Focar de pestă porcină în Harghita

Autorităţile publice locale din Harghita vor institui filtre pentru dezinfecţie dar și o serie de măsuri restrictive după ce intr-o comună din județ

De CD M
Focar de pestă porcină în Harghita

Autorităţile publice locale din Harghita vor institui filtre pentru dezinfecţie dar și o serie de măsuri restrictive după ce intr-o comună din județ

Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat la un porc dintr-o gospodărie din comuna Ocland, anunță Agerpres care precizează că autorităţile harghitene dispunând măsurile care se impun în astfel de situaţii.

Potrivit informaţiilor furnizate joi de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Harghita, Adrian Pănescu, în gospodăria respectivă se aflau 16 porci, iar în data de 30 octombrie proprietarul a găsit unul mort şi a anunţat medicul veterinar din localitate.

S-au recoltat probe de la animalul decedat, care au fost trimise la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov, prin intermediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita „unde, prin identificarea genomului virusului pestei porcine africane, a ieşit un rezultat pozitiv”.

Adrian Pănescu a precizat că ceilalţi porci rămaşi în gospodărie vor fi sacrificaţi, urmând să fie distrusă şi carnea de la alte două animale sacrificate de proprietar în data de 29 octombrie, pentru necesităţile proprii.

La nivelul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Harghita a fost întocmit planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane din Ocland, printre care se numără instalarea de dezinfectoare pietonale în gospodăria afectată, curăţarea şi dezinfectarea clădărilor unde erau adăpostiţi porcii, interzicerea scoaterii de carne de porc, alimente şi produse pe bază de carne de porc, furaje, fără avizul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.

De asemenea, intrarea şi ieşirea autovehiculelor din exploataţie se face doar cu avizul DSVSA, instituţie care efectuează şi ancheta epidemiologică specifică în astfel de cazuri.

În informarea transmisă de purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului se mai arată că în zona contaminată se interzice sacrificarea porcinelor fără avizul DSVSA, aceasta urmând să se facă doar în prezenţa medicului veterinar.

Totodată, la intrarea şi ieşirea din târguri şi pieţe, autorităţile publice locale vor institui filtre pentru dezinfecţie.

Crescătorii de porci vor fi atenţionaţi asupra obligaţiilor care le revin în situaţii de acest gen, iar orice substanţă, furaj sau deşeu susceptibil de a fi contaminat va fi supus procesării, în vreme ce toate materialele de unică folosinţă potenţial contaminate, în special cele utilizate pentru operaţiuni de ucidere, vor fi distruse.

Adrian Pănescu a mai menţionat că, prin planul de măsuri, s-a stabilit zona de protecţie de 3 kilometri în jurul focarului, cuprizând comuna Ocland, cu satele Ocland, Crăciunel şi Satu Nou.

De asemenea, s-a instituit şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 7 kilometri în jurul focarului, care cuprinde: comuna Mereşti, comuna Mărtiniş, cu satele Aldea, Mărtiniş, Locodeni, Rareş, Bădeni, Sînpaul, Petreni, Orăşeni, comuna Dârjiu, cu satul Daia, respectiv localităţile Jimbor, Ioneşti şi Drăuneşti din judeţul Braşov şi localitatea Vârghiş din judeţul Covasna.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Cata ticalosie… oare cand veti termina cu minciunile? Cum se face ca pesta apare doar in noiembrie si decembrie? Cum se face ca nu da pesta asta si peste p….. din parlamentele european si romanesc? De ce trebuie sa stam in genunchi in fata unei clici ticalosite si ucigase straine? Nu inseamna asta tradare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate