
Dacă găsim solidaritatea necesară Putin va eşua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi, a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, miercuri, în discursul ei privind starea Uniunii Europene susţinut în plenul PE reunit la Strasbourg, discurs la care a asistat și Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei.
„Acest Parlament nu a dezbătut niciodată starea Uniunii în stare de război pe teritoriul european. Ne amintim acea dimineaţă fatidică de 24 februarie când europenii s-au trezit în război. După acea zi, un întreg continent s-a ridicat în solidaritate. Străzile noastre s-au umplut de steaguri europene, şcolile noastre s-au umplut de copii ucraineni”, a spus şefa executivului UE în discursul său.
Ea a susținut că din acel moment UE s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor.
„Imediat ce trupele ruseşti au trecut frontiera Ucrainei, răspunsul nostru a fost puternic, hotărât şi imediat, şi cred că putem fi mândri de acest lucru. Am reuşit să regăsim puterea interioară a Europei şi vom avea nevoie de ea, pentru că timpurile care ne stau în faţă nu sunt uşoare. Miza este foarte mare, nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă şi întreaga lume. Vom fi încercaţi de cei care vor să exploateze orice fel de diviziune între noi. E un război în energie, în economie, împotriva viitorului nostru, e vorba de autocraţia care se luptă cu democraţia. Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eşua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi”, a afirmat preşedinta CE.
„Astăzi, curajul are un nume. Acest nume este Ucraina. Curajul are un chip. Acest chip este cel al tuturor bărbaţilor şi femeilor din Ucraina care rezistă în faţa Rusiei”, a mai spus ea.
„Îmi amintesc momentul în care Olena Zelenska s-a adunat împreună cu părinţii copiilor ucişi în Ucraina. Am văzut-o pe prima doamnă conducând acest cortegiu de părinţi îndureraţi, care au agăţat clopoţei pe crengile copacilor. (…) Draga mea Olena Zelenska, a fost nevoie de curaj pentru a rezista cruzimii lui Putin, dar aţi rezistat, s-a ridicat o naţiune de eroi”, a mai spus Von der Leyen.
Ursula von der Leyen a anunţat în discursul său că doreşte includerea Ucrainei în zona liberă de roaming europeană pentru utilizatorii de telefoane mobile.
”Vom aduce Ucraina în zona noastră liberă de roaming europeană”, a declarat şefa executivului UE în faţa eurodeputaţilor.
Propuneri de măsuri
UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor energiei, a anunţat Ursula von der Leyen
„În această perioadă este greşit să primeşti profituri şi venituri extraordinare record beneficiind de pe urma războiului şi pe spatele consumatorilor noştri. În această perioadă, profiturile trebuie împărţite, şi canalizate către cei care au cea mai mare nevoie”, a declarat von der Leyen.
Oficialul CE a adăugat că blocul comunitar discută de asemenea plafonarea preţurilor energiei şi lucrează la stabilirea „unui preţ de referinţă mai reprezentativ pentru gaze”, decât cel de la hub-ul TTF de la Amsterdam. În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un MWh.
Uniunea Europeană va îngheța finanțarea pentru statele membre care nu respectă principiile democratice și își va intensifica lupta împotriva corupției, a mai declarat șefa executivului blocului în discursul său.
„Vom continua să insistăm asupra independenței judiciare. Și ne vom proteja, de asemenea, bugetul prin intermediul mecanismului de condiționalitate”, a declarat Ursula von der Leyen.
Ea s-a referit la sancțiunea bugetară a UE „bani pentru democrație”, care permite oprirea finanțării țărilor care subminează principiile de bază ale democrațiilor liberale.
Preşedinta Comisiei Europene a mai declarat că UE îşi va dubla capacităţile de luptă împotriva incendiilor anul viitor prin achiziţionarea a zece avioane amfibii uşoare şi trei elicoptere suplimentare.
„În această vară, am trimis avioane din Grecia, Suedia sau Italia pentru a combate incendii în Franţa şi Germania. Dar pentru că aceste evenimente devin mai frecvente şi mai intense, Europa va avea nevoie de mai multe capacităţi”, a declarat ea în discursul său anual despre starea Uniunii Europene în plenul Parlamentul European la Strasbourg.
„De aceea, pot anunţa astăzi că ne vom dubla capacitatea de luptă împotriva incendiilor anul următor. UE va cumpăra zece avioane amfibii uşoare şi trei elicoptere pentru a-şi completa flota. Asta înseamnă solidaritatea europeană”, a mai spus Ursula von der Leyen.
„Puterea distructivă a vremii extreme este prea mare pentru ca vreo ţară să lupte de una singură”, a precizat ea.
Tot miercuri, Ursula von der Leyen a mai anunţat că se va deplasa la Kiev mai târziu în cursul zilei.
Preşedinta CE a precizat că la Kiev va discuta cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre integrarea Ucrainei pe piaţa unică a UE.
Piaţa unică europeană garantează circulaţia liberă a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor.
Vizita anunţată va fi cea de a treia pe care o efectuează von der Leyen în Ucraina de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, mai menţionează dpa.
În aprilie, ea a vizitat între altele suburbia kieveană Bucea, la scurt timp după ce au ieşit la iveală presupuse crime de război ruse comise acolo. În iunie, von der Leyen s-a întâlnit la Kiev cu Zelenski şi premierul Denîs Şmîhal pentru a discuta despre ambiţiile Ucrainei de aderare la UE.
„Faptul ca exeprtii au zis NEGRU pe ALB : … IN CEL MAI FERICIT CAZ: „200 miliarde de euro pana-n mai 2023 si 6 … atentie: … 6 milioane de shomeri !” ar putea foarte usor prin COLATERALITATI 🙁 sa se ajunga la dublul celor atent pre-calculate … de experti nu de barbugii !
Cred ca SCHOLZ avea morcovul in fund … de nu i se mai vedeau frunzele …
ajungadu-i deja, intern, la inima ! Imediatr a dat un telefon sa-i zica lui PUTINA-VODA sa nu i-a nimic din ce se va zice OFICIAL pana dupa … MIDTERMS !”
Doamne iarta-ma,cineva a fulgerat si a adunat trei !
Nemti-s in plop, si plopu-n aer
imediat ce Putina Voda le-a zis „adio gaz” = n-ati fost cu „ochii pe butelie”
nemtiii si-au facut un calcul cam cat pierd fara GAZPROM („butelie de gaze”) si
expertii lor au gasit ca MINIMA …atentie …MINIMA PIERDERE:
„200 miliarde de euro pana-n mai 2023 si 6 … atentie: … 6 milioane de shomeri !”
stiti ce-i tragi nemtilor (ramanand cum le-a zis acum-an Mishteaux, pe un MALDAR de EURO-FIAT =-0 ?
Faptul ac exeprtii au zis NEGRU pe ALB :
… IN CEL MAI FERICIT CAZ: „200 miliarde de euro pana-n mai 2023 si 6 … atentie: … 6 milioane de shomeri !”
ar putea foarte usor prin COLATERALITATI sa se ajunga la dublul ce lor atent calculate … de experti nu de barbugii !
Cred ca SCHOLZ avea morcovul in fund … de nu i se mai vedeau frunzele … ajungadu-i deja, intern, la inima !
Imediar a dat un telefon sa-i zica lui PUTINA-VODA sa nu i-a nimic din ce se va zice OFICIAL
pana dupa … MIDTERMS !
😀
[e jale la nemti … cade tot castelul UE, din carti de joc FIAT-MONEY-cesti … odata cu, in acest scop, PREMEDITATA iesire a tragicilor albioni din … SHANDRAMA !]
PS: Aud ca CIA i-a zis lui HABECK ca rusii vor ataca-n 24 🙁 !
Lui Mishteaux ca-n cazul „scara lui Iacov” unde-au pierdut investii de TRILIOANE si 20 de ani … nu i-au putut spune un frumos cu BUCHET spune : MERCI FRAIERE ! 😀
Oricum tipul e prea genial sa vrea ce-si vrea TURMA ! …desi „gestul” conta !
„ochi pe butelie” 🙁 … pazea ca vine … 17 !
PUP !
@unul ca JEREMIA, clar-vazator
Politica STRUTULUI ca capu-n-ZAPADA …iarna !
de ce sa gandim ALTERNATIV
mizam totul pe-o carte
si ne facem ca … NU PUTEM pierde „jocul” 🙁 !
Minunat discurs IR. Sper sa se tina de cuvânt. Puțin învins va însemna înfrângerea tuturor suveranistilor, și desigur a multitudinii de idioți utili Moscovei. Mulțumim Ucraina!
„Dacă găsim solidaritatea necesară … ” ADICA ?
(si daca n-o gasiti „solidaritatea necesară” ! mai ales tinsnd cont de datoriiile intern-externe ale statelor UE si-a faptul … ca chiar …si rusii
stiud e decadenta abancilor Frantei ! vizite deageaba ale Mignon-ului la Moskwa !)
Daca n-o gasiti, si-s semne clare inca din PRE-IARNA (vezi urgentul telefon, ieri, a lu’ Olaf la Vlaimir 😀 )
ca n-o gasiti … CE FACEM ?
Cumva … DUPA VOI POTOPUL ?
PS: (Stiti ce efecte stranii are un POTOP in plina iarna 2022-2023 ? = APOCALIPSA ! 🙁 ]
Si ce cauta Editat in plenul UE? Cum a ajuns acolo, prin ca complicitati ilegale?
Sunt prostaci Secu cu care nu poti dialoga! Le vorbesti frumos, le explici cum arata realitatea dincolo de fixatiile lor doctrinare dublate de scopul misiunii pe care o indeplinesc, dar nu-i poti zgaltzai, ei stiu una si buna, mai nou, de cand s-a creat CUIB-ul legionar de rezervisti, apar in haita. Un gen aparte fatza de haitele altor jivine, dupa ce doboara prada in loc sa se lupte intre ele pt cea mai gustoasa ciozvarta se invita mieros una pe alta prin ragete dragastoase, pana vine…regele Padurii „Humoroid” s-o insface cu un marait superior de general satisfacut, batranetzurile nu i-au molesit reflexele de fiara. Pt aceasta forma monstruoasa de viata „reconstructia” POST-MACEL BOLSEVIC MONDIAL a Romaniei s-a facut cu „costuri”, dar ce costuri? „Costuri imense…politice, economice, culturale si istorice”!? Ce denota aceasta dejectare descreierata, eu delicat am numit-o SOMNAMBULA, ca milionul de cadavre ale oamenilor politici, intreprinzatorilor de la orase si sate, ale oamenilor de cultura autentici, ale transformarii samavolnice a Romaniei in „republica bolsevica” NU CONTEAZA nici macar statistic… Acestea sunt BRUTELE marxist/bolsevice care pretind respect si dupa ce le explici ca numai niste brute pot judeca astfel…
Terminați, dracu, cu PRIMA doamnă!. Cum adică, până acum n-au mai fost doamne? De ce jigniti femeile, măi, cer egalitate între femei/doamne. Da tot zic: ce dracu caută cele 3 fufe pe acolo? Charlică, dacă vreau sunt troll/ tu ești doar nasol! Pricepi?
Este la mare moda consumul de cocaina,ma enoriasule,este ceva de speriat.In Spania este asociat cu traiul bun,cu bunastarea.Nu este la indemina oricui sa-si permita achizitionarea in cazul in care este de buna calitate.In alta ordine de idei,cocaina nu mai este ce a fost odata.De exemplu cel care este „servit” are impresia ca toata lumea il intelege,tot ce spune e super si pe deasupra vrea sa fie si aplicat,asa cum vrea si ursula.Uitati-va numai la „limbajul corporal”! Datul din cap.miscari bruste de oaie capiata,gesturi invatate in uglinda…despre ce vorbeste am scris.Aia care au numit-o in aceasta functie s-au gindit numai la ei,nu si la ce trebuie sa suportam noi.
Măi Charlică, ți-am spus că la toamnă te chem la corijență, toamna e aici, citit-ai bibliografia minimală? SE pare că nu și se pare că ești tot pe cărări greșite, iată, din comentariul tău lipsește ,,colhozul bolșevic, Cominternul, Comexternul și alte alea,, ceeea ce înseamnă că-mi dai o lovitură sub centură/ de ce vrei tu-n cap în gură? Da, Charlică, ,,Am cravata mea, sunt bolșevic/ și mă pish pe-a ta de menșevic!/ Livrezi comentarii ci elevatorul/și de-atâtea șuturi mă doare piciorul/ încetează, dracu, odată/că te dau în judecată!/de-mi vi c-o replică/vai de-a ta burtică! Slavă manipularea/ că ea ni-i salvarea!
Pasaretul securisto-legionar a intrat in extaz mistico-sectarist croncanind in triluri de privighetori cu penele cazute dupa recrutarea expertului in „troll”-i si filosof de cartier rezidential specializat in realitati imaginare contrapuse crudei realitati securist-cominterniste…Intre doua filosofari marxistoide isi rotunjeste milioanele din cu totul alt gen de expertize, pe Baza de Mandate Piperate… Aspecte pe care noi intelectualii, indiferent de trecut, reflexe si interese de moment trebuie sa le vedem cu impartialitate si sa le recunoastem… „Tica”, m-ai uns pe suflet si te asigur ca renuntand sa mai postezi vei saraci acest forum colcaind de marxisti/bolsevici!!! Esti un exemplu de tanar clocotitor ce se dedica total, dar e capabil, are forta sa se dezica atunci cand asteptarile naive ii sunt brutal inselate.
Trei doamne si toate trei , Ur si Sula .
UE groparul Europei.UE sluga Americii aripa progresista.
Povesti pentru fraieri. Ca sa-si acopere iresponsabilitatea sau, cine stie, planurile de ,,terminare” a populatiilor, invoca permanent razboiul din Ucraina. Ucraina care nu este membru UE, NATO, ar trebui sa-si rezolve disputele cu Rusia asa ca intre ei, intre rusi ! Interesele sunt mari, tenebroase si malefice.
În afară de scaune, Olena Zelenska și ursitoarea cea rea Ursula von der Leyen mai vedeți pe cineva plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg să asculte laudele și promisiunile? Dintre lingușitorii și slugarnicii UE național Liberalii Ioan-Rares Bogdan, Mircea-Gheorghe Hava, Siegfried Vasile Muresan, Vasile Blaga, Adina-Ioana Valean, Daniel Buda, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe Falca, Cristian-Silviu Busoi, Salvatorii pe Plus Dacian Julien Ciolos, Cristian Ghinea, Dragos-Nicolae Pâslaru, Șterșii și capitulații Social democrați Rovana Plumb, Carmen-Gabriela Avram, Iulian-Claudiu Manda, Cristian-Vasile Terhes, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian-Dragos Benea, Petroviștii Traian Basescu, Eugen Tomac, aleși în România pentru Ungaria Iuliu Wikler, Lorant-Gyorgy Vincze, dezertorii Mihai Tudose și Corina Crețu toți iubind UE și USA necondiționat, jumătate să fi fost în sală, nu arata sala așa depopulată.
„Mie mi-ar inghetza degetele pe clape sa stiu ca repet ca papagalul ce spun altii…”
Sarlicule, tu repeti ordinile primite pe unitate, cu jumatate de creier extirpat n-ai cum sa ai vreo idee proprie !
Livrez cele mai elevate comentarii care pe acest forum si nu numai sunt unice, pe cand voi, recitati cu totii, in cor, ceea ce acuzati la mine si care va baga in turbare, bolsevicii care fac jocurile in continuare, cuvant cu cuvant, ca niste papusi mecanice. Eu repet ceea ce ma obliga sa o fac situatia si realitatile in care mereu noi cartitze ale Securitatii sunt scoase din conservare, mereu diversiuni, fraude si rapturi sunt devoalate sau prea transparente si de aceea ajung in situatia ca niste dusmani ai Romaniei sa ma acuze ca ii demasc pe bolsevicii care fac toate astea? V-am spus de zeci de ori, chiar daca nu a-ti fi o unica masina de clonat, e cu atat mai grava asemanarea voastra de siamezi. Am incercat cu stil si eleganta sa va deschid ochii, dar sunteti irecuperabili si nimic nu va poate clinti. Mie mi-ar inghetza degetele pe clape sa stiu ca repet ca papagalul ce spun altii…
Păi stai puțin bre,. Pe mine când mă lași la tribuna PE,.. doar am același număr de voturi ca Olena,..ce puii mei.. De la mine in plus poate mai auzi și vre-o vorbă ințeleaptă,. de-ți pică plombele din proteză..
I.R. refuza sa ia pozitie fata de asasinarea unei femei, o ziarista aruncata in aer pentru scrierile si ideile ei ! Acest fapt legalizeaza terorismul nazist ukran.
Hai sa vorbim vorbe. Parca vad sedintele pcr de pe vremuri . Acum cu Urssula cu limba de lemn. Unde esti Tanase ? Ce cuplete ar iesi,mama , mama!
Vaca asta nu stie ca UE NU AVEA nicio problema cu Rusia !
Numai Ucraina avea o problema cu Rusia, din cauza loviturii de stat din 2014 si a legilor #naziste de a interzice educatia si cultura minoritatilor (printre care si cea rusa) si a confisca bisericile din Ucraina. Totodata, Ucraina avea o problema si cu Uniunea Sovietica Ailalta (USA) pentru ca functiona de ani buni pe banii lor, fiind CUMPARATA de un fond de investitii particular american !!!
Intre timp, noi stam la mila mUE pentru a fi acceptati in Shenghen… pentru ca nu suntem in postura Ucrainei ca America sa piarda bani in Romania.
Slava Z !
Ipocriți dreaku, cand a fost război in Iugoslavia dormeați ?
Prosta asta a citit ca hidrogenul este regenerabil, apa fiind finita pe glob, dupa care plangea de seceta !!! Iubit-o, ca alta nu mai gasiti !
…urSula, cum mai e cu contractele semnate de tine cu Bourla, tatăl copkiilor tăi?