De aia a fost dezastru la referendum

Pentru că referendumul a fost organizat într-o perioadă politică extrem de tulbure, iar participarea la vot a fost considerată ca reprezentând un vot de…

De aia a fost dezastru la referendum

Pentru că referendumul a fost organizat într-o perioadă politică extrem de tulbure, iar participarea la vot a fost considerată ca reprezentând un vot de…

Pentru că referendumul a fost organizat într-o perioadă politică extrem de tulbure, iar participarea la vot a fost considerată ca reprezentând un vot de încredere acordat Guvernului PSD condus de controversatul Liviu Dragnea.

Pentru că mai toţi politicienii, mai mici sau mai mari, au considerat că referendumul reprezintă un bun prilej de făcut rost de imagine şi au îndemnat populaţia să se prezinte la urne. Numai că fiind vorba despre nişte personaje antipatizate efectul a fost unul contrar.

Pentru că atât partizanii familiei tradiţionale, cât şi cei care nu sunt de acord cu încremenirea în proiect au dus campanii propagandistice pe alocuri mizerabile.

Pentru că Biserica Ortodoxă Română, dar şi reprezentanţii celorlalte culte au derulat campanii nervoase şi răutăcioase.

Pentru că reţelele de socializare au fost ticiste de sloganuri propagandistice şi de sfaturi venite de la nişte semianalfabeţi, care au plictisit şi suprasaturat electoratul.

Pentru că s-a creat senzaţia că acest referendum reprezintă un prilej pentru a pune pe coji de nucă minorităţile sexuale şi că acesta ar fi numai începutul în ceea ce priveşte marginalizarea unor categorii de oameni care nu împărtăşesc ideile şi comportamentul majorităţii. Organizatorii consultării publice nu au luat în calcul faptul că parte din societatea românească are un grad de toleranţă destul de ridicat.

Pentru că Guvernul PSD şi majoritatea parlamentară, în aroganţa şi suficienţa lor, nu au caticsit să modifice articolul 7 din Legea 3/2000, care spune: „Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin DA sau NU la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: « Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament? »”. Or, românii, ştiind că cei care se află la butoane sunt capabili de orice, inclusiv să schimbe regulile în timpul jocului, ar fi vrut ca întrebarea să sune clar: „Sunteţi de acord ca familia să fie alcătuită doar dintre un bărbat şi o femeie?”.

Pentru că politicienii trăiesc în bulele lor de la partid, în cele ale televiziunilor prietene şi în cele ale băgătorilor de seamă de pe Facebook şi habar nu au care sunt aşteptările reale ale cetăţenilor acestei ţări.

Pentru că referendumul a fost organizat două zile, românii lăsând ca de obicei ceea ce nu au chef să facă astăzi pe mâine sau, de ce nu?, pe poimâine ori pe răspoimâine.

De aia a fost dezastru la referendum, un dezastru din care ies foarte şifonate Guvernul, majoritatea parlamentară, clasa politică în ansamblul ei, Coaliţia pentru Familie, Biserica Ortodoxă şi celelalte culte.

Distribuie articolul pe:

28 comentarii

  1. Referendum ratat – Tăcerea liderului PSD, taxată DUR: ‘Unde e Dragnea, fiara paloşului?’

    PSD a ales ca secretarul general adjunct Codrin Ştefănescu să transmită punctul de vedere al partidului după eşecul referendumului.
    „Unde e Dragnea, fiara paloşului?”, a comentat la Digi24 Cristian Tudor Popescu.
    Despre ieşirea publică a lui Codrin Ştefănescu, jurnalistul a comentat: „Există un singur fapt semnificativ, a ajuns la fundul haznalei PSD, au scos de la fundul grămezii, au luat zaţul şi l-au trimis, că nu s-a mai angajat nimeni.

    Unde e Dragnea, fiara paloşului, să ne spună unde e Carmen Dan, unde e Olguţa, unde e Veorica?!?
    Unde sunt acum să ne explice?

    L-au lăsat pe cine? Pe Codrin Ştefănescu. Asta spune tot, nu mai are nicio importanţă ce scoate pe orificiul fonator acest om”.

    Daca referendumul trecea, TVurile PSDiste RTV si A3 si TVR1 se intreceau in a-l avea invitat pe Dragnea!
    Rusine, infractorule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate