
Cu toate că emoţia opiniei publice din România a atins cote uriaşe, observăm că se derulează în paralel o campanie teribilă din partea ONG-urilor de tip #Rezist şi a unor jurnalişti care au o ureche lipită de serviciile secrete, prin care este denigrată familia care a crescut-o pe fetiţa de 9 ani de cînd avea abia cîteva luni de viaţă!
Redacţia „Cotidianul” a intrat în posesia a două documente care aruncă în aer toată această operaţiune derulată la Baia de Aramă, în care a fost implicată procuroarea Piţurcă Maria Antoaneta şi un impresionant dispozitiv de „mascaţi” din MAI. Este vorba despre Sentinţa judecătorească a Curţii de Apel Craiova din data de – reţineţi! – 18 februarie 2019, redactată în 27 februarie 2019, adică de acum cîteva luni, în care instanţa hotărăşte: „RESPINGE CEREREA DE ADOPŢIE INTERNAŢIONALĂ FORMULATĂ DE RECLAMANŢII SĂCĂRIN GABRIEL ŞI SĂCĂRIN RAMONA ELENA”! Cel de-al doilea document este chiar „Certificatul de adopţie internaţională”, în care sînt mari semne de întrebare!
Iată mai întîi Sentinţa Curţii de Apel Craiova din 18 februarie 2019:
În mod absolut ciudat, apelul familiei din SUA a fost judecat în regim de urgenţă şi, în numai 2 luni, din februarie pînă în aprilie 2019, sentinţa de mai sus a fost casată, adopţia internaţională fiind acceptată şi, după cum s-a văzut, sub pretextul unei percheziţii, procuroarea şi poliţia au sustras-o cu forţa pe Sorina pentru a o preda familiei din SUA, deşi ei nu aveau calitatea de executori judecătoreşti!
Sentinţa Curţii de Apel Craiova din 18 februarie 2019 trebuie citită în întregul ei pentru că lămureşte cîteva dintre dezinformările apărute în presă în aceste zile, prin care s-a încercat denigrarea familiei Şărămăt, care a avut-o în îngrijire timp de 9 ani:
„PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta ŞĂRĂMĂT MARIANA, cu domiciliul în oraşul Baia de Aramă, sat Negoieşti, judeţul Mehedinţi.
Constată că intervenienta Şărămăt Mariana a formulat cerere de adopţie a minorei LUCAN SORINA în termenul de un an prevăzut de art. 60 din Legea nr. 273/2004, republicată.
Respinge cererea de adopţie internaţională formulată de recşamanţii SĂCĂRIN GABRIEL, identificat cu paşaport seria… şi SĂCĂRIN RAMONA ELENA, identificată cu paşaport seria…, cu reşedinţa obişnuită în Statele Unite ale Americii…, New York… cu domiciliu procesual ales în municipiul Drobeta Turnu Severin, str…, în contradictoriu cu intimaţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiluluişi Adopţie, cu sediul în Bucureşti, şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, cu sediul în Drobeta Turnu Severin.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată azi, 18 februarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
PREŞEDINTE
VICTORIA NEGREANU”.
Foarte importante şi interesante sînt şi precizările din dispozitivul acestei Sentinţe a Curţii de Apel Craiova, în care se face vorbire despre condiţiile în care a fost crescută Sorina în familia Şărămăt, constatările instanţei contrazicînd toate dezinformările lansate în spaţiul public privind starea de sănătate a minorei şi modul în care a fost îngrijită! Cităm din aceeaşi sentinţă:
„Ca atare, instanţa apreciază că, atîta timp cît minora are ca alternativă posibilitatea adoptării ei de către asistentul maternal care a crescut-o, ca atare, posibilitatea să rămînă în mediul familial în care s-a dezvoltat pînă în prezent şi totodată în mediul şcolar şi social pe care l-a frecventat pînă în prezent, nu este în interesul superior al acestuia să fie dislocată din acest mediu şi să meargă într-o ţară şi o cultură care-i sînt străine.
Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază netemeinică cererea de adopţie internaţională, urmînd a fi respinsă ca atare, admiţîndu-se în acelaşi timp cererea de intervenţie principală formulată de Şărămăt Mariana, care, în termenul de un an prev. de art. 60 alin 2 din Legea 273/2004, a formulat cererea de adopţie a minorei LUCAN SORINA”!
Toate aceste lucruri au fost decise de instanţa Curţii de Apel Craiova în 18 februarie 2019, cînd a decis anularea adopţiei internaţionale şi admiterea cererii de adopţie de către familia în care a crescut pînă acum.
Ce s-a întîmplat însă în aceste 4 luni? de ce s-au precipitat autorităţile din românia?
Aceasta este marea întrebare referitoare la episodul şocant petrecut în acest weekend la Baia Mare: oare ce s-a întîmplat în cele două luni care au trecut de la sentinţa de mai sus, astfel încît alţi judecători, tot de la Curtea de Apel Craiova, s-o întoarcă pe dos şi să decidă în favoarea adopţiei internaţionale, dînd sentinţa definitivă în 23 aprilie 2019?
Este cunoscut faptul că ambasada SUA a intervenit la autorităţile din România pentru a rezolva acest caz în favoarea familiei din SUA, şi apare întrebarea dacă nu cumva totul a fost accelerat în acest sens pentru că mandatul actualului ambasador american Hans Klemm se încheie în aceste zile şi a vrut ca problema să fie rezolvată rapid!
Iată „Certificatul de adopţie internaţională” eliberat pe numele SĂCĂRIN SORINA, pe care vă invit să-l citiţi cu atenţie:
Se observă că „data eliberării” este 27 mai 2019, deci acum aproape o lună de zile. Ambasada SUA îşi exprimase acordul încă din ziua de 22 iunie 2018, deşi sentinţa din februarie 2019 a anulat adopţia internaţională, recunoscînd cererea de adopţie a asistentei maternale. Aşadar, totul s-a urgentat în ultima lună, astfel încît Hans Klemm să nu plece cu o problemă nerezolvată!
De asemenea, oricine înţelege că procuroarea Piţurcă Maria nu a acţionat de capul ei, ci a executat un „ordin venit de foarte sus” pentru a derula o operaţiune total ilegală de răpire a unui minor, bruscîndu-l şi făcînd presiuni asupra fetiţei, lucruri total interzise de Codul de procedură civilă, art. 310, al. 4, care precizează: „Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea”!
Mai mult, chiar, întrucît procurorul nu are calitatea de executor judecătoresc, cineva a vrut să mascheze această răpire sub forma unei pretinse „PERCHEZIŢII” la domiciliul unde sta Sorina împreună cu sora sa! Cine este această persoană care a dispus această operaţiune de manipulare şi dezinformare? De la cine, la rîndul său, a primit ordinul de a face totul, chiar prin încălcarea legii, astfel încît dorinţa ambasadei să fie îndeplinită?
ANDREEA, SORA SORINEI, A RĂMAS PLÎNGÎND ÎN CASA ASISTENTEI MATERNALE. O VOR LUA CU FORŢA ŞI PE EA?
Un clip sfîşietor cu sora Sorinei, pe care o cheamă Andreea, a fost postat de avocatul familiei Şărămăt, cea care le-a crescut cu greu pe cele două. Clipul poate fi văzut integral pe pagina de Facebook a avocatului Victor Dumitrică, la adresa https://www.facebook.com/victor.dumitrica.520/videos/135165681013856/.
Mărturia Alinei este devastatoare, ea povestind scena aceea îngrozitoare, cînd, la primele ore, în timp ce dormea alături de sora ei şi mama care le-a crescut pe amîndouă, au venit mascaţii şi procuroarea care au luat-o cu forţa pe Sorina. Mesajul final al Alinei către sora sa a fost un simplu: „Sori, te iubesc!” Alina este convinsă că, atunci cînd Sorina va împlini 18 ani, se va întoarce alături de ea şi mama care le-a crescut. Aşa i-a promis ei Sorina, în timp ce procuroarea o smulgea din casă!
Acum, chiar şi situaţia Alinei a devenit complicată, căci autorităţile române, pentru a putea s-o acuze pe doamna Şărămăt de lipsire de libertate, i-au retras autorizaţia de asistent maternal! Oricînd, aceeaşi procuroare ar putea să facă o nouă percheziţie şi s-o ia cu forţa şi pe Alina, aşa cum au făcut şi cu sora ei, Sorina!
Cît suflet şi cîtă lipsă de omenie să aibă toţi cei care nu s-au gîndit o clipă la traumele nevindecabile pe care le-au produs nu numai femeii care s-a chinuit să crească două surori încă de cînd aveau doar cîteva luni, ci şi celor două copile care au crescut împreună, ca într-o familie adevărată? Cum au putut să le despartă în acest mod brutal, care va lăsa urme iremediabile pe psihicu acestor surori? Nu era de ajuns lovitura primită de la soartă, prin abandonul celor care le-au dat viaţă?
Mulţi spun acum: „Lasă, domne, că Sorinei îi va fi mai bine în America, acolo unde mulţi ar vrea să ajungă dar nu pot!” Poate că aşa este, dar aceste cuvinte le poate spune oricare dintre noi, nu însă şi statul român, care are obligaţii faţă de aceşti copii nefericiţi, abandonaţi de părinţii naturali, în special, ca şi faţă de toţi copiii, în general! Sînt obligaţii legale, căci toate legile protejează interesul major al copilului, iar statul nu se poate deroba de aceste obligaţii fără ca monştrii din instituţiile statului să nu fie pedepsiţi drastic pentru astfel de abuzuri.
Dacă statul român şi-ar respecta obligaţiile, ar trebui să oprească în acest moment plecarea Sorinei în America! Motivul este unul legitim: analizarea felului în care s-a realizat adopţia, a documentelor care au schimbat Sentinţa din 18 februarie 2019, să constate dacă a fost respectată legea şi dacă nu cumva sîntem în faţa unor infracţiuni sau abuzuri comise pentru a satisface presiunile ambasadei SUA sau pentru obţinerea unor foloase necuvenite de către unii reprezentanţi ai autorităţilor statului!
Este de toată lauda reacţia opiniei publice, a celor care au ieşit în stradă şi a celor care au iniţiat şi semnat Petiţia Sorinei. În acelaşi timp, trebuie puşi la zid toţi cei care au simţit nevoia să apere acest gen de Justiţie abuzivă, cu procurori care bruschează copiii, cu instituţii care-şi depăşesc atribuţiile legale.
Oricît de mare ar fi loialitatea lor faţă de unele instituţii de forţă, există o limită a susţinerii lor: încălcarea legii, mai ales atunci cînd este vorba despre interesul major al copilului! Altfel, totul nu este decît o slugărnicie necodiţionată, adică o complicitate la un abuz de neimaginat.
cine poate oase roade..structurile folosesctoate mijloacele posibile, permise si mai putin permise pentru a face bani ..din piatra sedaca..copiii o marfafacila ..exemplu i cvlar cacristalul..fara alte comentrariii
E urata rau chestia asta. Ce stim sigur e ca un copil orfan, crescut pana la noua ani in Romania, este imperativ solicitat de o familie de rezidenti americani/mai stim si ca tatal adoptiv lucreaza la Roche, companie care se ocupa cu de toate si multe oculte/aflam si ca ambasada SUA isi daduse acordul de adoptie cu un an inainte de sinistrul spectacol de strada, desi nicio instanta inca nu se pronuntase/legea romana permite adoptia internationala in cazuri extreme, ceea ce nu se intampa in acest caz/chiar si trecand peste motivele invocate (care?), nu s-a respectat procedura adoptiei, nu s-a interactionat pozitiv cu copilul si totusi indivizii insista sa adopte acest copil, in conditiile in care, poate, mii de orfani sunt in institutii si asteapta o astfel de oportunitate/ justitia din Romania s-a facut din nou de c–at, de la avocati, la procurori, culminand cu judecatori care intorc legea ca pe propriul buzunar/actiunea de recuperare (interlopa, dar pe banii si resursele statului) a copilului a reusit, acum se afla in familia pe care a respins-o, isi traieste cosmarul ultimului an, probabil cu sedative si psihoterapie tip Guantanamo, iar autoritatile statului sluga se fac ca cerceteaza si-i lasa pe oameni sa-si stinga focul, ca s-o ia de la capat. Nu cred ca Ana Birchal e straina de mizeria asta..
Bestie bolsevica, tot nu te potolesti? Ce treba are primul ministru cu hotararile instantelor de judecata?! Poate la tine, la Zidul Plangerii, nu la noi. Tu ai fost infiata de Ana Pauker si ai ramas socata de atunci.
SRI, SIE, STS, SPP si structurile adiacente gen procuratura sint cele mai cumplite organizatii criminal teroriste antiromanesti ce trebuie RASE DE PE SUPRAFATA PAMINTULUI
1.Asistentii maternali NU SUNT PARINTI.2.Ati identificat cativa copii trecuti prin ciurul asta?Ce s-a ajuns din ei?Unii razbat,altii se taraie.Restul,si de-ar fi si de la TRUMP ordin,ma bucura faptul ca fetita are in sfarsit o familie.Aici a fost doar „copil neadoptabil”.Cand s-a gasit familia,hop si aia,normal,nu-si recunosc scrisul,nu ma mira,de ce nu au adoptat-o la 4,5 ani,daca daea „iubirea”pe afara?Demersuri,ceva cand era mititica?NU SUNT,PTR.CA NU VOIAU.Vazand perspectiva micutei,plecarea in SUA,se dau „loviti”,imi aduce aminte un caz celebru,al Luminitei Anghel care a dorit o fetita,aici erau chiar parinti”zbuciumatii”,dupa ce a luat-o,crescut-o in mod civilizat,s-a trezit „dragostea”in ei,circaraie pe la tv.si rezultat pentru fetita,parca Smaranda,ca tot a nimanui e.COPIII AU VARSTA LOR SI E PACAT SA CREASCA ARHAIC,IN MENTALITATE SI CIVILIZATIE.
@Ion Popescu, continuare si fine : tipii despre care spui, de la Timmermans la comisara pentru justitie a Comisiei sunt un ZERO BARAT în Vest. ZERO BARAT. Timmermans mai si suferind, slava domnului, de superba, binevenita cadere europeana a socialistilor. Timmermans n-are sa fie viitorul sef al Comisiei, asa cum se umfla-n pene-n România în fata presei si-a lui Johannis care-i saruta mâinile. Nici pomeneala. Sunt si lideri europeni care stiu sa se tina, si BINE, pe picioare, si care nici nu vor s-auda de individul. Si lui Klemm nu pricep de ce-i face sliji madam Dancila, când individul e c-un picior în groapa. Numai ca mi-ai dat o idee: Casa Alba. Klemm si Trump niciodata n-au fost în termeni buni. Uitasem. Si-ti multumesc sa-mi fi adus aminte.
@Ion Popescu : ba are, dracu’ s-o ia, ARE! Tot scenariul s-a hotarât la Palatul Victoria. Falsificarile deciziilor ultimei instante, Dancila personal a ordonat-o. Corupta si mentalmente, si materialmente, pâna la maduva oaselor. Dovada, ieri, dupa rapirea si sechestrarea Sorinei, când tipa îi telefoneaza … lui Klemm. Când NICI DRACU, dar NICI DRACU’ n-o obliga sa se angajeze si sa angajeze România într-o barbarie. NICI DRACU’. SINGURA si DIN PROPRIE INITIATIVA A FACUT-O. PREMEDITARE DE LUNI DE ZILE, CU MIJLOACE ENORME, DIN BANUL PUBLIC. FIINDCA ASTA NU-I DE TOLERAT: CA HOATA S-A FOLOSIT DE BANUL PUBLIC PENTRU A COMITE O BARBARIE. Si de ce? Pentru ca România s-ajunga-n halul Ucrainei? fiindca asta-i adevarul, dupa Nastase Adrian, Ponta si Dancila. Perversi, hoti si mincinosi.Cu mentalitate salbatica, de vechil de sat medieval. Dancila = a doua Nastase Adrian-Ponta Victor Viorel, Basescu Traian. Singura solutie, disparitia tuturor celor de pe scena, disparitia PSD si a aluilalt „partid” de buzunar, în favoarea unei structuri suveraniste, în România.
minsitrul Birchal care e sluga americanilor cum bine spun unii de la PSd si secatura Hans klemm sint artizanii acestei odioase afaceri.iar Mutu ot cotroceni tace pentru ca se stie cu musca pe caciula.si cum musca sta pe rahat…..
Astia nu trebuie iertati si nici procuroarea imbecila si nici judecatoarea care a dat verdictul final si trebuie pedepsiti cu cea mai mare asprime.ce dovada nmai buna vreti decit echipele de subumani sorosisti care se chinuie sa-i albeasca pe toti acesti odiosi si actiunea lor incalificabila ??
Oameni buni, având în vedere circumstanţele acestui megascandal mi se pare esenţial necesară în primul rând lămurirea circumstanţelor în care aşa-zişii părinţi adoptivi au aflat de această fetiţă şi de ce se vor fi oprit tocmai asupra ei! Iar pentru aceasta este de importanţă absolută ca asistenta maternala a fetiţei să fie întrebată dacă în perioada de un an şi jumătate, care a precedat depunerea cererii de adoptie internaţională de către perechea americană, a fost solicitată imperativ sau sfâtuită insistent să se prezinte cu copilul în cauză la un consult medical care nu părea justificat, respectiv să fie cercetat la autoritatea compententă dacă, când, unde, din ordinul cui şi de câtre cine i-au fost recoltate probe biologice care ar putea permite determinarea ADN-uluicopilului. Întrucât, având in vedere datele cazului şi ocupaţia aşa-zisului „tată” adoptiv care a determinat încărcarea copilului cu forţa ca şi când ar fi fost vorba de o vită cumpărată din târg, este rezonabilă suspiciunea unui interes să-i zicem „medical”, este imperios să se clarifice pănâ la capât cum, prin cine şi de ce au anjuns monştri aceştia să se oprească tocmai asupra acestui copil! Să se clarifice indiferent de ce spune, susţine sau ameninţă ambasadorul american! O fi Romania o colonie netrebnica, dar dacă am ajuns atât de departe să ne fie luaţi copii (da,ai noştri, indiferent de care culoare le-o fi pielea!) nu numai ziua şi la lumina zilei, dar şi cu sprijinul făţiş a ceea ce numim „statul paralel” iar noi suntem prea laşi ca să-i protejăm de soarta de a ajunge sursă de piese de schimb pentru „stâpânii lumii”, atunci ar trebui ne sinucidem de ruşine în colectiv precum lemurii!!!
Nu, fac si ele, pentru ca toate nenorocirile astea ce tot se intampla in Romania de 30 de ani se petrec cu girul si sub controlul institutiilor de forta. Cu acceptul SRI-SIE-STS-SPP adica a statului pararel s-a vandut tot ce se poate vinde din Romania strainilor si s-au fraudat la greu alegerile. Aceste structuri nefiind controlate de nimeni si nimic, ele pot sa omoare, sa fure si minte ca nu sunt controlate absolut de nimeni si nu raspund in fata nimanui. Credeti ca toate averile generalilor din SRI-STS-SPP pot fi justificate sau se incumeta cineva sa le controleze??
Madam Rolansohn, ce-ar fi s-o pupi pe doamna Dancila acolo unde sa ma pupi si pe mine? Esti obraznica, asa cum e tot neamul tau ” celtic „.
Depinde pentru cine sunt destinate organele obținute în urma abatorizării Sorinei.
Pentru cei cu memorie scurtă, reamintesc că în urmă cu vreo zece ani regiunea sârbă Kosovo a fost recunoscută de către USA și lacheii lor ca stat independent albanez, pentru că criminalii de albanezi ucideau prizonierii de război sârbi și le exportau organele în țara poporului ales. Așa gheșeft mai rar!
Vezi linkul: http://www.rtv.rs/ro/cronic%C4%83/a-fost-arestat-moshe-harel-acuzat-de-trafic-de-organe-umane-%C3%AEn-kosovo_883504.html
Dacă ambasadorul H. K. (care a intervenit în favoarea scoaterii acestei fetițe din România) face parte din mafia traficanților internaționali de organe și dacă aceste organe erau destinate să „ajute” pe cineva din țara poporului ales, atunci Sorina nu mai are nici o șaansă la viață.
Nu Dancila trebuie asaltata cu proteste ci intreg sistemul tortionar-securist din Romania trebuie schimbat!
Ileana Rolanson ….. sper ca constientizati ca madam Dancila …. nu are absolut nici o putere in acest caz .
Incercati la Johanis , Klem , sefii serviciilor secrete sefii adevarati ai justitiei , Timermans , Greco , Bruxel …etc
GELU ……… personal nu cred ca institutiile SRI … SIE fac trafic de copii . Dar cred ca anumiti indivizi de la varful acestor institutii + justitie , o fac , pentru a se pune bine cu diversi licurici .
Si mai cred sincer ca multi sefuleti din institutiile de forta , justitie , servicii dar si politicieni fac multe * magarii *tot in scopul de a se pune bine cu repreyentantii inaltelor porti .
Asta pe spinarea noastra ….dar in folosul lor .
@Gelu
23 IUNIE 2019 LA 14:37
Impecabil!
IERI A FOST O ZI PLINA DE DECLARTATII OFICIALE IMPUTITE SI SMIORCAIELI DE DECOR FARA A SE FACE NIMIC CONCRET IN SENSUL ANULARII DECIZIEI INSTANTEI CORUPTE DE LA CRAIOVA!
DANCILA SI CU BUDAI SUNT SIMPLE MARIONETE CONTROLATE DE MAFIA SECURISTA OBEDIENTA INTERESELOR SUA ! DIN MOMENTUL APELULUI CATRE AMBASADA SUA PUTEM SA CONSIDERAM CA NU SE DORESTE SUB NICI O FORMA SALVAREA FETITEI SI INTOARCEREA LA FAMILIA IN CARE A CRESCUT!
Bestia aia cu izmene mulate e procuroare ?! De unde dracu apar asemenea lighioane ?!
Tara arde Dancila doarme
Este cutremurator ce se intampla in colonia romania, iohannis trebuie sa iasa si sa raspunda personal in fata parintilor atrasi in capcanele unor legi pe care nu le cunosc si in fata copiilor pe care ii vinde cu buna stiinta.Tara este condusa de nemernici fara scrupule care stiu doar a ranji multumitor pe la consilii si samituri de trei lei.basecu a inceput iar mutu continua abuzarea copiilor cu „justitia” lui si a traficantilor internationali.
Da. E simplu: madam DANCILA trebuie asaltata cu proteste, cu apeluri la respectarea legii, a copilului, în favoarea Sorinei, care vrea sa ramâna-n România, unde are si-o casa frumoasa si curata, si-o gradina cu verdeata si flori, pe care nu le-ar avea la New York, si unde are si parinti iubitori (în timp ce familia româno-americana din New York, în afara unei situatii materiale cvasi precare – un mic apartament, proprietate, însa, în suprafata, mic -, si mai ales a starii alarmante a sanatatii lor – mentale, mai ales: violenta, absenta oricarei vointe de-a comunica, pile-cunostinte-relatii în a comite abuzuri, plus ca se-ascund opiniei publice, ca niste infractori ce sunt, etc.
Acest caz, clar de trafic de copii, cu toate ingredientele, cu mita, cu straini, cu trafic de organe…trebuie sa readuca in atentia adormita a poporului, pe primul traficant de copii al tarii, pe neamtul parazit cocotat ca paduchele in fruntea poporului asuprit de straini cu „6 milioane” de voturi, tastate la calculatoarele institutiilor statului ocupate alogenii lui, cand in anii 90 practica aceasta „meserie” intre doua meditatii…
copii traficati atunci, au avut ghinion, ca noi toti, poporul asuprit de straini….
despre copii traficati de alogen, nu s-a mai stiut nimic inca de atunci din anii 90…
Bunica copiilor, cand traia, striga dupa ajutor, voia sa stie unde sant nepotii ei, marturia ei e o dovada incontestabila :
https://youtu.be/73PgqOd70ks
De ce jegurile din Murica nu au inițiat acțiunea de adopție a unui copil chiar din …Murica? Oare pentru că acolo nenorocitul de Klemm nu ar fi putut exercită presiuni? Sau poate că acolo ar fi fost sub lupa autorităților ca să nu fie cumva vorba de trafic de organe? De ce toți sorosistii țipa ca turbați luind apărarea acestor criminali care au abuzat un copil? De ce tace Mirlannis?
Tot la ordinul soros-istului Klemm a actionat si LKC, PORTOCALA,LUCICA, MANDARINA, BUCURICA, EVA,EBA, PAPICI,TARCEA, LIVIA ETC pentru distrugerea justitiei romane. Tot la ordinul lui Klemm a actionat tancurile americane in lanurile de grau si porumb! Huuo!
Cazul e simplu structurile de forta din Romania SRI si SIE fac trafic de copii mascat sub forma adoptiunelor internationale pentru ca acestia sa fie folositi mai apoi ca donatori de organe inca in viata in tarile de unde provin cei care-i adopta pe acesti sarmani copii. Si fac acesta pentru bani sau pentru ca generalii si sefutii SRI si SIE sa intre in gratiile licuricilor mai mari sau mai mici.