O bibliotecă din Ankara dă un nou înțeles importanței cărților în viața noastră. Potrivit unui reportaj CNN, gunoierii din capitala Turciei au deschis o bibliotecă publică alcătutiă numai din cărți salvate din gunoaie după ce au fost aruncate de foștii posesori.
Biblioteca se află în cartierul Çankaya din Ankara și a fost înființată după ce gunoierii au început să colecteze cărțile aruncate. Timp de luni de zile, au adunat gunoierii cărțile aruncate, iar pe măsură ce colecția se mărea, locuitorii din Ankara au început să doneze din cărțile lor. Inițial, cărțile puteau fi împrumutate doar de angajații de la Salubritate și familiile acestora. Dar, odată ce colecția s-a mărit iar interesul pentru bibliotecă a crescut în rândul comunității, biblioteca a fost deschisă publicului în luna septembrie a anului trecut.
Peste 6.000 de cărți
„Am început să vorbim despre ideea de a crea o bibliotecă pornind de la aceste cărți. Și când toată lumea ne-a sprijinit, proiectul a luat naștere“, spune primarul din Çankaya, Alper Tasdelen. În prezent, biblioteca are peste 6.000 de cărți, de la beletristică la literatură non-fiction. Există și un departament de cărți și benzi desenate pentru copii, dar și un departament cu lucrări științifice. Cărțile în limbile engleză și franceză sunt disponibile pentru vizitatorii bilingvi.
Am vazut deseori carti puse in zona tomberoanelor . Nu le lua nimeni . Poate si la noi ar trebui ca gunoierii sa le recupereze si sa le predea la Biblioteca Municipala , iar acolo sa se faca o triere a lor si recuperarea a ceea ce e valoros . Te doare sufletul …
Cindva, am dus maculatura la un centru de colectare. Acolo am gasit culegeri de matematica – Gheba & Co. Nu m-au lasat sa ma uit prin ele, dat sa dau hirtia la schimb. Asa ca… despre ce vorbim?
Demult, tare demult, exista pe strada Berzei langa intersectia cu strada Cobalcescu o biblioteca a ICAB (Intreprinderea de Apa si Canal Bucuresti) care cuprindea si salubrizarea. Deci ideea nu e noua, doar ca la noi a fost distrusa in timp ce altii abia acum o pun in practica.
Acum acolo se afla un bar. Culturalizare nenica, nu gluma! Unde te poti instrui mai bine decat intr-un bar?
Articolul este foarte prost scris sau tradus… Cărțile sunt depozitate lângă spațiile de gunoaie… nu printre zoaie…
Asta da știre! Foarte bine, bravo lor!