De ce nu vrea R. Moldova revenirea la Patria-mamă, România

Citind datele statistice ale recentului Recensământ (2024) de la Chișinău, se poate înțelege de ce populația de dincolo de Prut nu dorește revenirea la Patria mamă România.

Și comentariile de mai jos sunt, recunosc, dure, tăioase și reci, exact ca cifrele adevărului dezvăluit de Recensământ.

Imensa majoritate a populației de dincolo de Prut nu se consideră parte a națiunii române.

Și dacă s-a dus o luptă aprigă cu Ucraina pentru recunoașterea faptului că există doar limba română, nu și limba moldovenească, lovitura de grație s-a primit tocmai din mândra și independenta „Republică Moldova”.

În spațiul de dincolo de Prut locuiesc 2.410.200 locuitori, din care 77,2%, adică circa 1.861.000 se consideră moldoveni, din care doar vreo 30% vorbesc românește.

Românii constituie, conform statisticii, o minoritate de doar 7,9%, adică numai vreo 190.000 de persoane.

Și iată cum statistica, bat-o vină, ne explică de ce „moldovenii” își apără cu dinții independența și suveranitatea „Republicii Moldova”.

Situația se datorează în mare măsură partidelor mai mari sau mai mititele care au întărit sentimentul ruperii de trunchiul românesc.

Recent, dincolo de Prut, tacâmul moldovenismului a fost completat cu partidul NAȚIUNII MOLDOVENEȘTI.

Nu, nu este nicio glumă, este vorba de Partidul NAȚIONAL Moldovenesc, care face propagandă, se putea altfel, pro-unionistă (!?) pentru a pescui în ape tulburi și pentru a fărâmița puținul electorat unionist.

Partidul a apărut dincolo de Prut, deoarece în România încercarea de înregistrare a unui asemenea partid cu sediul la Iași a fost respinsă în trecut, România nerecunoscând nici limba moldovenească, nici națiunea moldovenească.

Ideea că românii sunt minoritari, care a fost indusă comunității internaționale, a exprimat-o președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier: „Moldova este stat multietnic cu o majoritate de MOLDOVENI și minorități semnificative de ROMÂNI, ucraineni, gagauzi, tătari, ruși, bulgari și rromi”.

Și a făcut-o în timp ce o decora pe președinta republicii independente moldovenești, Maia Sandu, care a zâmbit fără a avea vreo reacție.

Probabil, chiar a fost fericită că o personalitate din UE a tăiat nodul Gordian al așa zisei unități naționale românești pe care „naționaliștii români” încearcă s-o inducă moldovenilor.

Această punere la punct din partea președintelui Germaniei, nu este o scăpare, ci are o semnificație aparte.

Este semnalul că Europa nu va permite niciodată dreptul unei Românii populată de români, să absoarbă un stat cu o populație diferită alcătuită din moldoveni, deoarece asta ar însemna ocupație, nu reîntregire.

Prin accentul pus pe „moldovenism”, Republica Moldova și-a trasat viitorul.

Dar încăpățânarea de a-și recunoaște neamul și de a reveni în sânul familiei o va face să trăiască cu frica de a nu fi înghițită din nou de Rusia.

„Protecția” pe care Rusia o tot promite celor circa 94.000 de ruși, 3,9%, este sabia lui Damocles care va atârnă mereu deasupra Chișinăului.

Este totuși greu de înțeles de ce această populație „moldovenească” dorește cetățenia română, adică a unei țări pe care o resping de facto, în pofida unor declarații de dragoste al căror adevărat preț îl constituie pașaportul românesc.

Mircea Popescu