Ieșirea din sufragerie fără bilet de voie

Cum era de așteptat, interviul lui Liviu Dragnea de la Realitatea TV este împins încet dar sigur în derizoriu. Divizia de presă a reacționat întocmai și la timp. Grohăitul rincocerilor nu se împiedică de-un ciot. Batista trebuie pusă pe țambal, iar spusele lui Dragnea caricaturizate și aruncate la gunoi.

Nu cred că la acel interviu erau importante nodul la cravată sau teatralitatea unor gesturi ale personajului. N-au fost importante nici prestațiile redactorilor din platou, care s-au descurcat și ei cum au putut. Ori după cum primeau pe telefon mesaje mititele despre cum să-l deturneze pe Dragnea de la ce vroia să spună.

Acest interviu a fost important pentru altceva. Mai întâi pentru că a fost posibil. Datorită unei jurnaliste curajoase, Anca Alexandrescu, și unui post de televiziune care în mod surprinzător de la o vreme a mutat bobii, constatăm că abuzurile unui regim securist încă mai pot fi denunțate în direct și la ore de vârf. Dragnea mai fusese programat și la alte televiziuni, dar interviurile i s-au anulat cu câteva zile înainte. Prietenii știu de ce.

Apoi, interviul a arătat rezistența de neimaginat a unui om a cărui sentință reală a fost – și este în continuare – să fie distrus, nu „reeducat”. În cazul lui Dragnea, regimul Iohannis aplică doctrina nazistă potrivit căreia adversarul politic nu trebuie învins, ci desființat.

Deși a plătit un preț uriaș și încă mai are amenințări grele deasupra capului, Dragnea trebuie respectat cel puțin pentru suferința îndurată și consecvența arătată. Cu toate surghiunurile la care a fost supus, n-au reușit să-l înmoaie. El le-a spus tot timpul, în față, și procurorilor care-l anchetau, și judecătorilor care-l șantajau cu liberarea condiționată dacă-și recunoaște vinovăția, că este nevinovat și că se consideră victima unui dosar politic. Paralela cu Iuliu Maniu insinuată în platou micuța Mititelu a fost o blasfemie și o diversiune abjectă. Ea nu punea întrebări, ci făcea un rechizitoriu. Legându-l aiurea pe Dragnea de numele acestui personaj emblematic al istoriei, fătuca respectivă a comis o măgărie fără seamăn, evident cu scopul de a-i pune lui Dragnea lumea în cap. Dragnea da, a fost un deținut politic, dar orice comparație sau alăturare de liderul țărănist de acum opt decenii este o manipulare dezgustătoare.

În interviul de la Realitatea TV, Dragnea nu avea ce dezvăluiri senzaționale să facă. Abuzurile regimului securist și ale statului paralel sunt notorii. Numai că, relatate de un fost lider al celui mai important partid din țară și fost președinte al Camerei Deputaților, aceste informații „banale” au deja altă greutate. A, poate fi nouă informația că, în noaptea câștigării alegerilor din 2016, Dîncu l-a invitat pe Dragnea acasă la el, unde era așteptat de Hellvig și Coldea, căpeteniile noii securități, care i-au spus în față că premier trebuie să fie Dîncu. De ce se amestecă securitatea în politica unui partid?

Toată lumea știe, la modul general, că securitatea se infiltrează și își pune peste tot oamenii pe care-i vrea, dar dezvăluirea lui Dragnea despre noaptea petrecută cu pistolul la tâmplă (metaforic, desigur) pentru a nominaliza premierul dorit de securiști este doar un exemplu concret și de cea mai mare gravitate.

Toată lumea știe ce însemană și ce face (în continuare) binomul dintre noua securitate și procuratură. Dar când fostul lider al celui mai mare partid spune că procuroarea Kovesi l-a sunat pe șeful operativ al securității, spunându-i „să ia măsuri” cu nu știu ce judecător care nu dă sentințele dorite de procurori, parcă ne intră frica în oase.Asta e reforma în justiție a lui Iohannis?

Dragnea a mai spus și o altă „banalitate”: că în statele democratice condamnarea la închisoare înseamnă anularea dreptului la liberate, dar nu și a dreptului la muncă, la demnitate, la sănătate, așa cum se petrec lucrurile în pușcăriile de tip medieval din România. Sună a poveste în limbaj de lemn, dar dacă ne imaginăm ce înseamnă să stai 9 luni singur în celulă, cu doar câteva minute pe zi scos prin curte după ce apune soarele, să nu fii lăsat să muncești ori să-ți tratezi bolile, parcă acele cuvinte sună altfel.

Oare verificarea acestor lucruri n-ar trebui să devină obiectul unor anchete?

Atacul la adresa lui Dragnea continuă și în legătură cu partidul recent înființat, Alianța pentru Patrie. Derbedeii politici ai străzii s-au mobilizat la ordin, răscolesc prin dosare, filmează case, aruncă găleți cu lături în inițiatori. Propagandiștii care au tăcut mâlc când Forumul lui Iohannis s-a declarat moștenitor al Grupului Etnic German, organizație hitleristă condamnată la Nurnberg, ne anunță acum, cu surle și trâmbițe, că legionarii au avut un partid cu o denumire asemănătoare celei susținute de Dragnea. Desigur, urmează lapidarea APP, alături de AUR, ca partid extremist, xenofob, anti-european, anti-atlantic, creat de Moscova, subjugat lui Putin etc etc…

Una peste alta, reacțiile la interviul lui Dragnea și maniera îndârjită în care continuă demonizarea sa arată că există o frică a „cuiva”, că Dragnea reprezintă un pericol pentru ceva sau cineva. Este un mister cum un personaj nu tocmai strălucit și care nu e chiar miezul din dodoașcă, a devenit ținta unor atacuri fenomenale, fiind și în continuare urmărit cu dosare pregătite și în așteptare precum avioanele la decolare. Este la mintea cocoșului că lui Dragnea i se pregătește lichidarea fizică. Pe cine o fi speriat atât de tare?

Statutul său de principal inamic politic este nemeritat de înalt pentru un ingineraș mediocru, ajuns lider de partid printr-o conjunctură din care n-au lipsit complicități evidente cu cei pe care acum îi denunță. Din smerenia cu care altădată, în căutarea unei cariere, se prelingea ca o umbră tăcută pe lângă pereții birourilor sus-puse, Dragnea a ajuns dintr-o dată în lumina reflectoarelor și în fruntea bucatelor, cu pâinea și cuțitul atâtor destine în mână. Dar și-a sărit umbra și l-a apucat amețeala.

Astfel, a reușit să irite pe toată lumea: propriul partid prin aroganță și mediocrii de care s-a înconjurat; pe licuricii mari sau mici printr-un suveranism insuficient elaborat, dar care trebuia stârpit urgent, ca pufăiturile unui samovar ce risca să se transforme locomotivă; multinaționalele – pentru că le lua ciolanul evaziunii din fasolea afacerilor; pe bancheri – prin taxa pe lux ș.a.m.d.

Prin toate acestea, care trebuia să poarte un nume, un singur nume, Dragnea a iritat de fapt noua securitate, pentru că a încercat să iasă din sufragerie fără bilet de voie.

Dragnea avea prilejul să radă hidra binomului în primele luni ale anului 2017, imediat după ce câștigase alegerile la un scor uluitor. Atunci trebuia date toate „ordonanțele 13” posibile. N-a avut curajul. A sperat că va conviețui mai departe pe canapeau noii securități și-n sufrageria binomului, mângâind galeș brațul în ghips al Codruței Kovesi și jupuind șorici pentru don Coldea. S-a înșelat. Iar când a lansat sloganul „Dreptate până la capăt”, deja era prea târziu. În sala mașinilor din pădurea Băneasa se lucraseră deja 4 -5 dosare care aveau să fie scoase din pălăria binomului pe rând, ca la iarmarocul de Moși.