40. Ruşinea oraşului a fost lichidată
În toamna lui 1927 a sosit în oraşul nostru un anume Julius Zimberlan, un domn elegant şi extrem de discret. A sosit, dar nu pentru a fi în trecere, ci chiar pentru a se aşeza aici. Nimeni n-ar fi putut spune nici cine este, nici de unde a venit, nici din ce trăia. Însă că trăia bine era mai mult decât evident: era mereu îmbujorat la obraji, avea o statură atletică, îşi permitea să prânzească zilnic la ora unu fix la LIDO, unde lăsa bacşişuri remarcabile, hainele erau ca turnate pe el, iar în jur răspândea mirosul celei mai fine ape de colonie. Şi modul de relaţionare cu cei din jur era ireproşabil, încât nimeni nu şi-a permis să-l inoportuneze vreodată cu întrebări indiscrete.
La început, a venit singur. Apoi au sosit şi muncitorii care i-au reamenajat vechiul Palat Nupert, reşedinţa foştilor seniori ai locului, scăpătaţi jalnic, înainte ca Herbert, ultimul Conte Nupert, să-şi dea obştescul sfârşit într-un şanţ de pe marginea drumului.
Palatul Nupert se află la câteva sute de metri de localitate, fiind înconjurat de un parc imens întins pe mai multe hectare. Aşa că n-a prea fost nimeni atent când au plecat muncitorii şi când au sosit servitorii. Julius Zimberlan era amabil, nimic de spus, însă avea un fel de a fi care impunea respect şi discreţie. Nici măcar cele mai recunoscute bârfitoare n-au atacat subiectul, deşi faptul că din Palatul Nupert nu şi-a făcut apariţia nici o doamnă Zimberlan ar fi putut fi un subiect suficient de gras.
Străinul acela special a dispărut la fel de neaşteptat pe cum s-a ivit. În primăvara lui 1929, n-a mai venit zilnic la unu fix să-şi ia prânzul la LIDO. Absenţa aceasta a sărit imediat în ochi, de parcă ar fi stat locului orologiul Primăriei. La început, s-a crezut că e bolnav, apoi că a plecat pentru un scurt timp (ca tot omul…), însă, fiindcă întârzia să revină, întrebările au apărut în mod firesc: figura zâmbind mereu rece nu le mai stătea în cale. De unde a venit domnul Zimberlan? Din ce trăia? Ce făcea toată ziua în reşedinţa sa, întrucât niciodată n-a fost văzut decât la ora unu fix la LIDO? Şi, apropo de reşedinţă, la ce-i trebuia unui om singur un asemenea palat? Dar oare chiar trăia singur? Cineva parcă a văzut o birjă venind de la Palatul Nupert în miez de noapte. În miez de noapte?!
Lucrurile au devenit tot mai evidente, culminând cu vestea căzută ca un fulger: la Palatul Nupert, individul acela, străinul acela ar fi deschis un bordel. Femeile din oraşul nostru au fost extrem de indignate şi indignaţi au fost şi soţii pentru că doamnele le reproşau că „ar fi întârziat atât de des la CLUB“ şi că ar fi fost părtaşi la orgiile monstrului. Şi şi-a amintit lumea şi de dispariţia misterioasă a fiicei farmacistului, dispariţie ce n-a putut fi elucidată de – iată! – aproape un an, cam chiar de atunci când a fost semnalată birja aceea în miez de noapte.
Aşa că a fost absolut firesc să fie incendiat cuibul pierzaniei, Palatul Nupert, spre satisfacţia soţiilor şi a soţilor indignaţi. Clădirea a fost lăsată să ardă până la temelie, fără măcar să încerce cineva să lupte cu flăcările. Şi astfel a dispărut şi ultima mărturie a Conţilor Nupert şi a fost răzbunată şi dispariţia fiicei farmacistului.
Fiica farmacistului a revenit abia două luni mai târziu.
41. Clovnul scamator
Când a sosit cu circul în oraş, lumea nu l-a prea luat în seamă: era mult mai interesant să priveşti tigrii şi elefantul, leul sărind prin cercul de foc şi trapezista pur şi simplu zburând dintr-o parte în cealaltă sub cupola cortului. Priveai la toate astea – şi la încă multe altele – şi ţi se tăia respiraţia. Pe clovn l-au perceput mai mult drept elementul ce făcea legătura între diferitele numere atât de reuşite.
Însă, când s-a dovedit că acel caraghios cu nasul cât sfecla se pricepea la tot felul de scamatorii, că putea, de pildă, să scoată de sub jobenul, pe care până atunci l-a ţinut pe cap, trei iepuri neastâmpăraţi şi, apoi, cu un singur gest, să-i transforme în păsărele, că a reuşit, fără să părăsească arena, să-i subtilizeze profesorului de fizică (din rândul patru) portofelul şi cheile de la maşină, că a făcut-o pe atât de sobra doamnă consilier să danseze languros cu maimuţa Rengo – bine măcar că n-a pus-o să execute faţă de atâta lume un dans la bară! –, că a izbutit să-i vândă atât de zgârcitului diriginte al poştei o pungă umplută cu nisip pentru o mie de parai sau să-l facă pe domnul Grambach când pitic, când o namilă până aproape să-şi dea cu capul de trapezul cel mai de sus, când au văzut toate astea, oamenii au fost la început curioşi, apoi înfricoşaţi şi au terminat a fi chiar revoltaţi de-a binelea: cu ce drept a furat – că acesta este cuvântul! – clovnul actele personale ale atât de respectatului profesor de fizică? Cum de şi-a permis s-o pună într-o situaţie atât de penibilă pe doamna consilier? Şi cu domnul Grambach ce a avut? (Doar că l-a făcut să-şi deschidă punga cărpănosul diriginte al poştei, n-a supărat pe nimeni.) Au terminat chiar prin a-l urî pe individul care a dovedit că putea face orice: n-ai cum să te fereşti de un asemenea individ de-şi pune în cap să te agreseze, să te jefuiască ori chiar să te omoare! Şi toate astea cu mutra aia de clovn veşnic zâmbăreţ!
La sfârşitul spectacolului, câţiva bărbaţi adevăraţi l-au aşteptat după colţ şi l-au lovit cu pietre.
Din raportul anchetatorilor se poate citi că decedatul a căzut şi a suferit o rană deschisă la cap, o rană cauzatoare de moarte. Păi, un om care poate face câte a dovedit în arenă este limpede că n-ar putea fi victima unui atentat! Măcar de asta nu se poate îndoi nimeni!
Şi, totuşi, rămâne enigma infinită cum de a putut fi omorât cineva care a dovedit că poate orice.
