Zilele trecute, doamna Viorica Dăncilă, căreia, în ciuda unor ironii ale amicilor îi păstrez respectul cuvenit ca urmare a unor colaborări trecute avute cu dânsa pe linie de agroindustrie, a anunțat că revine în politică, înscriindu-se în noul partid ”NOI-Națiune, Oameni, Împreună”.
Potrivit declarațiilor doamnei fost prim-ministru, motivul revenirii îl reprezintă necesitatea ”de a ne lua România înapoi, că nu se mai știe cui aparține, și de a avea relații cu toate țările lumii”. Nu e singurul partid care vrea acest lucru. Sunt multe astfel de grupări politice sau pseudo-culturale care afirmă că România nu mai e a românilor și că ne nenorocesc străinii.
Ba chiar, este și un partid cu pondere serioasă în parlament care și-a câștigat locurile mizând pe aceeași idee trompetist-patriotardă: Străinii ne-au furat țara, noi le-o dăm înapoi, românilor. Dar, chiar ne-au furat-o? Nu cumva am dat-o de bună voie?
Amintiți-vă de anii 90. Amintiți-vă că marele jaf național s-a petrecut în special în timpul guvernelor Văcăroiu și Ciorbea. Amintiți-vă de FPS și FPP și, dacă reușiți să-l convingeți pe Radu Sârbu, rugați-l să povestească niște chestii de pe-atunci, deși mă îndoiesc că ar face așa ceva. Mai amintiți-vă și de ceva privatizări din timpul guvernului Năstase dar și de pe vremea lui Băsescu și veți avea tabloul complet al caliciei, nemerniciei și prostiei românilor care au avut acces la ”borcanul cu miere” al comunismului.
Mai amintiți-vă că principalii beneficiari ai privatizărilor de după revoluție au fost românii, nu străinii, români care au avut legături cu Securitatea ori au avut legături cu vechea nomenclatură de partid. De abia mai apoi, după ce aceștia au pus mâna pe fostele fabrici ”ale lui Ceaușescu”, au intrat în proprietatea străinilor, românii vânzându-le acestora din urmă.
Cât despre ”privatizările strategice” (bănci, resurse), care au ținut de relația directă cu străinii, recitiți numele de mai sus și veți găsi vinovații, pentru că străinii nu pot fi învinovățiți. Oricine, pe orice meridian al lumii, dacă ar avea ocazia pe care le-a oferit-o atunci România, ar profita imediat, argumentându-l pe Ernest Tal, un evreu pe care l-am cunoscut la începutul anilor 2000 și care spunea ”Dă-mi Doamne cât mai mulți proști, ca să fac cât mai mulți bani!”
În fond, prin ceea ce s-a întâmplat s-a intrat în firescul istoric al lucrurilor, pentru că, lăsând la o parte marea proprietate agricolă de dinainte de război, în industria României nu puteai număra decât vreo câteva firme românești: Malaxa, Mociornița, UM Reșița, Guban, Bragadiru, Kandia, Bazilescu și cam atât. În rest, doar investiții străine pentru că, orice ar spune unii, din punct de vedere industrial țara asta a fost croită de străini. Cum spunea Constantin Tănase, ”Până și chibriturile sunt ale suedezilor!”
E foarte drept însă că, potrivit recensământului din 1941, România se putea mândri cu una dintre cele mai puternice clase de mijloc din Europa, categorie care reprezenta 57 % din totalul populației, incluzând aici intelectualitatea, micii meseriași, negustorimea mică și medie, funcționărimea, și țăranii mijlocași (Maria Larionescu, Ioan Mărginean, Gabriela Neagu-”Constituirea clasei mijlocii în România”, 2006), fapt care mai echilibra situația.
Așadar, că vrem sau că nu vrem, că ne place sau nu, prin prezența masivă a companiilor străine pe piața din România am intrat în firescul lucrurilor. Ca să fiu sincer, eu mi-am dorit și îmi place acest lucru. Însă, cum pot retroceda România, românilor, adepții acestei ideii? Prin naționalizare? Prin luarea la goană a străinilor? Prin închiderea granițelor? Și cât de profitabil ar fi? Eu cred că deloc, ba chiar, cred că ar fi un dezastru definitiv.
Nu încape îndoială, România încă mai are specialiști de primă mână în cam toate domeniile, doar că nu am avut și nici nu avem oameni care să știe să facă afaceri pe o piață concurențială. Iar credința unora că un șmen sau un business încheiat la colțul mesei îi califică drept oameni de afaceri, îmi pare de-a dreptul mitocănie. Apoi, trebuie adăugat că atunci când la școală ai învățat economie socialistă și planificarea centralizată, e cam greu să înțelegi cum poate fi profitabilă la nivel global o multinațională.
Acum, a doua întrebare: De ce să ”ne luăm țara înapoi”? Păi, țara n-a dispărut, e tot aici. Cine are minte să facă afaceri profitabile, competitive, fie el român, fie străin, face. Și știu destui români isteți care dețin companii uriașe și care fac afaceri foarte profitabile. Cine nu poate așa ceva, alege o altă cale în viață. Unii dintre aceștia aleg calea patriotismului de tarabă, calea lui Cațavencu: țărișoara, rrromânul, ”comportativa”, faliții și falimentul care, cu siguranță, ar năpădi țara dacă ne-am lua-o cu totul înapoi, izolându-ne.
Pentru că de fapt asta se dorește: Izolarea de lumea liberă, normală, pentru ca adepții ”întoarcerii României la români” să se perpetueze la putere pentru a fura liniștiți, având garantată ”independența, suveranitatea și securitatea țării” cu delicatețea Rusiei pe care ar trebui să o iertăm pentru ce face acum dar și în trecut. Pentru că, nu-i așa, trebuie să ne avem bine cu toată lumea. ”Să fie așa, o uneală între noi”, cum ar spune maneliștii doritori de pace-n mahala, nu de dușmănii.
Alături de ăștia, sunt idealiștii, în sensul că idealul lor în viață e să mai stea ca plantele, măcar o legislatură, în băncile parlamentului, dându-se, care deputat, care senator. Intenția e la vedere, nu trebuie explicată. De fapt, este exact politica pe care o dorea pusă în practică Liviu Dragnea: O țară închisă, supusă Rusiei și Chinei, în care el și ai lui să poată fura la nesfârșit.
Personal, aștept și eu să apară partidul ăla care își propune să consolideze clasa de mijloc, că nu degeaba am pomenit-o mai sus. Dar nu cred că o să apară așa ceva, pentru că omul care are un grad de confort economic mai ridicat e un om care gândește, care își permite luxul alegerilor în funcție de propria minte, care nu poate fi manipulat și care nu stă mereu cu mâna întinsă la pomana statului, așa cum stau armatele de bugetari și cele de asistați sociali; așa cum toți cei amintiți de mine mai sus stau și așteaptă la pomana istoriei.
Nu o să vedeți! Din fericire, România este membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice și așa va rămâne.
“Din fericire, România este membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice și așa va rămâne.” Credeți că este o garanție la nesfârșit? Nu fiți atât de sigur. Nici ce două entități nu sunt pe veșnicie. S-au mai bătut două membre NATO, Grecii cu Turcii și Cipru este de atunci cu sârmă ghimpată prin mijlocul lui. Au mai afirmat în anul 1964 germanii DDR din CAER și Pactul de la Varșovia că “România este pentru suprafață care o are sub populată și că potențialul agricol al Olteniei este nevalorificat și trebuie colonizați nemții și alte neamuri din CAER să-l pună în valoare”. Și “comuniștii” de atunci au sărit revoltați și și la liceu ni s-a prelucrat că unii din “țările frățești” își permit să umble cu creionul pe harta României. Și s-a dat Decretul și țara s-a umplut de copii. și s-au costruit inclusiv cu fonduri FMI uriașe sisteme de irigații automatizate și sisteme de desecări și sere și nenumărate fabrici și uzine pentru contracare. Și Alumina Oradea cu Fabrica de aluminiu Slatina au făcut sute de kilometrii de tuburi de aluminiu pentru irigați. Și așa dupâ 25 de ani eram 24 de milioane de români și o țară industrializată și pe verticală si pe orizontală. Alumina Slatina e teren viran probabil restituit unui ex grof ungur despăgubit și interbelic, iar tuburile aluminiu irigă câmpiile Turciei. Populația României a ajuns în 30 de ani la 18 milioane că în anul 1964! Și patriotismul determinarea și competența acelor generații pentru România nu va mai fi vreodată. Vorba lui Chicoș Rostogan Una salus victis nullam sperare salutem.