Istoria unei organizații naziste interzise

Grupul Etnic German și proprietățile sale (II)

Istoria Grupului Etnic German este un subiect care ne interesează prin impactul pe care l-a avut şi rolul pe care l-a jucat în anii existenţei sale. Ne mai interesează şi prin efectele pe care încă le mai generează în prezent „Deutsche Volksgruppe“, cum era denumit Grupul Etnic German în limba germană.

Cotidianul publică astăzi un nou episod din studiul care aduce în dezbatere evoluția acestei organizații.

În legătură cu anumite tendinţe autonomiste şi antistatale ale G.E.G., ar fi indicat să începem chiar cu numele acestei organizaţii; „Grupul Etnic German“ nu reprezintă un nume dat în general etniei germane. Denumirea de Grup Etnic German arăta că etnicii germani din România trebuiau trataţi nu doar ca un „grup“ minoritar, ci ca o forţă politică „etnică“ ce pretindea drepturi separate în viața socială şi economică, atât în domeniul public, cât şi cel particular. Se acredita ideea că pe lângă cetăţenii majoritari şi minorităţi naţionale mai exista şi un „Grup Etnic“, cu drepturi, dar şi cu propriile sale aspiraţii, nu neapărat aceleaşi cu ale majorităţii. Acest „Grup Etnic“ avea dreptul, conform articolului 5 al decretului 3.884/1940, ca pe lângă drapelul României să arboreze pe sediile sale şi drapelul Germaniei, acesta fiind steagul roşu cu zvastică, ce devenise în 1933 al doilea steag al Germaniei, fiind din 1935 drapelul oficial al celui de-al III-lea Reich. Această chestiune nu poate să nu ne ducă cu gândul la problema „steagului secuiesc“ de după 1990. Similitudinile nu se opresc aici; conform Ordinului nr 1.831 din 17 aprilie 1941 al Ministerului Afacerilor Interne, ordonanţele Direcţiei Administrației de Stat, pentru zonele unde numărul populaţiei germane era semnificativ, emise în baza articolelor 16 și 63 din Legea Administrației, trebuiau afişate bilingv.

Organizație de „drept public“

Un alt fapt deosebit de grav şi care aducea atingere statalității româneşti era articolul 3, care preciza că reprezentantul „voinţei naţionale“ a G.E.G. era Partidul Muncitoresc Naţional Socialist German, deşi până la acea dată doar naţiunea română a avut în statul român dreptul la „reprezentanţă naţională“. Aceeaşi tendinţă o are şi articolul 4, conform căruia G.E.G. putea emite dispoziţii obligatorii pentru membrii săi. Deşi era nevoie de aprobarea conducătorului statului, se naște întrebarea dacă nu cumva pentru minoritarii germani apărea și un alt izvor de drept decât Statul Roman, drept ce putea fi exercitat doar prin actele autorității publice. Declararea G.E.G. organizație de „drept public“ transforma această organizație într-un fel de minister, care era, din câte s-a văzut, recunoscut ca singurul reprezentant al minorității germane și care avea dreptul de a emite un fel de „legi“ cu caracter obligatoriu pentru etnia germană.

Incidentul de la Timișoara

Anticipările Reichului par să fi fost corecte, atitudinea arogantă a unor membri ai minorităţii germane, venită pe fondul rapturilor teritoriale, generează o serie de incidente între populaţia română şi etnicii germani. Cel mai grav astfel de incident a avut loc la Timişoara, cu ocazia vizitei Reichsleiter-ul N.S.K.K. A. Huhnlein. Cu acel prilej, tineretul german a defilat pe străzi îmbrăcat în costume naziste (pantaloni şi cămăși negre, ciorapi albi), ceea ce a revoltat populaţia românească din oraş, care s-a adunat în faţa Catedralei, unde au cântat „Deşteaptă-te, române“, „Trăiască Regele“ şi „Pe-al nostru steag e scris Unire“. În momentul când adunarea germană l-a întâmpinat pe oaspetele A. Huhnlein cu urarea de „Heil Hitler“, populaţia românească, în număr de 2.000, a încercat să atace manifestarea germană ce număra circa 2.500 de persoane. Jandarmeria a intervenit separând cele două grupuri, după care populaţia românească a atacat consulatele italian şi german din oraş. Etnicii germani s-au refugiat în liceul german Banaţie, care a fost de asemenea atacat cu pietre de către mulţimea furioasă. Din liceul Banaţie populaţia germană a răspuns cu focuri de arme, fără a exista însă victime.
România culegea roadele politicilor titulesciene şi ale construcţiilor fantasmagorice ale acestuia (Mica Înţelegere, Înţelegerea Balcanică şi Liga Naţiunilor Unite), care îşi demonstrau pentru ultima dată inutilitatea.

Antonescu se impunea în fața lui Hitler

În perioada ce avea să urmeze aderării României la Pactul Tripartit, relaţiile dintre România şi Germania aveau să se desfășoare cu aşa o demnitate şi o încăpăţanare din partea României, încât aveau să îl facă pe istoricul maghiar Gosztonyi Péter să afirme, în lucrarea sa „Hitlers fremde Heere: das Schicksal der nichtdeutschen Armeen im Ostfeldzug“, publicată în 1976, următoarele: „Antonescu a ştiut să câştige încrederea conducătorului german încă de la prima întâlnire, ba chiar s-a impus într-o măsură oarecare. Datorită acestui fapt, românul a putut să-și spună deschis dorințele şi la alte întâlniri cu Hitler, să fie așezat la masă şi – spre uimirea generală a celor prezenți – să-și impună unele din părerile sale. Relația Hitler – Antonescu era aceea dintre doi parteneri, generalul român n-a apărut niciodată în faţa lui Hitler ca unul care primeşte pur şi simplu ordine“.

Principala divergenţă însă pare să fi fost aşa-numitul „Grup Etnic German“ (Deutsche Volksgruppe in Rumänien) şi cu ai săi Volksdeutsche. Antonescu îi percepea pe minoritarii germani ca fiind simpli cetăţeni români la fel de buni de trimis pe front ca oricare alt cetățean. Germania, Heinrich Himmler în special, îi vedea pe aceștia ca fiind Volksdeutsche, adică etnici germani foarte buni de înrolat în S.S.

G.E.G., coloana a V-a a armatei naziste

O serie de precizări sunt absolut necesare în acest moment, pentru o bună înțelegere a subiectului pus în discuţie.
Grupul Etnic German nu a fost niciodată o denumire dată întregii minorităţi germane din România, deşi există în acest sens o confuzie regretabilă în care riscă să cadă chiar şi unii istorici. Sintagma „Grup Etnic German“ nu era nimic altceva decât o adaptare a conceptului de Volksdeutsche, care prin formula „Grupul Etnic German“ căpăta atribute politice. Volksdeutsche ar fi fost un concept inventat de Hitler, chiar dacă acest cuvânt, în sine, nu era la prima apariție. Conform definiţiei naziste, aceşti Volksdeutsche erau indivizi „ale căror limbă şi cultură aveau origini germanice, dar care nu deţineau cetăţenie germană“. Cuvântul Volksdeutsche avea şi conotaţii legate de sânge şi rasă, greu de tradus în alte limbi. Forma politică, economică şi culturală a acestor Volksdeutsche au fost „Grupurile Etnice Germane“; astfel de grupuri au fost înfiinţate şi în Ungaria, Iugoslavia, Croaţia, sau în regiuni cu populaţie germană din Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Aceste Grupuri Etnice Germane din Europa reprezentau în fond celebra coloană a V-a a armatei naziste și în niciun caz „Mișcarea Legionară“, cum greșit s-a afirmat în România în perioada comunistă.

În legătură cu relaţia etnicilor germani din România cu G.E.G., trebuie avută în vedere alunecarea treptată a acestei minorităţi către naţionalism-extrem şi fascism în perioada ce a urmat constituirii statelor-naţiune.

Primele idei despre „eugenie“ şi „rasism“

Minoritatea germană din România şi-a început alunecarea spre fascism odată cu apariţia „Mişcării de Auto-Ajutorare“, în 1922. Mişcarea a fost înfiinţată de Fritz Fabritius (1883-1957), fost ofiţer al armatei austro‑ungare, sub influenţa mişcărilor naţionaliste din Germania, dar şi a anumitor viziuni „apocaliptice“ care circulau în cadrul minorităţii germane cu privire la viitorul minorităţilor în noile state-naţiune. Astfel se conturează această mişcare, în cadrul căreia sunt formulate primele idei despre „eugenie“ şi „rasism“.

Orientarea politică a germanilor din România spre naţional-socialism şi-a făcut simţită prezenţa începând cu anul 1930, când în Jimbolia, județul Timiş, a fost descoperită o primă organizaţie a şvabilor de aici care adoptaseră ideologia Partidului Naţional al Muncitorilor Germani (N.S.D.A.P.). Iar doar doi ani mai târziu, în 1932, erau semnalate 14 asemenea organizaţii. Pe parcursul perioadei interbelice, activitatea politică şi culturală a germanilor din România a fost destul de fragmentată, existând mai multe grupări ale saşilor din Ardeal, şvabilor din Banat, sau ale germanilor din Basarabia sau Bucovina.

Grupul Etnic German și proprietățile sale (I)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Victor Dogaru 10 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.