Diana Șoșoacă, în doliu

Diana Șoșoacă, în doliu. Lidera S.O.S. România a protestat, luni, pe holurile Parlamentului, față de „moartea democraţiei româneşti”, după ce candidatura sa a fost respinsă de Biroul Electoral Central.

 

„Din 5 octombrie 2024, democraţia a murit. Noi suntem în doliu. Partidul S.O.S. România a adus o coroană pentru democraţie şi în Parlamentul României, nu ni s-a permis să intrăm cu această pancartă pe care scrie „Democraţia a fost executată”. A trebuit să vină un senator să o pună în buzunar şi să ajungă cu ea înapoi şi să o pună pe coroană. O lumânare care are baterii – ni s-a spus că sunt elemente periculoase şi nu avem voie să le introducem în Parlament. (…) Bine aţi venit în cea mai cruntă dictatură pe care o putem avea de la Inchiziţie încoace. Nu mai avem instituţii. Cei de la CCR se baricadează şi nu mai avem dreptul să participăm la o şedinţă publică a unei instituţii plătite din bani publici”, a afirmat Şoşoacă.

Potrivit eurodeputatei, faptul că nu este lăsată să participe la şedinţa de judecată a cererii sale înseamnă că „i se interzice dreptul la apărare”.

„Înseamnă că eu, cetăţean român, plătitor de taxe, nu mai am dreptul să-mi exercit dreptul la apărare. Eu, avocat; eu, om politic. Dacă mie mi se întâmplă aşa ceva, dumneavoastră ce şanse mai aveţi în ţara asta? (…) Suntem în doliu, am aprins o lumânare care pentru SPP – de-asta cu baterii – este considerată un pericol la adresa Parlamentului României. (…) De aici voi pleca către Bruxelles şi mă voi asigura că întreaga lume va afla de ceea ce se întâmplă în România. Şi voi solicita ajutor internaţional pentru eliberarea României. (…) Flagelul dictaturii se extinde repede”, a spus Diana Şoşoacă.

Recomanda [votes_up id=833199]

25 de Comentarii

  1. Super parteneriat în circoteca! Ceaușescu pe oriunde in aer liber și Șosoaca in instituțiile statului pe unde nu poate pătrunde sau nu are sarcini Ceaușescu 😂😂😂! Se potrivesc de minune în acțiuni nu și în ceea ce au trăit în decursul anilor de dupa 1989, nu rezista Șosoaca la traumele suferite de Ceaușescu.

  2. Diana ar trebui sa devină pragmatică, să lase circul pentru sorosisti si să susțină cauza suveranista. Pe termen scurt, poate fi fără castiguri majore, dar pe termen lung, se merită. E capabilă si poate sa treacă peste teatru ieftin pe care il practică acum

  3. Dragi colegi, a te porcaii in parlament, este atitudinea corecta, pe care trebuie s-o aiba orice membru de partid

  4. Cheia de bolta a puterii in secolul in care ne aflam este controlul asupra mass-media. Restul e tacere.
    Nu parlamentul e sediul puterii reale, nu guvernul, ci sediul puterii reale se gaseste in institutiile mass-media.
    Ce importanta are CE ANUME se intampla? Conteaza CINE TRANSMITE ce se intampla; acelasi fenomen ca la alegeri, unde nu conteaza cine ce voteaza, ci cine numara!
    O simpla trecere in revista a patronatului din mass-media poate fi foarte utila unei intelegeri a situatiei. De asemenea, a patronatului retelelor de monitorizare si imbecilizare in masa.

  5. Foarte interesant cum vor vota CCR-istii liberali, care au fost impotriva Dianei in octombrie. Ea n-are legatura cu anularea alegerilor.
    Cred ca se bat intre ei acum; sunt in sedinta de la 13.30. Nici o sedinta n-a durat asa de mult.

    • degeaba te dai doctor… se judecă pe bază de tonaj, de aia durează atât la ea…

  6. Foarte interesant cum vor vota CCR-istii liberali, care au fost impotriva Dianei in octombrie.
    Cred ca se bat intre ei acum; sunt in sedinta de la 13.30. Nici o sedinta n-a durat asa de mult.

  7. Ha, ha! Nghie nghi simpatică circăriasa! A’ci zâci că juacă-n p’esa “Mortu’ dân trăsura guală…”

  8. Gata! Multglorificata Amazoana e in doliu, pentru că i-a murit interesul. Numele ei va rămâne totuși stigmatizat cu epitetul „abuzatoare atroce”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.