Măreția zilei de 24 Ianuarie – realizarea unui stat unitar, în pofida voinței puterilor continentale. Practic, 24 Ianuarie este ziua în care ne-am trezit munteni și moldoveni și ne-am culcat români.
CÂND ABILITATEA POLITICĂ EXISTA
Pentru oricine privește cu atenție ce s-a întâmplat la 24 Ianuarie 1859 și, mai apoi, la 24 ianuarie 1862, este cât se poate de clar că, în doar trei ani, cu sfidarea tuturor marilor puteri ale continentului, un grup de câțiva oameni au făurit un stat național unitar, fără să tragă un singur glonț și fără să piardă un singur om.
Mai simplu spus, statura marțială a colonelului Cuza și mintea sclipitoare a lui Kogălniceanu au creat România modernă. Pas cu pas și pe sub nasul sultanului otoman și al țarului rus. Deși faptele sunt în general cunoscute, nu strică să le prezentăm exact în secvența în care trebuie privite pentru a fi înțelese.
Prima lege din această țară, în sens modern este intitulată „CONVENŢIE din 7 august 1858 convenţiune pentru organisarea definitivă a Principateloru-Unite-Române” și a fost publicată în Monitorul oficial din 7 august 1858. Această convenție este, de fapt, decizia următorilor: „Majestatile loru Imparatul Ottomaniloru, Imparatul Austriei, Imparatul Francediloru, Regina Rigatului-Unitu a marei Britanii şi Irlandei, Regele Prusiei, Imparatul tutulor Rusiiloru şi Regele Sardiniei” și cuprinde hotărârea acestora de a se înființa o federație, numită „Principatele-Unite Moldavia şi Valahia”, aflată sub suzeranitatea Porții Otomane (art.1), cu doi domnitori diferiti (numiți „hospodari” și două parlamente diferite (numite „adunări elective”):
„Articolul 3
Puterile publice voru fin încredinţate, în fiecărui Principatu, unui Hospodaru sau unei Adunări elective ce voru lucra în cadurile prevadute de aceasta convenţie cu concursulu unei comisii centrale, comuna ambeloru Principate.”
Pentru a fi și mai clar că vorbim de un stat federativ merită citat și articolul 6:
„Legiuirile de interesu specialu fie-căruia Principatu voru fi pregătite de Hospodaru şi votate de Adunare.
Legiuirile de interesu comunu amîndurora Principateloru voru fi pregătite de Comisia Centrala şi votate de Adunări, la care voru fi supuse de către Hospodaru”.
De asemenea, articolul 22 vorbește despre două bugete statale diferite: „Budgetulu venitoriloru şi acela alu chltueliloru, pregatita anualu pentru fie-care Principatu, prin îngrijirea Hospodarului respectivu, şi supusu Adunarei, care va putea face amendamente, nu voru fi definitive de catu după ce voru fi votate de densa.
Dacă budgetulu nu ar fi votatu în timpulu priinciosu, puterea esecutiva va indestula serviciului publicu după budgetulu anului precedentu.”
Acestea toate, puse la un loc, constituie dovada faptului că puterile continentale au dorit ca cele două principate române să creeze un stat federal, nicidecum unul unitar și național.
Dar, cu toate acestea, abilitatea politică și înțelepciunea unui grup de patrioți au făcut ca, la 24 ianuarie 1859, la București să se voteze domnitor („hospodaru”), aceeași persoană care fusese votată și la Iași, pe 5 ianuarie. Pusă în fața faptului împlinit și cu sprijinul Franței lui Napoleon al III-lea, la 13 aprilie 1859, Conferința de la Paris a puterilor garante recunoaște oficial faptul împlinit de la 24 ianuarie 1859. Imperiul Otoman, însă, l-a recunoscut pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor, în condițiile concrete de la București, abia prin firmanul din 16 decembrie 1861. Și pentru a face o paralelă interesantă cu ceea ce se întâmplă astăzi, Imperiul habsburgic nu a recunoscut niciodată noua situație a Principatelor Unite.
Începând cu validarea de către otomani a alegerii unui domnitor comun, Cuza demarează imediat un alt proces dificil și anume unificarea formală a tuturor instituțiilor noului stat, astfel încât, într-un alt 24 ianuarie, în 1862, se reunește, la București, primul Parlament comun al principatelor, semn că Unirea era deja completă din punct de vedere instituțional. Deja la 22 ianuarie, cu doar două zile înainte, se instaurează primul guvern unic, cel condus de către Barbu Catargiu.
MIHAIL KOGĂLNICEANU, ARHITECTUL MARILOR REFORME
Imediat după asasinarea misterioasă a primului premier român, sub clopotnița de pe dealul Mitropoliei, la 8 iunie 1862, în urma unui discurs în Parlament în care apăra un proiect mult prea puțin reformator de lege rurală, în ziua de 23 iunie, gruparea a 26 de deputați, condusă de Mihail Kogălniceanu inițiază o moțiune prin care acuză refuzarea reformelor de către conservatori și cere urgentarea acestora.
Citeste continuarea pe qmagazine.ro
Cum se face ca toti astia de pe-aici isi fac palate imediat dupa ce pun mana pe putere. De ce nu si le fac inainte? Ati vazut ce palat si-a tras coclarul asta la Ruginoasa dupa ce a ajuns domnitor? Partea funny e ca prostii se duc si acum sa-l viziteze cica-i casa memoriala. Memoria a ce? A parvenirii?