Demisiile miniștrilor au lovit în moneda națională

Turbulențele politice din sânul coaliției de guvernare au afectat moneda națională astfel încât, după o dimineață mai liniștită, leul a început să se deprecieze semnificativ în raport cu euro, pe piața interbancară. Cursul a urcat aproape de nivelul de 4,59 lei pentru un euro, iar multe din casele valutare din București au vândut moneda europeană cu 4,590 lei. Perechea valutară leu-euro a început ziua la un nivel de 4,5775 lei pentru un euro, şi câteva ore a fluctuat sub pragul de 4, 58 lei pentru euro, şi leul a înregistrat chiar şi o uşoară apreciere. Însă, după ce a apărit informaţia că toţi miniştrii cabinetlui Grindeanu şi-au depus demisia la SGG, leul a început să se deprecieze faţă de euro. La momentul publicării acestei ştiri, cursul era de 4,5811 lei/euro. Analiştii economici au previziuni destul de sumbre cu privire la viitorul imediat. „Lucrurile sunt pierdute pentru acest an. Nu se mai poate face nimic. Orice guvern ar veni, în perioada de vară, vine toamna, nu se mai poate face nimic. În anul 2017, în pofida faptului că avem o majoritate parlamentară confortabilă, economia este absolut în criză. 2017 este un an pierdut definitiv. Lucrurile se îngreunează foarte mult, condiţiile sunt altele, leul este deja lovit de această mişcare şi va continua şi în următoarele zile. Putem să discutăm cine va fi prim-ministru, dar să nu ne aşteptăm ca economia României să aibă suucesul de până acum”, a declarat la Realitatea TV profesorul de economie Mircea Coşea.

Tendinţa de depreciere a leului a început încă de marţi, după apariţia ştirilor privind posibila schimbare a Guvernului, spun dealerii din piaţă. Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,0743 lei la 4.0752 lei. Criza guvernamentală la Bucureşti vine în contextul în care România are cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.

Leul s-a depreciat și în 2012, la tentativa de suspendare a președintelui de atunci, Traian Băsescu, și chiar în timpul protestelor împotriva OUG 13 de la începutul acestui an. Un leu mai slab va duce la creșterea prețurilor mărfurilor importate, în condițiile în care 70% din alimentele venite de afară sunt din statele UE, la creșterea ratelor pentru creditele în valută și la riscul unor împrumuturi mai scumpe pentru stat. În plus, o depreciere a leului în fața dolarului poate duce o creștere a prețurilor carburnaților, întrucât aceștia și țițeiul sunt tranzacționate la nivel mondial în dolari. Și la electronice s-ar resimți efectul, deoarece acestea sunt realizate în principal în China și importate în dolari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.