Jurnalista Emilia Șercan afirmă că a primit o o nouă amenințare cu moartea, in august, după decizia Comisiei de Etică a Academiei de Studii Economice în care Mircea Geoană care a decis că fostul secretar general adjunct al NATO a plagiat doar 43 de rânduri.
”O să spun un lucru despre care nu am vorbit public până acum, dar care are legătură cu greutatea cu care, personal, îmi fac meseria. Și este tot despre teza de doctorat plagiată a lui Mircea Geoană.
La sfârșitul lunii august, după ce Comisia de Etică a ASE a dat acel mizerabil verdict de neplagiat, am primit o nouă amenințare cu moartea, care are legătură exact cu dezvăluirile mele despre teza lui Geoană.
Dosarul a ajuns tot la Parchetul Tribunalului București, la același procuror din cazul „Cioroianu”. Și, uite așa, m-am întors de unde am plecat: la nesfârșita oboseală de a-ți face meseria fără grija că cineva va încerca cumva să te blocheze sau să te oprească”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook.
Șercan nu a oferit mai multe detalii despre amenințare. În schimb, Emilia Șercan a anuntat ca Parchetul Tribunalului București i-a comunicat azi, oficial, calitatea de inculpat lui Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, în dosarul deschis pentru divulgare de informații secrete sau nedestinate publicității, după ce în februarie a divulgat pe Facebook faptul că ea cerut verificarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Destui invatacei au fost marginalizati, unii impiedicati sa isi dea doctoratul pe motive de neapartenenta la PCR.
Dar individa se pretinde atat de culta si de naiva, asa isi clatina delicatul cap pe umeri incat place pana si pupatorului de moaste. ASMR parca ii spune. Te face sa te simti bine ca ai gasit firul de pai din ochii altuia.