ai Arabiei Saudite, Egiptului şi Iordaniei, precum şi cu secretarul general al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI)…

De (I.R.)
Dacă și Borrell zice, înseamnă că-i groasă!

https://www.europarl.europa.eu/

În discuţiile purtate cu miniştrii de Externe ai Arabiei Saudite, Egiptului şi Iordaniei, precum şi cu secretarul general al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI)…

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a condamnat „cu fermitate” marţi atacurile comise „de colonişti israelieni împotriva palestinienilor” în Cisiordania ocupată, exprimându-şi „profunda îngrijorare” cu privire la acest subiect, transmite AFP.

În discuţiile purtate cu miniştrii de Externe ai Arabiei Saudite, Egiptului şi Iordaniei, precum şi cu secretarul general al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), Borrell a abordat, de asemenea, „necesitatea urgentă de a restabili orizontul politic şi de a relansa procesul de pace, precum şi de a realiza o soluţionare permanentă şi de durată a acestui conflict, pe baza soluţiei a două state”, potrivit unui comunicat.

Purtătorul de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe, Peter Stano, a declarat, la rândul său, că situaţia din Cisiordania „ar putea scăpa de sub orice control” şi a avertizat cu privire la „riscul unei escaladări periculoase a conflictului”.

„Israelul are datoria să protejeze civilii din Cisiordania de violenţa coloniştilor extremişti, să-i condamne pe autorii acestor acte şi să se asigure că forţele de apărare israeliene intervin. Aceasta este o obligaţie legală care trebuie îndeplinită”, a adăugat el.

Israelul a lansat raiduri şi lovituri aeriene intense asupra Gaza din 7 octombrie, când militanţi ai Hamas au atacat localităţi şi posturi militare israeliene, omorând aproximativ 1.400 de oameni şi luând 240 de ostatici.

Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza s-au soldat cu peste 8.500 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Borrell = absenta totala de scrupule. Dar pe banul public. @Navrapascu: poti sa scrii „fascist” cu toate literele, asta si este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate