Evoluția organizației Grupul Etnic German

Istoria Grupului Etnic German este un subiect care ne interesează prin impactul pe care l-a avut şi rolul pe care l-a jucat în anii existenţei sale. Ne mai interesează şi prin efectele pe care încă le mai generează în prezent „Deutsche Volksgruppe“, cum era denumit Grupul Etnic German în germană. „Cotidianul“ publică astăzi un nou episod din studiul care aduce în dezbatere evoluția acestei organizații.

Este bine de ştiut că minoritatea germană din România a fost extrem de divizată între diversele sale grupuri. În afară de grupuri politice mai mult sau mai puţin radicale, mai exista şi o divizare cultural-religioasă. Astfel, există o împărţire între saşi ardeleni protestanţi şi şvabi bănăţeni catolici, cu numeroase categorii intermediare (șvabi-transilvăneni, şasi-bănăţeni, șvabi-protestanţi din Banat sau Ardeal etc.). Dificultatea atribuirii calităţii de „succesor“ pentru bunurile întregii comunităţi germane unei singure asociaţii de saşi ardeleni devine cu atât mai grea. Evident, apare întrebarea, chiar acceptând teoria „naţionalizării forţate“ a bunurilor etniei de către G.E.G., cum a ajuns grupul de la Sibiu, urmaş al intelectualităţii germane protestante ardelene, să primească calitatea de „succesor în drepturi“ şi al bunurilor aparţinând ţărănimii bănăţene catolice (adversari „de moarte“, de altădată ai saşilor transilvăneni)!?

G.E.G., desființat printr-un decret semnat de Regele Mihai

În legătură cu desființarea G.E.G. ar mai trebui amintit, în afara celor deja afirmate în articolul precedent, că această desfiinţare a avut loc în timpul Guvernului Sănătescu (23 august – 3 noiembrie 1944), confiscările începând în timpul Guvernului Rădescu (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945). De reţinut că decretul a fost semnat de Regele Mihai I. Mai mult, acest decret a fost necesar ca urmare a angajamentelor luate de România față de Naţiunile Unite. Decretul avea, cum era şi firesc, o expunere de motive care a fost publicată în Monitorul Oficial, împreună cu decretul. Din expunerea de motive reiese foarte clar că desființarea Grupului Etnic German a fost un act firesc în noul context internaţional în care România trecuse de partea Naţiunilor Unite şi avea năzuinţe democratice.

„Raportul d-lui Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi al d-lui ministru al Agriculturii şi ad-interne al Departamentul Justiției către M.S. Regele.

Sire,

Dictatul de la Viena din 30 August 1940 a impus recunoaşterea minorităţii germane din România ca grup etnic. În aplicarea acestei recunoaşteri, legea 830 din 21 Noiembrie 1940 a creat minorităţii germane un regim de excepţie, potrivit căruia cetăţenii germani ai ţării, înmănuncheați în Grupul Etnic German, constituiau o corporaţie de drept public, pusă sub protecţia Germaniei, de care era direct şi în primul rând dependentă. El se bucura de numeroase privilegii.

Spre a stabili suveranitatea statului Român şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi spre a executa art. 15 al convenţiei de armistiţiu, se impune abrogarea legii menţionate şi a consecinţelor aplicării ei. Singurul îndreptăţit a prelua bunurile şi drepturile corporaţiei desfiinţate este Statul Român.

Proiectul de lege alăturat propune abrogarea legii pentru constituirea Grupului Etnic German din România, trecerea în proprietatea Statului Român a bunurilor şi drepturilor acestuia și, ca măsură de evitare a fraudelor, lovirea de nulitate a înstrăinărilor şi renunţărilor făcute ulterior datei de 23 August 1944, la cererea Statului Român. Pentru administrarea şi lichidarea acestei succesiuni, proiectul prevede o comisiune compusă din trei persoane numite de Preşedintele Consiliului de Miniștri.

Prin o lege ulterioară se vor prevedea desfiinţarea şi altor privilegii pentru membrii Grupului Etnic German, altele decât cele de ordin patrimonial care fac obiectul prezentei legi.

Autorizaţi fiind de Consiliul de Miniştri, respectos supunem Maiestăţii voastre alăturatul proiect de Decret-lege, privitor la abrogarea legii Nr. 830 din 21 Noiembrie 1940 pentru constituirea Grupului Etnic German din România.

Suntem (cu) cel mai profund respect SIRE al Maiestății Voastre, prea plecaţi și prea supuși servitori, Preşedintele Consiliului de Miniștri, General de Corp de Armată Constantin Sănătescu. Ministrul Justiției ad-interim. D.D. Neget 1944 Octombrie 7. “

Decretul semnat de Regele Mihai şi Argumentaţia prim-ministrului C. Sănătescu

Comisie pentru identificarea și confiscarea bunurilor

Bunurile numitului „Grup Etnic German“ nu au fost confiscate „arbitrar“ şi nici de către comunişti. Pentru preluarea bunurilor G.E.G. a fost înființată o comisie care a fost însărcinată cu identificarea şi confiscarea acestora.

Administrarea bunurilor G.E.G. a fost dată în mod provizoriu în competenţa „Comisariatului pentru preluarea, conservarea, controlul, administrarea şi lichidarea unor întreprinderi şi bunuri“, înfiinţat prin legea nr. 615 din 3 decembrie 1944.

Ulterior, este înfiinţat „Comisariatul pentru lichidarea şi administrarea bunurilor Grupului Etnic German“, comisariat care fusese stabilit prin legea pentru modificarea unor articole ale legilor pentru administrarea ministerelor din 14 noiembrie 1944. Acesta funcţiona pe lângă Ministerul Economiei Naționale.

În fine, la 29 decembrie 1944 este înaintat regelui proiectul final de decret pentru crearea unui comisariat general ce urma a administra bunurile fostei organizaţii naziste. Proiectul este semnat de ministrul Economiei Naţionale, Aurel Leucuţia, şi ministrul Finanţelor, Mihail Romniceanu.

Activitatea de producție a întreprinderilor a primit sprijin

La 3 ianuarie 1945, Decretul-lege 2/1945 pentru înființarea „Comisariatului General pentru Administrarea şi Lichidarea bunurilor Grupului Etnic German“ este publicat în Monitorul Oficial. Acest comisariat va funcționa în cadrul Ministerului Economiei Naționale şi va fi executorul drepturilor Statului Român în privința G.E.G.
Atribuţiile Comisariatului General erau complexe, începând cu supravegherea activităţii organelor statului, ce aveau rolul să ducă la îndeplinire efectele legii de desființare a G.E.G. (identificare, confiscare, sigilare, preluare, conservare, administrare). Tot acesta dădea directive, îndruma şi controla activitatea administrativă şi economică a întreprinderilor şi bunurilor confiscate. Mai avea obligaţia să sprijine activitatea de producţie economică a întreprinderilor confiscate.

Acest ultim aspect nu este lipsit de importanţă. România avea de plătit o datorie uriaşă către U.R.S.S. și, prin urmare, nu întâmplător legea 2 pe 1945 pentru administrarea patrimoniului G.E.G. pune un deosebit accent pe partea contabilă şi pe exploatarea acestor bunuri.

Comisia Generală Pentru Lichidarea Grupului Etnic German, creată la 2 ianuarie 1945, avea sediul central în Bucureşti şi alte patru sedii în oraşele cu populaţie germană: Braşov, Sighişoara, Sibiu, Timişoara.

Comuniştii au salvat bunurile G.E.G. din mâna ruşilor

Interesant de reţinut este că opozanţii Grupului Etnic German nu au fost vizaţi de confiscări, astfel, pastorul Mockel din Brașov a fost printre singurii care au refuzat să preda bunurile parohiei sale către G.E.G. în perioada 1942-1944. Drept urmare, după 1944 imobilele parohiei sale nu au fost confiscate ca aparţinând unei organizaţii fasciste.

Referitor la ipoteza „bunuri confiscate de comunişti“, trebuie precizat că în acest caz este vorba de o confuzie regretabilă. Nu doar că bunurile respective nu au fost confiscate de comunişti, dar au fost practic salvate de aceştia pentru a nu ajunge în mâna ruşilor. După 23 august 1944, trupele sovietice au trecut la sigilarea şi confiscarea bunurilor naziste. Între acestea, ruşii au inclus şi „bunurile G.E.G.“, pe care aceştia le considerau a fi „bunuri inamice“. A fost nevoie de intervenţia energică a statului român pentru a demonstra că bunurile Grupului Etnic German nu erau „bunuri inamice“, ci bunuri „de drept public“ ,și, deşi aparţinuseră unei organizaţii naziste, organizaţia în sine era de „drept public“, nu privat, prin urmare ele, aparţineau de drept statului român. Vorbim, practic, de „bunuri de drept public“ gestionate de o organizaţie nazistă. Aceste bunuri au fost practic supuse unei duble confiscări: una ca fiind „bunuri ale unei organizaţii fasciste“, iar alta ca fiind bunurile unei organizaţii de „drept public“ desfiinţate.

Citiţi şi

Grupul Etnic German și proprietățile sale (III)

Grupul Etnic German și proprietățile sale (II)

Grupul Etnic German și proprietățile sale (I)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.