Republica prezidenţială post-totalitară, în România, nu a funcţionat niciodată în concordanţă cu democraţia. Cotroceniul a fost permanent simbolul răului absolut pentru politica românească, mult deasupra altor epicentre politice. Astfel, Parlamentul, Guvernul au putut supravieţui şocant fără mari probleme contextelor, lipsei de performanţă. Şi alegerile anticipate au fost pulverizate cu o extraordinară eficienţă de acest pol al puterii pretins populare, vecin cu fosta şcoală de partid comunist. Dobândita linişte a mediului politic este nota de plată pe care o plăteşte România la FMI pentru câteva generaţii, plus un venit mediu pe economie de neluat în seamă, o reală insultă la adresa activităţilor curente pe teritoriul României. Această linişte a clasei politice a trimis oameni la moarte, a format o importantă diaspora din rândurile tinerilor, a încărcat schemele birocratice ale statului român cum poate nu au fost nici sub comunism. Declarându-se reprezentant al poporului, preşedintele Statului pare o farsă pusă la cale de toată drojdia morală a societăţii. A găsi drept vinovat principal preşedintele, evident, nu este corect. Acesta utilizează la maximum un potenţial pus la dispoziţie de Constituţie, şi de corupţia politică, în mare măsură. Faptul că amar de ani, de pretinsă democraţie, nu am avut alegeri anticipate, când acestea ar fi fost mai mult decât necesare, arată monolitul în care se zbate România. Hiper-centralismul a fost pârghia principală pe care o au la dispoziţie aceşti activişti ai intereselor de clan care au transformat România în proprietate personală.
Adus în situaţia de-a se retrage din poziţia de preşedinte, prin rezultatul referendumului, Traian Băsescu a sfidat votul popular prin artificii juridice descalificante. A renunţa la această imensă pradă care este România momentului pare să fie imposibil, într-atât de ocultată este puterea. Agăţându-se disperat de această putere care nu poate face subiectul unei negocieri sau personalizări, Traian Băsescu a mizat tocmai pe lipsa de credibilitate şi corupţia mediului politic. Reuşita sa a făcut deja corp comun majorităţii politice. Nimeni nu mai cere, nu mai aplică, posibile proceduri pentru a-l debarca de la Cotroceni. Toată lumea politică pare împăcată, fără a realiza eşecul aruncând o totală neîncredere peste principala instituţie a democraţiei: votul! Nu este deloc exclus ca în momentul alegerii unui nou preşedinte să avem şi alegeri anticipate.
Contractul între prim-ministru şi preşedinte, introducând în ecuaţie un arbitru extern, respectiv PPE (inclusiv membrii Comisiei Europene), aşa propagandistic, formal, tautologic, arată anihilata democraţie în care trăim. Acest document se vrea a fi o stabilire a unor ierarhii clare fără legătură cu democraţia, iar cele două persoane semnatare s-au autoexclus din poziţia în care se află încă. Statul mafiot şi-a găsit în acest tip de document deconspirarea, manifestarea instinctuală. Amintind de angajamentele fostei Securităţi, de atmosfera unor ţări din lumea a treia, fără legislaţie stabilă, de loviturile de stat, de afacerile de familie, acest angajament poate avea nenumărate anexe secrete şi consecinţe care pot face justificat obiectul unor posibile consecinţe dramatice pentru democraţie. România nu este proprietatea lui Traian Băsescu şi nici a lui Victor Ponta, sau a unor instituţii oculte. O persoană ca Traian Băsescu, ca oficial al regimului comunist, a semnat cu siguranţă multe hârtii de acest tip din interes de serviciu. România de azi nu mai poate fi condusă de oameni cu mentalitatea unor securişti din anii ‘80, inşi care, iată, nu fac decât să perpetueze coruperea, revenirea la metode ale unui regim de teroare. Vinovat în această chestiune, datorită poziţiei deţinute, este preşedintele. Este de natura ultimei evidenţe că, având o clasă politică coruptă şi infiltrată, un asemenea om în fruntatea Statului şi un Guvern la dispoziţie, ne vom întoarce inevitabil la o societate fără nicio stabilitate.
Traian Băsescu nu mai este preşedinte, pentru foarte mulţi români. În fapt, a fost doar un agitator, un destabilizator, un foarte bun actor politic pentru unii. Mesajul său de astăzi este al unui lider de partid care se pregăteşte pentru alegeri. El uită că, după două mandate prezidenţiale, un trecut de fost înalt funcţionar comunist, acte de corupţie, lipsă de onoare faţă de partenerii politici, nu mai poate însemna ceva. Este ultimul comunist pe înaltele trepte ale Statului român, o voce tot mai militaristă, provocatoare, aglutinând colaboratori pe măsură. Dacă Ion Iliescu a avut la dispoziţie foştii activişti, persoane cumva mai umane, uneori, Traian Băsescu a activat întreaga sferă a Securităţii, inclusiv toxica mentalitate aferentă. Europeni de gherilă, confundând cultura cu puterea de-a abuza cetăţenii, inşi cu mâna la chipiu, crispaţi, veninoşi, cei din echipa lui Traian Băsescu funcţionează ca un partid veritabil, pe logistica publică a instituţiei prezidenţiale. Partidul-stat pe care îl credeam în altă parte, respectiv USL, pare un joc de copii pe lângă această viitoare formaţie demnă de Coreea de Nord.
Folosirea funcţiei prezidenţiale, cu atâta vehemenţă, pentru o relansare în politica de partid arată lipsa de disponibilitate pentru exercitarea ei. Referendumul de destituire a lăsat în vizibilitatea publică un tron vacant şi o clasă politică fără legătură cu societatea românească. Trădând democraţia, pe care nu are cum s-o înţeleagă, Traian Băsescu vrea să vorbească prin alţii, cum a făcut-o deseori, dovadă că România are nevoie urgent de un alt preşedinte.
