Prostocrația, spune profesorul Andrei Marga, este „acțiunea reușită a nepregătiților de a acapara decizia în societate și, mai ales, de a impune prostii cu mijloacele statului”. Indicatori ai prostiei sunt nepriceperea, incapacitatea de a articula o idee, incultura, lipsa de judecată adecvată, lipsa de bun simț și insensibilitatea, mai scrie profesorul clujean în volumul „Trecerea la prostocrație”.
Termenul este creat de profesorul Marga, după modelul unor concepte similare: democraţie (puterea poporului), autocraţie (putere absolută), birocraţie (puterea acaparată de funcționărime), cleptocrație (putere preocupată de avantaje personale), plutocrație (puterea aparține celor bogați). Dar tema a fost abordată mai demult.
Reputatul profesor italian Carlo M. Cippola a publicat în 1976, pe când era profesor la Universitatea Berkley din California eseul cu titlul „The Basic Laws of Human Stupidity”, reluat în italiană abia în 1988, într-o carte sub titlul “Allegro ma non troppo con le leggi fondamentali della stupidita umana”. Eseul lui Cippola a fost tradus și în românește sub titlul „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane”, ajungând deja la a treia ediție.
România se află de peste un deceniu în plin proces de trecere la prostocrație, prin confiscarea puterii de către proști. Prof.dr. Adrian Severin scrie într-un alt eseu reluat în volum, că ar numi „actuala formă de conducere a țării rezidocrație”. Este numele dat situației în care „gunoiul societății, luând în deșert numele egalității, a revendicat (și culmea a obținut) dreptul de a avea acces la puterea publică și de a o exercita asemenea elitei. Poate că dacă nu ar fi fost puși în locul elitei nu ar fi arătat a fi proști”, mai scrie fostul ministru de Externe.
Pentru a face loc prostocrației și rezidocrației, terenul politicii a fost curățat de elite cu ajutorul unui sistem juridico-securist creat anume în acest scop. În ultimii 15 ani, cu instrumentul binomului și sub umbrela MCV-ului, în România s-a produs un proces accelerat de distrugere a elitelor, în toate domeniile. Scopul este evident: o societate fără elite este devertebrată și devine o colonie ușor de manipulat. Sub ochii noștri a renăscut ideologia nazistă potrivit căreia adversarul nu trebuie învins, ci distrus sau desființat. Eliminarea elitelor românești este un „proiect de țară” ticluit cine știe unde. Adversarii politici ai proiectului au fost băgați în pușcării. Ascensiunea prostocrației și rezidocrației a căpătat cale liberă.
Rezidocrația ne-a ajuns până la gât, abia dacă mai putem respira. Tentația tot mai multor oameni de a pleca din țară este de înțeles; chiar și la cei mai în vârstă, care-și iubesc țara și rădăcinile, dar care au ajuns la limita suportabilității. Mâlul din societate, scos la suprafață de valurile învolburate ale revoluției, a ajuns să inunde străzile, curțile, spațiul public. Apoi instituțiile. Apoi viețile noastre. Rinocerizarea descrisă de genialul Eugen Ionesco se desfășoară sub ochii noștri.
Grohăitul rinocerilor a invadat piața publică, la îndemnul și cu oblăduirea celei mai înalte funcții în stat. Din piață, huliganismul politic a ajuns în parlament. Iar din parlament a ajuns în guvern, acaparând pas cu pas cu pas toată puterea, la toate nivelurile și în toate instituțiile. Peste tot au răsărit tot felul de cîți și friți, de clotilde și năsui, de drule și vijulii. Într-o țară în care au ajuns să conducă alde ministrul Grindă, ministra Liftiera ori ministra Sculată moartă ș.a., respectul valorilor a devenit o blasfemie.
Reziduuri morale și intelectuale există în orice comunitate, dar societățile civilizate le țin la locul lor, în banca lor. În societatea românească, însă, nulitățile sunt în prim plan. Iar lucrul cel mai grav este tăcerea în fața acestei realități.
Cippola avertizează că „într-o țară aflată în declin, procentul proștilor este constant, dar se poate observa la restul populației o creștere alarmantă a numărului celor cu înclinații spre imbecilitate (…). Asemenea schimbări în alcătuirea populației non-imbecile duc inevitabil la creșterea puterii distructive a procentului de proști, declinul devine o certitudine, iar țara se duce de râpă”, scrie profesorul italian.
Volumul „Trecerea la prostocrație” editat de Cotidianul denunță exact acest pericol, al faptului că, din cauza proștilor care ne conduc, „țara se duce de râpă”.
Cum se poate ieși din prostocrație? Cum se poate stopa accesul proștilor la conducerea țării? Găsirea unui răspuns ar trebui să fie preocuparea majoră a conștiințelor responsabile ale acestui popor. Profesorul Cipolla oferă un indiciu: „Diferenţa între societăţile care se prăbuşesc sub imperiul proştilor şi cele care depăşesc un asemenea impediment vine din capacitatea societăţii respective de a promova oameni inteligenţi, spre binele tuturor”.
Țara se poate salva numai dacă este capabilă să promoveze oameni de valoare. Nu e deloc ușor, întrucât numărul proştilor în „libertate” este întotdeauna subestimat, enunță prima lege a lui Cippola.
În Declarația de la București a Grupului pentru Apărarea Democrației (GAD) afirmăm că, pentru promovarea în funcții publice, nivelul studiilor și competența dovedită practic trebuie să fie „primordiale, obligatorii și bine definite. Prostocrația trebuie abolită. Avizul serviciilor secrete pentru ocuparea diferitelor funcții să fie subsidiar, consultativ și drastic restrâns la un număr limitat de funcții, stabilite strict prin lege”.
Acest ultim lucru este esențial, dacă ținem seamă de încă un avertisment al profesorului Cippola: „Dacă în populaţia care nu face parte din categoria proştilor, ponderea este a celor care acţionează în detrimentul celorlalţi, atunci societatea respectivă devine un infern”.
Volumul „Trecerea la prostocrație” reunește 66 de eseuri, comentarii și analize semnate în Cotidianul de 18 autori. Fiecare are stilul, subiectul și abordarea sa, dar toate iradiază un vânt de libertate și de demnitate. Luate împreună, aceste articole reprezintă un triumf al rostirii limpezi asupra tăcerii complice. Un triumf al verbului asupra adjectivului. Al nevoii de atitudine asupra nevoii de conservare. Al capacității de a te supune principiului în dauna instinctului de a te ralia învingătorului.
Este o carte ca un ecou de clopot, cum spunea Cornel Nistorescu. Ecou care anunță un mare pericol, dar și cheamă cu disperare la pasul următor: „Ieșirea din prostocrație”.
Din PROSTOCRATIE … trebuie sa IASA … DOAR cei „INGUSTI” la MINTE !
Adicatelea … cei ce PRACTICA cea mai VECHE meserie din LUME … POLITICHIA !!!