Dez-unirea populației de conducători

Astăzi, va fi un fel de altă Zi a Unirii. Una mai apăsată decît toate celelalte. Populația pare lămurită asupra  situației în care se află țara. Prea o ard nedreptățile comise de conducători și de instituțiile patronate de ei și de ciracii lor. Întotdeauna, la Iași, a fost un examen. Un test în fața mulțimii ca în timpul unui vot într-un congres popular.

La Iași, au fost fluierați mai toți președinții României. Nici la Alba Iulia, n-au scăpat de un decont al greșelilor și al incoerenței. De Ziua Națională și de Ziua Unirii, românii își trăiesc mai intens identitatea și își aduc aminte cine sînt și, ca, la un semn, simt patriotic și critică dezlănțuit.

Nu suport profețiile, mai ales că au devenit un obicei cotidian prin toate canalele de  televiziune. Pun două mese, două microfoane, patru camere și, ore întregi, o țin în flecăreli: ce va fi și cine cu cine se va alia, cine va avea șanse și pe ce posturi și cu ce consecințe. Și se produc comentatorii abonați, politicienii vorbiți, unii mai  introduc și cîte un ascultător și toată ziua este acoperită cu un regal de părerism despre viitor de parcă n-am avea nici probleme și nici responsabili de existența lor.

Adică, de făptuitori politici!

De data aceasta, sunt tentat să cred, ca să nu spun că sunt convins, că, de Ziua Unirii, nu vom avea nici megadefilări, nici baluri populare, nici discursuri bombastice, nici politicieni înlănțuiți în  horă, dănțuind în celebra piață a Ieșilor, ținîndu-se frumușel de mînă cu sepepistele antrenate să joace rolul dansatoarelor.

Pe o vreme periculos de caldă presimt cea mai rece  Zi a Unirii din ultimii ani. În aer, se simte o presiune. Miroase a mînie. Parcă dă să plouă cu înjurături și cu ouă stricate. Și, de-aia, festivitățile nu vor fi cu mitingurile politice tradiționale. După cum circulă mesajele și mobilizările, simt că de data aceasta vor defila mulțimile. Nu știu cît de mari sunt armatele celor nemulțumiți. Cît de mulți aleg o mică vacanță și cîți o sărbătoare de protest? Cît de puternică va fi reacția celor care socot anularea alegerilor pentru turul doi un abuz al CCR sub coordonarea președintelui Iohannis pe post de mălăeț emisar bruxellez?

De data aceasta, de Ziua Unirii, nu mi-l pot imagina pe președintele României dănțâind cu căciuloiul pe scăfîrlie și nici ținînd un discurs în Piața Unirii din Iași. Și nici la Arcul de Triumf din București. Nici chiar la Sibiu! Cred că-și dă seama că riscă ceva ce n-a avut parte niciodată de cînd a început să simtă dulcea plăcere a onorurilor și a aplauzelor. Nu-l văd nici pe buticarul de Ciolacu ieșit în mulțime. Cum să sară de la tiktokar și patron de găinării la gesturi de curAJ?  Cine și-l mai  poate imagina drept conducător de oști și patriot înflăcărat. În orice piață publică ar apărea, Ciolacu, fără să zică o vorbă, ar stîrni rîsul și s-ar alege cu fluierături.

De ce se feresc ei în această zi istorică?

Simplu! De frică! Știu ce-au făcut. Și-au dat seama că populația a înțeles. Simt și ei că în aer geme o nemulțumire populară. Pricep și ei că nu mai au sprijinul mulțimii. O ieșire a mahărilor noștri politici la  festivități ar putea întărîta mulțimile. Prezența lor poate aprinde fitilul. Din cetățeni participanți la o sărbătoare pot face protestanți și combatanți. Prezența conducătorilor pur și simplu ar întărîta în așa măsură încât i-ar împinge și pe baricade.

Pentru prima dată, de Ziua Unirii mă aștept la mai multă lume pe străzi decît la orice altă sărbătoare. S-au comis atîtea abuzuri și s-au  adunat atîtea nemulțumiri încît o zi de sărbătoare arată ca o zi de protest.

Cred că vom avea parte de o sărbătoare revoltată, ca un semn de „unire” periculoasă pentru caricaturile care ne conduc.

 

Recomanda 86

25 de Comentarii

  1. @Cetatean onest-numai onest nu poți fi,după inepțiile debitate.Te crezi deștept,dar nu ești.Vezi că ești folosit pe post de hârtie igienică de către suveranistii tai.Priveste-te in oglindă,sterge-ti merda de pe buze.

  2. Au luat-o in bot suveranistii.Trump nu e ceea ce credeau prorusii de pe forum .Ajutorul către Ucraina va continua cu și mai multă forță.Putin va sfârșii asasinat,dau in scris!Cacalin Georgescu pa și pusii.

  3. E bine sa fim sinceri ,eu cred că îți dorești o sărbătoare revoltată,mereu ți-ai dorit așa ceva „revoltată”când era PSD la guvernare.
    Dar te-ai întrebat cui folosește ?
    Și unde ne aruncă o revolta?
    Acolo încât nu vor mai putea fi plătite salariile și pensiile și țara sa intre in incapacitate de plată!
    Tare semeni cu Belferul ,îți dorești „guvernul meu”!

  4. Iohannis ne transmite mesaje despre democratie si libertate…Bolojan restructureaza de zor, Ciolacu nu zice (inca) nimic. A inceput si campania electorala cu Lasconi, Nicusor Dan si Crin Antonescu, e veselie mare! 👏👏👏
    La Multi Ani de Ziua Unirii dragi romani, oriunde v-ati afla! 🇷🇴

  5. …dap, niste lasi, niste otrepe, chipurile pro-europene…de la momentul loviturii de stat s-au baricadat prin sediile in care-si fac veacul, unii aratandu-ne ce au un tartacute-varza cu carne-altii pur si simplu tremurand de frica in locatii necunoscute…astia sunt, chipurile, mari oameni de stat!…

  6. Dupa Conciliul de la Florenta/1439 si până în 1860 limba română s-a scris, de regulă, cu alfabetul chirilic și, în perioada ultimă, cu un alfabet de tranziție.
    În aceste condiții, dacă inițial se foloseau 43 de litere și alte semne grafice, alfabetul chirilic autohton adaptat a fost redus la 33 de litere în gramatica lui Ienăchiță Văcărescu (1787), apoi la 28 de litere în gramatica lui Ion Heliade-Rădulescu (1828), pentru ca în 1835 să nu mai aibă decât 27 de litere.
    După ce s-a renunțat la alfabetul chirilic, limba română încă era adaptată scrierii cu alfabetul chirilic, așa că în locul unor litere chirilice au apărut niște diacritice pentru niște litere ale alfabetului latin.

  7. Vede-v-as ca va prinde frica aia teribila pe care a avut-o Ceausescu toata viata, de impostura.

  8. Cora, impunerea unei zeitati fictive a dezbinat lumea din start, ai exemplul cel mai bun, „cre(s)tinul” Charlie care insulta ateii si ateismul la fiecare postare, parca ar scrie Mache Spagoveanu. Vomez CăCălin, premier!

  9. Zalmoxis spune: sintem fiinte spirituale intr-o forma/manifestare biologica. Deci: iubiti, cautati frumusetea, pacea, armonia! Aveti grija de prorpria voastra perceptie!
    „Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.”

    Sunt doua cai de Unire, cu iubire, calea lui Iisus sau calea opusa, unire prin ura care nu este calea lui Iisus.

  10. …. Unirea Principatelor Romane se „DATOREAZA” Imparatului Frantei Napoleon al III-lea (1808-1873)!.
    Natiunea romana este azi DATOARE sa depuna o COROANA de flori la MONUMENTUL lui „Napoleon al III-lea” situat in Bucuresti, Strada Paris,in cartierul Dorobanti.

  11. Ce vreți de la tara, nu faceți decât sa cereți mai puțin munca ,nici Dzeu dacă vine tot nu e bine ,Kennedy spunea ce faceți voi ptr America ,nu America ptr voi ,voi toată ziua mitinguri,măriri de salarii ,drepturi,drepturi La munca asta trebuie sa fie deviza ,ca de lucru e e ,dar nu vine nimeni acasă sa va caute.

  12. Nu-s caricaturi, @Cornele, ca bine-ar fi! Sunt monstri perversi, criminali, MAFIOTI. În carne si oase.

  13. Bun @ Core sa intelegem ca votati „uratenia generala”.Adica veti vota ca si pina acum sa intelegem, nu ?

  14. Ca este o capcana intinsa papagalilor este faptul ca la „Generala” nu a mai folosit diacriticele…

    Sa ne cunoastem istoria si sa invatam din greseli! Sa fim drepti cu noi si cu cei oropsiti! Sa nu aducem nimanui suferinta cu buna stiinta pentru ca noi insine am cunoscut suferinta! Sa fim buni, sa fim drepti, sa fim demni!

  15. Si cine a infiltrat si controleaza partidele? Securitarea adica Politia si Serviciile!
    Cu cat mai dezbinati cu atat mai usor de controlat! Asta e metoda din 89 incoace! Asa lucreaza baietii!
    Toti care doreau sa faca ceva pentru romani si Romania au fost si sunt neutralizati la ordin! Asa e si in structuri!
    Stapanii Conduc Colonia! Nu autohtonii!

  16. După ce ajung la putere vremelnicii au interese diferite de cele ale celor care i-au girat, dintotdeauna! In topic: KWI se va limita la a transmite un mesaj fără a da ochii cu ‘mulțimea entuziastă’.

  17. „VOTEZ (C)urâțenie (G)enerala !.”

    Este un test sa se vada cati papagali spun „Si eu” (votez urâțenie) ?

    Asta spune multe despre…

  18. Comasarea a aparut natural, dupa Regina Maria, odata cu dictatura carol, inconjurat de politruciidedulciti la bani nemunciti si coruptia. Istoria se repeta pentru ca romanii refuza sa o cunoasca si sa isi cunoasca drepturile fundamentale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.