Gabi Oprea sună goarna

Nu mai este nici un dubiu. Lui Gabi Oprea i s-a făcut dor de putere. Nu mai suportă viața fără ordonanță, fără șofer, fără girofar, fără secretară. Să nu-i mai ceară nimeni părerea, să nu decidă folosirea unor unități militare, să nu se mai folosească de echipa lui Hăpău (cum îl cheamă, așa și este!), să nu mai apere el interesul național. A și anunțat reîntoarcerea sa în politică. Adică intenția.

Înconjurat de doi necunoscuți (chiar de nerecunoscut nici după fotografii), mai mult pe post de martori decît de militanți, Gabriel Oprea a organizat o conferință de presă la care a mărturisit intenția (dorința) de reînființare a partidului său balama. Cum? Prin rechemarea tuturor celor plecați din vechea trupă, racolați de la alte partide (dintre care unele au și eșuat între timp) și strămutați mai departe. De ce să se întoarcă aceștia? Pentru că acolo n-au găsit aceeași luptă pentru „apărarea interesului național“.

Și nu au dat peste bărbați cu „demnitate și onoare“ cum este el. Semnul clar al intenției de relansare a fost dat odată cu apariția lui Gabriel Oprea ca invitat special la „Jocuri de putere“ cu Rareș Bogdan. Într-un dialog ca între doi surzi (se vede de la o poștă cînd Rareș Bogdan își urăște sau își gîdilă îndatorat interlocutorul), Gabriel Oprea, cu aceleași două sute de cuvinte, și-a expus și meritele și programul. La merite a repetat o lungă listă de funcții, posturi și grade, iar la program a pomenit recuperarea foștilor militanți și apărarea aniversării din acest an, „ca nimeni să nu mai ia Centenarul peste picior“.

Cum de a renunțat Gabriel Oprea la „interesul național“, o sintagmă umflată și mult mai goală după folosirea ei repetată de către generalul guguman? De data aceasta, Gabriel Oprea a început să toace trăsături morale. De trei sau patru ori, el a repetat că este „un om de onoare, un om demn“, neștiind proverbul că vulpile cu clopoței nu prea prind iepuri. De la „interesul național“ pe care a izbutit să-l transforme în subiect de bancuri, Gabriel Oprea a trecut la valori morale individuale. S-o fi gîndit că dacă se declară un om de onoare, nimeni nu poate să-i probeze contrariul. Ca și la „interesul național“.

Cine ar putea să-l acuze vreodată că el n-a luptat pentru „interesul național“? Cine măsoară vagoanele de vorbe goale și milioanele de decibeli cheltuite pe nimic? Cine evaluează măcar rezultatele științifice ale Academiei de Științe ale Securității Naționale (în care el era singurul academician și troglodit savant)? Pentru toate acestea am putea evalua doar banii cheltuiți, timpul pierdut și numărul fraierilor care i-au dat crezare. Cînd se referă la simpatizanții săi, mai ales la ofițerii în rezervă din Armată și Poliție, Gabriel Oprea aproape că le face cu degetul. „Toți știu ce am făcut pentru ei.“ Numai că nu le reamintește care au fost serviciile. Adică pensiile speciale, cele care crăcănează bugetul României pentru cîteva decenii.

Să le fie clar tuturor, zice Gabriel Oprea. El este un om de onoare, un om cu demnitate, un om de cuvînt. Ce promite, aia face! Nu pentru populație, ci pentru cei care îl însoțesc în opera de recompunere a dezmembratului partid de oportuniști. Gabriel Oprea crede că onoarea crește cu numărul stelelor de pe umăr și în funcție de mărimea gloatei subordonaților. Fac pariu că la o lucrare despre demnitate, Gabriel Oprea se împiedică în pix. Ca și la o alta despre „interesul național“.

         Editorialul complet poate fi citit AICI!