(FOTO) Scene de groază, tineri morți

Un tânăr de 18 ani a fost găsit carbonizat, în noaptea de luni spre marţi, în mansarda unei locuinţe care a luat foc, la Oneşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău. Victima era fiul proprietarului.

„Pompierii ISU Bacău au intervenit la incendiul unei case din municipiul Bacău, pe strada Dobrogeanu Gherea. În urma incendiului, au ars circa 230 metri pătraţi din mansarda de lemn şi s-au degradat bunuri de la etajul 1 şi parterul locuinţei. În mansarda locuinţei a fost găsită o persoană carbonizată, fiul proprietarului, de 18 ani”, au transmis reprezentanţii ISU Bacău.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat după circa trei ore şi jumătate.

Cercetările sunt în curs pentru a stabili cu exactitate cauza incendiului.

Foto Onești

 

Tragedie și în Vaslui

O casă din Vinderei, județul Vaslui, a ars ca o torță în noaptea de luni spre marți, în urma unui incendiu provocat de efectul termic al unui conductor electric stricat. Un bărbat aflat în locuință a suferit arsuri grave, iar un tânăr, venit să ajute la stingerea flăcărilor, a murit electrocutat.

Când au ajuns pompierii acolo, incendiul se manifesta violent la toată casa.

Pentru că nu existau informații despre doi adulți și doi copii care erau în casă, dar și pentru că lângă gardul locuinței a fost găsit un bărbat în stare de inconștiență, electrocutat, pompierii au chemat în ajutor o ambulanță.

Bărbatul care s-a electrocutat, în vârstă de 35 de ani, a murit.

Între timp, au fost găsite și cele patru persoane despre care inițial nu se știa nimic.

Tatăl celor doi copii, un bărbat de 43 de ani, a suferit arsuri pe 80 % din suprafața corporală, dar avea și o plagă tăiată la mână. Martorii spun că acesta s-a rănit în timp ce își salva familia din flăcări, iar despre bărbatul electrocutat afirmă că era vecin și a vrut să ajute, dar cel mai probabil s-a agățat în gardul electrificat.

Casa a ars în întregime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al unui conductor electric deteriorat.

Incendiu și în cartierul Chitila din Capitală

Un incendiu a izbucnit marţi în cartierul Chitila din Capitală, două case arzând, iar pentru că focul ameninţa să se propage şi la un bloc din imediata apropiere, locatarii acestuia au fost evacuaţi.

”În această dimineaţă am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă P+1+M din Şoseaua Chitilei, sector 1.  Primele forţe ajunse la caz au comunicat că incendiul a afectat în mare proporţie această clădire şi s-a extins la o altă locuinţă P+M, cu posibilitate foarte mare de a se propaga şi la un bloc de tip P+3. Au fost luate măsuri pentru evacuarea imediată a locatarilor din bloc, 22  de persoane, din care 9 au fost evaluate medical, fără a avea probleme deosebite”, a anunțat ISU Bucureşti – Ilfov.
Suprafaţa totală afectată de incendiu este de 400 metri pătraţi.
Un factor care a favorizat extinderea rapidă este reprezentat de faptul că aceste locuinţe şi anexele acestora sunt lipite între ele.
La intervenţie au fost utilizate 14 autospeciale de stingere, 2 ambulanţe SMURD, o maşină de descarcerare, două autoscări.
Foto Chitila
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Hmmm … in Vaslui, la o casa, „gard electrificat” ?!? Pai e clar cum s-a electrocutat cetateanul in cauza, inseamna ca garzile din foisoare n-au fost atente, n-au tras si deci l-au lasat sa se apropie si sa atinga gardul !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.