În timp ce majoritatea scriitorilor duce o viaţă la limita supravieţuirii, cîţiva par a fi protejaţi de soartă, publicînd aproape tot ce scriu, fiind traduşi în toate limbile pămîntului, primind premii substanţiale pe tot globul, deşi literatura lor, în afara unor jocuri de culise, nu depăşeşte decît rareori nivelul mediocru. Exponentul acestei categorii este, desigur, Mircea Cărtărescu, acuzat încă de la primul volum de versuri de plagiat, dar care a visat ani la rîndul chiar la Premiul Nobel.
Astăzi vă prezentăm cazul altor doi scriitori români care fac tot posibilul să devină ridicoli: ANA BLANDIANA şi MATEI VIŞNIEC. Amîndoi, deşi – slavă, Domnului! – sînt în viaţă, asistă bucuroşi cum li organizează anual cîte un „festival” care le poartă numele! Fără îndoială că asemenea acţiuni penibile se încadrează în ceea ce se numeşte „cultul personalităţii”.
FESTIVALUL „ANA BLANDIANA” – ADRESAT TUTUROR ELEVILOR, PROFESORILOR ŞI STUDENŢILOR
Anul acesta are loc cea de-a VII-a ediţie a „Festivalului de creație și interpretare „Ana Blandiana”! Nici Mihai Eminescu, cît este el de poet naţional, nu are acest privilegiu ca milioane de elevi, studenţi şi profesori să fie obligaţi să-i cunoască opera, să scrie eseuri şi chiar să compună melodii pe versurile sale, aşa cum se întîmplă cu acest ciudat „Festival naţional de creaţie şi interpretare „Ana Blandiana”!
Bomboana pe coliva acestui festival a fost pusă încă de la ediţia a doua, din 2013, cînd eleva Iuliana Vrabie, din Galaţi, fiind laureată a marelui premiu „Ana Blandiana”, a fost admisă fără examen la Facultatea de… medicină din Iaşi!!!
Prin acest „festival” ciudat se încearcă legendarea Anei Blandiana încă din timpul vieţii, ea fiind deja prezentă în toate manualele şcolare de după Revoluţie, este membră a Academiei Române şi chiar preşedinta „Academiei Mondiale de Poezie”!
Cea mai clară dovadă este chiar acest „festival”, care se adresează absolut tututor persoanelor care au legătură cu învăţămîntul: copii de gimnaziu, elevi de liceu, studenţi, profesori de toate categoriile, doctoranzi şi doctori. Practic, întreg sistemul de învăţămînt este obligat să participe la acest festival organizat pentru popularizarea operei Anei Blandiana, lucru care nu se petrece nici măcar în legătură cu opera lui Mihai Eminescu, considerat – încă! – poet naţional!
Locul de desfăşurare al acestui festival este Brăila, fiind finanţat de Consiliul judeţena Brăila şi Inspectoratul şcolar judeţean Brăila, sub patronajul Ministerului Învăţămîntului. Iată afişul uneia dintre acţiunile anunţate, mai exact al unui „simpozion” cu tema „Tăcerea în artă”, care este şi tematica actualei ediţii a Festivalului „Ana Blandiana”:
Pentru a vedea exact dimenisiunea acestui „festival-cult”, ca o culme a cultului personalităţii, vă prezentăm mai jos care sînt secţiunile acestuia, care cuprind creaţie, recitare, cîntece, eseuri, critică literară – toate acestea pe marginea poeziei Anei Blandiana! Iată o pagină din Regulamentul ediţiei a VII-a:
Ce observăm cu stupoare din acest Regulament? Că toţi elevii, de la clasa a I-a pînă la cei din clasa a XII, sînt angrenaţi în cunoaşterea şi promovarea poeziei Anei Blandiana prin recitări, cîntece folk (?) analize literare, traduceri! Ceea ce nu cred să se întîmple în Germania cu opera lui Goethe, în Grecia cu opera lui Homer sau în Marea Britanie cu opera lui Shakespeare se întîmplă în România cu opera poetei Ana Blandiana, care, din acest punct de vedere, se vrea urcată pe soclul de poet naţional sau chiar „mondial”! Pentru un poet în viaţă, nevalidat de istoria literaturii, o asemenea acţiune nu poate fi încadrată decît în ceea ce se numeşte „cultul deşănţat al personalităţii”!
Iar asta nu e tot! În această ediţie, a şaptea, poezia Anei Blandiana este „analizată” în paralel cu poezia lui Marin Sorescu. Dar, începînd cu ediţia a IV, poezia Blandianei a fost pusă în paralel şi cu doi dintre cei mai mari poeţi ai lumii:
– ediţia a IV din 2015 – Rainer Maria Rilke
– ediţia a V-a şi a VI-a din 2016-2017 – Emily Dickinson!
În fiecare an este redactat un regulament care este avizat de Ministerul culturii, de Inspectoratele şcolare şi de alte instituţii. Vă prezentăm un astfel de antet care ne lasă cu gura căscată şi ne face să ne întrebăm dacă discernămîntul a fost cumva abolit în România:
Am mai fi înţeles un astfel de „festival” de poezie dacă tematica ar fi fost despre poezia românească, în general, dar un „festival” despre un poet contemporan, în viaţă fiind, nu are justificare decît în străfundurile fiinţei umane, acolo unde toate limitele bunului simţ sînt atrofiate, de unde, din cînd în cînd, ies la iveală astfel de puseuri excesive care fac dintr-un om normal un monstru periculos pentru întreaga societate.
E bine să se ştie că, totuşi, Ana Blandiana este autoarea acestor versuri proletcultiste: „În noaptea asta udă ca o ploaie / Am scris întîiul cîntec comunist / De zece zile toamna se jeleşte / Şi totuşi pe şantier nu-i nimeni trist…” (Ploaia) şi a acestei Ode închinată lui Lenin: „Slavă neamului acesta, / Vremurilor noastre slavă! / Slavă erei ce se naşte / Duşmănită şi grozavă; / Slavă robului de veacuri / Care n-o să fie rob; / Slavă ţării ce înalţă / O şesime de pe glob; / Slavă! Slavă fericirii: / Vremii viitoare slavă; / Slavă lumii ce se naşte / În această oră gravă; / Slavă anului acesta / Ce-a ucis în colb milenii; / Şi de flăcări, ca drapelul, /Slavă veşnică lui Lenin” („Odă 1918”, poetie publicată în Tribuna, nr. 46, 12 nov. 1959).
Să fim serioşi, oricîte premii conjuncturale ar fi primit Ana Blandiana, oricîte excursii pe tot globul ar fi primit în vremea dictaturii în calitate de „disident”, poezia sa firavă nu justifică un asemenea „festival” la care să participe toate generaţiile de elevi şi profesori din România! Este de-a dreptul de neimaginat că Ana Blandiana a acceptat o asemenea blasfemie, dacă această iniţiativă a fost a altcuiva, iar dacă ideea i-a aparţinut este de neimaginat cum nu şi-a dat seama de ridicolul în care s-a aventurat încă de acum şapte ani şi pe care este dispusă să-l continue!
TEATRUL ROMÂNESC ESTE REDUS LA PIESELE SCRISE DE MATEI VIŞNIEC, PENTRU CARE S-A FĂCUT UN FESTIVAL NAŢIONAL
Încă de anul trecut, un alt scriitor român în viaţă, Matei Vişniec, fost membru al „Cenaclului de luni” condus de Nicolae Manolescu, este în centrul unui „festival” care-i poartă numele! La Suceava are loc tot în luna mai acţiunea intitulată „Zilelor Teatrului Matei Vișniec”, la care, după cum anunţă organizatorii, participă „instituții teatrale de notorietate din toate regiunile istorice ale României, precum și din Republica Moldova”!
Partenerii evenimentui sînt: Institutul Cultural Român, Centrul Cultural Bucovina, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Casa de Cultură Rădăuți, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Crai Nou Suceava, Uzina de Apă, Muzeul Bucovinei, Librăria Cărturești Suceava, TPL Suceava, Iullius Mall Suceava, iar promotori sînt Clubul Rotary Suceava Bucovina si Asociatia SEVA.
Între 12-20 mai, în diverse locaţii, de la un autobuz, la Uzina de apă din localitate, se joacă piese diverse, de la Shakespeare la Matei Vişniec! De atfel, chiar teatrul din localitate poartă numele „Matei Vişniec”! Cum să ne imaginăm că un scriitor, mare sau mic, acceptă cu seninătate ca, în timpul vieţii sale, un teatru să-i poarte numele, astfel încît instituţia să-i organizeze un festival cu numele său?
Este adevărat, în România se mai organizează şi „Festivalul Shakespeare” la Craiova şi „Zilele Ion Luca Caragiale”, dar îndrăzneşte cumva Matei Vişniec să se situeze la acelaşi nivel cu aceşti „mai modeşti” dramaturgi?
Aceste două manifestări, „Festivalul Ana Blandiana” şi „Zilele teatrului Matei Vişniec” reprezintă acţiuni pretins culturale, care, în realitate, amintesc de un lucru de care credeam că am scăpat în 1989: cultul personalităţii. Dacă adăugăm la aceste manifestări şi deşănţata campanie a Uniunii scriitorilor din România, în colaborare cu ICR şi Editura Humanitas, prin care s-a încercat forţarea acordării premiului Nobel lui Mircea Cărtărescu, avem o imagine mai exactă a discreditării statutului scriitorului român prin jocuri de culise de care ar trebui ferită lumea literară!
Şi, dacă luăm în calcul recentul scandal sexual de la Academia suedeză, cea care oferă Premiul Nobel, înţelegm că nu numai la noi scriitorii au intrat în astfel de „aranjamente”! Este de-a dreptul ridicol să auzim că există în lume „Academia mondială de poezie”, „Congresul mondial de poezie” sau alte bazaconii „mondiale”, organizate pe criterii din ce în ce mai dubioase.
Literatura a fost dintotdeauna o aventură pe cont propriu, în care valoarea este certificată în timp. Şi aşa ar trebui să rămînă.
Scrie si despre Visniec, Spânule, esti absolut savuros si ai si dreptate.
E si Visniec in articol, Ileana. Vai, ce bine ca i-a venit rindul si dididentei lui Gogu Radulescu!
BRAVO SPANU!
Cele doua personaje sunt ridicole de multa vreme. In plus, sunt si abonați la banii publici prin ICR si alte instituții cu rol de mituire.
D-l Ion Spanu afirma ca scriitorii incriminati sunt tradusi in toate limbile pamantului, ca au primit premii substantiale pe tot globul, desi rareori literatura lor depaseste nivelul mediocru. Am inteles din acest articol, tendentios, ca editorii de pretutindeni sunt inconstienti riscand falimentul prin tiparirea unor lucrari mediocre care nu vor fi cumparate de catre cititori iar membrii nenumaratelor comisii care le-au acordat premii nu au fost capabili sa faca diferenta intre o lucrare de valoare si una mediocra. Mai este posibil ca asa cum operele memorabile ale tovarasului N.Ceausescu erau tiparite si achizitionate cu bani grei dati de RSR , fara sa fie vanduta vreo carte, tot asa operele celor pomeniti sa fie subventionate de, sa zicem Soros, sau de catre alt ticalos anti-comunist, care acum primeste apelativul de fascist. Lasand ironia, precizez ca intamplator acesti scriitori nu agreaza neo-comunismul, nici PSD, fiind pro-europeni. Asa se explica faptul ca d-l ziarist cu convingerle sale de stanga marxista a gasit a noua tema , jignindu-ne inteligenta. Dar totusi pe acest forum al PSD, se gasesc persoane care, regretand regimul comunist/socialist, ii aprecieaza intotdeauna ideile expuse, ceea ce este dreptul fiecaruia. Fara comentarii.
Nu regereta nimeni ceva ce a fost rau dar oricine, care este inselat in asteptarile sale, incearca sentimentul dezamagirii.
Cultul personalitatii a fost o monstruozitate in perioada comunista, inchinat familie Ceausescu, pentru romanii care au crezut ca odata cu caderea comunismului au scapat de aceasta scarboasa ironie, nu a fost sa fie asa, usor de dresat ca animalele la circ, romanii au fost usor de dresat ca animalele la circ si pliat la „noile culturi ale personalitatii, cultul gretos fata de fosta familie regala, fata de „noi conducatori de partid si de stat” si … asa mai departe. Adica … asta suntem, un popor dispus sa pupe-n fund toata sleahta de … , in loc sa devina in sfarsit „un popor liber sa-si respecte cultura, demnitatea si sa-si desavarseasca educatia.
poza este absolut superba, spune totul
Cu riscul de a fi tratat la randul meu drept „PSD-ist” de acest domn Dan Radu Mihailescu, care pare sa fie de pe la USR, eventual un pion din „alaiul” Anei Blandiana, tin sa precizez urmatoarele. Poeta mediocra, prozatoare submediocra, Blandiana a stiut sa se „descurce” foarte bine in toate regimurile ante si post-decembriste. Cine se plimba pe la Paris in timpul lui Ceausescu? Blandiana. Cine a ajuns reprezentant cultural al Romaniei in Occident dupa 1990? Tot Blandiana. Am vazut-o odata la Otopeni carand dupa ea, nu exagerez, vreo 12 valize imense cu nu se stie ce, cand pleca undeva prin Occident, evident in „interesul” culturii romanesti. Blandiana nu s-a jenat deloc sa-si puna in joc „atuurile” inainte de 1990 ca sa parvina in clasa privilegiata. A se vedea cazul Gogu Radulescu. Aceeasi sete de parvenire a impins-o si dupa 1990 sa intre in politica si in tot soiul de combinatii „culturale” spre propriul folos. Mai dezgustator este faptul ca a profitat si profita in continuare de pe urma fostilor detinuti politici. In timp ce sute de mii de romani au murit in inchisorile comuniste, Blandiana, care zice ca le „apara memoria” (Cu ce? Cu Memorialul Kitsch de la Sighet?) se plimba prin Occident pe la tot soiul de congrese si conferinte unde face pe vedeta si pe „prea indurerata” de soarta celor demult disparuti in Gulagul comunist. Sunt urmas de fost detinut politic. Nu am nevoie de Blandiana ca sa ne „reprezinte” suferinta noastra si a familiilor noastre „peste hotare”. Cu ce a luptat Blandiana impotriva lui Ceausescu? Cu Motanul Arpagic? Sa-si vada mai bine de batranetea ei, care este foarte urata. Batranetea unei oportuniste fara scrupule. Rusine!!!