Ioan Buduca: Umilirea Franței. Kaghebizarea Rusiei

Când, imediat după începerea invadării Ucrainei, Putin l-a primit pe Macron la Kremlin, a pus între ei o masă de 6 metri. Unul stătea la un capăt, celălalt – la capătul opus. În rest, nimeni la masă.
Opinia publică franceză, zice istoricul Stéphane Courtois, a perceput acest fapt drept o umilire a Franței. Macron a refuzat să accepte că țara sa a fost umilită și a continuat să militeze pentru o înțelegere mai binevoitoare a occidentalilor pentru intențiile putiniste, adică pentru ca Ucraina să rămână în sfera de interese vitale ale Rusiei.
Azi, Macron e aproape absent pe tabla de șah a lumii. „Rusia să nu fie umilită” – acesta a fost sloganul său. Dar Rusia nu
risca să fie umilită, ci încrederea Occidentului în sine că poate continua extinderea UE. Umilit riscă să fie Putin dacă, în final, ar trebui să cedeze ce a cucerit în Ucraina. Acesta e jocul acum. Frontul din Ucraina s-a blocat pe două „maluri” neschimbătoare. Când se vor mișca din nou, cum o vor face?
O masă de negocieri? Puține speranțe că ele vor putea repara ceea ce numai armele mai pot schimba. Război de uzură? Dar până când? Înghețarea situației? Mai degrabă. Asta ar însemna că Rusia nu a învins, Ucraina nu a pierdut, iar armele sunt băgate în depozite.

Stéphane Courtois, un istoric faimos al criminalității cekiste (kaghebiste), constată că poliția politică a țarului te băga la
pușcărie dacă aveai acțiuni antițariste, iar organizația teroristă CEKA (poliția politică sovietică) te împușca dacă gândeai
nesovietic. Era de ajuns să fii bănuit că gândești ceva neconform. Era normal, zice Courtois: puterea sovietelor era total nelegitimă și, prin urmare, nu se se putea apăra decât prin teroare.
Courtois explică și războiul din Ucraina prin frica cekiștilor (kaghebiștilor) de a fi judecați cândva pentru terorism. Ei eu
nevoie, zice el, de o nouă teroare statală pentru a-și alunga această frică. Or, voința ucrainenilor de a fi în UE și în NATO
reprezintă amenințarea unui glasnost care ar conduce la o astfel de judecată istorică. Istorică, nu neapărat judiciară. Restul ar fi propagandă, zice el, adică argumentarea putinistă că Ucraina nu ar fi avut statalitate proprie în istorie. Dar, susține Courtois, fostul șef al grupării militare Wagner avea dreptate: acest război le dă ucrainenilor o solidă conștiință de neam nerusesc (nekaghebizat), o conștiință capabilă să ceară istoricilor lumină pentru victimele criminalității sovietismului cekizat în Ucraina.

Macron nu are cum să știe acest lucru. Dar Franța republicană a cauționat multă vreme acest sovietism criminal și se teme și ea de judecata istoriei. Courtois observă că Putin refuză să vorbească de colaborarea Stalin-Hitler (1939-1941). Dacă ar vorbi, ar fi ca și cum ar accepta că imperiul sovietelor l-a încurajat pe Hitler să atace în Vest, nu în Est. Stalin spera că în felul acesta militarismul Germaniei va slăbi și va putea porni el însuși spre Vest. Azi, NATO speră că militarismul Rusiei ar putea slăbi și ar putea integra Ucraina sub umbrela sa.