”Gura lor, curu’ lor, treaba lor, maică!”

Cu siguranță, bunica mea din partea mamei, dar și bunica din partea tatălui și, în general, bunicile tuturor, erau mult mai deștepte ca mine și ca orice alt nepot sau nepoată de oriunde.

Dar acum mă gâdesc la bunica asta a mea din partea mamei, la Maia, aceea care niciodată nu s-a băgat în treaba altuia, lăsându-i toată libertatea de decizie și spunând: ”Nepoate, lasă-i în pace. Gura lor, curu’ lor, treaba lor, maică!” Și avea dreptate.

Exact la vorbele astea ale bunicii mele m-am gândit acum două zile când am aflat decizia CEDO referitoare la obligativitatea României de a legifera căsătoriile persoanelor de același sex. Însă, nu vestea în sine m-a dus cu gândul la acele vorbe cam deochiate, e drept, dar pline de adevăr, ci modul în care unii conaționali au reacționat când au aflat-o:

Că, de ce să ne oblige UE să lăsăm homosexualii și lesbienele să se căsătorească? Că, de ce nu lasă liber neamul dacilor, așa cum e el de la facerea lumii, că doar știm că dacii l-au inventat pe Iisus, au inventat roata, și focul, și agricultura, și limba latină, bașca tunelurile energetice din Bucegi? Că, de ce ne obligă să ne alterăm filonul genetico-securistico-bio-socio-comportamental, când știm bine că așa păcat al trupului nu s-a pomenit în spațiul carpato-danubiano-pontic decât de vreo câțiva ani, de când cu muzica house, rock, progresivă și din alte genuri neagreate de Dan Puric, și, mai ales, de când trădătorii de țară s-au apucat să-l judece pe singurul și cel mai bun prieten al României, că de-aia e singur, tovarășul Vladimir Vladimirovici Putin, pentru că a atacat o țară care nu există, dar care ne face rău?

Tuturor acestor păstrători și apărători de datini și obiceiuri daco-rrrrrrrromâne le spun că pidosnicia e la fel de veche precum această nație și, de fapt, precum această specie. Omul, în păcătoșenia lui, are multe exemplare care se dedau plăcerilor care l-au făcut pe Malraux să spună că ”În viață, corectitudinea e semnul mediocrității”. Mă rog, dacă s-ar fi referit la artă, i-aș fi dat dreptate, dar așa…!

În fine! Tuturor acestor săritori pe arcuri la auzul unor astfel de decizii ale judecătorilor sataniști de la CEDO, cum au fost ei numiți de contestatarii de partid din România, le spun că, în mare înțelepciunea lui, geniul popular românesc știa să-i numească foarte sugestiv și plastic pe cei în străchini sexuale călcători.

De exemplu, pe la mine pe la țară, în Vlașca de Teleorman, homosexualilor activi li se spunea ”Mămăligă pe cocean”, iar celor aflați că le placea străvechea artă a cunilingusului li se spunea ”Țăran cu păr pe limbă”.

Vedeți ce deștepți erau țăranii români? Și veseli, și toleranți. Pentru că, în afară de un zâmbet ironic, nu găseai mai nimic acuzator la adresa lor. Și, sunt convins, cam așa s-a întâmplat peste tot în România, în România proFUNDă, acolo, la sat, acolo unde s-a născut veșnicia, adică în străFUNDUL culturii populare.

Varianta acceptată? Iat-o: Punerea la colț a minorităților sexuale (și, de fapt, a tuturor minorităților, așa cum postulam, sic!, în cele trei articole ale mele de anul trecut, despre naționalism), refuzul oricărui argument logic care vorbește de fapt despre drepturile acestor persoane și refuzul ideii de toleranță. Sau, mai pe de-a dreptul spus, plăcerea datului cu parul în cel care nu gândește ca tine, dar și cu bâta-n baltă.

A, sigur că da, mai e familia tradițională. Să fie! Dar nu cumva să fie ca familia unui personaj foarte cunoscut de public și foarte apropiat mie, până de curând, care acum câțiva ani mi se lăuda că bătea drumurile la Moscova, căutând strângerea legăturilor de prietenie cu muscalii, dar care a devenit mai recent un vașnic apărător al NATO, în noua lui calitate de profesor universitar la o școală militară din Pitești.

Ei, bine, la vremea referendumului cu familia asta tradițională, m-a făcut albie de porci pentru că i-am spus că nu votez, nu neapărat pentru că nu sunt de acord să se impună prin lege un anumit comportament și statut al familiei, ci pentru că ideea referendumului fusese deturnată de consăteanul meu Liviu Dragnea, acela care, de fapt, dorea să mai pună un gard între noi și Uniunea Euorpeană, pe lângă cele pe care le avea deja în gând. Dar, recunosc, și eu l-am înjurat ca pe un birjar, pentru că merita! Și mai era și matol!

Îl amintesc aici, fără a-l numi, pentru că exact în acea perioadă, soția lui o suna pe soția mea: ”Nașă, vorbește cu el, că vine acasă beat mort în fiecare seară și ne bate pe toți, și ne trimite să dormim în parcul spitalului Fundeni, pe mine, pe băiat și pe fată, de ne-au învățat toți paznicii spitalului! Vorbește cu el că nu mai știm ce să facem, poate se potolește.”

Iar ăsta făcea apologia conceptului de ”familie tradițională”, ăsta care, fac pariu că s-ar înțelege de minune cu Sorin Lavric, senatorul AUR care propunea săptămâna trecută interzicerea avortului pe motiv că ”prin avort, femeile gravide îi manipulează pe bărbații negravizi”!

De-asta zic: Lăsați, fraților, oamenii în pace. Vrea el să se însoare cu el? Lasă-i, domnule! Vrea ea să se mărite cu ea? Lasă-le, cucoană! Dacă nu te știi cu porniri de-astea, eu, cel puțin, nu mă știu, de ce să nu-i lași în pace? Lasă-i.

Cât despre cei care acuză decizia CEDO, fluturând stindardul familiei tradiționale, cam așa sunt, ca fostul amic evocat mai sus. Cam ăștia sunt cei care fac în mod ipocrit pe patrioții suverani.

Iar dacă mă gândesc la popime, zic să o lase mai moale, că, vorba aia, chiliile sunt strâmte și întunecate, bucile călugărilor nu se freacă doar de pereți, iar buzele lor nu pupă doar icoane!