Dosar penal pentru George Simion şi alți lideri AUR

Dosarul ar viza caravanele medicale ale AUR prin intermediul cărora s-au oferit analize medicale gratuite.

De B C
Dosar penal pentru George Simion şi alți lideri AUR

Dosarul ar viza caravanele medicale ale AUR prin intermediul cărora s-au oferit analize medicale gratuite.

Poliția Ialomița a trimis Parlamentului o solicitare privind identificarea a patru dintre liderii AUR care ar fi implicați într-un dosar penal de „corupere a alegătorilor”.

„În interesul cercetărilor care se efectuează în cadrul dosarului penal cu nr 2513/P/2023 sub spectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 386 Cod Penal, vă rugăm să ne comunicați dacă numiții: Simion George Nicolae, Târziu Claudiu Richard, Lulea Marius Dorin și Păunescu Silviu Titus dețin o calitate specială din cele prevăzute de art 40 Cod Procedură Penală”, se arată în solicitarea Poliției Ialomița.

Dosarul ar viza caravanele medicale ale AUR prin intermediul cărora s-au oferit analize medicale gratuite.

Reprezentanţii AUR susţin marţi, într-un comunicat de presă, că nu cunosc conţinutul dosarului privind ”aşa-zise” fapte de „coruperea alegătorului” pe numele liderilor AUR, afirmând că au aflat din presă despre acest demers, pe care îl cataloghează drept „o invenţie”, un mod „în care sistemul speră să câştige alegerile şi în 2024” şi „să oprească AUR”.

„Am atras atenţia încă din 2023 că în anul electoral 2024 se vor inventa tot felul de lucruri în ceea ce priveşte AUR doar pentru a ne defăima, pentru a ne opri. Observăm că acest lucru se întâmplă încă din primele zile ale anului electoral 2024. (…) Despre existenţa unui dosar privind aşa-zise fapte de ‘coruperea alegătorului’ am aflat din presă. Nu cunoaştem conţinutul plângerii, deci nu putem oferi detalii asupra unor lucruri pe care nu le ştim (…). Vedem că acesta este modul în care sistemul speră să câştige alegerile şi în 2024, modul în care vor să oprească AUR”, se afirmă în comunicatul AUR.

Potrivit sursei citate, AUR nu poate fi eliminat „printr-o hârtie venită la ordinul domnului Ciolacu” pentru „coruperea alegătorilor”.

„Nu ne vor intimida, ci, din contră, vom merge până la capăt. Dacă aşa se gândesc ei că o să ne elimine, printr-o hârtie venită la ordinul domnului Ciolacu pentru ‘coruperea alegătorilor’, înseamnă că ştiu că vor pierde alegerile, sunt conştienţi că românii s-au săturat de ei după 34 de ani de batjocură”, se mai arată în comunicatul AUR.

George Simion a postat pe pagina sa de Facebook o declarație video în care susține că este vorba despre un dosar penal făcut la comandă politică.

Procurorii lui Marcel Ciolacu au început atacurile asupra AUR: primul dosar penal, spune Simion.

Distribuie articolul pe:

46 comentarii

  1. Daca cineva iti face un bine, vin gunoaiele si ataca!!Javre mizerabile „politicianiste”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate