
Nu din cauza minciunilor sale politice rostite frumos, ca florile în buchetele de florar visător. Nu! Nu-l cred din cauza dosarului de spălare de bani cercetat în Belgia, de pe vremea cînd la cîrma PNL-ului erau el (președinte) și Eduard Hellvig (secretar general, secondat de Andreea Lambru). Și Niels Schnecker (pe la care au trecut din bani) purtător de cuvînt. Am scris și am publicat fotocopii din rechizitoriul belgian și cine vrea să citească găsește articole în ziarul Cotidianul.
Dezastru judiciar pentru PNL și DNA (II)
Oricum, așa a rămas.
Și nu-l mai cred pentru că în celebrul caz de poliție politică de la ziarul Jurnalul, cînd el era președinte interimar al României (în urma acelui faimos blitzkrieg), s-a făcut că plouă. Cît a stat la Cotroceni, n-a făcut nimic, deși era obligat să intervină. Am publicat copia unui document într-un singur exemplar, semnat olograf de generalul SRI Florian Coldea, ordin care descria operațiunile unui ziarist acoperit în redacția publicației din grupul Intact (al unui alt fost). Pentru o lămurire peste ani, puteți revedea ce a scris atunci Hotnews:
Cea mai mare parte a presei a relatat despre acest caz, iar jongleurul de cuvinte înflorite a dormit mai departe în fotoliul de președinte. I-am trimis o semnalare (cu aviz de primire), însoțită de fotocopii ale documentului, și i-am cerut să intervină. A dormit mai departe. S-a făcut că scandalul nu există. Pot numai să bănui de ce a făcut-o.
Drept pentru care dezvinovățirile sale, precum și toată frecția televizată făcută de colaboratorul SRI Mădălin Hodor (promovat în conducerea CNSAS exact acolo unde se drege trecutul unora) mă lasă rece.
Dacă nici UM G4MEDIA-SIPA nu îl crede pe Kăkă-Rău, vă puteți imagina cam cât de împuțit poate fi dosarul secretizat de la CNSAS..
Destinul este sub semnul conditionarilor familiale, sociale, genetica…
Si, un cadou de Pasti!
Viitorul este legat, trecutul este desparțit.
Viitor legat: va veni, va iubi, va uita, va fi…
Trecut despartit: v-a uitat, v-a iubit, v-a iertat, v-a chemat…
Paste cu bucurii, cu impăcare, cu credință, cu iubire! Pentru toată lumea!
Va veni o vreme cand vei spune (viitor)
Ce mult m-a iubit, cat de mult m-a iubit! (trecut)
Declaratiile electorale ale lui Antonescu dovedesc ca nu are stapan. Nu-i este teama ca pierde alegerile.
Ha,ha……….
MAI( ministerul A.I) nou dacă faci parte din popo europeni, faptul ca ai fost colaborator al securității se lasa cu decorații la Cotroceni. Așteptăm ca N. și C. Sa fie trecuți pe ordinea de zi a lui B.b. și tratați cu respectul cuvenit. Modelul patentat de B. T la munte și la mare
Mucu$oro$, din primul tur !
Și apoi, Alegeri Anticipate.
Să trimitem in sfârșit Caracatița la tomberon, măR🎯g…
● R.mb.rKK -ComaZat 💩Rescian TL&TM- R.mb.rKK ●
Se zice ca destinul fiecarui om e scris in stele…
Dar nu stiu unde este scris ca niste oameni, niste romani sa zicem, pot sa hotarasca destinul altor romani care trebuie sa-si aleaga presedintele. Cred ca nicaieri.
Cat despre increderea in noii candidati, pesemne ca e atat de redusa, fiindca ei par a fi fost cumva teleportati (tot de nicaieri) si ni se infatiseaza ca „binefacatorii” natiunii.
Daca tot s-au constatat nereguli la alegerile din noiembrie, multi romani se intreaba de ce nu se repeta turul 1 cu aceiasi candidati. De ce trebuie sa avem alti candidati?
Pun pariu ca nu doar in tarisoara noastra s-a nascut aceasta intrebare.
Pare o intrebare pertinenta totusi.
Poate ca repetarea cu aceiasi candidati ar fi riscat sa aiba acelasi rezultat, si s-ar fi suparat si mai tare pesede si penele. Oare Ciuca & Ciolacu au fost menajati de ccr?
Intrebari, intrebari…………
ar fi un vis frumos ca in lume sa existe democratie, nu avem decat vorba lui Grigore Alexandrescu…egalitate, dar nu pt catei si
laitmotivul dl. Ilie Serbanescu…suntem…o…ceea ce Ungaria a reusit sa nu fie pt ca are conducatori demni si capabili sa fie diplomati in favoare tarii, la noi e pe invers toti au uitat juramantul, respectul si unde s-au nascut si de ce?
Legea prevede clar că în caz de anulare a alegerilor, acestea se reiau peste două săptămâni cu aceiași candidați ! 😎
@ Turul 1 – Au facut-o lată. Toata lumea civilizata a vazut.
Niste ne.simt.iti ! Fara exagerare.
„Niste ne.simt.iti” ? Prea eleganta si ingaduitoare expresia. O gasca care a pus labele pe tara si face ce vrea cu ea. Ii decide destinul.
Domnul Liliom Antonescu fiind catindatul impus neașteptat de UDMR despre domnul Hunor Kelemen, în timp schimbătorul în decizii față de aceeași persoană CNSAS nu ne spune nimic. Dar sigur membrii maghiari ai CNSAS au făcut curățenie în dosarul politicienilor, funcționarilor și prelaților unguri.
Destinul e o invenție de-a noastră care ne ajuta sa scoatem in fata reușitele și să avem pe cine da vina pentru nereușitele noastre.
Asta cred eu despre destin.
Maestre , cum puteti sa va indoiti de el ? In sprijinul lui au sarit corifeii anti-antisemitismului : Muraru , Hodor , Demetriade . Si era firesc : Antonescu e unit in cuget si-n simtiri cu ei . Nu e Antonescu coautor la Legea 217/2015 ?
Domnule Nistorescu daca Crin nu atunci cine ?
Georgescu.
@ionescu:
Sti ce floare aveau in emblema … regii FRANTEI ? (ca tot e cu dedesupturi 😉
Nu-l crezi din cauza ca asa ai ordin: sa nu-l crezi……[R]
Un editorial foarte bun ! Marca inregistrata! Documentat – locuri , persoane cu nume si prenume , imprejurari ! Cititorul de buna-credinta intelege multe !Felicitari , domnule !
Aaaa, imi faci o concesie!
Pusesem poezia cu vine valu’ imi ia calu’ a lui Daniel Iancu. Sigur, putin pe langa subiect dar era vorba despre destin… despre lupta in zadar, despre resemnare caci resemnarea poate insemna rezistenta.
Iti multumesc pentru urari.
Sunt atat de multe lucruri personale dar si comune pentru care ar trebui sa ne rugam zilele acestea.
Destinul copilului acela care s-a pierdut.
Antonescu a avut dreptate. Droguri la copii…
Dar, astept sa vina lumina si sa va spun la toti Paste fericit!
@Core,nu e vorba de al crede ori nu. pe Radu Humor ,mai mult îmi place sa-l scot din comfort și să îl aduc în lumea reală.
In rest fie cum zici tu!
Sărbători frumoase!!!
Toti ne vor binele dar cel mai indicat este sa nu il dam nimanui .
Unii cred in mod eronat ca electoratul nu este nimic altceva decat o masa de manevra sau de poker…
Asa au fost educati la UBB Cluuuj !
Tot PNL este o cloacă de impostori și vânzători de țară și neam
Tu esti primavara mea! Aurelian Andreescu. Doamne ce voce!
Batrane, de ce nu-l crezi pe Radu Humor?
Eu cred doar ca nu este vorba despre „turnator si ciripitor” ci este vorba de gașcă, relatii si destin. Eu cred in destin pe care-l primesti la nastere si care se traduce in sa fii la momentul si la locul potrivit…
Aurelian Andreescu cânta uneori la Restaurantul „București” și l-am cunoscut personal prin intermediul unei prietene care stătea în același bloc cu el !
Un Artist în adevăratul sens al cuvântului , o voce aparte și de o modestie exemplară !
Odihnească-se-n pace !
Riscati sa fiti acuzat de memorie, iar memoria, se stie, in Romania, aceasta tara unicat, este pro-rusa si antidemocratica.
Charlie,ce ai tu să-i scoți pe „prosTRACI” din ale lor?
Ai curtea plina de bibilici!
Daca toți ar fi că ține ar fi JALE!
De ce nu-l cred pe Radu Humor?
Dacă nu ești ciripitor sau turnător, nu reușești în politică ! 😎
O spun în cunoștință de cauză .
După 89 , n-am vrut să intru în nici un partid, deoarece nu fusesem nici în PCR, cu toate insistențele venite din mai multe părți . Cea mai semnificativă pentru mine a fost cea în care după multe insistențe ( cu un grup de cetățeni de vază ai orașului veniți acasă să mă convingă să accept postul de primar și după multe insistențe, am acceptat și a doua zi urma să mă prezint la primărie, numai că peste noapte a venit ordin de la județ, ca primar să fie un bun amic al celui care conducea județul ), iar mai apoi pe linie de serviciu eram , nu obligat , dar îmbiat să să mă înscriu în vreun partid și la insistențele personale ale lui Sergiu Cunescu am acceptat să mă înscriu în PSDR. Numai că peste câtva timp s-a hotărât fuziunea cu PDSR- ul lui Năstase, în ciuda opoziției multora dintre participanți.
Noi am avut Congresul la Palatul Pionierilor, iar ei la Sala Palatului în aceeași zi, iar în următoarea tot la Sala Palatului Congresul de unificare. În ciuda opoziției mele înverșunate, dar și altor filiale, în special din Ardeal , fuziunea s-a consfințit ( deși eram înscris la cuvânt și eram în primul rând nu mi s-a permis să intru pe scenă și până la urmă am fost evacuat forțat din Congres , la intervenția hotărâtă a numitului Bombonel !!) 😎
Și „turul doi înapoi la pastile cailor!!!
Turul 2 la gunoi, Romania inainte !
Pe prosTRACI nu-i scoti din ale lor, oricat i-ai urechia pentru ras talmaci Ciurea ISTORIEI recente ei isi recita partitura…Exemplu mai nou clona de la 14:19 care fiind Fabri cat ta dupa 2004 nu stie ca seseseku pune COM internisti de-ai lor din 1947, toti Krim Mina li contra umanitatii unu si unu…
Sărbători frumoase tuturor,cu pace și sănătate!!!