Râsu-plânsu: 8 lei, bursa pentru educație

Consiliul Național al Elevilor cere o hotărâre de Guvern care să reglementeze cuantumul minim al burselor. Elevii din localitatea Pilu, județul Arad, primesc lunar doar 8 lei.

Consiliul Național al Elevilor, unica structură care reprezintă elevii la nivel național, solicită Guvernului României, prin demararea campaniei intitulate „Burse în toată România!”, aprobarea unei hotărâri de guvern care să reglementeze cuantumul minim de acordare a burselor, precum și includerea finanțării corespunzătoare pentru îndeplinirea acestui deziderat în bugetul de stat proiectat pentru anul 2020, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Național al Elevilor.

Potrivit acestuia, bursele școlare sunt tratate cu superficialitate de autorități.

„În acest sens, Consiliul Național al Elevilor a elaborat un proiect de lege care prevedea acordarea lunară a burselor de merit, performanță, studiu și ajutor social, împreună cu cuantumul minim al acestora. Cu toate acestea, în toamna anului 2019, hotărârea emisă de Guvern stabilea faptul că, în anul școlar 2019-2020, cuantumul respectiv rămâne la latitudinea administrațiilor publice locale. Elevii români întâmpină zilnic probleme cauzate de lipsa echității din sistem, dovadă fiind valoarea burselor în localități precum Pilu, din județul Arad, unde aceștia primesc lunar doar 8 lei pentru educație. De aceea, Consiliul Național al Elevilor, alături de organizațiile și structurile partenere, a redactat o scrisoare deschisă adresată Guvernului, în cadrul căreia sunt menționate aspectele definitorii campaniei demarate, în concordanță cu petiția inițiată cu același scop”, se arată în același comunicat.

Totodată, Consiliul Județean al Elevilor Suceava face apel către toți cei implicați în educație să semneze petiția pentru garantarea echității în sistemul de acordare a burselor în România: http://bit.ly/petițieburse.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. As mai adauga ceva. Ministerul a modificat metodologia acordarii burselor de excelenta. Elevii vor primii bursa doar daca iau premii la concursuirle si olimpiadele FINANTATE de minister.
    Care sunt foarte putien.
    Fata de 2018, cand se luau in considerare toate concursurile aprobate de MEN atit finantate cat si nefinanatte

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.