Dinu Pescariu, suspect

Dinu Pescariu este cercetat sub control judiciar într-un nou dosar, fiind acuzat de fapte de corupție privind baza sportivă Cutezătorii. Acesta a susținut că baza „nu a fost niciodată pentru elevi” ci „pentru niște șmecheri din minister.”

„Populismul ăsta ieftin nu își are rostul. Baza asta nu a fost niciodată pentru elevi. A fost pentru niște agape, pentru niște șmecheri din Ministerul Educației. Nu-i cunosc. Am investit într-o groapă de gunoi. Ăsta e preambulul contractului pe care l-am semnat. Baza asta n-a plecat nicăieri. Vis-a-visz de baza asta, Cutezătorii, există o altă bază. Vă invit să veniți să faceți o paralelă între cele două baze. Aici este bază sportivă în continuare, peste lac sunt un complex de blocuri, câteva vile. Prețul de închiriere e mai mult decât corect. Vă invit să vedeți ce a existat, ce există acum, care sunt beneficiile de care beneficiază proprietarul bazei, statul, că a fost RA-APPS, că a fost ministerul, că o fi cine o fi, să vedeți că tot ceea ce e acolo rămâne statului, nu pleacă cu mine, că nu mă duc cu el în mormânt”, a declarat fostul jucător de tennis după audieri.

Întrebat dacă a fost favorizat, Pescariu a spus: „Am fost extrem de favorizat. Adică timp de 12 ani până când s-a semnat primul contract între fundație și minister, nimeni n-a fost interesat de treaba asta. De ce? Era o zonă într-o stare jalnică ce înghițea bani și care nu era interesantă. Ea a devenit interesantă la circa trei-patru ani după ce am preluat-o, după ce am investit o grămadă de bani înăuntru. Și atunci, evident multă lume ar fi dorit-o.”

Dinu Pescariu este cercetat sub control judiciar în această cauză, a precizat acesta după audieri.

Baza Cutezătorii a fost închiriată în 2004 Fundaţiei Dinu Pescariu, pentru zece ani, respectiv până în martie 2014, pentru o chirie de 9.000 de euro pe lună. Contractul de locaţiune a fost încheiat atunci între RA-APPS şi Fundaţia Dinu Pescariu. Potrivit unor informaţii apărute în presă, în 2009 a fost semnat un act adiţional prin care contractul a fost prelungit până în 2034.

Baza sportivă şi de agrement – situată pe malul drept al lacului Tei – a aparţinut încă din 1972 Ministerului Învăţămîntului, sub diversele denumiri pe care acesta le-a purtat de-a lungul timpului. Începând cu 1976, aici a fost amenajat „Complexul sportiv de agrement Cutezătorii” şi au avut loc activităţi sportive, cultural-artistice, ştiinţifice, inclusiv taberele şcolare, pentru elevi şi copii din întreaga ţară.

Procurorii investighează posibile fapte de corupție în legătură cu închirierea bazei Fundației Dinu Pescariu, spun surse judiciare.

În același dosar este audiat și fostul ministru delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, la acel moment secretar general al ministerului Educației.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.