De ce s-a pozat Marcel Ciolacu alături de ambasadorul SUA

Premierul Marcel Ciolacu a distribuit vineri o fotografie în care apare alături de ambasadorul SUA la Bucureşti, precizând că s-a alăturat alăturat românilor care în aceste zile îşi iau vize pentru Statele Unite, chiar dacă nu intenţionează să călătorească în următoarea perioadă.

Premierul menționează și scopul acestui demers.

”M-am alăturat românilor care în aceste zile îşi iau vize pentru SUA, chiar dacă nu intenţionează să călătorească în următoarea perioadă. Scopul demersului nostru este de a coborî rata respingerilor sub 3% pentru a îndeplini astfel condiţiile eliminării vizelor pentru State Unite ale Americii”, a scris, vineri, pe Facebook, Ciolacu.

Premierul afirmă că ”avem un Parteneriat strategic cu Statele Unite puternic”.

”Vă invit pe toţi cei care îndepliniţi condiţiile pentru obţinerea vizei să vă alăturaţi acestei acţiuni. Împreună, putem atinge obiectivul ca din 2025 românii să călătorească fără vize în SUA”, a mai afirmat premierul.

Marcel Ciolacu anunţa, în decembrie 2025, în contextul vizitei pe care o făcea în SUA, că renunţarea la vize şi programul Visa Waiver devin realitate din 2025.

Condiţia esenţială este ca rata de respingere să scadă.

Recomanda 1
Author

25 de Comentarii

  1. @@ claxoane….Ai muci in cap daca crezi ca un militian ar scrie ceea ce scriu eu….Un militian e ca tine, berea, micu si samanta floare plus burta mare….Eu nu scriu povesti….Uitate – la China, pomanagiule, traiesti pe spinarea chinezilor si mai esti si fudul ca sa arati ca esti prost destul.

  2. …coroborand poza cu textul, tragem o concluzie: tipa ambasador sua este romanca si asteapta sa-si obtina vizasa intre in tara de bastina iar ciolacul s-a alaturat cetatencei sa tina numaratoarea sa vada daca se depaseste procentul de 3% respingere…eu credeam altceva:umbla niste vorbe prin targ… si s-o fi gandit omul sa le infirme, apeland la transpunerea in practica a unui motto de campanie al usr-ului, a venit timpul sa-ncercam si cu o femeie!…desi, cu plitica asta lgbtqwzx nici de asta nu mai poti fi sigur!…

  3. „Tu cu cine votezi ?”

    Cu cine da bani la oameni, 7.500.000 de oameni in ultima vreme. Si vor mai da de 2x pana la alegeri. Fac rau ei sau eu fac rau ? Deci, sigur nu votez cu aia care fac poze cu telefonul in Parlament, banuiesc ca poze de adio.

  4. Doua figuri de intelectuali fara prea multa carte. Nu este suficient sa ni se fluture diplomele luate stim cu totii cum, mai trebuie sa aibe si ceva in cap ,din pacate majoritatea din cei care ne conduc nu au nimic.Dovada clara o vedem cu totii ,cam cum au facut ei sa arate lumea asta mare la ora actuala .Dezastru total peste tot .

  5. Hahahai sictir Ciolacu! Când americanii vor fugi din România cum au fugit din Vietnam, Irak, Afganistan, tu ce vei face? Te vei agăţa de roata avionului? E plină România de pro-americani, pro-europeni, pro-ruşi, ro-ucrainieni – CU PRO-ROMÂNII STĂM CAM RĂU CĂ NU PREA SUNT! Când o văd pe pachiderma aia care a fugit la Bruxelles cu steagul Ucrainei în piept, mi se face greaţă – MAREA PROCUROARE, SPAIMA CORUPŢILOR UMBLĂ CU STEAGUL CELEI MAI CORUPTE ŢĂRI ÎN PIEPT!
    Cât despre Ambasadorul Americii, ce să spun? – O TINGIRISTĂ CARE A FĂCUT TOT FELUL DE BELELE PRIN BOSNIA!

  6. @ tomlin 13:01
    Tu cu cine votezi ?
    Hai, 🌈ajosule, îți e frică să ne spui ? măRog…😜
    [●●● RăuPorKKaK ■■■]

  7. Stapanul i-a facut o favoare slugii si dupa ce i-a pupat condurul, l-a lasat sa faca o poza, ca sa vada lumea sluga in toata splendoarea ei.

  8. CioCiolaKu, acest viclean copil de TOLBĂ.
    A lu’ Hayssam, măRog…😜
    [■●■ RăuPorKKaK ●■●]

  9. De ce? E in rutina lor! Daca nu se pozează cu caposii, câștiga alegerile! Și, de ce ar câștiga alegerile, dati-mi cel puțin un motiv plauzibil cu ce a făcut real bun pentru cetățeni și țara! Nu exista decât minciuni, manipulari și amânări!

  10. Clacsoane, pensionare militist iar te produci cu texte de doi lei? Mai schimba-le si tu daca te duce capul asa cum vrei sa pari.

  11. Marcele, ne dai cu faina ca la covrigarie. Ridicarea vizelor e o chestiune strict politica iar smenu’ cu pragu’ de 3% e doar pentru prostit prostii. E o golanie subiectiva dar voi aveti ochi lacramosi si limbi catifelate. Daca aveati ceva in instalatie veneati cu o masura de reciprocitate. Si aveati si acoperire legala prin conventia UE-SUA a ridicarii vizelor. Da’ aveti pampersii plini.

  12. Sunt sigur ca Romania cu Partidul Comunist ar fi fost astazi o tara cu un nivel de dezvoltare apropiat de China….Si fara Pericolul de Moarte in care se zbate de 30 de ani.

  13. Ciolacu este un habarnamist ridicol. Pana si un osean analfabet ajuns fraudulos in America stie mai multe ca el. Incurajeaza ipocrizia americana. In timp ce zilnic intra ilegal in sua cate zece mii de migranti (astia din cei numarati) printre ei fiind si raufacatori pititi, romanii sunt verificati si rasverificati pana si la destinatie dupa ce obtin mult dorita viza. Suntem drastici in a aplica legea romanilor si de a o mermeli in cazul migrantilor.

  14. Ciolacu a zis ca Romania nu e in pericol de razboi…inseamna ca nu vsa trimite carne de tun in Ucraina….Dar nu depinde de el…Securimea e trup la trup cu Amerecanii….in Romania Securitate a invins pe oricine de vreo 60 de ani cand a pierdut o batalie cu Partidul Comunist Roman…E drept ca s – a razbunat crunt dupa aceea….este Autoarea Loviturii de Stat din dec 1989 impreuna cu cativa Capi tradatori ai Armatei… Generalii Gusa, Milea nu au tradat, acum se stie sigur.

  15. Cioara lui Ciolacu va zbura dupa alegerile din America. Pana acum ziceam ca ne apara nato. America a declarat ca nu va apara nici-o tara atacata de rusi. Adica strategie romaneasca ZERO. Doar pupat curru la evvreii satanisti.

  16. Cand se va da drumul la vize, America va cunoaste, dupa celebra Goana dupa Aur de la inceputul secolului trecut, un nou fenomen de mare anvergura, adus de vizitatorii din Rromania: Goana dupa Cupru!

  17. I-p mai fi ramas ceva din limba acestui individ la cat a lins clante americane?

    Unul din politrucii care a facut tandem cu Iohanis in tradarea intereselor Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.