Motivul straniu pentru care a fost anulat un concert în România!

Artistul Liam Gallagher, fost membru al trupei britanice Oasis, şi-a anulat în ultimul moment concertul pe care trebuia să îl susţină duminică seară, la Festivalul Fall In Love de la Palatul Mogoşoaia, din „motive de securitate legate de scenă”.

Cu puţin timp înainte de ora la care era programat să susţină recitalul, Liam Gallagher a publicat pe Twitter următorul mesaj: „Din motive de securitate legate de scenă, am fost sfătuiţi să nu concertăm la festivalul Fall in Love din seara asta. Sunt extrem de supărat că am venit până aici şi nu putem cânta pentru voi, dar siguranţa este pe primul loc”.

„Din cauza unor probleme tehnice legate de festival, Liam Gallagher nu va cânta la Festivalul Fall in Love în seara aceasta. Promotorul va încerca să stabilească o nouă dată pentru întoarcerea lui Liam, iar detaliile despre bilete vor fi disponibile în următoarele câteva zile”, a fost şi mesajul difuzat de organizatorii evenimentului cu puţin timp înainte de ora programată pentru recitalul lui Gallagher.

Legenda Oasis Liam Gallagher urma să cânte pentru prima dată în România la Fall in Love Festival. Idol al multor generații, Liam s-a făcut remarcat pe scena muzicală internațională ca solist al Oasis, una dintre cele mai de succes formații ale anilor ‛90.

După despărțirea de Oasis, Liam a fondat un nou proiect, numit Beady Eye, care a fost activ până în 2014, perioadă după care a anunțat lansarea single-urilor solo „Wall of Glass” (2017) și „Chinatown” (2017), ambele fiind întâmpinate cu entuziasm și urmate de concerte live la unele dintre cele mai importante festivaluri internaționale. Albumul său de debut solo, „Settle”, lansat tot în 2017, s-a dovedit un succes muzical și comercial, ajungând în primele poziții ale UK Album Chart.

Festivalul Fal in Love s-a aflat anul acesta la prima ediţie şi a avut loc sâmbătă şi duminică, la palatul Mogoşoaia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Poate vroia o scena in flacari,jumari si multa palinca,o gramada de lovele,pentru niste ragete penibile si amplificate din pacate

  2. cum vine cineva si pune problema sigurantei si securitatii lui si celor din public era beat sau vrea bani multi.daca concerta si se intampla ceva sa vezi atuncea circ.asta e romania , daca vrei sa respecti regulile esti nimic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.