Donald Trump călare pe glonțul care îl va duce la Casa Albă

Departe de mine gândul de a încerca

Donald Trump călare pe glonțul care îl va duce la Casa Albă

Departe de mine gândul de a încerca

Departe de mine gândul de a încerca să caut vreo scuză atentatorului Thomas Matthew Crooks, care a tras asupra fostului președinte american Donald Trump, cu intenția evidentă de a-l ucide. Nimic nu justifică un asemenea gest, indiferent de nivelul de adversitate pe care l-ar avea cineva împotriva candidatului republican pentru un nou mandat la Casa Albă sau împotriva oricui.

Însă, mai ales într-o societate în care armele pot fi achiziționate cu ușurință, când poți să-ți cumperi liber arme de asalt sau chiar când îți poți construi în deplină libertate, cu ajutorul imprimantelor 3D, arme dintre cele mai sofisticate, un discurs violent, așa cum Donald Trump l-a avut dintotdeauna și împotriva tuturor, nu poate decât să ducă, mai devreme sau mai târziu, decât la o reacție contrară, la fel de violentă sau și mai violentă, așa cum s-a întâmplat din nefericire, ieri.

Din acest moment, este clar, Donald Trump poate fi considerat câștigător al alegerilor care nici măcar nu și-au consumat prima etapă oficială, adică, aceea a înregistrării candidaturilor. Cu siguranță, încă de acum, republicanul Trump va contabiliza un val serios de simpatie care se va traduce într-un procent la fel de serios de voturi suplimentare puse în dreptul său.

Nici furtuna dezbaterilor care au început deja, nu poate diminua acest aport de capital politic de care Donald Trump va profita la maxim, iar implicațiile atentatului de ieri vor fi cu mult mai mari decât ne putem imagina acum și vor depăși cu mult granițele Statelor Unite ale Americii.

Dincolo de politețurile și condescendența de rigoare, unii, precum Vladimir Putin, se bucură de ceea ce s-a întâmplat, pentru că știe și el că, de acum, Donald Trump nu are cum să mai piardă alegerile.

Președintele Chinei, Xi Jinpin, va avea o atitudine moderată, fiind ca întotdeauna în gardă pentru a trage maxim de foloase de pe urma violentei întâmplări, deși, gândind la protecționismul promovat de republicanul Trump, suntem siguri că și-ar fi dorit mai degrabă o victorie a actualului președinte Biden, decât o nouă victorie în alegeri a contracandidatului său.

Cu siguranță, liderii Uniunii Europene privesc cu teamă la implicațiile viitoare ale atentatului comis împotriva lui Trump, iar Volodimir Zelenski se vede nevoit să-și calculeze variante mai solide ale colaborării cu Occidentul, pentru a încerca, finalmente, să câștige războiul împotriva Rusiei.

La noi, sunt de observat cu precădere reacțiile lui George Simion și ale Dianei Șoșoacă. Ambii, promotori ai unei politici izolaționiste în privința României, vor căuta să extragă idei propagandistice și mai dure împotriva Uniunii Europene și a Occidentului, în general, sperând (mai ales liderul AUR), într-un sprijin viitor al administraței Trump, reinstalată la Casa Albă.

Revenind, însă, ce s-a întâmplat acum cu Donald Trump este un exemplu perfect al ideii care spune că violența, indiferent de natura ei, nu poate să atragă decât reacții asemănătoare. Este, atât o lege a firii, cât și o lege a fizicii, după cum știm cu toții încă din școala generală.

Rămân însă câteva întrebări: De ce nu s-a încercat reținerea atentatorului, preferându-se uciderea lui imediată și cine are interesul de a ascunde motivația lui Crooks, în comiterea atentatului, sau dacă a avut complici?

La fel de singur, aceste obligatorii întrebări vor rămâne fără răspuns.

 

Distribuie articolul pe:

64 comentarii

  1. am observat nu odata ca Charlie e un … NARCISIST (pur sange ❤️ foarte emotiv !)
    pus sa i le ridice la fileu lui mishteaux !
    ( joaca in 2-oi , unu-i „cel bun” celalalt e „cel rau” 😛 )

  2. „zelenski ii va invinge pe rusi cand iti vor veni tie mintile la cap. Adica, niciodata !”

    Niciodata este prea curand !

  3. Marele specialist in atentate esuate „avs” care e un vechi provocateur sekuku se face ca nu stie, daca stie, ca a existat un al doilea atentator care sa-i transmita coordonatele precise la minut, precum si intensitatea miscarilor atmosferice!!! Livia a spus clar ceea ce
    eu sugerasem si anume ca petele rosii i-au aparut lui Trump dupa ce si-a dus maa la urechiusa…In consecinta, asupra sa NU S-A TRAS, altfel cadea secerat de atatea gloante TRASE ASUPRA SA, eventual si unul-doi din garda, daca s-ar fi tras asupra sa!!! Te pomenesti ca victimele erau la doi-trei cm de urechea lui Trump si au cazut victime „tremuriciului”…

  4. D-ale dlui Stoian… Ce tare, domnule, „de ce nu s-a încercat reținerea atacatorului…?”. Da, conspirație, sigur trebuia ucis ca să nu spună secretul ăla fenomenal… bla-bla-bla! Ce zici de asta: ai în față, la 150 de metri, pe o clădire (adică nu colea, să pui mâna pe el!) un individ cu o armă semiautomată, care trage de zor. Ce-ai face dumneata, dle Stoian? L-ai imobiliza cu un articol ca acesta, sunt sigur!

  5. Altul pentru care „armele ucide” ! Altfel, in RO poti obtine o arma militara fara vreo piedica, mai usor ca in SUA. Doar ca, n-a aparut nebunul, inca.

  6. Ete ne! De ce nu a fost capturat in loc sa i se pulverizeze capul??? Pai in felul acesta se poate economisi o dublura a lui Jack Ruby (facem pariu dle comentator ca habar nu ai despre cine vorbesc??) si nu mai e nevoie decat de o dublura in spirit al onorabilului Chief Justice Earl Warren pentru a ingropa defintitiv adevarul! Restul sunt, iertare, vorba goale care incearca sa impace pantru la o adica si capra, si varza….

  7. Titlul acestui articol putea fi şi: ” Trei centrimetri mai la dreapta şi Tramp ar fi călătorit voios prin tunelul timpului, spre moarte”.

  8. Nu a fost nicio regizare. S-a tras de la cca 150 metri cu o eroare de cca 0.5 cm pentru ca lovitura sa fie letala in osul parietal. Nimeni nu insceneaza asa ceva fara sa fie un death lover. Trump nu apartine categoriei oricat de gambler ar parea. Ar fi mult mai riscant decat ruleta ruseasca pentru ca traiectoria unui proiectil tras de la o asemenea distanta este determinata de factori straini iscusintei tragatorului cum ar fi spre exemplu o pala de vant sau un tremur de mana. Nimeni nu-si insceneaza asta decat daca tragatorul ar fi un soi de extraterestru iar increderea ar fi una incalificabil de dementa….

  9. Mai nenea ziarist, unde-ti cumperi tu arme de asalt la liber in SUA?! Sau si mai bine, tu ai idee ce e aia arma de asalt?

  10. Interesant cum presa romînă, ca de altfel și mulți postaci aprobă, sau justifică gestul, chiar speră intr=o nouă reușită.. Poate realizează cum că pumnul ridicat a lui Trump e și pentru romania..

  11. zic sa nu plecam dupa glont, adica dupa fenta. Americanii au mai avut asasinate in momente cheie, acum sa vedem ce grupari sau chiar ce tari ar fi avut interese… Lee Oswald, va spune ceva? Sa mai asteptam.

  12. Fix pe Simion o să-l sprijine Trump. Asta va fi prima lui grijă când se va instala ca președinte. Cât despre izolaționism pentru România eu le sugerez și lui Simion și madamei Scârț și se Rupse să se izolaționeze ei mai întâi. La Bălăceanca.

  13. e mai FAKE decat:
    -7 octombrie
    -10 august
    -11 septembrie
    -22 decembrie

    daca nici astea nu sint scoase pe Khabbalah…..

  14. Stiam de Trump ca are pe rol un dosar in care e acuzat pentru calarit mustange naravase in timpul programului…A ajuns sa calareasca si gloante ratacite…

  15. Violența pe care o tot predica l-a ajuns din urma pe sclerozat.Sper că americanii nu vor înghiți gălușca mortala numită Trump.

  16. Dacă vă uitați cu atenție, Trump are ketchup in mâna dreaptă, cu care isi mânjește urechea. Apoi împușcă un spectator pentru a părea atentat.

  17. Pentru leprele anti SUA:Dumnezeu l-a protejat pe Trump, nu serviciul secret !
    Iar Trump va proteja Israel! veti vedea de acum… tot suportul pro-palestinian leftist se va narui, Trump va proteja Israel si va aduce 1000 de ani de pace, cu Israel lider al acestei planete !!!
    Israel first !Iar Putin va sfârși violent într-un șanț.

  18. Mă tăvălesc in țărână de prostia scribacilor de pe acest forum.Prosti de bubuie.Ilie Stoian nu-i de botul (râtul)lor .Prea mult caz pentru un „președinte” atât de inept și jalnic.Bai nene, Balaceanca e deja casa de cultura…Se pare ca atacatorul era republican. S-o fi suparat ca nu i-a dat Trump si lui galosi din aur…

  19. Cine urla că armele trebuie lăsate la liber în US? Strump! Trebuie să ai IQ mai mic decât al găinii ca să nu vezi că a fost o scenetă făcută ca să mai câștige ceva capital electoral papagalul portocaliu. Adică se trage asupra lui și ăia din secret service îl ia în brațe, iar el vrea să scape din brațele lor și agită pumnul precum Che Guevara. Și care e prost să creadă că nu a fost observat de către secret service un LUNETIST la miting? Că e o pușcă, nu un pistolaș pe care să-l ții în buzunar și să nu te vadă nimeni. Ăsta a fost un atentat regizat fix de strump. Și ce să vezi? Agenții ăia nu au fost capabili să vadă pușca lunetistului, dar l-au văzut pe el în secunda doi și l-au împușcat. Ce eficienți! I-au închis gura, altfel se afla de regie!

  20. In SUA se desfasoara,de mai multi ani,o farsa sinistra.Chiar a ajuns America sa nu mai aiba alte variante decat un nebun si un senil?La ruleta americana a alegerilor,cu acesti doi candidati,pe orice numar s-ar opri bila,toata lumea pierde!Cine este organizatorul jocului?

  21. Pacat!Atacatorul a murit degeaba!Ar fi facut un bine omenirii.Soarta lumii ar fi fost alta daca bomba lui Georg Ellsner exploda cu 10 min mai devreme sau Hitler isi tinea discursul standard-pe 8 nov.1939!

  22. „De ce nu s-a încercat reținerea atentatorului, preferându-se uciderea lui imediată și cine are interesul de a ascunde motivația lui Crooks, în comiterea atentatului, sau dacă a avut complici?”
    Pentru că trăgea în oameni. Boul ăla nu a lăsat un bilet cu motivația, așa că trebuie găsită. Există câteva piste. Probabil americanii vor cerceta ce s-a îmtâmplat. În altă ordine de idei, dl jurnalist ar trebui să se lase de meserie. Întrebările sale sunt de-a dreptul idioate, mai ales pus la numai câteva ore de la atentat, iar „articolul” este în mod vădit tendențios. „departe de mine blablabla, însă…” get a job, mate!

  23. Vinovatia lui Trump ? A zis ca va fi pace imediat dupa ce este ales, nu ? De aia, Ilie de la sculatorie, e ” vinovat ? Dupa mama , tata , frate ,sora, cel mai placut cuvint este PACE!AI INTELES ILIE ?Nu-ti place PACEA ? Dute in Ukruina pentru tara mori !

  24. trump nu a spus in cate ore va incheia genocidul din Gaza….

    -inscenare caricaturala,grotesca,
    jale pe de vale:
    de parca nu s-ar gasi alt sionist imputzit prezident american!

  25. Si noi ne bucuram daca va ajunge iar presedinte, macar si numai pentru ca razboiul din Ucraina s-ar termina, si nu va mai trebui (sper ) sa ne dam si camasa de pe noi duca am dat atatea; am ramane macar cu camasa.

  26. Secret service a vrut să-l omoare pe Trump! Se vede din F-35! Ăștia ar trebui sa infunde pușcăria pentru 1.000 de ani!

  27. Ce buna e o arma! De foc!.. O ai, inseamna ca nu esti oaie bleaga. A murit atentatorul? Nu-i bai, Gestul conteaza. La noi e mai bine? De cata vreme ne autodispretuim, ca „rrumanii” sunt blegi, fara zeama in instalatie. Cand vom intelege ca arma iti confera orgoliu, cu arma in mana e mai greu sa-si bata joc de noi, romanii, toti Iliestii, Iohannisii, Ciucii, Basestii si cati altii or mai fi. Si…nu vreti arme?

  28. Ce bun erai in perioda lui Ana Pauker, Te facea cordonator al propagandei muncitoresti, ca pe vremea aceea nu era inca cu revolutia socialista.

  29. spuneam la 11:01 cand se schimba tura: Dle Stoian, dupa cat de hulit esti pe aceste meleaguri online ma asteptam sa aduci vorba de diversiunea „Capitoliu” de acum patru ani cand media mondiala, adversarii si trolii il INFIERAU pe Trump ca „a ordonat-o”…Si mai ma asteptam sa faci paralela dintre atentatul esuat la mustatza si viitoarea lui nominalizare oficiala…

  30. Este interesant să observi cum răsar din catacombele progresismului globalist acoperiți precum Ilie Stoian, autorul acestui articol, să inducă insidios ideea că Trump ar fi vinovat pentru că va exploata glonțul aproape ucigaș în cursa pentru Casa Albă, nu liderii democraților americani, care au declarat că Trump trebuie oprit cu orice preț, deci și cu prețul vieții lui, instigând efectiv și direct la asasinarea fostului președinte american. Ilie Stoian, ți se văd epoleții sub capacul stiloului, vezi că e zi de soldă la unitate! P.S. Vă mulțumesc că mi-ați cenzurat varianta mai scurtă a acestui comentariu, transmisă acum câteva ore. Bravo, nu m-am așteptat, vorba lui Toma Caragiu!

  31. „Discurs violent impotriva tuturor” gloabelor globaliste!
    Atentatorul omorat sau nu tot globalist e!

  32. O intrebarea mai importanta este, daca atentatorul este pe vreun tratament psihiatric si cum s-au potrivit toate ca la carte martirizandu-l pe Trump, escrocul bilionar. MAGA se pregatesc sa-i fetisiseze moastele sionistului preferat al plebei compost.

  33. Nea Ilie, ori la Bal ori la Spital…Asupra lui Trump s – a tras cu arma. Daca murea nu mai era ales presedinte….

  34. De ce nu sa încercat reținerea atacatorului? O întrebare naivă și denotă grave lacune să-mi fie cu iertare! Orice expreședinte american se bucură de aceeași protecție pe care a avut-o în timpul exercițiului! Locul era împânzit după cum se vede de tot felul de trupe, forte de ordine, servicii secrete, lunetiști, in mod normal ăla nu avea ce să caute cu arma la 2 km de scenă, nu la 200 de metrii, asta ar fi o întrebare bun? Aici mai degrabă pare să fie trădare din partea cuiva din servicii că de lipsă de profesionalism nu cred să fie vorba.

  35. CE Noroc a Avut ! Ca a scapat ! Ia trecut Glontzul PE la Ureche ! S-a tras de la 120 de Metrii ! A fist tragator de elita !

  36. Pe la noi? Există vr’un senator cu sînge-n instalaţie? Chiar dacă nemernicul nu mai candidează!

  37. Articolul eludează un aspect esențial: discursul politic și nepolitic al admiratorilor lui Biden e la fel de plin de ură! Poate fi și asta una din cauze dacă ne dăm reporteri imparțiali!

  38. Ha, ha! O să-nghie hie dor di comentar’le lui Iliuță ca ș’ dupe discursur’le “pacifiste” ale Senilului…
    P.S. Iliuță, hii vijilent, nu car’cumva să publici postarea!

  39. Bă, ‘lă stoiană, iar încerci să justifici tentative de asasinat? Tot așa ai făcut și la Fico, simbriașule pe $$!
    Cine-l ține la Coti’ pe $$oroșizdu’ ăsta uoltean?

  40. De ce era vopsit cu gri, pe fatza, sonatul ramas intr-o ureche? Ca sa-i repereze ala urchea mai bine?……[Rumburak]

  41. Lui Trump i-a fluierat glontul PRIN ureche, nu pe LANGA.
    Tragator slab, nici nu se compara cu ala care l-a impuscat pe Kennedy (direct in cap, tinta in miscare).
    [F Kalacu MotZ: Lingau putinofil lamentabil]

  42. … ce le trece prin cap, subiectiv sau obiectiv; partea nasoala a lucrurilor este ca foarte putini vad implicatiile pe termen scurt dupa aceast eveniment.Nu va veni nimic bun in urmatoarea perioada pentru americani si, indirect, pentru Europa.Totul se intampla cu o viteza uimitoare, din pacate spre rau.

  43. Sa incerce ukranii sa masluiasca alegerile americane cum au facut in franta la rugamintea lui macron? In romania sigur vor interveni brutal im alegeri la nivel de intimidare sau asasinat de ce nu. Miza e enorma si nu vor sa piarda. Cine? Asta e intrebarea. In curand papusarii isi vor arata fata sau fetele si vom fi socati.

  44. Atmosfera de ura față de Trump,implimentată in capul cetatenilor de democrați ani de zile,a dat roade..Dar cine știe,poate acel tânăr era un hipster care a încheiat un pariu cu vreun prieten după ce au fumat ceva .. Comportarea polițiștilor care „prindeau muște”tot este interesanta..Acum martorul sa se ascundă sa nu-l lovească vreun camion..

  45. Idee penibila cu ” violenta” lui Trump care ii vine manusa comentacului @ …… cracanat.” Un prost arunca o piatra-n balta si zece intelepti se chinuie s-o scoata”!

  46. trolacii Urcaci și Rusofobii din Ceata lu’ Pițigoi vor încerca să o scalde și să-si debiteZe obișnuitele GENIALITĂȚI , măR🤮g…
    ■{ pitiKK – răsKrăKănată – pitiKK )■

  47. Nea Ilie, azi nu-i injuri pe suveranisti ?
    Pai pentru ce traiesti din burselele Soros ?
    zelenski ii va invinge pe rusi cand iti vor veni tie mintile la cap.
    Adica, niciodata !

  48. Motivatia lui Crooks (in traducere literalmente Escrocu) sunt banii. Reprezentatiile astea nu se fac pe gratis.
    Cine mai pune botul la vrajelile lor?

  49. Era clar ;i pînă acum.. Chiar de ești romîn trebuia să pricepi.. Glonțul e motiv de altceva..Trump, de apucă, deci de apucă, la președinție, are de făcut curățenie, ceea ce ”democrații” nu cred că acceptă..Au justiția și FBI in mainile lor. Donald are de luptat cu practic sistemul american.. Nu va fi ușor..

  50. Și, apropo de violență, n-am văzut războaie americane în cei 4 ani de mandat ai săi, lucru care nu se poate spune despre mandatele celorlalți iar faptul că menționeaza întotdeauna morții din ambele tabere că victime(ceea ce sunt) mie unuia nu-mi pare o demonstrație de violență.

  51. Baga Sorosh taratze la troaca .
    Dumnezeu a salvat pe Trump si a salvat OMENIREA din mana Satanei globaliste. Trump si ales va fi in pericol. Satana piere si da din picere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate