Dăncilă și Timmermans: scurt și la obiect!

Comisia Europeană a transmis miercuri, referitor la întâlnirea între prim-vicepreședintele Comisiei Frans Timmermans și premierul Viorica Dăncilă, că „acțiunile” pentru implementarea de către România a recomandărilor din raportul MCV au fost accelerate.

„Prim-vicepreşedintele Frans Timmermans şi premierul român Viorică Dăncilă au avut o scurtă întâlnire şi au confirmat amândoi că discuţiile tehnice între Comisie şi autorităţile române avansează şi că activitatea privind implementarea recomandărilor Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a chestiunilor suplimentare identificate s-a intensificat cu perspectiva de a avea rezultate concrete în curând”, a precizat, miercuri, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene.

Viorica Dăncilă şi Frans Timmermans, s-au întâlnit din nou, miercuri, la Bruxelles. Este a treia discuţie a premierului cu Timmermans, în trei săptămâni.

Viorica Dăncilă face miercuri o vizită de lucru la Bruxelles. Premierul avea programată o întrevedere cu prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans. De asemenea, Dăncilă va participa la Summit-ul Social Tripartit.
Frans Timmermans a fost săptămâna trecută, luni, la Bucureşti, având discuţii cu Dăncilă.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. „Un nou dialog constructiv”, cum ii zice analfabeta Veorica, apoi va urma Comunicatul Guvernului care ne va spune ca au discutat despre Primavara europeana plina de floricele, iar Comunicatul CE ne va spune ca au discutat despre „ingrijorarile crescande ale CE referitor la MODIFICARILE la Legile Justitiei ” facute de infractorii PSD-ALDE!

  2. Mitocanul asta supernesimtit o tine langa-balanga cu MCV , altceva nu mai are in capatana aia seaca . Banuiesc ca d-na P.M. , abia se abtine sa nu vomite , numai cand il vede !

  3. 3 din 26 acesta a fost raportul pt partidul lui in 2014, un fel PMP pe la noi, striga cat va mai putea, pt. ca la noile alegeri s-ar putea sa nu mai fie printre alesi…

  4. Cu tovarasa paunita noastra merge perfect, la a treia intilnire cu marele barbat de stat,nemuritoarea balada”(legata de politica mare) :
    „La inceput era sfioasa
    Si ii se parea cam groasa
    Mai tarziu s-a invatat
    Si a inceput sa-i dea de cap”

    • @corector iar umpli site-ul asta cu dejectii pdl-iste. Hai valea la joha-bāsāii tāi de la hot news ( auzi colo „hot” … ca alea de pe centura.)

    • Anti-lili:la neuronul tau,ai noroc ca nu te calca tramvaiul!Ce va mai place saorma..

  5. Sa stiti un lucru ca prostovana asta de Vasilica e o tzatza periculoasa,de care mai bine te feresti. Si n-o sa rupa firele de marioneta,n-o sa iasa din cuvantul lui Dragnea. Dragnea si-a gasit prostul total.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.