
Din călătoria mea la Oradea am rămas în urmă cu un articol cu care sunt dator. Și pentru oraș, și pentru cititori. Între cei cîțiva orădeni pe care i-am cunoscut în cele două zile petrecute la Oradea se află și o doamnă dinamică și distinsă, coborîtă parcă din albumele despre lumea civilizată și aristocratică, plină de farmec și tact și, în același timp, cu o vocație de organizator cum nu am întîlnit în prea multe locuri din țară. Este vorba de doamna Angela Lupșea, director executiv la Fundația „Oradea Heritage”.
Doamna Angela Lupșea este „executivul” acestei fundații dedicată promovării unor valori ale orașului, un fel de responabil cu punerea în valoare a unor valori arhitecturale ale județului Bihor. Vrînd-nevrînd îmi fuge gîndul și la București și la Cluj, unde o asemenea grijă este înghițită de zeci de alte preocupări și priorități sau care generează situații exact pe dos. La Cluj, „patrioții” au muncit din greu la minimalizarea unor monumente românești, în vreme ce la București, proiectul dedicat Centenarului Marii Uniri a fost tîrît de Gabriela Firea în procese și scandaluri. La Oradea, doamna Lupșea și-a asumat domeniul privind punerea în valoare a unor monumente istorice, emblematice pentru oraș, preluarea cheilor de la Casa Davas-La Roche și Templul francmasoneriei Oradea. Doamna Lupșea a preluat cele două clădiri ale orașului, goale și fără măreția de altădată. Primăria Oradea a inclus clădirile într-un program de finanțare pe fonduri europene și, astăzi, Oradea are, pe lîngă alte monumente, două obiective unice. Un muzeu al francmasoneriei, clădire ridicată în 1901 de doi arhitecți maghiari cunoscuți mai ales în Transilvania (Balint Zoltan și Jambor Lajos) exact cu scopul de a fi sediul Lojii masonice din oraș.
Doamna Lupea a adunat de peste tot obiecte, fotografii și îmbrăcăminte din colecțiile lojilor masonice din Oradea și din Transilvania și, într-o perioadă destul de scurtă, a deschis acest muzeu neobișnuit. Oradea are astfel primul Templu al francmasoneriei din țara noastră, un loc care atrage curioși și călători, mai ales tineri. Templul Francmasoneriei îi ajută să decripteze o mare parte din misterele care înconjoară acest ordin despre care unii vorbesc numai în șoaptă.
Am însoțit copiii unei școli care în cadrul săptămînii „Școala altfel” se întîlneau pentru prima dată cu universul masonic. Fără inhibiție și teamă, ba uneori cu umor, elevii au trecut prin Sala Pașilor pierduți, prin Cabinetul de reflecție, prin Biroul maestrului Lojii și au admirat faimoasele costume cu șorțuri și obiecte de cult. Au pus întrebări, au primit răspunsuri, au făcut fotografii și „gata”! Foarte repede au înțeles despre ce este vorba și au plecat spre alt muzeu al orașului.
Tot doamna Lupșea este responsabilă de evenimentele din Casa Darvas-La Roche. Și aceasta face parte dintr-un program discret de atragere a călătorilor. Ce poate face un călător în Oradea în două-trei zile? Dar într-o săptămână? Primarul Florin Birta zicea că, fără obiective și fără tentații, turistul pleacă repede și nu se mai întoarce. „Noi ne-am gîndit să-i propunem mai multe decât poate cuprinde în cîteva zile și să-i oferim argumente să se întoarcă”.
Casa Darvas-La Roche este ca o cutie cu minuni. O deschizi și de fiecare data arată altfel. Zilnic se petrece altceva, uneori dimineața se ține o conferință, seara, o recepție sau cu totul altceva. Este unul dintre cele mai frumoase monumente arhitecturale (restaurate pe fonduri europene) și conservări de curent Art Nouveau din România, amenajat tematic și pentru expoziții, pentru reuniuni de doamne sau evenimente profesionale, cu exponate semnificative, alese cu mare gust. În fapt, Casa Darvas-La Roche este singurul muzeu de Art Nouveau din România. Casa a aparținut unui industriaș evreu, Imre Darvas, finanțat în afacerile sale cu lemn de baronul elvețian Alfred La Roche. Cu anii, casa a ajuns într-o stare nemeritată pentru frumusețea ei și a fost achizitionată de Primăria Municipiului Oradea de la succesori și data în grija Fundației ”Oradea Heritage”. Adică pe mîna doamnei Lupșea care, împreună cu echipa sa, au adus-o la starea și la importanța de acum. Cîteva ore în casa Darvas-La Roche înseamnă o întîlnire aproape duioasă cu lumea anilor 1900 și o lecție despre Art Nouveau. Mi-a plăcut profesiunea de credință exprimată simplu:
–”Noi nu vindem un bilet de vizitare, noi oferim o experință celui care vine în casă. Vizitatorii noștri sunt transpuși în lumea începutului de secol, ambianță, rafinament pînă la mirosul creat în camere. Noi valorificăm din plin noul trend al expozițiilor imersive”, spunea doamna Lupșea.
Pe lîngă Turnul Primăriei și cele două sinagogi (Sinagogă Neologă Sion și Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein), sunt tot în grija Fundației. Oradea prezintă pe lîngă faimoasa Cetate, restaurată și plină deja de viață, și un Muzeul Țării Crișurilor dar și unul dedicat lui Iosif Vulcan. Palatul Baroc recent restaurat este și el o altă atracție turistică, chiar lîngă gara centrală.
La Oradea mai mult ca oriunde funcționează o politică a restaurării și a integrării monumentelor istorice și arhitecturale în viața orașului.
Cred că, în zilele noastre, Oradea reprezintă un răspuns calm și inteligent la chestiuni care țin de identitate, de etnie, de istorie și de conviețuire într-un oraș cu adevărat european.
Tot la polemică și tot cordială :
Să aduci în susținerea unei idei , tocmai pe cele ale șefului ei, E.O. Chirovici , nu prea-i koucher !
La fel ca și faptul că toți cei care au plecat în Palestina au fost despăgubiți de Statul Român ( cei care nu și-au vândut singuri averile pentru un preț mai bun) , iar astăzi pretind a li se înapoia gratuit toate clădirile, fără a li se reține măcar întreținerea lor de-alungul anilor !
Și-ar mai fi…..dar nu s-ar povesti . 😉
Mă miram eu de unde, mai peste tot, dar mai ales la Cotidianul, atâta laudă pe capul lui Bolojan și felului în care arată Oradea sub înțeleapta lui ocârmuire, de fapt masonică din temelii.
Și cum masonerie fără ovreime e vrei, nu vrei lipsită de sens, vin tare din urmă și realizările nu a una, ci a d ouă sinagogi, cu s mare ca să ne intre bine în cap cu cine și ce avem de-a face !
Mda ! E la modă și se poartă !
Tot ce are legătură cu suferința acestui neam cu realizările lui în vremuri la fel de ostile ca și acum, că se pare pe-acolo nimic nu s-a schimbat ( numele lui Bolojan este vânturat și pe la alt palat, actualmente ocupat de un alt alogen , ca mai toți cei care s-au perindat pe acolo 😎 ) trebuie trecut în desuetudine, trebuie minimalizat și trecut la fapt divers în timp ce alte curente la modă fac ravagii printre tineri încă de la vârstă preșcolară. Cum să duci o clasă de elevi să viziteze o stână tradițională, eventual să guste dintr-un balmoș, când poți să-i iei nu numai ochii, ci și mințile , prezentându-i măreția și rafinamentul unei vieți prospere , odată cu înrolarea încă de tânăr în francmasonerie, mai ales că avem iată cu ce-i momi, datorită unor angelice doamne și isteți domni !Mai rămâne ca la Sibiu, sau prin Bucovina să se deschidă palatul Schweinhoferilor ca să avem o hartă și mai completă a cuceririi noastre pe timp de pace. Pace între câteva dobitoace, vorba cântecelului !
nici ziaristii nu mai sunt ce erau odata … lumea se schimba , oamenii se schimba si ni se propun valori ale altui timp , ceea ce a fost bun trebuie sa dispara ! In templul masonilor , initierea era de toata jena ! In afara de faptul ca apartin unor gasti care fac si desfac de ce ar trebui sa stie copiii din scoli de existenta lor ?
Pentru ce statuie lui Mihai Viteazul la … Oradea ?
Un caz:
De un teren de casă și grădină, care a aparținut familiei avocatului dr. Lazăr Matyaș, un evreu de frunte din Sibiu prin deposedarea de bunurile sale în urma legilor de românizare din vremea regimului Antonescu, a beneficiat familia înaintașilor deputatei Brandl, mai exact a soților Fleischer. Potrivit legilor românizării, Guvernul Antonescu a urmărit deposedarea evreilor de proprietățile lor și scoaterea acestora la licitație, pe sume derizorii. De această legislație au beneficiat din plin și liderii Grupului Etnic German, acolo unde această formațiune paramilitară funcționa ca ”stat în stat” (de exemplu, Sibiu, Brașov).
Astfel, jurnaliști de Ancheteonline în colaborare cu Catavencii au prezentat cum a încercat Hildegard Bradl să-și recupereze imobilele dobândite de familia sa în vremea Grupului Etnic German, fâcând referire la „procesul deschis de deputatul PNL Hildegrad Brandl (în calitate de mandatară a familiei sale), o apropiată a Iohanniștilor, pentru recuperarea mai multor imobile și terenuri din Sibiu, care ar fi aparținut înaintașilor ei“…
„Teoria Conspiraţiei este întotdeauna o explicaţie comodă pentru oamenii neinformaţi. (…) Oculta mondială a fost „inventată” odată cu „Protocoalele înţelepţilor Sionului”, o diversiune a Ohranei ţariste concepută la începutul secolului trecut” – Eugen Ovidiu Chirovici
„În general se confundă traseul unor masoni cu cel al Masoneriei, ca instituţie. Prezenţa unor masoni în miezul unor evenimente istorice a creat confuzii, acţiunile lor fiind atribuite organizaţiei, în ansamblul său. Masoneria nu crede în revoluţii, ci în evoluţii” – Eugen Ovidiu Chirovici
În perioada interbelică, dar şi în timpul dictaturii carliste, a regimului antonescian, sau în perioada comunistă, din pricina aversiunii faţă de o organizaţie care nu putea fi controlată ideologic, rolul intelectualilor masoni care au clădit această lucrare împotriva intereselor unor mari imperii, a fost negat.
Loja „Moldova”, înfiinţată de Ionică Tăutu, la Iaşi, Loja „Societatea filarmonică” fondată de Ion Heliade Rădulescu şi Ioan Cîmpineanu. Influenţaţi de moda masonică franceză, fiii de boieri reveniţi în ţară au pus bazele primelor Loji paşoptiste,
„Lumina” la Bucureşti, „Fraternitatea” la Iaşi Membrii acestor Ateliere sunt intelectualii emancipaţi care au modernizat România, prin Revoluţia de la 1848 şi Unirea de la 1859: Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ghica, Nicolae şi Dinicu Golescu, Grigore Alecsandrescu, Ion C. Brătianu şi generaţia Junimei.
Cat despre „renovarea casei bijutierului evreu orădean” probabil ca acesta a fost deposedat de bunurile sale în urma legilor de românizare din vremea regimului Antonescu iar dupa 1948 a intrat in stapanirea poporului muncitor.
o tot datzi cu francmasoneria….
nu mai e de mult ce a fost…in occident vorbesc…
o gasca de mosi reshapatzi imbracatzi comic
ii vezi la londra pe strada linga templu…
te umfla risul
mai ales cind te gindesti la romanii masoni care se baga in seama singuri sau ii impresioneaza pe ailaltzi romani mai needucatzi si mai slabi de inger decit ei…
mi-e sila…
NU INSEAMNA NIMIC MASONERIA IN ZILELE NOASTRE..
Dezamăgitor dle Nistorescu. Să nu vedeti măsurile antiromânești luate de administrația locală și favorizarea altor etnii, prin îndepărtarea statuii lui Mihai Viteazul din Piata Centrala și aducerea statuii regelui Ungariei, eliminarea stații lui Emanoil Gojdu și depozitarea ei in Cimitir, statuia lui Mihai Eminescu acoperita cu placaje de lemn și neîngrijită ani buni de zile și lista continua, cu alte fapte antiromânești ale administrației PNL din Cluj-Napoca (vezi monumentul Memorandiștilor, statuia lui Racoviță), Turda (statuia lui Avram Iancu) și UDMR la Satu Mare (monumentul ostașilor români).
Tocmai l-au prins și în spiritul DNA l-au arătat pe televiziuni pe tânărul arhitect 30 de ani frumos și liber care a maculat cu scrieri și simboluri aiurea monumente, garduri sau ziduri de biserici din București. La întrebările răstite ale jurnaliștilor s-a declarat simpatizant mason. Iată roadele zelului Angélicei și executoarei doamne Lupșea în demersul promovării Fracmasoneriei de Oradea. Și ca printre tinerii educați de statul România să fie în continuare asemenea rătăciți în săptămâna Școala altfel dascălii orădeni duc copii să vadă șurțele fracmasonilor!!! După lauda renovării clădii fracmasoneriei și a celor doi arhitecți maghiari așteptăm pe domnul Nistorescu să ne spună cum din fonduri europene primarul Birtá a renovat casa bijutierului evreu orădean care a făcut potcoavele de argint pentru calul cu care Horthy a intrat în Cluj și a dat semnalul hoardelor antiromânești: Nincs Kegyelem“ (Nu există milă şi îndurare). La Oradea statuia lui Ladislau de la 1100, la Cluj manifestarea Untold și la pământ statuile românilor, la Alba Iulia statuia principelui Bethlen Gabor, la Carei statuii poetului Kölcsey Ferenc, autorul imnului Ungariei, la Sibiu statuia lui Brukenthal guvernatorul sub care au fost schingiuiți Horia și Cloșca… “Treceți batalioane Carpații. Ardealul, Ardealul, Ardealul vă cheamă.”
Istoriografia universala consemnata inca de la originile ei STATUEAZA TITULATURILE de REGI GETI si REGI DACI si dupa CADEREA IMPERIULUI ROMAN de Apus formatiunile PRE-STATALE de la nordul Dunarii au fost denumite CNEZATE, ulterior VOIEVODATE, datorita imfluentei slavone, ceea ce NU A INSEMNAT ca acestea erau „slave”, la fel cum „Io” nu-i transforma pe VOIEVOZII ROMANI si nici VOIEVODATELE in fruntea carora s-au aflat in „greci”, respectiv „grecesti”, cum nici sub FANARIOTII GRECI NU AU TRANSFORMAT VOIEVODATELE in „formatiuni statale grecesti”!!!
SILUIREA ISTORIEI UNIVERSALE e o OPERATIUNE TIPIC MARXISTOID/BOLSEVICOID/NAZISTOIDA pt „justificarea noii forme de stat republica bolsevica” NELEGITIMA, instaurata peste tot in Europa si Asia prin DOUA MACELURI BOLSEVICE MONDIALE, prin APLICAREA MACULATURII marxistoide care a prevazut ca metoda de COMUNIZARE RAZBOIUL!!! Provocarea unui razboi local-regional-continental putea sa impuna doar temporar o schimbare de sistem, cum s-a intamplat la 1848, de aceea solutia DISPERATA a fost PROVOCAREA RAZBOIULUI MONDIAL
care prezenta „avantajul” DISTRUGERILOR si HECATOMBELOR!!! Simplu si la indemana DESCREIERATILOR IDEOLOGICI!!!
Reîntregitorii preamăriți de marele expert criptocomunist, Șarlă, au strâns, din sudoarea muncii lor, castele, păduri, averi fără număr din afaceri !
Au luptat la ’77, la ‘916, au studiat terenul până la Odessa, în vederea luptelor împotriva Rusiei comuniste, au protestat eroic împotriva cârdășiei Occidentului la instaurarea comunismului în România.
Urmașa lor trăiește, azi, cu averi recuperate, dar și cu subvenții grase de la regimul KGB-GRU-COMINTERN-SECU-NOMENCLATURA. Alta, lipsită, de griji, pasionată de lupte de cocoși. Pe un alt … „de România”, se preface Alinuța că îl caută pe afară.
BUREBISTA era numit BASILEU chiar de catre PROPRIUL sau POPOR si chiar pe PROPRIUL sau TARAM ! NIMENI NU POATE NEGA DECRETUL DIONYSOPOLITAN ÎN CINSTEA LUI ACORNION (inscriptie sapata in piatra/lapidarium) si NICI aceasta TITULATURA folosita (“βασιλέως Βυραβε[ισ]τα” ) . Ai citit acest text ? Cred ca nu !
In cetatea Buridava (Ocnita –jud Valcea) a fost descoperit un vas cu inscriptia „Basileus Tiamarcos”, datat cu aproximatie in perioada 40 BC-10 AD. Stiai despre adescoperire ARHEOLOGICA ? Cred ca nu !
DECI, conform inscriptiilor de pe acest taram … NOI/geto-dacii ne NUMEAM conducatorii nostri tribali (alesi in mod AGNATIC) NUMAI cu numele de BASILEI ! Si nu cu numele de wanax/wax, ‘vax de tip regal’ al ALOGENILOR de neam NEpamantean !
Io (în originalul slavon Ιω sau IωNЬ) este un titlu domnesc, purtat de domnitorii români din Moldova și Țara Românească în Evul Mediu.
Originea particulei Io în titlul domnesc a rămas un subiect de dispută între istorici. Principalele teorii sunt:
Io provine de la numele țarului vlah Ioniță Caloian, căci toți țarii de după acesta i-au purtat numele.
Io provine din grecescul „Ioannes” (Ιωάννης), care înseamnă „unsul lui Dumnezeu” sau „cel ales de Dumnezeu”, ceea ce justifică prezența sa într-un titlu domnesc.
Strainii cei TEUTONI, UZURPATORI de TRON DOMNESC PAMANTEAN si de RELIGIE de tip AUTOHTONA/straveche PAMANTEANA … NU AU FOST (NICIODATA) AUTORIZATI (de catre POPORUL nostru cel PAMANTEAN) sa poarte aceasta PARTICULA strict de tip DOMNESC si PAMANTEAN !
Conducatorii nostri medievali au purtat DOAR numele de PRINTI si DUCI/(271-1300 AD), DOMNI si DOMNITORI/(1300-1881) !
Dupa Anticele denumiri IMPERIALE din vremea PRINCIPATULUI si DOMINATULUI latin/(250-610 AD), epoca in care peste 40 de IMPARATI ROMANI s-au nascut pe taramurile stravechi PIE/3000 BC si IE/1500 BC ale BASILEILOR cei GETO-DACICI din neamul TRACIC.
Numele de ‘voievod’ era un nume slavic care denumea ‘conducatorii armatei’ si nu ‘conducatorii statali’.
Justinianus olahus Anonimus doru popescu ALOGENUS-APATRIDUS printre alte numeroase pseudonime de front isi mai zice si „george”
cand nu-si zice foarte rar in ultima vreme, Emile, de cand s-a spart HAITA muschetarilor Cpt core/Core zis „Istorie”…
REINTREGIREA de-O ZI, nerecunoscuta de puterile europene, NU SE COMPARA cu REINTREGIRILE de sub REGELE ROMANIEI Mici Carol I si de sub REGELE ROMANIEI MARI Ferdinand!!! Acest ADEVAR ISTORIC neminimalizand FAPTELE DE ARME ale VOIEVODULUI Mihai Viteazul care NU PUTEA TRECE CARPATII FARA SA AIBA SPATELE ACOPERIT, stiind ca REINTREGIREA Transilvaniei la TRUPUL REGATULUI GETO-DAC NU O SA RAMANA FARA O REACTIE ARMATA austriaca si ungureasca!!! Statuia REGELUI ROMANIEI MARI Ferdinand ISI MERITA PLASAMENTUL, numai ca trebuia sa stea FATZA IN FATZA CU A VOIEVODULUI Mihai Viteazul, consfintind in bronz si piatra NAZUINTA ROMANILOR de REINTREGIRE MONARHICA/VOIEVODALA!!!
Editorial frumos , interesant . Oradea , este un oras frumos , un oras demn de Europa Centrala . Un mare merit il are primarul ILIE BOLOJAN . Intimplator este membru PNL . Dar si daca era de la alt partid , el ar fi facut la fel … caci omul sfinteste locul ! Textierii psd care au impinzit site-ul Coti , nu au cum sa inteleaga , ei au” decit” texte stupide . Ciudata pare pretentia lor de a trai intr-o tara civilizata , dar nu cu oameni ca Bolojan , ci ca Firea !
@Emile – @george
va multumesc pentru excelentele dvs. comentariile !!!
poate intelege si Nistorescu ce propaga !
Unse se afla acum statuia lui Mihai Viteazul din Oradea ?
Va spun eu, nu mai exista…
In schimb avem statuile altora, mult mai putini insemnati in istorie.
Arata bine Oradea, dar unora le este rusine sa fie romani, Gyorgyi Basta le multumeste edililor orasului.
„Totusi, unde au fost romanii cand a fost taiat Viteazul?”
Fascinatia pe care Oradea o exercita asupra lui Nea Cornel cred ca o sa ma molipsesca mai eficient decat a reusit VIRUSUL BOLSEVIC chinez fabricat de Armata ROSIE „populara” la Wuhan si exportat in mod judicios, fara discriminari majore in intreaga Lume…
In loc sa profite de tema FRANCMASONERIEI” dezvoltand-o, Nea Cornel se rezuma la a ne asigura ca se stie totul, ignorand locul ei
in traditia milenara a societatilor umane de creare de SOCIETATI SECRETE, laice si religioase…Fiind deja din prima jumatate a secolului 18 o societate secreta mondiala, era firesc sa-i trezeasca interesul TERORISTULUI UNIVERSAL Marx, la fel cum i-a trezit interesul Istoria religiilor si caracterul ei de „opiu al popoarelor”! Si astfel a preluat in „noua sa religie” CONSPIRATIVITATEA
si RITUALURILE FRANCMASONERIEI creand Asociatia mondiala a muncitorilor ca prima etapa a Internationalelor Socialiste…
Intrucat cu micul Indrumator al TERORISMULUI IDEOLOGIC, fitzuica „Manifestul PARTIDULUI COMUNIST” nu prea a avut succes ingrozind
societatile europene, Marx nu a mai numit Internationala COMUNISTA, apeland la notiunea mai blanda „SOCIALISTA”, dar a structurat
aceasta INSTITUTIE MONDIALA A GENOCIDULUI pe doi piloni unul la vedere pana la scoaterea in afara legii si altul deplin conspirat
functionand ca O URIASA AGENTURA SUBVERSIVA, o parte din LIDERI avand ACOPERIRE FRANCMASONA!!!
De aceea exista tica calosi care pedaleaza pe apartenenta la francmasonerie a AGENTILOR SOVIETICI de marca din Romania…
pentru obiectivitate jurnalistica cititi si ‘Răzbunarea, arma directoarei: Angela Lupșea continuă să-și „taxeze” subordonații care au reclamat-o'( bihoreanul 2021)
nu va lasati sedusi de catecul sirenelor de la Cotidianul
Copiii nu știu bine Istoria Rommâniei dar se dorește inițierea lor în francmasonerie (probabil a unei aunume loje), cine / de ce / de când vrea acest lucru care se regăsește pe același palier cu actuala politică LGBTQ+, politica de gen, etc.; Ministerul Educației, via Inspectoratul Școlar, știe / este de acord cu așa ceva ?!
Romania este in Europa. Si are trasaturile sale specifice. Nu e nevoie sa maimutarim occidentul. O fi Oradea „occidentala” dar pare ca o grefa occidentala neizbutita pe trupul batatorit al patriei. Nu convinge cum nu convinge orice imitatie. Cat despre masonerie, a se scuti.
Nea Cornele cum nbre de o tot amintesti pe Gabriela ,ce ai cu ea ,crezi ca numai ea e vinovata .
Sunt român. Nu sunt adept al unor clasificări, diferențieri, ierarhizări samd cu iz naționalist.
Lista Wikipedia de personalități orădene cuprinde, însă, puține nume românești, iar dintre cele enumerate, multi sunt … fotbaliști ?!
Felicitări orădenilor pentru înfățișarea de azi a orașului.
Domnule Cornel Nistorescu de ce nu te muți dumneata la Oradea și să convingi de primarul Birtá să pună în centru blasfemia mușuroi numită Monumentul Unirii? Că monumentele maghiarilor sunt deja mai multe decât ungurii. Din peste 700 cuvinte ale articolului 20 pomenesc și despre români. De unde Slava și promovarea a ungurului evreu Imre Darvaș, sigur finanțator și a lui Miklós Horthy, care bărbierind lemnul județului Hunedoara ca să-l vândă baronul elvețian Alfred La Roche nu a construit școli pentru români ci casă pentru masoni? Ce mândru sunteți că copiii unei școli în cadrul săptămînii „Școala altfel” nu sunt duși la Muzeul Crișurilor, pomenit de conveniență, că aici le pute domnului Nistorescu, doamnei Lupșea și dascălilor învățământului orădean a büdös oláh, ci la Templul (???) francmasoneriei Oradea. I-auzi! Ca atare nu învață despre satele și portul românesc ci sunt îndoctrinați prin stradinia lui tanti Angela Lupșea cu faimoasele costume cu șorțuri și obiecte de cult din Biroul maestrului Lojii!!! Să nu te trezești strigând “Cine-au îndrăgit străinii…”
Bravos, maestre, frumos te-au împachetat! Cea mai mare realizare a Dracului este să ne facă să credem că nu există! Așa și cu francmasoneria, vai, cw frumos se joacă copii, Jiji vino să vezi! Un poc de luciditate, maestre, ce dracu!