Homo Bruxellicus și armata lui Gyuri Soros

Comisia Europeană a avut o retorică dură la adresa Ungariei, însă măsurile punitive au fost mult mai blânde, pentru că ar fi deranjat interesele economice ale Germaniei în această țară și pentru că Ungaria nu amenințase funcționarea pieței unice europene. La finalul săptămânii trecute, premierul Viktor Orban a luat o decizie care ar putea schimba această abordare a UE.

Plafonare de prețuri cu miză electorală

Prețul combustibilului a crescut cu circa 50% în ultimul an în Ungaria. Pe lângă asta, forintul s-a depreciat cu 11% în fața dolarului. În ultimele săptămâni, situația s-a agravat și mai mult pentru consumatori, prețul unui litru de combustibil trecând de pragul psihologic de 500 de forinți. Reacția guvernului a fost să plafoneze prețul combustibilului la 480 de forinți, adică 1,3 euro.

Pentru a împiedica scenariul în care companiile petroliere refuză să-și refacă stocurile din benzinării la noul preț plafonat, guvernul a emis un decret care obligă benzinăriile să rămână deschise ”pe parcursul perioadei de urgență” (trei luni), în caz contrar urmând să se aplice amenzi foarte mari sau să li se ridice licența de comercializare a combustibilului. Operatorii care nu vor respecta aceste condiții vor trebui să își predea benzinăriile, temporar, acelor companii care vor sa respecte prețul plafonat (cel mai probabil compania Mol, care este parțial deținută de stat).

Măsura luată de Viktor Orban, care se află deja în campanie electorală pentru alegerile din primăvara lui 2022, vor inflama cu siguranță spiritele în Vest. Faptul că o țară membră UE obligă companiile din alte state membre să opereze în pierdere este împotriva literei și spiritului pieței unice. Cel mai probabil, va urma o confruntare a Ungariei cu Austria și Olanda, prezente în Ungaria prin Shell și OMV (compania austriacă având deja reputația distrusă de modul în care a vândut acțiunile deținute la MOL – cumpărate în perioada aderării Ungariei la UE – unei companii ruse, de unde au fost răscumpărate de guvernul Orban). În plus, statele vestice sunt iritate că Ungaria a semnat un contract pe 15 ani cu Gazprom (la un preț considerat de dumping de către unii analiști), fără a  folosi sistemul de transport al Ucrainei pentru a primi aceste gaze și angajându-se să nu ofere gaze Ucrainei în sistem revers. Însă multe dintre țările care critica Ungaria pentru acest acord nu au făcut același lucru cu Germania, atunci când a construit gazoductul Nord Stream, împreună cu Rusia.

Decizia guvernului de a plafona prețul benzinei și motorinei la 1,3 euro pe litru vine imediat după congresul Fidesz, unde Viktor Orban, fără rival, a fost reales președinte al partidului. În discursul ținut la congres, Viktor Orban a spus următoarele despre UE, China și relația Ungariei cu Estul și cu Vestul.

Orban, la al 29-lea Congres

Ca și când epidemia și imigranții nu ar fi suficiente, avem și o rețea internațională condusă de la Bruxelles care vrea să impună taxe brutale pentru proprietăți și pentru automobile, mascate ca măsuri pentru protecția mediului. Vor să amenințe nu securitatea financiară a marilor multinaționale care distrug mediul, ci securitatea financiară a oamenilor simpli. Situația este îngrijorătoare peste tot în Europa, dar în Ungaria este și mai gravă, pentru ca aici vor avea loc alegeri, iar oponenții noștri cred în Bruxelles și vor să slujească Bruxellesul, nu interesele Ungariei. Încălziți-vă mai puțin, folosiți mai puțină apă, conduceți mai puțin, iar dacă nu faceți asta, atunci plătiți mai mult. Ne întoarcem în comunism, când Kadar spunea că nu chiflele sunt mai mici, ci fălcile sunt mai mari.

Entuziasmul nostru legat de comunitatea din care facem parte s-a prăbușit, iar UE este o umbră, o umbră în culorile curcubeului, a ceea ce a fost odată. Dacă va continua așa, va ajunge un peisaj selenar. Nu este suficient să ne apărăm în fața Bruxellesului, trebuie ca Bruxellesul să se reformeze. Și chiar și această reformă nu va fi suficientă. UE trebuie să se reînnoiască total, dacă nu vrea să se dezmembreze. De aceea susținem inițiativa polonezilor și a președintelui Kaczynski de a reorganiza toată dreapta europeană.

O Germanie europeană, nu o Europă germană?

Am aderat la UE pentru ne-au recomandat să ne integrăm. Părea o ofertă bună. Integrarea însemna să faci lucrurile împreună, în colaborare și cu prietenie. Am căzut de acord ca doar anumite lucruri să fie decise la nivelul UE, restul rămânând de competența statelor. Nu vrem să fim înjugați de o altă dictatură, de data aceasta una occidentală. Este evident că drepturile ne sunt luate încetul cu încetul de o nouă specie, homo bruxellicus. Nu trebuie să acceptăm pasiv toate planurile și proiectele Bruxellesului. Nu a fost vorba să renunțăm la părți importante din cultura noastră și din istoria noastră pentru niște presupuse ideologii și principii mai înalte.

În trecut, regiunea noastră a fost amenințată în special de Est, însă acum nu avem un conflict Est-Vest. Este un conflict Vest-Vest. Trăim acest conflict și situația este îngrijorătoare. Nu vom renunța la dreptul de a ne apăra frontierele. Nu vom renunța la dreptul de a spune nu imigranților. Și insistăm că, în Ungaria, căsătoria implică un bărbat și o femeie, tatăl este bărbatul, iar mama este femeia, iar copiii noștri trebuie lăsați în pace. Vrem să fim suverani, nu să ne trezim în niște State Unite ale Europei. Integrare, da. Fuziune, nu. În trecut, niște republici libere au fost încorporate într-o alianță a Rusiei. Acum trebuie să cântăm imnuri de slavă Germaniei. Statele baltice ne pot spune bine cum au arătat Statele Unite ale Estului, adică URSS. Sper că guvernul ce se formează acum în Germania își dorește o Germanie europeană, nu o Europă germană, unde Berlinul le spune celorlalți ce să facă.

Prieteni, UE așa cum arată astăzi este ruinată. Scopul nostru este să facem diferența. Nu vor scăpa ușor de noi. Vom rămâne în UE și vom cere schimbarea. Trebuie să ne opunem unificării mascate, pentru că nu este în interesul popoarelor Europei, ci doar în interesul elitelor, politicienilor, ideologilor, birocraților și liderilor marilor multinaționale. Asta este lumea unchiului Gyuri Soros. Asta este armata lui. Ne opunem creării unei noi rase europene, care este politically correct, multiculturală, care spune că nu există diferențe de gen. Asistăm aceste experimente pe oameni, iar fiecare țară are dreptul de a sta departe de ele.

Ne cer să renunțăm la oportunități de care ei au profitat

După Europa, haideți să aruncăm o privire asupra întregii lumi. Modul în care economia lumii își mută centrul de greutate de la Vest spre Est are un impact decisiv asupra competiției dintre țări. Cei care nu s-au identificat cu propria țară, ci cu Vestul, au probleme în acest moment. Ungurii nu au făcut această greșeală. Ne-am considerat unguri, iar dacă aparținem Vestului este pentru că suntem unguri. Sunt ungur, deci sunt european, spunea Jozsef Antal. În urmă cu 15 ani, 80% din toate investițiile din lume aparțineau Vestului și doar 20% erau cu capital din Est. Acum, după 15 ani, 70% sunt investiții din Est și doar 30% sunt din Vest. Nu ne bucurăm că țările vest-europene și SUA își pierd treptat rolul economic, însă aceasta nu reprezintă pentru noi o problemă de identitate, ci o sarcină. Sarcina este complicată de faptul că suntem membri NATO, condusă de SUA, care se luptă cu puterile emergente din Asia, în special cu China. SUA vor ca UE, inclusiv ungurii, să-și reducă relațiile comerciale cu China. Însă comerțul cu China este o mare afacere pentru toata lumea, proporțional cu forța economică a fiecărei țări. Prieteni, anul trecut, SUA au avut schimburi cu China mai mari decât cele ale UE, iar asta înseamnă că americanii ne cer să renunțăm la o oportunitate de afaceri de care ei profită din plin. Cred că ar trebui să ne opunem acestei solicitări. În schimb, ar trebui să urmăm exemplul SUA și să construim cele mai bune relații economice cu Asia și cu China. 2019 a fost anul în care cele mai multe investiții nu au mai venit din Germania. Au venit din Est, din Coreea de Sud, iar în 2020 au venit din China,. Acum, în 2021, din nou, Coreea de Sud și China își dispută primul loc.

Prieteni, dacă toată lumea face asta, atunci de ce ne torturează pe noi? O fac pentru că noi expunem ipocrizia Vestului, care critică China, și Rusia, desigur, însă fac mari afaceri cu aceste țări – vedeți cazul Nord Stream. Interesul Ungariei este reprezentat de respect reciproc, de relații diplomatice bune, de investiții mai mari, de comerț intensificat. Nu avem motive să ne abatem de la această linie. Suntem unguri, nu proști care să servim interese străine, așa cum vrea stânga din opoziție.”

Recomanda 33

25 de Comentarii

  1. Nu știu de presa română, urmărește ”presa română”,.Adică ai cornuți patrioți de prima calitate in tresa audio vizuală gen vasluianu str iblea de la eufm, sau imbecilu patriot de labe unu,. teoader expirat de la DDTV, care evident sunt de contrat,. de ar fi și unii normali in presă.. Adică,.acoperiții ăștia te lasă să fii prost,. mai mult te indeamnă, cu ajutorul unor politicieni sau generali beșhinoși cu pensii nerușinate.. Și se mai vrea și deontolog și corect boul..

  2. Niponii … in ISTORIA asiatica a zonei nu au reprezentat decat un popor … doar de pirati din zona.
    Toata istoria zonei … chinezi, coreeni, manciurieni, rusi, filipinezi, vienamezi, birmani, malaesieni, singaporezi, indieni, australieni … vorbesc despre aceasta TARA comportamentala a niponilor !!!

    Si TOCMAI de ACEEA, in cursul WWII, a FOST DISTRUSA suprematiei niponilor in Manciuria (URSS), Coreea, China (MAO), Filipine si tara niponilor (SUA), Asia de sud est (Englezi si Australieni) !!!

    Asadar, STUPIZENIA comportamentala a unor populatii INFERIOARE dar cu dor de EXPANSIUNE … in cursul ISTORIEI se PLATESTE extrem de SCUMP !!!

    Precum in ASIA asa si in EUROPA … DORINTA de EXPANSIUNE teritoriala a unor natii si popoare … in cursul ISTORIEI se PLATESTE extrem de SCUMP !!!
    AVIZ AMATORILOR !!!

  3. Excelent discurs! Trebuie să-l felicit pe Orbàn, a atins punctele vitale ale adevărului politic, economic şi social! România trebuie să urmeze aceeaşi linie conducătoare, iar noi, alegătorii,să nu votăm nici in partid care nu susține suveranitatea Statului şi al Poporului nostru!

  4. Cam in spiritul asta se lupta Dragnea, dar cu alt limbaj! Pe Dragnea l-au bagat la puscarie in timpul guvernarii partidului condus de el! Ce va fi cu Victor Orban daca cistiga alegerile opozitia? Puscarie? Sigur nu va face daca ramane FIDEZ la guvernare! Oare in Romania va mai apare un lider patriot, precum Orban in Ungaria?

  5. Niponii … in ISTORIA asiatica a zonei nu au reprezentat decat un popor inferior … doar de pirati din zona.
    Toata istoria zonei … chinezi, coreeni, manciurieni, rusi, filipinezi, vienamezi, birmani, malaesieni, singaporezi, indieni, australieni … vorbesc despre aceasta TARA comportamentala a niponilor !!!

    Si TOCMAI de ACEEA, in cursul WWII, a FOST DISTRUSA suprematiei niponilor in Manciuria (URSS), Coreea, China (MAO), Filipine si tara niponilor (SUA), Asia de sud est (Englezi si Australieni) !!!

    Asadar, STUPIZENIA comportamentala a unor populatii INFERIOARE dar cu dor de EXPANSIUNE … in cursul ISTORIEI se PLATESTE extrem de SCUMP !!!

    Precum in ASIA asa si in EUROPA … DORINTA de EXPANSIUNE teritoriala a unor natii si popoare … in cursul ISTORIEI se PLATESTE extrem de SCUMP !!!
    AVIZ AMATORILOR !!!

  6. Mă, ciumete,. Aș fi curios de știi câte ONG uri ai din armata lui Gyuri Șoroș in romania și care este activitatea lor guvernamentală.. Aș fi curios de câți ai in PRESA ROMÂNĂ, câți sunt BĂGĂTORI DE SEAMĂ,. și evident FORMATORI DE OPINIE.

  7. Charlica, nu am nevoie de opiniile tale la adresa mea! Comenteaza articolul si lasa cititorii in pace! Eu nu ma interesez de ceea spui tu. Asa ca scrieti-ti opiniile despre articole si lasa comentatorii sa se exprime asa cum doresc! Daca ai putin bun simt si inteligenta,e lesne de inteles! Te salut!

  8. singurii care au interes in globalizare sint jidanii cu soros si ong urile lui ….haosul creat si diviziunea ajuta jidanii sa manipuleze prostii si fraierii mai slabi sa inghita orice …by way of deception …tactica jidanilor si americanilor tradatori vinduti israelului…in timp ce europa si america este bulversata de progresisti si globalisti israelul fura terirtoriul palestinian arzind culturile ucigind animalele si arzind si demolind tot ce este palestinian .terorismul jidanesc in actiune criminalii mondiali ….victor orban este un om politic de adevarata valoare nu milog ca basescu si johanis…

  9. Constat cu o trista satisfactie cum dupa „cata”, un alt comentator de un dogmatism dur in trecut, „Victor Socolovici” de semne a trezirii lente la realitate, ba chiar mi-a transmis un zambet peste gard numind Colhozul Bolsevic european CAP!
    Urmatorul pas fiind sa-i listeze pe bolsevici inaintea nazistilor si fascistilor pe care i-au creat pentru a declansa al doilea macel bolsevic mondial in vederea bolsevizarii Europei si Chinei…Prin distrugerea suprematiei nipone in Manciuria
    si Coreea in urma macelului i-a fost posibil lui Mao sa COMINTERNIZEZE China si Coreea de Nord, creandu-se…CAP asiatic!
    Guyri Sölos a fost declarat persona non grata in tara unde s-a nascut si instruit ca agent Comintern din doua motive care
    inchid cercul ideologic! In primul rand ca o distantare a lui Örbany din Buda de camaradul de peste Ocean, in caz contrar
    fiind posibil ca si orbii sa faca legatura Örbany-Söros-Rasputin…In al doilea rand incriminarea SUA pentru „amestecul in treburile interne” ale Ungariei…In schimb Örbany de Buda e „indreptatit” sa se amestece in treburile interne romanesti!?
    Candva „Socolovici” o sa inteleaga manevrele Comintern si imixtiunile sovietice si ale CIA in America Latina si America de sud repeta scenariile din secolul trecut din diferite tari ale Lumii pentru provocarea de razboaie civile care sa permita
    genocidele necesare ingineriilor sociale de tip marxist/leninist/stalinist…Conflicte care necesita armament, munitii si consilieri militaro-ideologici…

  10. Cei mai multi nu inteleg discursul lui Viktor Orban pentru ca discursul contine elemente si pozitii de politica externa care in Romania au disparut de cand dreapta, adica Basescu, Jonnahis, PD , PNL si USR-PLUS au ajuns la putere.
    „La putere „este un fel de-a zice caci nu sunt decat o armata aflata-n slujba altora, multi, nu putini.

  11. Caline, lasa tata, ai o sansa, ca tot esti liber. Te poate primi homo rusianicus piticus atomicus. Asa iti place sa folosesti ventilatorul sa imprastii precipitatii scarboase.

  12. „La al 29-lea Congres,Viktor Orban reales!”, „Victor Orban si poporul /l-au rapit pe Aldo Moro”,”Partidul, Viktor Orban, Viitorul „” Uraaa,uraaa

  13. Băi… extraordinar discurs..
    Deci spune lucrurile așa cum sunt.
    Nu știu cum va fi Ungaria dar pe Polonia UE nu o poate pune în genunchi.
    Și vedeți voi, SUA și Germania pot face ce vor dar săracii din UE nu

  14. Discurs cu multe puncte tintite si toate lovite. Iar declaratia este facuta cu bun simt, diplomatic…de zici ca-si apara nevoile si neamu’ !
    O fi de bine sau o fi de rau ce zice ?!?

  15. E drept ca Viktor Orban e charmant ,in preajma alegerilor si cand CAP-ul european a luat-o razna mult de tot! Vorbele si discursurilor tuturor celor ce vor ,,binele poporului” incalzesc inimile popoarelor insa poate aluneca spre dictatura! Asa a aparut si Hitler, Mussolini,Franco,Ceausescu,conducatorii sovietici sau sud -americani care au ,,imbatat” poporul cu vorbe miersoase! Orban nu zice ca Ungaria sa iasa din UE ci sa se,,revizuiasca primesc, da’ sa nu se schimbe …aproape nimic”! Daca Orban si Kaczynski vor intr-adevar ca Ungaria si Polonia sa apartina locuitorilor tarilor lor,sa iasa imediat din UE! Ori, nu e posibil:au fost prinsi in lat si nu au scapare! Criza energetica, alimentara, sanitara etc ii determina sa ramana intr-o uniune care face ce vrea din noii membri!Inchipuiti-va ca Australia sa se uneasca cu Japonia,Corea de Sud, Filipine, Thailanda etc! Ce talmes-balmes de cultura ar iesi! Toate dictaturile au inceput cu vorbe dulci si au sfarsit prin a conduce propriile popoare la sclavagism…cu mici exceptii!

  16. Homo…colhoznicus bruxellicus, dar lui Örbany din Buda nu-i poate trece prin cap sa spuna tot adevarul din postura de
    jolly joker al lui Rasputin din avalul Dunarii, opus parodic jolly joker-ului lui Rasputin de la Izvoarele Dunarii!!!
    Ambii, adica si Herr M. Afro Dita ENGIE au fost legendati de Comintern-Rasputin pe „dreapta”, ei provenind din „stanga”
    bolsevica ANTE-LOVITURI DE STAT Comintern…Amandoi intretin relatii cordiale cu Patronul ideologic, seful Directoratului
    moscovit al Cominternului, pe toate planurile si pe fatza, in privinta gazelor sovietice care ocolesc inamicul Uniunii Sovietelor de Capitalisti KGB, Ucraina, achiesand cu entuziasm ideologic…Örbany din Buda colaboreaza fructuos pe speta gaze si cu Romania stalinist-rasputinista inca de pe vremea depozitului de gaze la purtator de la Marea Neagra Basoid…
    In contrapartida prin agentura din patria noastra asigura stalinistilor perpetuarea in ultimii 17 ani…Descreieratii de pe forum stiu de ce il idolatrizeaza pe Omul din Buda prietenul producatorului Mongol de gaze declarandu-l „patriot”, cu toate ca submineaza politic Romania in interior si intretine iredentismul…

  17. Mey Pink Floyd, asta vra să-nsămne că noi – Moldova – suntem francofoni de când ne știm?

    Că și noi când ne referim la un om îi zicem „iel” și la colega lui de certificat de căsătorie, uniune consensuală âi zicem „iea”. Pronume declinate la plural sub formele: „iei” și „iele”.

    Ultimele două a nu se confunda cu indicativul prezent al verbului ce definește activitatea scârnăviilor guvernamentale (șuți vocaționali ai oului de sub cloșcă) iar al doilea să nu se confunde cu substantivul ce ar putea trimite subliminal la Raluk și Alina. 🙂 🙂 🙂

    Cât despre portul ilegal, mi-amintesc de un impozit de pe vremea Plumbuitului, de-i Zicea PIP (port ilegal de p…) și avea ca subiecți cuplurile fără prichindei.

    Acuma hâtrii scorniseră norme metodologice de aplicare a PIP-ului:
    – cică în primul an plătește soțul;
    – începând cu al doilea an începe să plătească și soția;
    – iar din al treilea an sunt puși la plată și … vecinii. (pentru lipsa de responsabilitate și implicare civică) 🙂 🙂 🙂

  18. DESPOTUL LUMINAT ORBAN VIKTOR DEVINE PERSONA NONGRATA IN TARISOARA NOASTRA spune:

    Noi
    Klaus Intaiul Godak de HermannStadt am Luat Akt de Atitudinea Ostila a Despotului Orban Viktor la adresa Germaniei in General si a Sorosistilor instalati Sine Die la Brussels in Special.
    In aceste Circumstante Pandemice nu ne ramine decit sa Sarutam Despotul Unguresc drept in Cur pentru a Consolida Coalitia cu Cicciolinele UDMRiste in Solda Sa.
    Aliatul Stategic nu stie, nu a fost inca informat si oricum ar fi, tovarasa Nancy Pelosi si Zombie Joe TaliBiden Nu se Baga.
    Voi semna Aktul de Kapitulare Neconditionata a Transylvaniei pentru Pace si Prosperitate Europeana.
    Tovarasul Lloyd Austin o Cere!
    Pe Cuvint…

  19. He he ! Asa, ca un detaliu … in timp ce Viktor Orban face acest discurs magistral, pur si simplu debordind de patriotism si grija pentru poporul sau, in Franta dictionarul „Robert” (unul din principalele dictionare, alaturi de binecunoscutul „Larousse”) introduce megaaberatia noului pronume „iel”, de care n-a auzit nici dracu’ dar care, este „explicat” (!!), reprezinta „o combinatie” intre masculinul „il” si femininul „elle”, adica pentru baieteii si fetitele care au „port ilegal de sex” si sint putin „debusolati” ! Degeneratio in integrum !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.