Date INS: Cam așa stăm

La sfârșitul anului 2019, comparativ cu finalul anului 2018, lungimea autostrăzilor a crescut cu 5,2%, respectiv cu 43 kilometri, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

La 31 decembrie 2019, drumurile publice totalizau 86.391 km, din care 17.873 km (20,7%) drumuri naţionale, 35.083 km (40,6%) drumuri judeţene şi 33.435 km (38,7%) drumuri comunale.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra: 38.166 km (44,2%) drumuri modernizate (în proporţie de 92,8% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.365 km (24,7%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 26.860 km (31,1%) drumuri pietruite şi de pământ.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 35,1% din lungimea drumurilor modernizate şi 43,1% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Din totalul drumurilor naţionale, 34,6% (6.176 km) erau drumuri europene, 4,8% (866 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulație, 10,8% (1.923 km) drumuri cu 4 benzi, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi şi 0,2% (35 km) drumuri cu 6 benzi.

Drumurile judeţene erau în proporţie de 42,3% drumuri modernizate și 37,0% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

La 31 decembrie 2019, liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.759 km, din care 10.621 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg şi 4 km linii cu ecartament îngust. Densitatea liniilor la 1.000 km2 teritoriu era de 45,1‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat, în regiunea Bucureşti-Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud-Est (48,8‰) şi regiunea Nord-Vest (48,7‰). La aceeași dată, lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare electrificate era de 4.029 km, reprezentând 37,4% din reţeaua de căi ferate în exploatare.

Recomanda
Cosmin Pam Matei 5175 Articole
Author

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.