Preşedintele Republicii Moldova l-a felicitat pe Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Naţionale a României, Igor Dodon transmiţându-i omologul său român că are ferma convingere că vor menţine un dialog politic activ.
„Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima aprecierea pentru caracterul constructiv al relaţiilor tradiţionale de prietenie şi cooperare moldo-române , bazate pe principii de parteneriat şi susţinere reciprocă. Totodată, ţin să vă aduc sincere mulţumiri pentru suportul acordat de România Republicii Moldova.
Am ferma convingere că şi pe viitor vom menţine un dialog politic activ , iar raporturile de prietenie şi colaborare existente între ţările noastre vor continua să se dezvolte şi să se consolideze pe multiple planuri, spre beneficiul ambelor state”, se arată în scrisoarea transmisă de preşedintele Republicii Moldova lui Klaus Iohannis.
La finalul lunii octombrie, Igor Dodon a anunţat că i-a transmis o invitaţie oficială lui Klaus Iohannis pentru a efectua o vizită la Chişinău, iar liderul moldovean a precizat că relaţiile dintre cele două state sunt fundamentale pentru Republica Moldova, a relatat Unimedia.info.
In Romania noastra cruda,
Tradarea’i cea mai buna „slujba”!
Borfasi cu functii mari in stat,
Ne-au ruinat, ne-au decimat!
Bartolomeu